Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 21938/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr._/2015
Ședința publică de la 19.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. G.
GREFIER L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent F. G. E. și pe intimat E. R., având ca obiect alte cereri privind executarea silită restrângere executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a raspuns petentul prin avocat, lipsa fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, după care,
Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Reclamantul, prin avocat, apreciaza ca instanta este competenta sa solutioneze prezenta cauza si depune ordinul de plata prin care se atesta ca s-au platit chetuielile pentru fotocopiere dosar.
Instant ramane in pronuntare asupra excepției necompetenței teritoriale inovcate.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, petentul F. G. E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul E. R. restrângerea executării silite din cadrul dosarului de executare nr. 77/2014 pe rolul B. B. C. la bunul mobil reprezentat de autoturismul marca Dacia 1310 nr de înmatriculare_ .
În motivarea cererii a învederat în esență existența unei disproporții între valoarea bunurilor urmărite și valoarea creanței ce urmează a fi satisfăcută.
În drept, a invocat art. 702 C.pr.civ.
În susținere a depus înscrisuri (f. 8-89).
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Deliberând cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, excepția de procedură, absolută și dilatorie, instanța o reține ca fiind întemeiată pentru următoarele motive:
Cererea de executare silită a fost depusă la B. B. C. la data de 14.02.2014 (f. 89 vol I).
Potrivit art. 701 alin 1 C.pr.civ. în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, cererea de restrângere a executării silite este de competența instanței de executare, instanță determinată potrivit criteriului instituit de art. 650 C.pr.civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel aplicabil în temeiul art. 24 -25 C.pr.civ.
Din actele dosarului de executare rezultă că sediul executorului judecătoresc este în sectorul 5, atrăgând competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 și efectele acesteia, instanța reține că dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este legal dobândită potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită.
Noile reguli de drept tranzitoriu, statornicite de legiuitor în cuprinsul art.24 și următoarele NCPC au ca scop asigurarea unei judecăți sau executări silite unitare, prin aplicarea acelorași norme juridice, în vigoare, după caz, la data începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel stabilitatea și previzibilitatea raporturilor juridice procesuale. A fost așadar abandonat vechiul sistem, al izolării actelor de procedură, legea aplicabilă fiind stabilită în raport de fiecare act de procedură în parte (tempus regit actum), fiind preferat sistemul aplicării unitare a legii noi prin raportare la fazele procesului civil (judecata, respectiv executarea silită)
În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum încuviințarea executării silite, contestațiile la executare sau validările de poprire. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art.650 alin(2) din NCPC.
Cum în speță executarea a început anterior datei de 16.07.2014
(data sesizării organului de executare fiind 14.02.2014 – f.89 dosar executare, iar data formulării prezentei contestații la executare fiind 25.08.2015 – f.1), instanța de executare este instanța în raza căreia se află sediul B., în speță Judecătoria Sectorului 5 București.
Referitor la împrejurarea dacă competența teritorială, astfel cum a fost reținută mai sus este reglementată de norme de ordine publică sau de ordine privată, cu consecința posibilității sau nu a instanței de a invoca din oficiu necompetența teritorială, se impun urmatoarele precizări: din modul de redactare a dispozitiilor art.650 NCPC se poate deduce intenția legiuitorului de a conferi instanței de executare o competentă teritorială exclusivă.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoareaJudecătoriei Sector 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulata de petent F. G. E., cu sediul in sector 1, București, .-3, in contradictoriu cu intimat E. R., cu domiciliul in sector 6, București, ., ., . Judecătoriei Sectorului 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.
P. GREFIER
RED. L.G/TEH: L.G/L.B
4EX/26.11.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria... → |
---|