Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8536/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8536/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 8536/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr.8536

Ședința din camera de consiliu de la 07.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - L. E. M.

GREFIER - N. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., pe pârâta . și pe intervenientul P. E. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art.131 alin.1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.94 lit.j și art.107.

Instanța, în temeiul art.258 rap.la art.255 NCPC, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014 sub numărul de mai sus, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . și intervenientul P. E. V., obligarea pârâtei la plata sumei de 4.442,62 lei reprezentând despăgubirea achitată în temeiul asigurării facultative Casco și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, în cuantum de 35,54 lei calculate de la data de 12.12.2014 până la data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare a producerii accidentului de circulație din data de 21.06.2014, prin formularul de constatare amiabilă de accident, s-a stabilit culpa exclusivă a numitului P. E. V., conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la societatea pârâtă, și că în baza raportului de asigurare facultativă CASCO a achitat propriului asigurat despăgubirea în cuantum de 4442,62 lei, conform OP nr._ din data de 12.09.2014, în contul unității reparatoare.

A mai precizat reclamanta că a avizat . pentru achitarea despăgubirii în cuantum de 4.442,62 lei, depunând toată documentația necesară soluționării cererii, însă pârâta nu și-a îndeplinit această obligație.

În drept, au fost invocate prev. art.194, 115 al.3, 1025 C.p.c., art.2210 al.1, 1381-1386 NCC, art.49, 54 din Legea nr. 136/1995, art.37,38,64 din Ordinul CSA nr.14/2011, art.30 C.civ., art.192 C.p.c. art.1349 Cod civil.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și face apărări.

Intervenientul P. E. V. a formulat întâmpinare prin care a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a acțiunii.

Sub aspect probatoriu instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din formularul de constatare amiabilă de accident a rezultat că la data de 21.06.2014, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în Mun. C., jud. C., numitul P. E. V. a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Mercedes Benz GLK cu nr. de înmatriculare_, condus de C. S. D. N..

Instanța reține că la data accidentului autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de P. E. V., era asigurat RCA la societatea pârâtă, conform poliței ./25/C25/HP nr._ din 09.04.2014, valabilă până la 09.04.2014 (f.19), în timp ce autoturismul Mercedes Benz GLK cu nr. de înmatriculare_, condus de C. S. D. N., era asigurat CASCO la ., astfel cum rezultă din polița nr._ din 30.07.2013, valabilă la data accidentului (f.23).

Prejudiciul rezultat ca urmare a faptei produse din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare_ este dovedit de înscrisurile aflate la dosar, respectiv formularul de constatare amiabilă de accident (f.13), devizele de reparații și facturile fiscale în valoare totală de 4.442,62 lei.

După cum rezultă din OP nr._ din data de 12.09.2014 aflat la dosar (f.8), asigurătorul Casco a achitat despăgubirea datorată propriului asigurat, subrogându-se în temeiul art.2210 din Noul cod civil (în vigoare la data producerii accidentului rutier) în drepturile acestuia pentru recuperarea sumei de bani de la asigurătorul RCA al vinovatului de producerea accidentului, respectiv de la pârâta ..

În acest context, instanța, verificând îndeplinirea conditiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt reglementate de disp. art.1349 și urm. din Noul Cod Civil, constată că în speță prin înscrisurile depuse la dosar s-a probat existența faptei ilicite, vinovăția asiguratului RCA, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, fiind așadar întemeiată acțiunea reclamantei în privința debitului principal.

Cât privește penalitățile de întârziere, instanța reține prevederile art.65 alin.4 din Ordinul nr.14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit cărora: „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin.(2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere“.

Ca atare, având în vedere că pârâta nu a achitat debitul restant în termenul prevăzut de Ordinul CSA nr.14/2011, care este de 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei pagubite, dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, respectiv de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea acestora, dacă s-au formulat obiecțiuni, instanța apreciază, în virtutea dispozițiilor legale amintite, că reclamanta este în drept să pretindă obligarea pârâtei la plata penalităților calculate de la scadență, respectiv 12.12.2014, până la data formulării acțiunii, 19.12.2014, care se ridică la suma de 35,54 lei, conform modului de calcul învederat de reclamantă precum și în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4.442,62 lei cu titlu de despăgubiri, suma de 35,54 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 12.12._14, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate în continuare, de la data de 20.12.2014 până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art.453 alin.1 din NCPC, văzând soluția pronunțată în cauză, instanța va obliga pârâta, aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea privind pe reclamanta ., cu sediul ales în București, Calea Plevnei, nr.39, corp C, sector 6, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_, pe pârâta . cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, parter-demisol, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_ și pe intervenientul P. E. V., domiciliat în com/sat Lumina, ., jud. C..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.442,62 lei cu titlu de despăgubiri, suma de 35,54 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 12.12._14, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate în continuare, de la data de 20.12.2014 până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Sectorului1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. M.L.E.

5 ex/09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8536/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI