Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7147/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7147/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 7147/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 7147/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Grefier D. V.
Pe rol se afla pronuntarea cauzei Civil privind pe reclamant . și pe pârât L. G. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 07.04.2015, 14.04.2015 și 21.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulata si înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.09.2014 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă (Titlul X din Cartea a VI-a a Codului de procedură civilă), reclamanta .,a chemat in judecata paratul L. G. A.,solicitand obligarea paratului la plata sumei de 662,94 lei reprezentand valoarea obligatiei principale,la plata sumei de 1.400 lei reprezentand diferenta dintre pretul de lista al telefonului mobil Samsung Galaxy SII si pretul promotional al acestuia,solicitata in temeiul art. 5.5.2 lit. (vi) din conditiile generale ale contractului nr._ si procesul verbal de predare echipamente incheiat, la plata sumei de 1.650 lei reprezentand diferenta dintre pretul de lista al telefonului mobil Samsung Galaxy SII achizitionat in rate cu pachetul Digi Mobil Smart 12 si pretul promotional al acestuia,la care se adauga si suma ratelor nefacturate ramase de achitat pana la contravaloarea pretului promotional,solicitata in temeiul art. 5.5.2 lit. (vi) din conditiile generale ale contractului nr._ si procesul verbal de predare echipamente incheiat,la plata sumei de 154,74 lei,respectiv 35 euro,reprezentand contravaloare modem de date mobile si cartela sim,cu cheltuieli de judecată.
In motivare reclamanta a aratat, in fapt, ca părțile au incheiat la data de 12.09.2012 contractul nr._,pentru o durata initiala de 12 luni,in virtutea caruia paratului i-au fost predate doua telefoane mobile Samsung Galaxy SII,oferta valabila numai sub conditia mentinerii in vigoare a contractului pentru intreaga durata minimala initiala. Desi a beneficiat de serviciile asigurate de reclamanta in perioada 09._,in valoare de 662,94 lei,paratul a incetat sa-si execute obligatia de plata si nu a achitat facturile emise de catre reclamanta.
Arata ca potrivit art. 3.7 din conditiile generale ale contractului nr._ „Daca Beneficiarul nu a efectuat plata in termen,contractul poate fi considerat,in functie de propria apreciere a R. & R.,ca fiind reziliat de drept potrivit art. 5,fara sa fie necesara punerea in intarziere a Beneficiarului,fara posibilitatea acordarii vreunui termen si fara interventia instantei”coroborat cu art. 5.2 lit. a si art. 5.5.2 lit. (vi),paratul datoreaza si suma de 1.400 lei reprezentand diferenta dintre pretul de lista al telefonului mobil Samsung Galaxy SII si pretul promotional al acestuia si suma de 1.650 lei reprezentand diferenta dintre pretul de lista al telefonului mobil Samsung Galaxy SII achizitionat in rate cu pachetul Digi Mobil Smart 12 si pretul promotional al acestuia,la care se adauga si suma ratelor nefacturate ramase de achitat pana la contravaloarea pretului promotional.
Paratul datoreaza si suma de 154,74 lei,respectiv 35 euro, reprezentand contravaloare modem de date mobile si cartela sim.
Mai arata ca toate sumele datorate de catre parat reprezinta creante certe,lichide si exigibile.
In drept au fost invocate de catre reclamanta prevederile cuprinse in art. 1.025-1.032 C.proc.civ.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în fotocopii,înscrisuri (f. 8-57).
Cererea reclamantei a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Pârâtului i s-au comunicat în mod legal, formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns, însă acesta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a apărat în alt fel.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
In fapt, părțile au incheiat la data de 12.09.2012 contractul nr._,pentru o durata initiala de 12 luni,in virtutea caruia paratului i-au fost predate doua telefoane mobile Samsung Galaxy SII,oferta valabila numai sub conditia mentinerii in vigoare a contractului pentru intreaga durata minimala initiala. Desi a beneficiat de serviciile asigurate de reclamanta in perioada 09._,in valoare de 662,94 lei,paratul a incetat sa-si execute obligatia de plata si nu a achitat facturile emise de catre reclamanta.
