Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 22781/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr._/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE MIHAELA TUDOSE
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant E. E. MUNTENIA S.A. - SEDIUL ALES și pe pârât D. I. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, în temeiul art.131 alin.1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.1027 alin 1 rap. la art.107 C.p.c.
În temeiul art.255 rap. la art.258 C.p.c., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă, respinge proba cu interogatoriul față de înscrisurile existente, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2015, sub nr._, reclamanta E. E. Muntenia S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D. I. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6534,95 lei debit principal și 446,29 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei taxă de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, pârâtului fiindu-i atribuit codul de client_ în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârât și, corelativ, s-a născut obligația de plată a pârâtului pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor emise. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care pârâtul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată și toate obligațiile contractului de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta a menționat că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 (și modificat prin Ordinul nr. 5/21.02.2003) și aplicabil la nivel național. Astfel, reclamanta avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise în termen de 15 zile de la data emiterii, conform art. 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice.
În continuare, reclamanta a arătat că actele normative menționate au fost publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul. În acest sens, reclamanta a invocat prevederile art. 7 lit. c și art. 11 alin. 1 și 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, conform cărora consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate, în termen de 15 zile de la emiterea facturii, neachitarea în termen de 30 zile de la scadență atrăgând penalități de întârziere. Astfel, au fost calculate penalități în cuantum de 446,29 lei, nivelul acestora fiind egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, respectiv 0,04% până la data de 01.03.2014, iar, ulterior, 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, reclamanta a invocat prevederile art. 54 din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 59 și art. 61 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 învederând că, în conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, iar nerespectarea contractului poate atrage suportarea de penalizări, sistare temporară a furnizării energiei electrice, rezilierea contractului.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului-operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului, reclamantul a menționat că debitorul a efectuat o . plăți către societatea sa, așa cum rezultă din situația financiară anexată.
Reclamanta a menționat că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale, iar facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului Fiscal – art. 155 care prevede că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
De asemenea, reclamanta a arătat că E. E. România S.A. și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecție cu privire la obligația de plată a debitului restant.
Reclamanta a menționat că majorările de întârziere au fost calculate în conformitate cu prevederile art. 11 din contractul cadru, iar modul de calcul al acestor, respectiv numărul de zile de întârziere și coeficientul de calcul aplicat rezultă și din facturile depuse la dosar.
În continuare, reclamanta a menționat că, potrivit art. 1.516 alin. 1, respectiv art. 1.535 alin. 1 C.civ., are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, de cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, iar debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. De asemenea, reclamanta a menționat că a încercat rezolvarea amiabilă a litigiului, prin notificări sau apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 alin. 1 și 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 C.pr.civ., art. 1270, art. 1516, art. 1535 C.civ., art. 969 și următoarele, art. 1073 vechiul C.civ., art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, art. 155 alin. 28 Codul fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Decizia ANRE nr. 57/11.10.1999, Ordinul nr. 5/21.02.2003, vechea lege a energiei electrice nr. 13/2207, Legea nr. 123/2012.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului
Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată depus la dosar (fila 1).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Instanța a încuviințat și administrat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Instanța reține că reclamanta a emis facturile fiscale nr._/17.07.2012 in valoare de 5675,63 lei, rest de plata 5425,63 lei, nr_/16.08.2012 in valoare de 39,15 lei, rest de plata 32,65 lei, nr_/19.09.2012 in valoare de 938,56 lei, rest de plata 932,06 lei, nr_/16.10.2012 in valoare de 144,59 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate.
Prin Decizia nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat contractele-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici și la consumatorii finali, industriali și similari, modelul acestora fiind prevăzut în Anexele I-II. Astfel, prin încheierea contractului-cadru, consumatorul de energie electrică și-a asumat obligația principală de a plăti contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice (art. 59 din Legea nr. 123/2012, art. 11 alin. 1 lit. a din contract-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate).
Instanța mai reține că prin somația nr. 1653/2.07.2013 (fila 11 (dovadă de comunicare – fila 12), reclamanta i-a adus pârâtului la cunoștință că figurează în evidențe cu un debit în cuantum total de 7254,24 lei reprezentând energie electrică, taxe radio, taxe TV și penalități, în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. 1001-_-02/8.12.2003.
În drept, potrivit art. 969 C.civ. (în vigoare la data nașterii obligației), contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitorul nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâtul, deși a beneficiat de prestarea serviciilor din partea reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Astfel, ținând seama că pârâtul nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate (plata facturilor) și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acestuia, pretențiile reclamantei ce decurg din facturile fiscale depuse la dosar fiind întemeiate.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, potrivit art. 11 alin. 3 din contractul-cadru, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.
În conformitate cu prevederile art. 1073 C.civ. coroborate cu prevederile art. 1082 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a prestației datorate acestuia de către debitor, în caz contrar având dreptul la dezdăunări, care sunt datorate de acesta din urmă cu excepția situației în care dovedește intervenția unei cauze străine exoneratoare de plată.
Astfel, daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.
Instanța constată că în sarcina pârâtului exista obligația de a plăti o sumă de bani, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 1087 C.civ., nu se pot acorda decât daune-interese moratorii, al căror cuantum va fi egal cu valoarea dobânzii legale, dacă părțile prin contract sau legea printr-o dispoziție specială nu au stabilit altfel.
În consecință, având în vedere că facturile depuse la dosarul cauzei nu au fost achitate la termen, instanța constată că pârâtul datorează penalități de întârziere în cuantum total de 446,31 lei
Având în vedere toate aceste considerente, instanța va admite cererea și îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 6534,95 LEI(situatia depusa la f 11) reprezentând contravaloare facturi si taxe alte servicii și la plata sumei de 446,29 lei reprezentând penalități de întârziere.
În temeiul art. 1032 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (ordin de plată – fila 1).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta E. E. MUNTENIA S.A. - SEDIUL ALES în București, .. 10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul D. I. A., cu domiciliul în sector 1, București, ..
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 6534,95lei reprezentand contravaloare debit principal, 446,29lei penalitati de intarziere
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei 200 lei reprezentand cheltuielide judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare care se va depune la JS1.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi ,27.11.2015.
P. GREFIER
Pentru grefier aflat in CM
semneaza grefier-sef
RED,TEHN M.T/4EX/ 15.12.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
