Obligaţie de a face. Sentința nr. 8873/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 8873/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 8873/2015

Document finalizat

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8873

Ședința publică de la 13.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. B. E.

GREFIER: S. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. M. Ș. și C. E. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C. proc. civ., a amânat pronunțarea la data de 29.04.2015, la data de 06.05.2015 și la data de 13.05.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.10.2014 sub nr._, reclamanții C. M. Ș. și C. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta . ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv, cu consecința că nu produc efecte asupra reclamanților al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RFI_ din 27.06.2008 referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, prin stabilirea periodică a nivelului dobânzilor între care împrumutatul trebuie să-și exercite dreptul de opțiune pentru o perioadă de unul sau trei ani, după caz, fără a exista un motiv specificat în contract sau prin raportare la evoluția pieței financiare sau la politica de credite a băncii ( clauzele prevăzute la art. 3.1, 3.2,3.3, 3.5, 3.6,3.7,3.8,3.9,3.10,11.4 din contractul de credit), să se constate caracterul fix al ratei dobânzii prevăzută în contractul de credit încheiat cu pârâta la nivelul prevăzut la momentul încheierii contractului de credit, pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul încheierii contractului și momentul aplicării OUG nr. 50/2010, să se constate caracterul variabil al ratei dobânzii începând cu momentul aplicării OUG nr. 50/2010, cu determinarea marjei băncii prin scăderea nivelului indicatorului LIBOR (calculat la momentul aplicării OUG nr. 50/2010) din rata dobânzii aplicabile la momentul încheierii contractului (respectiv 5,5 %), iar nu din aceea majorată în temeiul clauzei abuzive și care era în vigoare la momentul aplicării OUG nr. 50/2010 (respectiv 6,5 %), să se constate caracterul abuziv cu consecința că nu produc efecte asupra reclamanților al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RFI_ din 27.06.2008 referitoare la comisionul de procesare ( clauzele prevăzute la art. 1.1 lit. b, 2.3, 3.12), să se constate caracterul abuziv cu consecința că nu produc efecte asupra reclamanților al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RFI_ din 27.06.2008 referitoare la comisionul de administrare (clauzele prevăzute la art. 3.14), să se constate caracterul abuziv, cu consecința că nu produc efecte asupra reclamanților al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RFI_ din 27.06.2008 referitoare la obligativitatea menținerii scadenței finale inițiale și a reducerii ratei de credit în cazul unei rambursări parțiale în avans a creditului (clauza prezăzută la art. 4.9) cu consecința reducerii perioadei de creditare și a menținerii cuantumului ratei de credit, ca urmare a rambursări anticipate, constatarea caracterului abuziv, cu consecința că nu produc efecte asupra reclamanților al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RFI_ din 27.06.2008 referitoare la obligația împrumutatului de a încheia un contract de asigurare cu un asigurător agreat de către bancă (clauza prevăzută la art. 5.5 din contractul de credit), constatarea nulității clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RFI_ din 27.06.2008, clauze ce fac obiectul capetelor de cerere nr. 1,3,4,5 și 6, precum și a actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise în temeiul clauzelor ce fac obiectul capătului de cerere nr. 1, restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamanți cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat, cu titlu de dobândă și comisioane către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să țină seama de eliminarea din contract a clauzelor abuzive menționate la pct. 1 al cererii de chemare în judecată, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că includerea în ecuația contractuală implică, în mod necesar, pentru fiecare din părțile actului juridic dreptul la păstrarea stării de parteneriat, de biechitate, de echilibru contractual, iar respectarea dreptului la echilibru contractual al uneia dintre părți presupune acceptarea de către cealaltă parte a introducerii în contract a unui mecanism de reechilibrare a contractului. S-a mentionat că în absența înțelegerii părților, dreptul la păstrarea stării de parteneriat, de biechitate, de echilibru contractual, intră sub protecția forței corcitive a statului, iar echilibrul contractual poate fi restabilit prin intervenția judecătorului. Reclamanții au susținut că sunt consumatori, în sensul legislație protecției consumatorilor, pârâta este un profesionist în sensul aceleiași legislații a protecției consumatorilor, iar calificarea raportului juridic ca fiind unul care intra sub incidenta legislatiei privind protectia consumatorilor atrage in sarcina profesionistului (atat in faza precontractuala, cat si in cea a executarii contractului incheiat cu consumatorul) o . obligatii, printre care un loc aparte îl ocupa obligatia de a se abtine de la a insera in contractele cu consumatorii clauze abuzive. S-a arătat că adoptarea unei legislatii specifice privind protectia consumatorilor a avut ca situatie premisă realitatea ca, la momentul incheierii contractului, indiferent de natura acestuia, consumatorul se găseste într-o situatie de triplă inferioritate față de profesionist: (i) tehnica, intrucat profesionistii cunosc bine produsele sau serviciile pe care le comercializeaza, in timp ce consumatorii le cunosc prea putin sau deloc; ii) economică, pentru ca profesionistii dispun in aceasta privinta de o forta economica disproportionata fata de cea a consumatorilor; (iii) juridică,deoarece consumatorii se gasesc privati de orice posibilitate de negociere si se vad constransi sa adere la propunerile ce le sunt facute. Aceasta inferioritate se concretizeaza in contractele de adeziune impuse, in cvasi - totalitatea cazurilor, consumatorilor. S-a învederat că aceasta situatie premisa explica spiritu intregii legislatii privind protectia consumatorilor care nu poate fi altul decat acela de a remedia dezechilibrul existent,prin reglementarea unor norme care contrabalanseaza raportul de putere, instaurand un dezechilibru juridic in sens contrar. Tocmai de aceea, dreptul consumatorilor este in esenta sa inegalitar, el aducand importante limite libertatii comertului profesionistului care este tinut sa se supuna unor serii de constrangeri. S-a arătat că aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor asupra raporturilor juridice care fundamenteaza prezenta actiune presupune stabilirea calitatii de consumator in persoana reclamantilor, respectiv a calitatii de profesionist / agent economic (terminologia utilizata de actele normative incidente nu este unitara) in persoana paratei, iar în ceea ce priveste calitatea de consumatori a reclamantilor, in acceptiunea legislatiei privind protectia consumatorilor, aceasta rezulta din faptul ca reclamanții sunt persoane fizice, au incheiat si executat un contract de credit cu parata S.C. R. B. S.A., in scopuri aflate in afara activitatii comerciale, industriale sau de productie, artizanale sau liberale (fiind indeplinite, astfel cerintele impuse de pct. 13 din Anexa Legii nr. _, art. 2 pct. 2 din O.G. nr .. 21/1992, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000). In ceea ce priveste calitatea de profesionist și agent economic a paratei S.C. R. B. S.A., aceasta rezulta din faptul ca parata este o persoana (juridica) autorizata sa presteze un serviciu (financiar) consumatorilor (pct. 1, 7 si 43 din Legea nr. 296/2004, art. 2 pet. 3 din O.G. nr. 21/1992, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000). Reclamanții au susținut că din perspectiva legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru a fi in prezenta unei clauze abuzive, trebuie indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii: a) clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul, în speță conditia este indeplinita intrucat contractul incheiat de reclamanti cu parata este contract de adeziune, in care clauzele sunt impuse de catre S.C. R. B. S.A. imprumutatului", b) clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile pdrtilor, in defavoarea consumatorului-conditia mentionata este indeplinita in contractul ce fundamenteaza prezenta actiune, in principal, prin faptul ca statueaza exclusiv in favoarea paratei un drept esential si grav, respectiv dreptul de a modifica rata dobanzii, fara a fi prevazute in contractul de credit motivele obiective care determina o asemenea modificare; c) sa se fi incalcat cerintele bunei-credinte-indeplinirea acestei cerinte rezulta din comportamentul general al paratei, astfel: modificarea unilaterala a ratei dobanzii numai in sensul majorarii acesteia, chiar si atunci cand indicatorul relevant al pietei financiare pentru moneda in care a fost acordata creditul (LIBOR) a prezentat tendinte descrescatoare; principiul bunei-credinte a fost preluat din art. 3 pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE si desemneaza respectul reciproc al partilor contractante, adoptarea unui comportament onest si rezonabil care sa aiba in vedere interesele legitime ale consumatorului. Reclamanții au precizat că prin raportare la Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretata in lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului, pe care o transpune, sunt prezumate a fi abuzive: a) clauzele care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract (alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 si pct. 1 lit. j) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului)- contractul de credit incheiat de reclamanți cu S.C. R. B. S.A., prevede dreptul paratei de a modifica rata dobanzii fara a preciza motivele sicriteriile care justifica exercitarea acestui drept astfel incat sa faca posibila identificarea, de catre imprumutat, a situatiilor in care poate interveni modificarea ratei dobanzii, respectiv sa permita instantei sa verifice daca modificarea dobanzii a fost cauzata de intervenirea unor asemenea situatii si a fost proportionala cu acestea; b) clauzele care obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului (alin. (1) lit. b) din Anexa la Legea nr. 193/2000 si pct. 1 lit. i) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului)-contractul de credit incheiat de reclamanti nu stabileste motivele / criteriile care justifica exercitarea dreptului de modificare unilaterala a contractului, astfel incat acesta poate fi exercitat oricand si fara niciun fel de limite, punand consumatorul (in speta, reclamanta) in imposibilitatea de a lua cunostinta, in mod real, de conditiile contractuale pe care si Ie asuma.; c) clauzele care dau dreptul exclusiv profesionistului sa interpreteze clauzele contractuale (alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 si pct. 1 lit. m) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului)- contractul de credit nu defineste notiunile esentiale in functie de care se poate modifica rata dobanzii, lasand exclusiv profesionistului (cel care percepe dobanda) dreptul de a le interpreta.

Cu privire la primul capat de cerere, reclamanții au arătat ca au solicitat constatarea caracterului abuziv, cu consecinta ca nu produc efecte asupra lor clauzele contractuale cuprinse in contractul de credit nr. RFI_ din 27.06.2008, referitoare la dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii (ulterior perioadei in care aceasta este calificata drept "fixa"), prin stabilirea periodica a nivelului dobanzilor intre care imprumutatul trebuie sa isi exercite dreptul de optiune pentru o perioada de unul sau trei ani, dupa caz, fara a exista un motiv specificat in contract sau prin raportare la "evolutia pietei financiare" sau la "politica de credite a bancii" ( clauzele prevazute la art. 3.1, 3.2, 3.3, 3.5, 3.6, 3.7, 3.8, 3.9, 3.10, 11.4 din contractul de credit). Cu privire la mecanismul de modificare unilaterala a ratei dobanzii, din contractul de credit ce fundamenteaza prezenta actiune, reclamanții au învederat că pentru o anumita perioada de la incheierea contractului (1 an) este aplicabila o dobanda initiala fixa, dupa expirarea acestei perioade, devine incident mecanismul de modificare a ratei dobanzii ce presupune exercitarea unei optiuni de catre imprumutat, in vederea exercitarii dreptului de optiune al imprumutatului banca si-a rezervat dreptul de a institui periodic noi niveluri ale ratei dobanzii denumite: dobanda aniversara fixa sau dobanda aniversarii revizuibila, fara a exista un motiv intemeiat specificat in contract (A) in cazul in care se ajunge la aplicarea dobanzii aniversare revizuibile (ca urmare a optiunii exprese a imprumutatului sau ca solutie prevazuta de contract, in cazul neexprimarii vreunei optiuni din partea imprumutatului), se mentine dreptul bancii de a modifica rata dobiinzii aniversare revizuibile, in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii (B). Cu privire la clauzele contractuale ce instituie un mecanism de modificare a ratei dobanzii ce presupune un drept de optiune al imprumutatului in vederea exercitarii caruia banca si-a rezervat dreptul de a institui periodic noi niveluri ale ratei dobanzii, denumite dobanda aniversara fixa sau dobanda aniversara revizuibila, fara a exista un motiv specificat in contract, s-a apreciat că aceste clauze sunt clauze abuzive, in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrtind sub incidenta alin. (1) literele a), b) si g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, mentionate mai sus, cat si a definitiei generale a clauzelor abuzive, mentionate in art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretat in lumina pct. 1 lit. j) din Anexa la Directiva_/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederile contractuale care instituie un mecanism de modificare a ratei dobanzii ce presupune exercitarea unei optiuni de catre imprumutat constituie clauze ce configureaza un drept al bancii de a modifica unilateral rata dobanzii, fara a avea un motiv intemeiat specificat in contract . Pe de o parte, clauza contractuala prin care imprumutatul se obliga sa opteze pentru o "dobanda aniversara fixa" sau o dobanda aniversara revizuibila" (in caz de neexercitare a dreptului de optiune, aplicandu-se o dobanda aniversara revizuibila) este o clauza contractuala care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii. Mecanismul "de optiune" este unul complex, creand aparenta participarii consumatorului la stabilirea ratei dobanzii, consumatorul poate alege periodic (la fiecare aniversare a creditului) o "dobanda aniversara fixa" pentru un an sau pentru trei ani de creditare ori o "dobanda aniversara revizuibila" pentru un an de creditare: daca imprumutatul opteaza pentru o dobanda aniversara fixa" pentru un an sau pentru trei ani de creditare, dobanda va ramane fixa in interiorul respectivei perioade, daca imprumutatul opteaza pentru o "dobanda aniversara revizuibila" pentru un an, aceasta dobanda va putea fi modificata de catre banca "in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii", daca imprumutatul nu isi exercita dreptul de optiune, se va aplica automat "dobanda anuala revizuibila" pentru un an. In toate cazurile, nivelul "dobanzii anuale aI dobanzii anuale revizuibile" este cel in vigoare in momentul exercitarii optiunii. Reclamanții au concluzionat că banca este titulara dreptului de a stabili, periodic (la fiecare aniversare a creditului) nivelul ratei dobanzii aniversare (fixa sau revizuibila), consumatorul nu poate interveni in stabilirea nivelului ratei dobanzii aniversare in niciun fel dreptul de optiune inserat in contract se exercita cu privire la o rata a dobanzii al carei nivel este fixat unilateral de catre banca, mai mult, neexercitarea dreptului de optiune nu impiedica modificarea ratei dobanzii, fiind aplicabila dobanda aniversara revizuibila stabilita, la aniversarea creditului, de catre banca. Pe de alta parte, clauza contractuala prin care imprumutatul se obliga sa opteze pentru o "dobanda aniversara fixa"" sau o "dobanda aniversara revizuibila" (in caz de neexercitare a dreptului de optiune, aplicandu-se dobanda aniversara revizuibila) este o clauza contractuala care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii, fara a avea un motiv intemeiat specificat in contract. S-a arătat ca prin motiv intemeiat specificat in contract", Legea nr. 193/2000 are in vedere un eveniment/situatie/imprejurare etc. al carei continut si, in consecinta, a carei incidenta sa poata fi determinata exclusiv pe baza prevederilor contractuale. Ratiunea unei asemenea interpretari este, pe de o parte, aceea de a permite cocontractantului (consumatorului) sa identifice intervenirea situatiei care atrage exercitarea dreptului de modificare unilaterala a contractului, iar pe de alta parte, aceea de a permite instantei sa verifice, in caz de litigiu, daca exercitarea dreptului de modificare unilaterala a fost realizata conform contractului. Rezulta deci ca o clauza contractuala prevazand un drept unilateral de modificare a ratei dobanzii, in favoarea bancii, nu are caracter abuziv decat in situatia in care in contract se specifica si se definesc cauzele care permit exercitarea acestui drept, precum si modul in care producerea acestora se rasfrange asupra ratei dobanzii. Analizand contractul de credit incheiat de reclamanti cu . rezulta ca acesta prevede dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii, dar nu prevede si motivul indiferent ca ar fi intemeiat sau nu care ar permite exercitarea dreptului. Singurul aspect care circumstantiaza dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii este momentul in care acesta poate fi exercitat, respectiv aniversarea creditului. Aniversarea creditului este un moment, un termen (un an, trei ani de la data incheierii contractului etc.) si nu o cauza care ar fundamenta exercitarea dreptului de a modifica unilateral rata dobanzii. In absenta unui motiv intemeiat prevazut in contractele de credit, consumatorul nu poate verifica ratiunea pentru care banca propune noi niveluri ale ratei dobanzii la fiecare aniversare si nici daca aceasta a folosit, de fiecare data, acelasi mod de determinare a noului nivel al ratei dobanzii. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. b) din Anexa la Legea nr._, interpretat in lumina pet. 1 lit. i) din Anexa la Directiva_/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederile contractuale care instituie un mecanism de modificare a ratei dobanzii ce presupune exercitarea unei optiuni de catre imprumutat obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului. Asa cum rezulta din contractul de credit incheiat de reclamanti cu ., la fiecare aniversare a creditului, banca urmeaza sa modifice nivelul ratei dobanzii. Nu exista insa, in contractul de credit, nicio precizare in Iegatura cu modul in care banca va stabili noul nivel al ratei dobanzii ce se va aplica la aniversarea creditului, ci numai faptul ca noul nivel al ratei dobanzii, aplicabil dupa aniversarea creditului, va fi "cel in vigoare la momentul exercitarii optiunii". Apare astfel ca evidenta absenta posibilitatii reale a consumatorului de a cunoaste, inca de la momentul incheierii contractului, care este rata dobanzii ce i se va aplica, nici sub aspectul valorii acesteia, nici sub aspectul modului de determinare, contractul de credit, prin modul de formulare, surprinde consumatorul la fiecare data de aniversare a creditului si il obliga pe acesta sa suporte un nou nivel al ratei dobanzii, asa cum a fost stabilit, in mod unilateral, de catre banca. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr._, interpretat in lumina pct. 1 lit. m) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederile contractuale care instituie un mecanism de modificare a ratei dobanzii ce presupune exercitarea unei optiuni de catre imprumutat sunt astfel formulate incat sfera lor de incidenta poate fi stabilita exclusiv de catre profesionist. S-a aratat ca contractul permite chiar mai mult decat interzice alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000. Astfel, banca poate nu sa interpreteze, ci chiar sa stabileasca continutul clauzei care da dreptul bancii sa modifice unilateral rata dobanzii la data aniversara. S-a apreciat că potrivit contractului de credit incheiat de reclamanti cu .,

clauza contractuala care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii este aceea care permite consumatorului sa opteze, la fiecare aniversare a creditului, intre ratele dobanzilor aniversare "in vigoare la momentul exercitarii optiunii". In legatura cu clauza mentionata, banca realizeaza deci mai mult decat o interpretare a acesteia, stabilind chiar continutul sau (dobanda in vigoare la aniversarea creditului este stabilita, in mod unilateral, de catre banca). Cu privire la incidenta art. 4 alin. (1) din Legea nr._, aceasta este atrasa de faptul ca prevederile contractuale care instituie un mecanism de modificare a ratei dobanzii ce presupune exercitarea unei optiuni de catre imprumutat sunt incluse . (deci nenegociat) si formulate asttel incat creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Reclamanții au subliniat că contractul de credit incheiat cu . SA are caracter tip, iar situatia atrage incidenta, cu privire la acesta, a prezumtiei reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, in sensul absentei caracterului negociat al contractelor. In plus, s-a aratat ca in contractul de credit a fost inclusa posibilitatea de a modifica rata dobanzii printr-un mecanism pe care il putea activa si controla numai banca. Desi acest mecanism pune accent pe existenta unui drept de optiune a consumatorului, incercand astfel sa creeze aparenta participarii sale la stabilirea noului nivel al ratei dobanzii (aplicabil la aniversarea creditului), trebuie observat faptul ca alegerea consumatorului vizeaza numai niveluri ale ratei dobanzii stabilite unilateral de catre banca. Modul de stabilire a nivelurilor ratei dobanzii scapa de sub controlul consumatorului sub toate aspectele. Acesta nu cunoaste modalitatea prin care banca determina nivelurile ratei dobanzii dintre care consumatorul ar putea alege. De asemenea, consumatorul nu va cunoaste nivelurile ratelor dobanzii dintre care poate alege decat la momentul la care banca le comunica, prin acest mecanism, banca (si numai ea) isi poate acoperi nu numai riscurile previzibile la momentul incheierii contractului, dar si pe cele imprevizibile, iar pentru consumator contractul de credit va fi un risc perpetuu (la fiecare aniversare dobanda se va modifica, iar consumatorul va afla de modificare exact in momentul in care noua rata a dobanzii va deveni aplicabila. Reclamantii au subliniat ca apar ca evidente, pe de o parte: (1) absenta bunei-credinte a bancii la momentul inserarii in contract a clauzelor avand ca efect instituirea, exclusiv in favoarea bancii, a dreptului de a modifica unilateral rata dobanzii (contractul instituie un mecanism care permite bancii sa impuna consumatorului modificarea ratei dobanzii pentru a acoperi orice risc al acesteia, transferandu-l in sarcina consumatorului), precum si (2) crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor (contractul nu prevede niciun mecanism prin care consumatorul sa isi poata acoperi propriile riscuri, iar, in plus, trebuie sa suporte orice risc pe care banca l-ar considera actual). S-a aratat referitor la clauza contractuala referitoare la dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii "in functie de evolutia pietei financiare" ca este o clauza abuziva, in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrand sub incidenta alin. (1) literele a), b) si g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, mentionate mai sus, cat si a definitiei generale a clauzelor abuzive, mentionate in art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretat in lumina pct. 1 lit. j) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractuala da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii fara a avea un motiv intemeiat specificat in contract. S-a aratat ca prin motiv intemeiat specificat in contract, Legea nr. 193/2000 intelege un eveniment/situatie/imprejurare al carei continut si, in consecinta, a carei incidenta sa poata fi determinata exclusiv pe baza prevederilor contractuale. Ratiunea unei asemenea interpretari este, pe de o parte, aceea de a permite cocontractantului (consumatorului) sa identifice intervenirea situatiei care atrage exercitarea dreptului de modificare unilaterala a contractului, iar pe de alta parte, aceea de a permite instantei sa verifice, in caz de litigiu, daca exercitarea dreptului de modificare unilaterala a fost realizata conform contractului. In raport cu acceptiunea notiunii de motiv intemeiat specificat in contract", sintagma " in functie de evolutia pietei financiare" nu respecta exigentele Legii nr. 193/2000, nepermitand consumatorului, prin ea insasi, sa determine momentul in care banca ar putea sa determine rata dobanzii. Astfel cum s-a retinut si in jurisprudenta, piata financiara poate fi caracterizata printr-un numar nedefinit de indicatori. Evolutia acestora poate fi diferita, ., un indicator caracteristic pietei financiare putand inregistra o crestere, iar un altul, o scadere. . situatie, in conditiile existentei clauzei contractuale ce da dreptul bancii de a modifica rata dobanzii "in functie de evolutia pietei financiare", aceasta ar putea invoca, de fiecare data, ca s-a raportat la acel indicator care poate justifica masura cresterii ratei dobanzii. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. b) din Anexa la Legea nr._, interpretat in lumina pct. 1 lit. i) din Anexa la Directiva_/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractuala care da dreptul bdncii de a modifica unilateral rata dobanzii obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului. Contractul de credit ce fundamenteaza prezenta actiune nu defineste notiunea "evolutia pietei financiare", neindicand asadar criteriile prin raportare la care consumatorul sa poate identifica producerea unei asemenea evolutii, contractul pune astfel consumatorul in imposibilitatea de a cunoaste, in mod real, la incheierea contractului, continutul clauzei privitoare la rata dobanzii. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr._, interpretat in lumina pct. 1 lit. m) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractualui care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii este astfel formulata incat sfera sa de incidenta poate fi stabilita exclusiv de catre profesionist. S-a apreciat ca clauza prin care se permite bancii sa modifice rata dobanzii "in functie de evolutia pietei financiare" este o clauza al carei continut poate fi stabilit exclusiv de catre profesionist. Astfel, reclamanții au susținut ca nu au putut configura in niciun fel continutul acestei clauze, ea fiindu-le impusa de catre banca, de o maniera generica. Contractul face astfel referire la posibilitatea bancii de a modifica rata dobanzii in functie de evolutia pietei financiare, dar nu precizeaza care dintre indicatorii acesteia vor fi avuti in vedere. In acest context, banca poate deci sa aleaga, in functie de interesul de moment, acei indicatori aflati in crestere, pentru a justifica o majorare a ratei dobanzii aplicabile reclamantilor. Reclamantii au aratat ca nu pot avea vreo interventie in alegerea indicatorilor; mai mult decat atat, banca nu are nici obligatia de a dezvalui pentru a putea verifica, in ultima instanta, daca . au avut evolutia pe care banca o pretinde. Cu privire la incidenta art. 4 alin. (1) din Legea nr._, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractuala care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii, este inclusa . (deci nenegociat) si formulata astfel incat creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, contractul de credit incheiat de reclamanti cu . are caracter tip, iar situatia atrage incidenta, cu privire la acesta, a prezumtiei reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, in sensul absentei caracterului negociat al contractului. In plus, in contractul de credit a fost inclusa posibilitatea de a modifica rata dobanzii printr-un mecanism pe care il putea activa si controla numai banca. Prin acest mecanism, banca (si numai ea) isi putea acoperi nu numai riscurile previzibile la momentul incheierii contractului, dar si pe cele imprevizibile. F. de cele mentionate, reclamantii au subliniat ca apar evidente 1) absenta bunei-credinte a bancii, la momentul inserarii in contract a clauzei ce da acesteia dreptul de a modifica unilateral rata dobanzii (nu a fost inserat decat un mecanism care sa permita bancii (si numai acesteia) acoperirea riscurilor), precum si (2) existenta unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor (consumatorul nu are niciun mecanism de a-si acoperi propriile riscuri, iar, in plus trebuie sa suporte orice risc pe care banca l-ar considera actual).

Referitor la clauza contractuala privind dreptul bancii de a modifica rata dobanzii "in functie de politica de credite a Bancii" este o clauza abuziva, in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrand sub incidenta alin. 1 literele a), b) si g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, mentionate mai sus, cat si a definitiei generale a clauzelor abuzive, mentionate in art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Cu privire la incidenta alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretat in lumina pct, 1 lit. j) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractuala da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii fara a avea un motiv intemeiat specificat in contract. S-a precizat ca prin "motiv intemeiat specificat in contract", Legea nr. 193/2000 intelege un eveniment, situatie/imprejurare etc. al carei continut si, in consecinta, a carei incidenta sa poata fi determinata exclusiv pe baza prevederilor contractiale.

Ratiunea unei asemenea interpretari este, pe de o parte, aceea de a permite cocontractantului (consumatorului) sa identifice intervenirea situatiei care atrage exercitarea dreptului de modificare unilaterala a contractului, iar pe de alta parte aceea de a permite instantei sa verifice, in caz de litigiu, daca exercitarea dreptului de modificare unilaterala a fost realizata conform contractului. In raport cu acceptiunea notiunii de "motiv specificat in contract", aratata mai sus, sintagma "in conformitate cu politica bancii ", care justifica dreptul bancii de a modifica rata dobanzii, nu respecta exigentele Legii nr. 193/2000. Astfel, "politica bancii" este o notiune al carei continut nu rezulta exclusiv din contract, nepermitand consumatorului, prin ea insasi, sa determine momentul la care banca ar putea sa modifice unilateral rata dobanzii. Mai mult, "politica bancii" este un concept definit in exclusivitate de catre parata, ceea ce face ca interpretarea si aplicarea unei clauze esentiale a contractului de credit sa fie exclusiv la latitudinea bancii. O clauza afectata de o conditie potestativa este chiar nula, potrivit dreptului comun. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. b) din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretat in lumina pct. 1 lit. i) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractuala care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului. S-a aratat ca o astfel de prevedere contractuala care nu expliciteaza continutul elementului in functie de care se exercita dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii, aduce consumatorul in imposibilitatea de a lua cunostinta, in mod real, la data semnarii contractului, de conditiile contractuale pe care si le asuma. Stabilirea politicii de credite a bancii se afla, in totalitate, in afara sferei de cunoastere a consumatorului. Argumentele in acest sens sunt multiple. Astfel, in primul rand, consumatorul nu participa la luarea deciziilor in materie de stabilire a politicii de credite a bancii. In al doilea rand, consumatorului nu i s-au comunicat care sunt elementele in functie de care banca va stabili directia in materie de creditare. In al treilea rand, politica de credite a bancii nu este facuta publica pentru ca orice persoana influentata de aceasta sa o cunoasca. In aceste conditii, in care consumatorul nu cunoaste nici antefactum, nici postfactum, continutul politicii de credite a bancii, in care consumatorul nici nu poate anticipa cand se va modifica politica de credite a bancii, acesta trebuie totusi sa se supuna politicii de credite, acceptand un nou nivel procentual al ratei dobanzii. Cu privire la incidenta alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretat in lumina pct. 1 lit. m) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractualui care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobiinzii este astfel formulata incat sfera sa de incidenta poate fi stabilita exclusiv de catre profesionist. Cu privire la incidenta art. 4 alin. (1) din Legea nr._, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractuala care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii, este inclusa . (de nenegociat) si (formulata astfel incat creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. F. de cele mentionate apar ca evidente, pe de o parte: (1) absenta bunei-credinte a bancii, la momentul inserarii in contract a clauzei ce da acesteia dreptul de a modifica unilateral rata dobanzii (nu a fost inserat decat un mecanism care sa permita bancii (si numai acesteia) acoperirea riscurilor), precum (2) crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor (consumatorul nu are niciun mecanism de a-si acoperi propriile riscuri, iar, in plus, trebuie sa suporte orice risc pe care banca l-ar considera actual) .