În drept, instanța reține că, în baza art. 1.270 alin. (1) Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante,ia conform art. 1.516 alin. (2) cod civil „Atunci cand,fara justificare,debitorul nu isi executa obligatia si se afla in intarziere,creditorul poate,la alegerea sa si fara a pierde dreptul la daune-interese,daca i se cuvin:
1.sa ceara sau dupa caz,sa treaca la executarea silita a obligatiei;
2.sa obtina,daca obligatia este contractuala,rezolutiunea sau rezilierea contractului,ori,dupa caz,reducerea propriei obligatii corelative;
3.sa foloseasca,atunci cand este cazul,orice alt mijloc prevazut de lege pentru realizarea dreptului sau”.
Potrivit dispozitiior art. 662 C.proc.civ.,executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa,lichida si exigibila.
(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului serviciilor prestate de reclamanta, obligație pe care și-a asumat-o în mod legal, instanța il va obliga pe acesta la plata sumei de 662,94 lei cu titlu de debit principal reprezentand contravaloare servicii prestate si neachitate.
Cererile privind obligarea paratului la plata sumei de 1.400 lei reprezentand diferenta dintre pretul de lista al telefonului mobil Samsung Galaxy SII si pretul promotional al acestuia,solicitata in temeiul art. 5.5.2 lit. (vi) din conditiile generale ale contractului nr._ si procesul verbal de predare echipamente incheiat, la plata sumei de 1.650 lei reprezentand diferenta dintre pretul de lista al telefonului mobil Samsung Galaxy SII achizitionat in rate cu pachetul Digi Mobil Smart 12 si pretul promotional al acestuia,la care se adauga si suma ratelor nefacturate ramase de achitat pana la contravaloarea pretului promotional,solicitata in temeiul art. 5.5.2 lit. (vi) din conditiile generale ale contractului nr._ si procesul verbal de predare echipamente incheiat,precum si la plata sumei de 154,74 lei,respectiv 35 euro,reprezentand contravaloare modem de date mobile si cartela sim,urmeaza a fi respinse,ca neintemeiate,in considerarea urmatoarelor argumente:
Reclamanta nu a facut dovada,potrivit art. 249 C.proc.civ.,cum ca pârâtul a fost pus în întârziere pentru neîndeplinirea obligației de plata a creantei si nici ca s-ar fi adresat instantei de judecata si ca ar fi obtinut,rezolutiunea sau rezilierea contractului nr._,potrivit art. 1.516 alin. (2) pct. 2 Cod civil.
Sub acest aspect,instanta apreciaza ca aceste sumele de 1.400 lei, 1.650 lei si 154,74 lei,respectiv 35 euro,solicitate de catre reclamanta nu reprezinta creante certe,lichide si exigibile,potrivit cerintelor impuse de art. 622 C.proc.civ.,intrucat nu au fost îndeplinite condițiile aplicării sancțiunii rezoluțiunii.
În temeiul art.1.031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C.proc.civ, instanța il va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, respectiv suma de 200 lei, reprezentand taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite,in parte, acțiunea formulată de reclamanta . CU SEDIUL IN sector 5, București, . 2000 Building, nr. 75, . contradictoriu cu paratul L. G. A. cu domiciliul in sector 1, București, bld. I. M., nr. 197.
Obligă paratul la plata catre reclamanta a sumei de 662,94 lei reprezentand valoarea obligatiei principale.
Respinge cererile privind obligarea paratului la plata sumei de 1.400 lei,la plata sumei de 1.650 lei,precum si la plata sumei de 154,74 lei,respectiv 35 euro,ca neintemeiate.
Obligă paratul la plata catre reclamanta a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.
/ex
23 Aprilie 2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7144/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 7445/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|