Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 22747/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. M. E.

GREFIER: B. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu intimații M. M., N. L., M. G., V. G., R. I., A. I., T. N., V. D., G. L., P. TODERIȚA, G. L., B. L., C. G., N. L., D. I., D. N., B. D., L. I., S. G., C. J., B. I., C. N., P. T., D. D., S. G., D. C., S. C., T. T., H. D., C. M., Ș. G., C. P., A. C., O. C., H. A., N. I., R. F., G. D., SFINTEȘ I., T. M., C. C., G. N., R. V., A. I., R. G., T. F., G. N., B. V., C. C., D. C., D. C., C. I., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită, cheltuieli de judecată.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile introduse de contestatoarea S.C. O. P. S.A. împotriva intimaților M. M., N. L., M. G., V. G., R. I., A. I., T. N., V. D., G. L., P. TODERIȚA, G. L., B. L., C. G., N. L., D. I., D. N., B. D., L. I., S. G., C. J., B. I., C. N., P. T., D. D., S. G., D. C., S. C., T. T., H. D., C. M., Ș. G., C. P., A. C., O. C., H. A., N. I., R. F., G. D., SFINTEȘ I., T. M., C. C., G. N., R. V., A. I., R. G., T. F., G. N., B. V., C. C., D. C., D. C., C. I., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2009, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită, cheltuieli de judecată;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 10.07.2012, când cauza a fost suspendată;

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de contestatoarea S.C. O. P. S.A. cu sediul în București, ., sector 1, pe intimații M. M., N. L., M. G., V. G., R. I., A. I., T. N., V. D., G. L., P. TODERIȚA, G. L., B. L., C. G., N. L., D. I., D. N., B. D., L. I., S. G., C. J., B. I., C. N., P. T., D. D., S. G., D. C., S. C., T. T., H. D., C. M., Ș. G., C. P., A. C., O. C., H. A., N. I., R. F., G. D., SFINTEȘ I., T. M., C. C., G. N., R. V., A. I., R. G., T. F., G. N., B. V., C. C., D. C., D. C., C. I. citați la C. de A. S. I. C. cu sediul in Târgoviște, .. 7, județul Dâmbovița și pe terțul poprit R. B. S.A. cu sediul în, București, sector 1, Piața Charles de Gaulle, nr. 15.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. M. E. B. M.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red./Dact. B. M, P.M.E./57 ex./03.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI