Întoarcere executare. Sentința nr. 650/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 650/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 650/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR.650/2015
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. A. C.
GREFIER A. A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamant O. P. S.A. și pe pârât C. NICUȘOR, având ca obiect întoarcere executare.
Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 05.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16.01.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatoarea S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe intimatul C. NICUȘOR solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 9461 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație precum și cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că prin sentința civilă nr. 2108/2010 pronunțată de Tribunalul Bacău contestatoarea a fost obligată la plata către pârât a unor compensații bănești.
După pronunțarea sentinței a plătit voluntar suma de 2006,12 lei la data de 12.04.2012 reprezentând debit principal și cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin Decizia nr. 1610/2011 a Curții de Apel Bacău a fost admis recursul, fiind respins nefondat capătul de cerere privind acordarea contravalorii cotei de gaze pentru anii 2006 și 2007.
Ca urmare a modificării în parte a titlului executoriu pârâtul nu a restituit suma plătită în plus cu titlu voluntar, respectiv 9461 lei.
În drept, au fost invocate disp. art. 404 ind. 1 alin. 3 C.proc.civ.
Intimatul legal citat nu s-a prezentat la judecarea cauzei și nici nu a depus întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea contestatoarei, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2108/2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost admisă acțiunea formulată de intimat iar contestatoarea a fost obligată la plata către intimatul din prezenta cauză a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Această hotărâre fiind executorie de drept, conform art. 278 pct. 1 Cod proc.civ., a fost executată voluntar de reclamantă.
Prin Decizia nr. 1610/2011 a Curții de Apel Bacău a fost admis recursul, fiind respins capătul de cerere privind acordarea contravalorii gaze naturale aferentă anilor 2006 și 2007.
Prin cererea de fața s-a solicitat de către contestatoare restabilirea situației anterioare executării sentinței amintite, ca urmare a desființării titlului executoriu în calea de atac a recursului.
Sub acest aspect, instanța reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3791 C.proc.civ., potrivit cărora în cazul în care s-a desființat titlul executoriu toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept.
Totodată, potrivit art. 404 ind.1 alin. 1 C.proc.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Având în vedere prevederile legale amintite, constând în speță desființarea titlului executoriu pus în executare silită, instanța va admite cererea formulată de contestatoare, în ceea ce privește suma parte din suma achitată voluntar, și va dispune întoarcerea executării prin restituirea de catre intimat către contestatoare a sumei de 9461 lei, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data de 14.11.2011, data pronunțării instanței de recurs, până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de contestatoarea O. P. SA, cu sediul în București, ., sector 1, înregistrată la ORC sub nr.J_, C._ în contradictoriu cu intimatul C. NICUȘOR, domiciliat în Moinești, ..I12, ..
Dispune întoarcerea executării silite prin restituirea către contestatoare a sumei de 9461 lei, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data de 14.11.2011 până la data plății efective.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red. M.A.C./Th.red.M.A.C./A.A.V./05.02.2015/ 4 exemplare
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 657/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 740/2015.... → |
---|