Cu privire la efectele constatarii caracterului abuziv al clauzelor mentionate la lit. A) si B), s-a aratat ca fiind clauze abuzive, in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, nu produc efecte asupra reclamantilor in calitate de consumatori, in temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, ceea ce echivaleaza cu inexistenta dreptului bancii de a modifica unilateral contractele de credit (in niciuna din formele analizate mai sus - lit. A si B)) si, in consecinta, nici a dreptului de a modifica graficele de rambursare. Interpretarea se bazeaza pe aceea ca, in temeiul art. 969 C. civ. de la 1864 (respectiv, potrivit art. 1270 din noul C. civ.), modificarea unui contract se realizeaza, ca regula, prin acordul partilor sau din cauze prevazute de lege. O astfel de cauza prevazuta de lege, in materia protectiei consumatorilor in contractele de credit, o reprezinta posibilitatea de modificare unilaterala a ratei dobanzii. Totusi, o astfel de posibilitate nu este una absoluta, Legea nr. 193/2000 stabilind criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca o clauza care da dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii pentru a nu fi o clauza abuziva. Reclamantii au apreciat ca drept consecinta a calificarii ca abuzive a clauzelor contractuale mentionate la lit. A) si B) este, aceea ca modificare unilaterala a ratei dobanzii ca urmare a aplicarii mecanismului ce presupune exercitarea unei optiuni de catre imprumutat sau in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii nu produce efecte asupra lor. Rezulta, asadar, ca, in lipsa unei manifestari de vointa a reclamantilor in calitate de consumatori, rata dobanzii aplicabila in temeiul contractului de credit ce fundamenteaza prezenta actiune a ramas nemodificata pana la momentul aplicarii OUG nr. 50/2010.

Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, reclamantii au precizat ca in conditiile in care au caracter abuziv: clauzele care dau dreptul bancii de a stabili noi valori ale ratei dobanzii la expirarea unei perioade de timp de la incheierea contractului (dobanda aniversara fixa pentru un an/trei ani de creditare, dobanda aniversara revizuibila pentru un an de creditare), valori dintre care consumatorul este obligat sa aleaga si clauzele care definesc caracterul revizuibil al ratei dobanzii (cele care dau dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bacii), aceste clauze nu vor produce efecte impotriva consumatorului, asa cum rezulta din art. 6 din Legea nr. 193/2000. Interpretand aceasta situatia prin prisma intentiei reclamantilor de a continua executarea contractului de credit ce fundamenteaza prezenta actiune, rezulta deci ca, din mecanismul de stabilire a ratei dobanzii mentionat mai sus, raman aplicabile reclamantilor numai urmatoarele prevederi contractuale: clauzele referitoare la valoarea ratei dobanzii la momentul incheierii contractului (dobanda initiala) si clauzele referitoare la caracterul fix al acesteia, eliminandu-se, ca avand caracter abuziv, clauzele care prevad dreptul bancii de a stabili noi valori ale ratei dobanzii la momentul expirarii acelei perioade de timp, dobanda aniversara fixa pentru un an/trei ani de creditare, dobanda aniversara revizuibila pentru un an de creditare si obligatia imprumutatului de a opta intre noile valori ale ratei dobanzii stabilite de catre banca. In concluzie, caracterul fix al ratei dobanzii din contractul de credit ce fundamenteaza prezenta actiune, in perioada cuprinsa intre momentul incheierii sale si cel al intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2010, este rezultatul eliminarii clauzelor abuzive din mecanismul de stabilire a ratei dobanzii. Nivelul ratei fixe a dobanzii, este cel stabilit la momentul incheierii contractului de credit, respectiv 5,5 % pe an.

In plus, caracterul fix al ratei dobanzii in perioada mentionata este confirmat de alte argumente - i), ii), ill). S-a apreciat ca analiza ratei dobanzii din contractele de credit ce fac obiectul prezentei

