Contestaţie la executare. Sentința nr. 209/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 209/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 209/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Ședința publică de la 09.01.2015

Sentința civilă nr. 209/2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

GREFIER: M. L. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestator V. M. și pe intimat ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța ia act că nu au fost comunicate relațiile solicitate de la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

În baza art.258 C., instanța încuviințează administrarea în cauză a probei cu înscrisurile depuse deja la dosar, apreciind că această probă este admisibilă ș de natură să ducă la soluționarea procesului.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecata, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.09.2013 sub nr. dosar_, contestatoarea V. M. a formulat, în contradictoriu cu Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, contestație la executare prin care a solicitat instanței să dispună anularea formelor de executare constând în somația nr.40/_ /_ și titlul executoriu nr._, ambele emise în dosarul de executare nr.40/_ /_ instrumentat de intimata.

În motivarea contestație, petenta a arătat că, în esență, până la data de 27.08.2013 nu i-a fost comunicat nici un alt înscris care ar justifica executarea silită a acesteia cu suma de 1.000 lei.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri.

În data de 26.12.2013, reclamanta a depus cerere precizatoare.

În data de 21.02.2014, intimata Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, prin reprezentant Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare, ca nefondată.

În data de 06.03.2014, intimata a depus la dosar, în copie, ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București dată la data de 19.07.2013 în dosarul penal nr._/P/2010, somația și titlul executoriu contestate.

În data de 14.04.2014, s-a depus răspuns la întâmpinare, atașând un alt set de înscrisuri (filele 45-55).

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Ordonanța dată în dosarul penal nr._/P/2010, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus neînceperea urmăririi penale față de contestatoare și a aplicat acesteia o amendă judiciara în cuantum de 1.000 lei.

În data de 28 iulie 2014, intimata Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București a primit, în extras, ordonanța prin care s-a dispus amendarea contestatoarei cu suma de 1.000 lei, în vederea punerii în executare a acestei creanțe bugetare (fila 29).

Ulterior, în data de 19.08.2013, în cadrul dosarului de executare nr._/2014/_, intimata a procedat la declanșarea executării silite a contestatoarei, prin emiterea titlului executoriu nr._ și a somației cu nr._, pentru recuperarea sumei de 1.000 lei, reprezentând amendă judiciara.

În drept, potrivit art.110 alin.3 lit.h) teza I din C.pr.fiscală, „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi ordonanța procurorului ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror

Conform art.141 alin.1 din O.G. nr.92/2003, „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

Potrivit art.141 alin. 8 din OG nr.92/2003, „ În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.”

Față de situația de fapt reținută, raportat la dispozițiile legale mai sus arătate, văzând că nu s-a făcut dovada că ordonanța emisă la data de 26.06.2013 în dosarul penal nr._/P/2010 a fost comunicată contestatoarei anterior începerii executării silite, instanța apreciază că intimata a demarat executarea silită în lipsa unui titlu executoriu, contrar prevederilor art.141 alin.1 din O.G. nr.92/2003.

Instanța nu a ținut cont înscrisul întitulat Anexa I „Borderou pentru trimiteri de corespondență cu Serviciul suplimentar Recomandat”, întrucât acest act nu face dovada că ordonanța procurorului a fost comunicata destinatarului său.

Ca atare, în momentul în care organul de executare primește ordonanța parchetului, acesta este obligat să verifice dacă s-a atașat și dovada comunicării ordonanței și, în cazul în care constata lipsa dovezi de comunicare, trebuie să restituie titlul de creanță către emitentul acestuia, în condițiile art.141 alin.8 din O.G. nr.92/2003.

Pentru aceste considerente, instanța va admite contestația la executare, va anula executarea înseși efectuată în dosarul de executare nr. 40/_ /_ instrumentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.

D. pentru care,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea V. M., cu domiciliul în sector 1, București, ., ., și pe intimat ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în sector 2, București, .. 13.

Anulează executarea înseși efectuată în dosarul de executare nr. 40/_ /_ instrumentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.01.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. C.

Fiind delegat T.B.

Semnează grefier-șef

Red./tehnored.: C.A.

4 ex./14.02.2015

Operator de date cu caracter personal 4904

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 209/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI