Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 222/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 222/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 222/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 222/2015
Ședința din camera de consiliu de la 09.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
GREFIER: M. L. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. U. A. S.A. și pe pârât S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenient M. N., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intervenientul forțat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea intervenientului M. N., care prezintă CI.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Intervenienta M. N. solicită proba cu încrisuri.
În baza art.258 C., instanța încuviințează administrarea în cauză a probei cu înscrisurile depuse deja la dosar, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Intervenienta M. N., arată că este de acord să plătească firma de asigurări sumele pretinse.
În temeiul art.394 C., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2014 sub nr. dosar _ , reclamanta S.C. U. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A și pe intervenientul forțat M. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.079,53 lei, cu titlu de despăgubire, la care se adaugă penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii acțiunii. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esență, la data de 23.12.2013 M. N., conducând auto cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație.
A susținut că în urma accidentului a fost avariat autovehiculul marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr._.
A precizat că dosarul de daună a fost înregistrat la societatea reclamantă, în baza căruia a plătit indemnizația în cuantum de 2.079,53 lei.
A arătat că deținătorul autovehiculului al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiat la pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule.
Prin urmare, în temeiul art.49 din Legea nr.136/1995, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.
A susținut că după plata indemnizației asiguratului reclamantei, aceasta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă, suma de 2.079,53 lei.
A învederat că pârâta avea obligația să achite în termen de 15 zile suma plătită de către S.C. U. A. S.A., cu titlu de indemnizație, motiv pentru care datorează și 0,1% penalități pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
A arătat că pârâta în mod nejustificat a refuzat plata sumei mai sus menționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.194 C.pr.civilă, art.1384 C.civil, art.64 din Ordinul C.S.A nr.14/2011.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie, înscrisuri (f.8-39).
Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru de 200 lei.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 23.12.2014, în jurul orelor 13.00, în municipiul București, . M. N. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat la S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A, și, pe fondul neatenției a intrat în coliziune cu autovehiculul marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_, asigurat casco la S.C. U. A. S.A, motiv pentru care a fost sancționată contravențional prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.12.2013 (f.13, 34, 37).
Potrivit devizului de reparație întocmit de S.C. Automania Diaserv S.R.L., necontestat de niciuna dintre părțile litigante, reiese că, în speță, costurile readucerii autoturismului Peugeot, cu nr. de înmatriculare_, la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului sunt în cuantum de 2.578,62 (f.19-26).
În data de 14.02.2014, asiguratul S.C. MY CAR LEASING SOLUTIONS S.R.L. a depus cererea de despăgubire în vederea aprobării decontării contravalorii reparațiilor necesare autovehiculului asigurat ( f.18).
În data de 04.03.2014, reclamanta a achitat în favoarea asiguratului S.C. MY CAR LEASING SOLUTIONS S.R.L., prin virament bancar, suma de 2.079,53 lei, în considerarea contractului de asigurare (f.9).
Având în vedere faptul că pârâta nu a formulat întâmpinare, ținând seama de procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că pârâta a recunoscut atât vinovăția asiguratului său M. N., cât și contravaloarea reparațiilor necesare autoturismului cu nr._ .
În drept, instanța retine ca, în materia asigurării de răspundere civila, Legea nr. 136/1995 și noul cod civil stabilesc existenta unor raporturi juridice între asigurator și terța persoana păgubită, născute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorăsc ex delictu.
Astfel, art. 2210 alin.1 din noul C.civil reglementează subrogarea asiguratorului în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. In plus, art. 57 din Legea nr.136/1996 prevede ca drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Față de cele expuse mai sus, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând în baza poliței auto – CASCO, în interesul persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit facturii fiscale atașate cererii de chemare în judecată și extrasului de cont, a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 din noul C.civil.
Pe fondul cauzei instanța urmează să analizeze dacă în ce îi privește pe intervenientul forțat M. N., sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform dispozițiilor art.1357 C.civil.
Cu privire la fapta ilicita instanța constată că aceasta exista și constă în faptul că în data de 23.12.2014, în jurul orelor 13.00, în municipiul București, . M. N. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, și, pe fondul neatenției a intrat în coliziune cu autovehiculul marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_, nesocotind astfel obligațiile prevăzute de O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Cu privire la vinovăția intervenientului forțat, instanța reține fapta a fost comisă din culpă, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în special procesul-verbal de constatare a contravenției.
Referitor la prejudiciul cauzat, instanța retine ca acesta este, de asemenea, dovedit din probele aflate la dosarul cauzei, acesta îndeplinind si condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui, și anume de a avea un caracter cert, constând în avariile aduse autoturismului cu nr. B_, costurile aducerii vehiculului la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum de 2.578,62 lei.
În ceea ce privește cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, acea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, instanța constată că și aceasta este îndeplinită, întrucât reclamanta a produs probe în sensul că avariile suferite de autoturismul marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_ s-au produs urmare a încălcării de către intervenientul forțat a prevederilor O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Față de cele mai sus menționate, se reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intervenientului forțat M. N..
Potrivit art.49 prima teză din Legea nr.136/1995, “asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”.
Având în vedere prevederile art.49 din Legea nr.136/1995, reiese că la data de 06.08.2014 reclamanta S.C. U. A. S.A era îndreptățită să solicite pârâtei S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A plata sumelor achitate asiguratului său, și anume suma de 2.079,53 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, având în vedere faptul că, pe de-o parte, în data de 06.08.2014 societatea pârâta a primit fără obiecțiuni cererea de despăgubire formulată de societatea reclamantă, instanța apreciază că societatea reclamantă era îndreptățită să primească penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 06.09.2014 și până la data achitării efective, în condițiile art.64 alin.2 raportat la art.64 alin.4 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011.
În lumina acestor considerente, instanța urmează să admită în parte cererea, să oblige pârâta să achite reclamantei suma de 2.079,53 lei, reprezentând contravaloare despăgubire achitată de reclamantă în interesul asiguratului său, la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente acestui debit, calculate de la data de 06.09.2014 până la data plății efective.
În temeiul art.1031 C.pr.civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. U. A. S.A., cu sediul în București, ..25, sector 1, cu sediul ales în București, .. 7, ., ., la Cabinet de Avocat “V.&Demsorean”, în contradictoriu cu pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în București, .. 5-7, parter-demisol, și intervenientul M. N., cu domiciliul în București, ., sector 5.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2.079,53 lei, reprezentând contravaloare despăgubire achitată de reclamantă în interesul asiguratului său, la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente acestui debit, calculate de la data de 06.09.2014 până la data plății efective.
Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.01.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
A. C. | Fiind delegat la T.B. Semnează grefier-șef |
Red./tehnored.: C.A./B.M.L.
5 ex./13.02.2015
Operator de date cu caracter personal 4904
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 218/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 446/2015. Judecătoria... → |
---|