actiuni prin prisma dihotomiei legale "dobanda fixa - dobanda variabila",

impune calificarea acesteia drept dobanda fixa. Prin introducerea, la nivel normativ, a dihotomiei "rata fixa a dobanzii" - "rata variabila a dobanzii", conceptul de "rata variabila a dobanzii" a fost caracterizat prin urmatoarele trasaturi esentiale: a) existenta unui indice de referinta precizat in contract ; b) existenta unei legaturi intre rata dobanzii si indicele de referinta, adica a unei formule de calcul a ratei dobanzii, in functie de indicele de referinta si a unui moment Ia care se stabileste valoarea indicelui de referinta utilizat in formula de calcul. S-a menționat ca aceste trasaturi rezulta din O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor ( art. 9², art. 9 ind. 3, Legea nr. 289/2004, OUG nr. 50/2010). Față de trasaturile esentiale ale ratei dobanzii variabile, astfel cum reies din actele normative mentionate mai sus, avand in vedere faptul ca in contractele de credit incheiate de reclamanti cu . S.A. rata dobanzii nu este raportata la un element variabil (indice de referinta) si nici nu se prezinta un mod de calcul (formula), se impune concIuzia ca rata dobanzii din aceste contracte de credit nu este o rata variabila a dobanzii (in sensul dat de legislatia in materie), ci ca este o rata fixa. Concluzia nu este afectata de denumirea utilizata de contractele de credit (dobanda revizuibila) si nici de consacrarea unui drept al bancii de a modifica unilateral rata dobanzii, astfel: pe de o parte, potrivit art. 977 din C. civ., o clauza contractuala se califica prin continutul si nu prin denumirea acesteia (caracterul fix sau variabil al ratei dobanzii rezulta deci din trasaturile acesteia, nu din denumirea data prin contractul de credit). Pe de alta parte, dreptul de a modifica unilateral rata dobanzii, in masura in care clauzele ce consacra acest drept nu ar fi avut caracter abuziv, nu poate conferi caracter variabil ratei dobanzii (in sensul dat acestui concept de legislatia in materie). Spre deosebire de situatia ratei variabile a dobanzii, dreptul de a modifica unilateral rata dobanzii, asa cum rezulta din contractele de credit ce fac obiectul prezentei actiuni, nu se caracterizeaza nici prin mentionarea unui indicator de referinta pentru fluctuatia ratei dobanzii, nici prin indicarea unei formule de calcul al ratei dobanzii. De aceea, fluctuatia ratei dobanzii, in temeiul dreptului de modificare unilaterala a ratei dobanzii, nu este similara fluctuatiei ratei dobanzii, in temeiul unei rate variabile a dobanzii. Astfel, rata variabila a dobanzii, asa cum este reglementat acest concept la nivel normativ, presupune o actualizare "automata" a ratei dobanzii, odata cu fluctuatia indicatorului ales. Situatia este diferita in cazul dreptului unilateral de modificare a ratei dobanzii, in acest caz, nu se opereaza o actualizare "automata" a ratei dobanzii, aceasta modificandu-si nivelul doar daca banca isi exercita dreptul. Astfel, daca in situatia unei rate a dobanzii variabile este imposibil ca nivelul acesteia sa se mentina neschimbat pe parcursul derularii contractului de credit, in cazul dreptului unilateral de a modifica rata dobanzii, nivelul acesteia poate ramane nemodificat pe intreaga perioada de creditare. Chiar si in situatia in care banca uzeaza de dreptul de modifica unilateral nivelul ratei dobanzii, acesta ramane constant pana la o noua interventie a bancii. De aceea, rata dobanzii variabile se caracterizeaza, in principal, prin fluctuatie, in timp ce dreptul unilateral de modificare a ratei dobanzii, face ca nivelul acesteia sa se caracterizeze, ca principiu, prin stabilitate. Este motivul pentru care dreptul unilateral de a modifica rata dobanzii este specific unor contracte cu o rata a dobanzii fixa. Analiza ratei dobanzii din contractul de credit ce fundamenteaza prezenta actiune prin prisma evolutiei concrete a nivelului acesteia impune, de asemenea, calificarea ratei dobanzil ca fiind fixa. Asa cum rezulta din contractul de credit incheiat de reclamanti cu S.C. R. B. S.A., nivelul ratei dobanzii fie a ramas nemodificat de la momentul incheierii contractului, fie a cunoscut exclusiv o crestere. Situatia este nespecifica unei rate a dobanzii variabile in conditiile in care principalul indicator de referinta pentru evolutia acestui tip de rata a dobanzii (LIBOR) a cunoscut importante fluctuatii, in perioada 2008-2010, exclusiv in sens descendent (ceea ce ar fi determinat micsorarea ratei variabile a dobanzii). S-a apreciat ca analiza ratei dobanzii din contractul de credit incheiat de reclamanti cu S.C. R. B. S.A. prin prisma art. 1 din Legea nr. 193/2000 impune, de asemenea, calificarea ratei dobanzii ca fiind fixa. Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, precum si art. 77 din Legea nr._ privind Codul consumului, in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului. In ceea ce priveste contractul de credit incheiat de reclamanti cu ..A., clauzele contractuale ce configureaza rata dobanzii se caracterizeaza prin neclaritate, atragand, in consecinta, necesitatea interpretarii. Pe de o parte, rata dobanzii este denumita "rata revizuibila", situatie ce ar putea fi interpretata in sensul ca rata dobanzii este stabilita ca o dobanda variabila, in sensul legislatiei in materie de protectie a consumatorului in contractele bancare. Aceasta ar insemna, asa cum s-a aratat, ca rata dobanzii sa fluctueze permanent (crescator si descrescator), in functie de evolutia unui indicator de referinta. Pe de alta parte, caracterul revizuibil sau variabil al ratei dobanzii din contracte de credit ce fac obiectul prezentei actiuni este definit ca reprezentand dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii,iar acest drept este specific unei rate fixe a dobanzii, rata dobanzii caracterizata printr-un astfel de drept al bancii neindeplinind trasaturile legale definitorii ale unei rate variabile a dobanzii (lipsesc atat indicatorul de referinta, cat si formula de calcul a ratei dobanzii). F. de cele mentionate, intrucat in aparenta denumesc rata dobanzii prin sintagma "rata revizuibila"" sau "rata variabila ", dar ii atribuie caracteristicile unei rate fixe a dobanzii, clauzele contractuale care configureaza rata dobanzii in contractul de credit ce formeaza obiectul prezentei actiuni trebuie interpretate in favoarea consumatorului, in sensul ca reglementeaza o rata fixa a dobanzii. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in concret, banca a aplicat aceste clauze considerand dobanda ca avand o rata fixa (situatia rezulta din absenta, ca principiu, a variatiei ratei dobanzii, desi indicatori de referinta ai pietei financiare, (precum LIBOR), au cunoscut variatii permanente). Cuprivire la constatarea caracterului variabil al ratei dobanzii incepand cu momentul aplicarii OUG nr. 50/2010, reclamantii au susținut ca nu au denuntat in mod expres actul aditional emis de catre parata in temeiul OUG nr. 50/2010, fapt calificat de Legea nr. 288/2010 ca reprezentand o acceptare tacita a acestuia. In consecinta, de la momentul aplicarii OUG nr. _, rata dobanzii stipulate in contractul de credit a devenit una variabila, compusa din indicatorul LIBOR (calculat la 6 luni) si marja fixa a bancii, in concret, parata a folosit ca reper rata dobanzii aplicabile contractului de credit la momentul transformarii ratei dobanzii potrivit prevederilor OUG nr. 50/2010, respectiv 6,5%. Pentru a determina marja fixa, parata a dedus din aceasta rata a dobanzii valoarea indicatorului LIBOR. S-a mentionat ca urmare a constatarii caracterului abuziv al clauzei care a permis bancii modificarea unilaterala a ratei dobanzii, aceasta modificare nu produce efecte impotriva reclamantuilor in calitate de consumatori, ceea ce inseamna ca intre momentul incheierii contractului de credit ce fundamenteaza prezenta actiune si momentul aplicarii formulei de calcul prevazute de OUG nr. 50/2010 nu a operat nicio modificare a ratei dobanzii care sa le fie opozabila, in consecinta, rata dobanzii ce ar fi trebuit folosita ca reper pentru determinarea marjei bancii nu este 6,5% (rata a dobanzii obtinuta prin modificarea unilaterala de catre banca in temeiul unei clauze abuzive), ci 5,5% (rata dobanzii de la momentul incheierii contractului de credit). Astfel cum se prevede in draft-ul actului aditional de aplicare a OUG nr. 50/2010 (art. I), marja fixa a bancii se determina ca diferenta intre valoarea ratei dobanzii in vigoare la momentul aplicarii prevederilor OUG nr. 50/2010, adica 21 iunie 2010 si valoarea indicelui de referinta la acelasi moment. Reclamantii au sustinut ca intrucat valoarea ratei dobanzii la 21 iunie 2010 este 5,5% (deoarece clauza contractuala care a permis modificarea unilaterala a acesteia la 6,5%, avand caracter abuziv, astfel cum s-a demonstrat mai sus, nu produce efecte contra reclamantilor in calitate de consumatori), iar valoarea indicatorului LIBOR la 6 luni la data de 21 iunie 2010 este de 0,19, rezulta ca marja bancii este de 5,5 - 0,19 = 5,31.

Cu privire la cel de-al treilea capat de cerere, reclamantii au aratat ca fata de modul in care este configurat comisionul de procesare, prevederile contractuale prin care se instituie obligatia de a-l achita constituie clauze abuzive pentru mai multe argumente.

In primul rand, clauzele contractuale care instituie in sarcina reclamantilor obligatia de a plati un "comision de procesare" pentru "procesarea cererii de credit", pot fi calificate drept abuzive prin prisma alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr._, fiind clauze care, din modul in care sunt formulate, ajung sa nu confere decat profesionistului posibilitatea de a le interpreta. Astfel, desi consumatorul are precizate in contract: obligatia de a achita comisionul de procesare, baza de calcul pentru determinarea valorii comisionului si procentul ce urmeaza a fi aplicat la baza de calcul pentru a stabili cuantumul concret al comisionului de procesare, totusi, contractul nu permite consumatorului sa determine care sunt serviciile pentru care se achita acest comision. Contractul nu confera niciun indiciu in legatura cu ce inseamna procesarea cererii de credit, astfel incat nici consumatorul si nicio terta persoana nu ar putea sa verifice daca banca a realizat operatiunile pentru care s-a achitat comisionul. Avand in vedere situatia invederata, reclamantii considera ca prevederile contractuale prin care se instituie obligatia de a achita comisionul de procesare intra in sfera de incidenta a alin. (1) lit. g) din anexa la Legea nr. 193/2000. Aceasta intrucat, practic, numai profesionistul poate interpreta clauzele la care se face referire, stabilind pentru care prestatii concrete se percepe comisionul de procesare. Urmare a acestui fapt obiectiv, stand exclusiv in puterea profesionistului sa determine pentru ce prestatii se percepe comisionul de procesare, banca nu va ajunge niciodata in situatia de a nu-si fi executat obligatia sau de a si-o fi executat-o necorespunzator. In al doilea rand, in ceea ce priveste clauzele contractuale mai sus mentionate, indiferent de tipul contractului de credit (de consum, ipotecar etc.), caracterul abuziv al acestora rezulta si din indeplinirea, in ceea ce le priveste, a tuturor conditiilor reglementate de art. 4 din Legea nr. 193/2000, interpretat prin prisma Directivei 93/13/CEE a Consiliului. Astfel, acestea sunt clauze ce nu au fost negociate cu consumatorul si au fost formulate astfel incat sa creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, contractul de credit incheiat de reclamanti cu . are caracter tip. Situatia atrage incidenta, cu privire la acesta, a prezumtiei reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, in sensul absentei caracterului negociat al contractului. In plus, clauzele care instituie obligatia reclamantlor de a achita comisionul de procesare, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea consumatorului. In acest sens, trebuie observat faptul ca, potrivit contractului de credit, comisionul de procesare se calculeaza, prin aplicarea unui procent la valoarea creditului acordat. Desi, asa cum am aratat mai sus, contractul nu indica, in mod precis, care sunt prestatiile la care s-a obligat banca si pentru care trebuie achitat comisionul de procesare, cel mai probabil acestea au caracter administrativ, implicand operatiuni-tip din partea bancii. Fiind vorba despre prestatii cu caracter-tip, acestea nu sunt influentate de valoarea imprumutului acordat. Totusi, se achita catre banca un comision de procesare al carui cuantum este direct proportional influentat de valoarea creditului. AltfeI spus, prestatia bancii implica o cheltuiala standard, aceeasi pentru orice imprumutat, dar contravaloarea pe care reclamantii o achita pentru acoperirea cheltuielilor standard ale bancii este nestandardizata, cu atat mai impovaratoare cu cat creditul primit este mai mare. Tocmai de aceea se considera ca apare un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea consumatorilor. De asemenea, reclamantii au aratat faptul ca, prin inserarea in contractul de credit a clauzei care instituie, in sarcina lor, obligatia de a achita un comision de procesare au fost efectuata cu nerespectarea bunei-credinte. Aceasta intrucat, asa cum s-a precizat, banca nu a considerat util sa includa in contract decat obligatia de a achita acest comision, fara a arata, nici macar exemplificativ, care sunt obligatiile sale, cele pentru executarea carora este perceput comisionul de procesare.

