Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 12125/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. (M.)
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. R. D. S.R.L. și pe pârât D. E. L., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 03.10.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 Cod procedură civilă și în conformitate cu dispozițiile art. 416 C.p.civ "orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni."
Potrivit dispozițiilor art. 420 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.416 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu, privind pe reclamant S.C. R. D. S.R.L., cu sediul în sector 1, București, PIAȚA PRESEI LIBERE-CITY GATE NORTHERN TOWER BUILD, nr. 3 - 5, . pârât D. E. L., prin curator S. Ș., București, sector 4, IZVORUL OLTULUI, nr. 4, ., . .
Constată perimată cererea de chemare în judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.C.A.23.07.2015
TEH.M.M. 21.07.2015 /2 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|