Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 552/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 552/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 552/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila Nr. 552/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. D.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant D. G. M. și pe pârât S. R. BANK ROMÂNIA SA, pârât S. A. LEASING IFN SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic clauze abuzive
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre cand, având nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amânat pronunțarea pentru data de 15.01.2015, cand a hotarat urmatoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2014, sub nr. de dosar_, reclamantul D. G. M. a chemat în judecată pe pârâtii S. R. BANK ROMÂNIA SA, S. A. LEASING IFN SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor contractuale cuprinse în dispozitiile art.4 par.1, art.4 par.3 si art. 14 par.9 din contractul de credit nr.090210MLS1264/30.07.2008 încheiat între reclamant si pârâta R.B.S. BANK ROMANIA SA ( fosta ABN AMRO BANK ROMANIA SA ); sa se dispuna obligarea pârâtelor la reesalonarea ratelor datorate, ca o consecinta a admiterii primului capat de cerere și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata .
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 30 iulie 2008 a semnat cu pârâta R. BANK ROMANIA SA ( fosta ABN AMRO BANK ROMANIA SA ) contractul de credit nr.090210MLS1264/30.07.2008, prin care a contractat un împrumut în valoare de 101.250 Euro, pentru achizitionarea unui apartament cu 3 camere, situat în Bucuresti, pe o perioada de 30 de ani, împrumut garantat cu ipoteca de rang 1 asupra imobilului .
Creditul a fost contractat cu o rata a dobanzii de 3,7% pe an, conform art. 4 par.1 din contractul de credit mai sus arătat.
La data încheierii contractului, reclamantul era angajat al R.B.S. Bank – România SA în baza unui contract de munca.
Reclamantul a arătat că aceste clauze sunt abuzive, ilicite și imorale și, ca atare, lovite de nulitate absolută, motiv pentru care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, reclamantul a invocat art. 5, art. 948 pct.4 si art. 966-968 din C. Civ. vechi, pecum si dispozitiile art. 11 din C. Civ. în vigoare, ca si dispozitiile OUG nr.50/2010, asa cum a fost aprobata si modificata prin legea nr.288/2010 .
Pârâta S. A. LEASING IFN SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calitatii procesuale pasive; exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată – f.37-42.
Pârâta S. R. BANK ROMÂNIA SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulitatii actiunii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune în sens material – f.73-89.
La termenul de judecată din data de 08.01.2015, instanța a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, instanța reține:
Având în vedere că excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, conform art. 130 alin. (2) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., constituie o excepție de procedură, absolută și dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanța ce ar urma să se dezînvestească, instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
Față de motivele de fapt și temeiul de drept invocat de reclamant, instanța reține că acesta a formulat o acțiune în constatarea nulității mai multor clauze din contractul de credit, printre care și punctul 4.3 referitor la posibilitatea băncii ,,de a modifica nivelul ratei dobânzii pentru credit în cazul în care evoluția pieței monetare/financiare va justifica o asemenea masură”, punctul 14.9 care prevede ,,În situația în care contractul de muncă încheiat între împrumutat și Bancă încetează din orice motiv și împrumutatul nu și-a exercitat dreptul de a achita integral creditul, în termen de 24 de ore de la data încetării contractului de muncă, creditul se transferă la condițiile comerciale aplicabile clienților externi ai Băncii, în vigoare la momentul ransferului”, capătul de cerere privind reeșalonarea ratelor datorate având doar caracter accesoriu constatării ca abuzive a clauzelor în temeiul cărora au acestea au fost plătite.
Or instanța constată că aceste clauze nu sunt evaluabile efectiv, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
De asemenea, instanța constată incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) C.proc.civ. potrivit căruia ,,În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt’’.
Obiectele cererii principale formulată în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde un capăt principal, care atrage competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Concluzionând, capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4 pct.4.3 și art.14 pct.14.9 din contractul de credit nr. 090210MLS1264/30.07.2008 sunt neevaluabile în bani, iar capetele de cerere ale acțiunii sunt întemeiate pe un titlu comun.
Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
În consecință, în temeiul art. 132 alin. (3) C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant D. G. M. sector 2, București, ., ., . și pe pârâtii S. R. BANK ROMÂNIA SA, sector 2, București, .. 301-311, . S. A. LEASING IFN SA, sector 1, București, .. 9, ..2,3, sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 246 C ,în favoarea Tribunalului București Secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2015.
P. GREFIER
RED.TH.RED.D.O. M .
4 EX. 20.04.2015
| ← Succesiune. Sentința nr. 1428/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4677/2015. Judecătoria... → |
|---|