Cu privire la cel de-al patrulea capat de cerere, reclamantii au sustinut ca asa cum rezulta din contractul de credit, in sarcina lor a fost retinuta obligatia de a achita lunar, catre banca, un comision de administrare. Acesta se datoreaza lunar, pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului, fiind calculat prin aplicarea unui procent la soldul creditului. F. de modul in care este configurat comisionul de administrare, reclamantii considera ca prevederile contractuale prin care se instituie obligatia de a-l achita constituie o clauza abuziva pentru mai multe argumente. Caracterul abuziv al clauzei mentionate rezulta din indeplinirea, in ceea ce o priveste, a tuturor conditiilor reglementate de art. 4 din Legea nr. 193/2000, interpretat prin prisma Directivei 93/13/CEE a Consiliului. Astfel, aceasta este o clauza ce nu a fost negociata cu consumatorul si formulata astfel incat sa creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. S-a apreciat ca este incidenta prezumția reglementata prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, in plus, clauza care instituie obligatia reclamantilor de a achita comisionul de administrare, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile piirtilor, in defavoarea consumatorului. In acest sens, trebuie observat faptul ca, potrivit contractului de credit, comisionul de administrare se calculeaza, prin aplicarea unui procent la soldul creditului si se plateste lunar, odata cu rata dobanzii. Comparand modul de calcul si modul de plata a comisionului de administrare se poate constata o identitate intre acestea si cele specifice ratei dobanzii. Totusi, daca in ceea ce priveste rata dobanzii, apare ca fiind rationala raportarea sa la soldul creditului (avand in vedere faptul ca rata dobanzii reprezinta echivalentul folosintei capitalului imprumutat), un mod de calcul identic pentru comisionul de administrare nu isi gaseste nicio justificare. Asa cum rezulta din contractul de credit, comisionul de administrare se datoreaza pentru prestatii ale bancii care nu sunt, in nicio masura, influentate de cuantumul sumei imprumutate. Astfel, reclamantii datoreaza comisionul mentionat pentru prestatii cu caracter administrativ, respectiv monitorizarea de catre banca a modului in care restituie creditul sau il utilizeaza. Toate aceste prestatii presupun, din partea bancii, realizarea unor operatiuni-tip, similare pentru orice credit, indiferent de suma imprumutata. Apare deci evidenta existenta unui dezechilibru: in timp de banca executa prestatii standard, neinfluentate in niciun fel de valoarea imprumutului acordat, reclamantii achita fata de aceasta un comision, direct proportional cu valoarea creditului. Altfel spus, prestatia bancii implica o cheltuiala standard, aceeasi pentru orice imprumutat, dar contravaloarea pe care reclamantii o achita pentru acoperirea cheltuielilor standard ale bancii este nestandardizata, cu atat mai impovaratoare cu cat creditul primit este mai mare. Este motivul pentru care reclamantii considera ca, practic, sub titlul de comision de administrare, platesc, de fapt, un supliment de dobanda, comisionul fiind o dobanda mascata. In plus, caracterul excesiv de oneros al obligatiei reclamantilor, prin raportare la prestatiile corespondente ale bancii, rezulta din cuantumul comisionului de administrare. Astfel, comisionul de administrare, calculat la nivelul unui an este de 1,8% (respectiv 0,15% x 12 luni), adica 1/3 din rata anuala a dobanzii (comisionul de administrare = 1,8% pe an, rata dobanzii = 5,5% pe an). De asemenea, reclamantii au aratat faptul ca, inserarea in contractul de credit a clauzei care instituie, in sarcina acestora, obligatia de a achita un comision de administrare a fost efectuata cu nerespectarea bunei-credinte. Introducand un comision calculat ca si dobanda, banca si-a asigurat, in acelasi timp: a) incasarea, in concret, a unei sume ce ar corespunde unei rate a dobanzii care sa reprezinte, cu adevarat, echivalentul folosintei capitalului, dar si b) posibilitatea de a atrage consumatorii afisand o rata a dobanzii mai mica decat cea uzuala pe piata. Astfel, asa cum s-a aratat, analizand cuantumul comisionului de administrare se poate observa ca, in concret, acesta ajunge la o valoare echivalenta cu 1/3 din nivelul ratei dobanzii. Reaua-credinta a bancii este cu atat mai evidenta cu cat a introdus in contract si o clauza referitoare la posibilitatea sa de a renunta la incasarea comisionului de administrare pentru cate un an de creditare. Clauza este de natura sa disimuleze si mai mult adevarata natura juridica a comisionului de administrare, respectiv aceea de dobanda mascata, creand consumatorului aparenta unui cost vremelnic. Totusi, in concret, banca nu a uzat de acest drept, percepand comisionul de administrare. Reaua-credintaa bancii este evidentiata si de imprejurarea ca, nespecificand in niciun fel in contract prestatiile pentru care se percepe comisionul de administrare, se poate ajunge in situatia in care acesta sa fie datorat in absenta oricaror prestatii concrete efectuate de catre banca in favoarea reclamantilor. Altfel spus, nici reclamantii si nici instanta de judecata nu pot verifica daca banca si-a executat sau nu obligatiile corelative dreptului la incasarea comisionului cata vreme contractul nu precizeaza care sunt aceste obligatii (or, este de presupus ca mentionatul comision este menit a remunera banca pentru anumite servicii pe care le presteaza in favoarea reclamantilor, distinct de punerea la dispozitia reclamantilor a capitalului pentru care se percepe dobanda).

Cu privire la cel de-al cincilea capat de cerere, reclamantii au sustinut ca se reține ca art. 4.9 din contract este o clauza ce nu a fost negociatii cu consumatorul si formulate astfel incat sa creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, asa cum s-a mai ararat, contractul de credit incheiat de reclamanti cu . are caracter tip și situatia atrage incidenta, cu privire la acesta, a prezumtiei reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, in sensul absentei caracterului negociat al contractului. Cu privire la celelalte doua conditii impuse de lege pentru calificarea clauzei ca fiind abuziva, respectiv clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si sa fie contrara cerintelor bunei-credinte, se aprecieaza ca acestea sunt indeplinite pentru urmatoarele motive: Impunerea de catre banca a mentinerii perioadei initiale de creditare determina lipsirea . de efect util a rambursarii anticipate partiale facute de imprumutat. Astfel, scaderea soldului creditului ca urmare a rambursarii anticipate partiale este compensata de dobanda achitata la noul sold pana la finele perioadei de creditare stabilite initial. Aceasta dobanda nu ar mai fi fost achitata daca imprumutatului i-ar fi fost permisa reducerea perioadei de creditare. Prin impunerea de catre banca a mentinerii perioadei initiale de creditare, imprumutatul este silit sa isi diminueze rata lunara rambursata in raport cu aceea pe care o achita inainte de rambursarea anticipata, fiind astfel nevoit sa "utilizeze" soldul creditului pentru o perioada de timp care nu ii este necesara numai cu scopul de a achita dobanda bancii pe tot parcursului respectivei perioade de timp.

Cu privire la cel de-al saselea capat de cerere, reclamantii au invederat ca clauzele stipulate in contractele de credit incheiate cu parata, care impun in sarcina lor obligatia de a incheia un contract de asigurare cu societati de asigurari agreate de parata sunt abuzive in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrand atat sub incidenta alin. (1) litera g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 cat si a definitiei generale a clauzelor abuzive, mentionate in art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Avand caracter abuziv, aceste clauze nu produc efecte asupra reclamantilor. Cu privire la incidenta alin. (1) litera g) din Anexa la Legea nr._, aceasta rezulta din faptul ca numai banca (profesionistul) are, potrivit contractului de credit, dreptul de a stabili criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca societatea de asigurari (cu care imprumutatul trebuie sa incheie un contract pentru asigurarea bunurilor afectate garantarii creditului, precum si un contract de asigurare de viata).

Cu privire la incidenta art. 4 alin. (1) din Legea nr._, aceasta este atrasa de faptul ca prevederea contractuala care obliga pe imprumutat sa incheie un contract de asigurare cu o societate de asigurari agreata de banca este inclusa . si este formulata astfel incat creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Pentru a demonstra reaua-credinta a bancii si dezechilibrul creat de aceasta clauza contractuala in detrimentul consumatorului trebuie observat faptul ca desi obligatia de a incheia contractul de asigurare si de a plati prima de asigurare incumba imprumutatului, acestuia ii este refuzat dreptul de a alege societatea de asigurari. Astfel, in concret, banca nu numai ca este singura indreptatita sa stabileasca criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca o societate de asigurari pentru a deveni eligibila, dar chiar poate impune imprumutatului o anumita societate de asigurari. Instituirea unei asemenea restrangeri a dreptului de optiune al imprumutatului (sau chiar desfiintarea acestui drept) produce, in relatiile dintre asigurator si asigurat, o distorsionare a raportului cerere-oferta si, in consecinta, o majorare a primei de asigurare suportate de imprumutat.

Cu privire la cel de-al saptelea capat de cerere, reclamantii au sustinut ca clauzele contractuale mentionate sunt lovite de o cauza de nulitate absoluta. In acest sens, asa cum s-a subliniat mai sus, acestea incalca prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 si ale pct. 1 lit. a), b).Ji g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretate in lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului. Toate aceste prevederi constituie norme imperative ce ocrotesc un interes general (norme juridice de ordine publica), anume acela de a se proteja consumatorii impotriva clauzelor abuzive inserate in contractele comerciale. Prin urmare, incalcarea acestor norme se sanctioneaza cu nulitatea absoluta. Caracterul de ordine publica al normelor care protejeaza consumatorii impotriva clauzelor abuzive inserate in contracte este intarit de faptul ca incalcarea obligatiei de a nu introduce clauze abuzive in contracte este calificata drept contraventie (art. 87 din Legea nr. 296/2004, art. 50 alin. (1) c) coroborat cu art. 10 lit. a) din OG nr. 21/1992, art. 16 din Legea nr. 193/2000), precum si de jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Astfel, caracterul de ordine publica al normelor care protejeaza consumatorii impotriva clauzelor abuzive inserate in contracte a fost stabilit in mod repetat prin jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care a statuat obligatia instantei nationale de a constata, chiar din oficiu, faptul ca o clauza contractuala are caracter abuziv (sunt exemplificate mai multe Hotarari).

