Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 419/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 419/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 419/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 419
Ședința din Camera de Consiliu de la 14.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B. E.
GREFIER R. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns reclamanta, prin consilier juridic, care depune împuternicire la dosar, lipsind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În baza art. 131 C. proc. civ., verificând competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Reclamanta prin consilier juridic, depune la dosar certificat constatator de la ONRC privind pârâta.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul disp. art. 258 N.C.P.C. coroborat cu disp. art. 255 N.C.P.C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul dezbaterilor în fond.
Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata debitului principal, la plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru.
Instanța constată dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2014 sub nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 2621,06 lei reprezentând debit, precum și la plata penalităților de întârziere de 0, 06 % potrivit art. 7.1 lit. a din contractul de furnizare produse nr. 861/25.03.2013 încheiat între părți calculate de la data de 28.07.2013 și până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare produse nr. 861/25.03.2013 prin care s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei, în calitate de achizitor produsele cu denumirea sursa de tensiune pentru electroforeza și camera de migrare. Reclamanta a învederat că, deși și-a îndeplinit obligația principală de a pune la dispoziția pârâtei produsele pentru care s-a contractat, fapt dovedit și prin procesul verbal de punere în funcțiune și instruire personal din data de 29.03.2013 și prin procesul verbal de recepție din data de 29.03.2013, ambele semnate și ștampilate de debitoare, achizitorul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a facturilor emise. Reclamanta a susținut că este îndreptățită la plata de penalități de întârziere de 0, 06 % pe zi aferente debitului scadent conform art. 7.1 lit. a din contract, întrucât scadența facturilor a fost cu mult depășită.
În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 și urm. C. proc. civ..
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru.
Pârâta . nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune eventuale apărări.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 25.03.2013, între părți s-a încheiat contractul de furnizare produse nr. 861 prin care reclamanta, în calitate de vânzător s-a obligat să furnizeze ZE-3p sursă de tensiune pentru electroforeza, S-20 camera de migrare pentru 2 geluri de agaroza, iar pârâta, în calitate de achizitor să achiziționeze, respectiv să cumpere și să plătească prețul convenit în contract.
Prin art. 2 din contract, părțile au stabilit că valoarea totală a contractului este de 1375 Euro la care se adaugă TVA în valoare de 330, total 1705 Euro conform anexei nr. 1.
Potrivit art. 3 din contract, cumpărătorul s-a obligat să achite contravaloarea produselor livrate în baza facturii emise de vânzător, cu ordin de plată în lei după următorul sistem: avans 20 %, adică 275 Euro care se va factura la semnarea contractului, diferența de 1100 Euro se va factura în 5 rate lunare egale în valoare de 220 Euro la cursul BNR corespunzător datei de facturare și se vor achita în termen de maxim 30 zile de la facturare. Prima rată se va factura în data de 30.04.2013, iar următoarele rate se vor factura după data de 30 ale fiecărei luni.
În baza relațiilor contractuale desfășurate între părți, reclamanta a emis facturile fiscale nr._/28.06.2013 în cuantum de 1212,95 lei, cu un rest de plată de 212,95 lei, nr._/30.07.2013 în cuantum de 1197,78 lei și nr._/30.08.2013 în cuantum de 1210,33 lei.
Față de dispozițiile legale care reglementează procedura cererilor cu valoare redusă, instanța reține că procedura respectivă poate fi folosită numai dacă sunt întrunite strict condițiile de admisibilitate prevăzute de art.1025 C. proc. civ., și anume, valoarea debitului principal care intră în componența obiectului litigiului civil evaluabil în bani să nu depășească suma de 10.000 lei la data sesizării instanței (alin.1), iar cauza cererii sau raportul juridic pe care se întemeiază pretenția dedusă judecății să nu fie dintre cele excluse de la aplicarea acestei proceduri(alin.2 și 3).
Analizând înscrisurile depuse de reclamantă în dovedirea pretențiilor deduse judecății în raport de dispozițiile legale anterior citate, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale procedurii cererilor cu valoare redusă, examinarea conținutului acestora relevând existența în patrimoniul reclamantei a unei creanțe certe, lichide și exigibile cu o valoare de 2621,06 lei, reprezentând debit principal izvorât din relațiile comerciale desfășurate între părți, potrivit contractului și facturilor depuse la dosar.
Față de clauza contractuală prevăzută la art. 7.1 lit. a din contractul de furnizare produse nr. 861 încheiat între părți la data de 25.03.2013, instanța reține că părțile au evaluat convențional prejudiciul produs prin neachitarea în termen a facturilor, inserând în contract o clauză penală valabilă în baza căreia reclamanta este îndreptățită la penalități de întârziere de 0, 06 % pe zi aferente debitului calculate de la data scadenței și până la data plății efective.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamantă și, în consecință, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2621,06 lei reprezentând debit restant conform facturilor nr._/28.06.2013, nr._/30.07.2013, nr._/30.08.2013, precum și penalități de întârziere de 0, 06 % pe zi calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective a acestora.
În temeiul art.1031 alin.1 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ., cu sediul ales în sector 6, București, ., Preciziei Business Center, . cu pârâta ., cu sediul în B., .. 112, ., ., județul Ilfov .
Obligă pârâtă să plătească reclamantei suma de 2621,06 lei reprezentând debit restant conform facturilor nr._/28.06.2013, nr._/30.07.2013, nr._/30.08.2013, precum și penalități de întârziere de 0, 06 % pe zi calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective a acestora.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru .
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. RBE/Tehn. RBE/RD/4ex/04.03.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 438/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|