Cu privire la actele unilaterale de modificare a ratei dobanzii emise in temeiul clauzelor ce fac obiectul capatului de cerere nr. 1, s-a arătat că actele unilaterale de modificare a ratei dobanzii sunt lovite de nulitate absoluta, ca efect al aplicarii principiului "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" (anularea actului subsecvent, ca urmare a anularii actului anterior). Astfel, fiind lovite de nulitate clauzele din contractul de credit in baza carora banca a emis actele unilaterale de modificare a ratei dobanzii, potrivit principiului anterior mentionat sunt lovite de nulitate si actele unilaterale de modificare a ratei dobanzii.

Cu privire la cel de-al optulea capat de cerere, reclamantii au aratat inprimul rand, ca asa cum rezulta din motivarea capetelor de cerere anterioare, parata a majorat dobanda in temeiul unor clauze abuzive.

Reclamantii au subliniat ca Legea nr. 193/2000sanctioneaza introducerea de clauze abuzive in contractele incheiate de profesionisti cu consumatorii prin lipsirea de efecte juridice a acestor clauze. Fiind lipsite de efecte juridice, clauzele abuzive nu pot constitui fundament pentru majorarea ratei dobanzii aplicabile lor. In consecinta, majorarile de dobanda ce au intervenit in temeiul clauzelor abuzive nu produc efecte asupra reclamantilor, indiferent de forma prin care a avut loc aceasta majorare (notificare, grafice de rambursare, acte aditionale etc.). In plus, reclamantii au subliniat faptul ca rata dobanzii aplicabila,potrivit contractului de credit ce fac obiectul prezentei actiuni, este o rata fixa pana la momentul aplicarii OUG nr. 50/2010, respectiv una variabila determinate potrivit formulei LIBOR (6m) + Marja fixa a bancii (5,31). F. de cele mentionate, reclamantii au considerat ca trebuie sa li se restituie dobanzile platite nedatorat, adica diferenta de dobanda intre dobanda achitata efectiv si dobanda initiala (pana la aplicarea OUG nr. 50/2010), respectiv diferenta de dobanda intre dobanda achitata efectiv si dobanda calculata potrivit formulei LIBOR (6m) + Marja fixa a bancii

(5,31) (dupa aplicarea OUG nr. 50/2010); comisionul de administrare achitat. S-a menționat ca cuantumul acestuia trebuie sa fie determinat, prin adunarea sumelor achitate cu acest titlu, asa cum rezulta din graficele de rambursare, comisionul de procesare achitat, in cuantumul prevazut in contractul de credit la art. 1.1

Cu privire la cel de-al noualea capat de cerere, reclamantii au sustinut ca urmare a nerespectarii de catre parata a legislatiei in materie de protectia consumatorilor, au fost obligati sa plateasca cu titlu de dobanda, si comisioane sume de bani pe care nu le datoreaza bancii (sume a caror restituire au solicitat-o prin capatul 8 al cererii de chemare in judecata). Reclamantii au aratat ca parata a fost de rea-credinta la data incasarii sumelor, ceea ce atrage incidenta art. 994 din C. civil de la 1864. Potrivit acestuia, cel care a primit cu rea-credinta sumele nedatorate este obligat a plati dobanzi la aceste sume din ziua platii. In ceea ce priveste nivelul dobanzii legale, acesta este cel prevazut prin OG nr. 9/2000, pentru sumele platite nedatorat pana la data 1 septembrie 2011 (data la care a intrat in vigoare OG nr. 13/2011), respectiv cel prevazut prin OG nr. 13/2011, pentru sumele platite nedatorat incepand cu data de 1 septembrie 2011.

Cu privire la cel de-al zecelea capat de cerere, reclamantii au aratat ca emiterea unui nou grafic de rambursare este consecinta fireasca a admiterii capatului de cerere 1) al acestei actiuni si, in consecinta, a anularii clauzelor abuzive contestate de reclamanti. lntrucat eliminarea din contractul de credit a acestor clauze produce efecte asupra ratei creditului, apreciem ca se impune emiterea unui nou grafic de rambursare.

Cu privire la cel de-al unsprezecelea capat de cerere, reclamantii au aratat ca solicita obligarea la achitarea cheltuielilor de judecata, asa cum vor rezulta din dovezile depuse la dosar.

În drept, au fost invocate disp. art. 6 și art. 14 din Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, OG nr. 21/1002, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 289/2004, 21/1992, OG nr. 9/2000, OG nr. 13/2011.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.11.2014, pârâta R. B. SA a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat referitor la solicitarea de anulare a cererii că reclamanții nu au indicat sumele solicitate a fi restituite cu titlu de dobândă legală, modul de calcul al acestora și nici celelalte clauze contestate ce reglementează aspecte legate de modificarea dobânzii, nu au indicat temeiul de drept al cererii de restituire a sumelor. Pârâta a solicitat decăderea reclamanților din dreptul de a propune probe și a invocat în acest sens art. 194 lit. e C., art. 254 alin. 2 pct. 5 C.. Pârâta a susținut referitor la clauzele privind dobânda că acestea nu au avut și nu au un caracter abuziv, acestea nu sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul reclamanților, determinarea inițială a ratei dobânzii anterior modificării Legii nr. 193/2000 sau intrării în vigoarea OUG nr. 174/2008 și OUG nr. 50/2010, în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii nu este contrară cerințelor bunei credințe. Pârâta a învederat că pe toată perioada de derulare a contractului de credit, banca va trebui să atragă resurse la niște costuri pe care nu le poate anticipa rezonabil. S-a menționat că revizuirea dobânzii nu a avut loc întâmplător, ci pe baza unor elemente independente de voința sa, care sunt amplu prezentate în Anexa 1 la procedura referitoare la rata dobânzii practicate de Bancă, aspecte care au fost confirmate și de consultantul de renume internațional Deloitte. Pârâta a susținut că la prima aniversare anuală când dobânda a devenit revizuibilă ca urmare a opțiunii tacite a împrumutatului, dobânda variabilă de 6,5 % p.a. nu avea în componența sa doar marja băncii și indicele de referință LIBOR CHF la 6 luni, ci și costul de risc de țară (CDS), iar odată cu . OUG nr. 50/2010, având în vedere obligația legală de a exprima dobânda variabilă în funcție de o marjă fixă la care se adaugă indicele LIBOR, Banca a înglobat costul cu riscul de țară (CDS) în marja băncii asumându-și astfel riscul de a suporta fluctuațiile acestui indice. Pârâta a invocat în ceea ce privește fluctuația dobânzii excepția stabilită la pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 întrucât prin contractul încheiat s-a prevăzut încă de la început că se percepe o dobândă fixă doar pentru primul an, urmând ca din anul doi de creditare aceasta să fie fixă sau variabilă, în funcție de opțiunea debitorului său. Pârâta a susținut că în plus clauza prin care banca a modificat dobânda creditului anterior apariției OUG nr. 50/2010 și-a produs efecte doar un an, în perioada dintre primul și al doilea an de creditare, odată cu apariția OUG nr. 50/2010, aceasta fiind modificată așa cum reiese din prevederile actului adițional implementat tacit și în urma recomandărilor ANPC adresate tuturor instituțiilor de credit, banca a implementat OUG nr. 50/2010 prin scăderea din marja dobânzii a indicelui LIBOR la 6 luni de la data implementării, rezultând astfel marja fixă de 6,31 %. Pârâta a precizat că nu există dezechilibrul semnificativ invocat de către reclamanți deoarece diferența de dobândă pentru primul an comparativ cu cea stabilită pentru cel de-al doilea an de creditare și cea prezentă este mai mică de mai puțin de 1 % p.a. și prin urmare diferența nu poate fi apreciată ca fiind în măsură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților datorită cuantumului mic care este insignifiant raportat la obligația totală de plată asumată. Pârâta a susținut că argumentele legate de lipsa indicelui de variație în privința determinării dobânzii curente la momentul acordării creditului sunt nefondate, odată ce banca nu era obligată să determine dobânda în funcție de vreun indice variabil la data de 27.06.2008, atunci când s-a semnat contractul de credit. Pârâta a subliniat că lipsa negocierii este un proces ce costă. Referitor la comisionul de procesare, pârâta a învederat că acesta este inclus în costul total al creditului și este cunoscut și acceptat de către reclamanți prin semnarea cererii de credit și a contractului de credit. Referitor la comisionul de administrare, s-a arătat că este clar precizată prestația pe care banca o oferă contestatorilor în schimbul comisionului perceput, precum și modalitatea de calcul a acestui comision, într-o manieră care permite înțelegerea acestuia de către orice persoană. Referitor la clauza ce reglementează rambursarea anticipată parțială a creditului, pârâta a menționat că nu există nicio rambursare anticipată în cazul contractului de credit nr. RFI_ din 27.06.2008 și nici vreo cerere scrisă sau verbală a împrumutaților de diminuare a perioadei de creditare în urma unei eventuale rambursări anticipate. Mai mult, clauza așa cum este ea contestată nu mai există, fiind înlocuită prin implementarea actului adițional de transpunere a prevederilor OUG nr. 50/2010 cu art. III, așa cum se poate lectura din actul adițional atașat de reclamanți la dosarul cauzei. Referitor la încheierea unui contract de asigurare cu un asigurător agreat de bancă, s-a arătat că în realitate nu este vorba despre o societate de asigurări impusă, ci despre o listă cu societăți din care clienții puteau alege, iar în acest moment, reclamanții pot renunța oricând la asigurarea contractată la momentul semnării contractului de credit și opta pentru orice asigurător de pe piață în scopul asigurării imobilului adus în garanție băncii, polița putând fi acceptată la bancă dacă îndeplinește condițiile referitoare la suma și riscurile asigurate, așa cum sunt ele solicitate de bancă. În ceea ce privește solicitarea reclamanților referitoare la acordarea de dobândă legală la sumele solicitate a fi restituite, pârâta a învederat că data de la care ar putea începe termenul de acordare a dobânzii legale nu poate fi alta decât cea la care o eventuală sentință nefavorabilă băncii ar rămâne definitivă și nicidecum data la care au fost achitate de reclamanți sumele la care se solicită acordarea daunelor interese.

În drept, au fost invocate disp. art. 205 C..

În susținerea întâmpinării, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu.

Pârâta a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

La data de 18.12.2014, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare (f. 99) și precizare a capătului 9 de cerere prin care au solicitat respingerea apărărilor invocate de pârâtă și în consecință admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată. Reclamanții au arătat că temeiul legal al obligației de restituire a plății nedatorate îl reprezintă art. 1092 Cod Civil. Cu privire la pretinsa decădere din dreptul de a propune probe, reclamanții au susținut că au anexat cererii de chemare în judecată înscrisurile de care intenționează să se folosească în dovedirea pretențiilor formulate și nu au solicitat alte probe decât înscrisurile.

La termenul de judecată din data de 11.02.2015, instanța a luat act că pârâta nu mai solicită decăderea din probe invocată prin întâmpinare.

La data de 20.04.2015, reclamanții au depus precizări cu privire la cuantumul pretențiilor solicitate și cu privire la dobânda legală aferentă acestora (f. 210).

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri și pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamanților (f. 144, f. 146).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 27.06.2008, între reclamant, în calitate de împrumutat, reclamantă, în calitate de codebitor și pârâtă, în calitate de Bancă, s-a încheiat contractul de credit nr. RFI_, prin care pârâta R. B. SA a acordat reclamanților un credit în valoare de 133.882 CHF din care 131.000 CHF va fi utilizat pentru nevoi personale nenominalizae și 2882 CHF va fi utilizat pentru achitarea comisionului de procesare datorat în baza contractului, pentru o perioadă de 300 luni.

Prin art. 3.1 din contract s-a prevăzut că pentru creditul acordat, împrumutatul datorează Băncii 1) pentru primul an de creditare, o dobândă inițială fixă; 2) pentru următorii ani de creditare, împrumutatul va opta, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una din următoarele variante de dobândă aniversară: a) o dobândă aniversară fixă pentru un an de creditare; b) dobândă aniversară fixă pentru trei ani de creditare;c) dobândă aniversară revizuibilă pentru un an de creditare.

Potrivit art. 3.2 din contract împrumutatul trebuie să-și exercite opțiunea pentru oricare dintre variantele de dobândă aniversară menționate la art. 3.1 pct. 2 la fiecare dată de aniversare a creditului, prin semnarea unui act adițional la prezentul contract. În cazul în care împrumutatul nu își exercită opțiunea în termenul și în modalitatea menționate, va datora Băncii dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare, în condițiile art. 3.1 pct. 2 lit. c.

Potrivit art. 3.3 din contract, rata anuală a dobânzilor aniversare aplicabile, menționate la art. 3.1 pct. 2 va fi cea în vigoare la momentul exercitării opțiunii, urmând a fi precizată în actele adiționale încheiate la data exercitării opțiunii. În cazul prevăzut la art. 3.2, dobânda aniversară revizuibilă pentru un an aplicabilă va fi cea în vigoare la momentul datei de aniversare a creditului, dobânda va fi cea afișată la sediile băncii.

Art. 3.5 din contract prevede că dobânda fixă sau după caz, revizuibilă menționată la art. 3.1 se datorează și se plătește de împrumutat, lunar, în ziua corespunzătoare scadenței fiecărei rate a creditului, valoarea sa fiind inclusă în mod corespunzător în cuantumul ratelor lunare.

Conform art. 3.6 din contract, la data semnării prezentului contract, rata anuală a dobânzii inițiale este de 5,5 % pe an, rată care va rămâne fixă până la data primei aniversări a creditului.

Potrivit art. 3.7 din contract, în cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară fixă pentru un an sau după caz 3 ani, rata anuală a dobânzii în vigoare în momentul exercitării opțiunii va rămâne fixă până la următoarea dată de aniversare a creditului. În cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii va putea fi modificată de către Bancă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând ca noua rată a dobânzii să fie adusă la cunoștința împrumutatului în modalitățile menționate ”Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare”.

Potrivit art. 3.8 din contract, prima aniversare a creditului se împlinește la un an calendaristic de la data tragerii, în ziua corespunzătoare acesteia. Datele ulterioare de aniversare a creditului se împlinesc la expirarea perioadelor de opțiune prevăzute la art. 3.1 pct. 2 în zilele corespunzătoare primei aniversări a creditului. În cazul în care data de aniversare a creditului, stabilită conform prezentului articol, este zi nelucrătoare, opțiunea se va exercita în prima zi lucrătoare bancară următoare.

Prin art. 3.9 din contract s-a prevăzut că prin dobânda inițială se înțelege dobânda datorată de împrumutat până la prima aniversare a creditului, stabilită conform art. 3.6, iar prin art. 3.10 din contract s-a prevăzut că prin dobândă aniversară se înțelege dobânda pentru care optează împrumutatul la fiecare dată de aniversare a creditului conform art. 3.1 pct. 2.

Potrivit art. 11.4 din contract, modificările clauzelor prezentului contract se efectuează în baza acordului părților, urmând a fi consemnate în act dițional, cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente care se vor opera de către Bancă, în condițiile prezentului contract.

Potrivit art. 3.14 din contract, pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,15 % ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul în curs.

Potrivit art. 4.9 din contract, suma rambursată parțial în avans trebuie să prezinte cel puțin valoarea a minim trei rate lunare. În cazul rambursărilor parțiale în avans, rata dobânzii curente se va aplica la noul sold al creditului și se va menține scadența finală inițială prevăzută la art. 1.3 din contract.

Potrivit art. 5.5 din contract, bunurile imobile aduse în garanție conform art. 5.1 vor fi asigurate pe toată durata creditului la o Societate de Asigurare agreată de Bancă.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților conform art. 1 alin. 3 din același act normativ stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art.4 din lege „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piata produsului sau serviciului respectiv”.

Așadar, o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. clauza contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; 2. clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. clauza să încalce exigențele bunei credințe.

Referitor la prima condiție, instanța reține că reclamanții se circumscriu noțiunii de consumator în accepțiunea art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000, respectiv „prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”, deoarece reclamanții sunt persoane fizice și au încheiat contractul de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.

Alineatul 2 al art. 4 din legea nr. 193/2000 definește noțiunea de clauză care nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract, fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Cea de-a doua cerință esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.

Cea de-a treia condiție se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerință vizează comportamentul neloaial al co-contractantului.

Totodată, de esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte se obligă să dea, să facă sau să se abțină de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă unei părți îi incumbă numai obligații fără a beneficia în schimb și de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile juridice, iar părțile nu se mai află pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este inechitabil, mai ales în situația în care unul din contractanți este persoană juridică, iar cealaltă persoană fizică.

În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă si imorală, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.

De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în funcție de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului, precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele si serviciile oferite în schimb.

Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE) instituie o prezumție relativă a lipsei de negociere a clauzelor standard preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada contrară, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

Art. 3 din Normele din 16.02.2007, aprobate prin Ordinul ANPC nr. 92/2007 definește contractul preformulat ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

În cauză este vorba despre un contract de credit ale cărui clauze sunt standard preformulate.

În aceste condiții, în favoarea reclamanților operează prezumția relativă de lipsă a negocierii prevăzută de art. 4.3 din Legea nr. 193/2000, prezumție ce poate fi înlăturată de pârâtă prin proba contrară.

Însă, pârâta nu a dovedit faptul că reclamanții au avut posibilitatea să influențeze conținutul clauzelor contractului și nu doar să le accepte, așa cum au fost formulate de bancă.

Împrejurarea că ar fi existat posibilitatea pentru consumator să ceară informații sau să se informeze singur ori să facă o contraofertă nu echivalează cu o negociere directă atât timp cât nu s-a făcut dovada că această contraofertă ar fi putut conduce efectiv la modificarea clauzelor în discuție. Totodată, faptul că un consumator a ales dintre mai multe tipuri de credite pe cel care corespundea cel mai bine nevoilor sale nu reprezintă o dovadă a negocierii în concret a clauzelor în discuție. Nici împrejurarea că reclamanții au semnat contractul de credit nu poate conduce la concluzia, fără alte probe, că s-a realizat o negociere a clauzelor în discuție.

Prin urmare, în baza art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 193/2000, în favoarea consumatorului operează prezumția relativă a lipsei de negociere a clauzelor contractuale, prezumție care nu a fost răsturnată de pârâtă prin dovada contrară în sensul că reclamanții ar fi avut posibilitatea în concret să modifice clauzele în discuție și nu doar să le accepte, așa cum au fost formulate de către Bancă sau să refuze să încheie contractul în forma propusă de pârâtă.

Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RFI_ referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii prin stabilirea periodică a nivelului dobânzilor între care împrumutatul trebuie să își exercite dreptul de opțiune o perioadă de unul sau trei ani, după caz, fără a exista un motiv specificat în contract sau prin raportare la evoluția pieței financiare sau la politica de credite a băncii, instanța constată că prevederile contractuale contestate nu pot fi privite în sine ca fiind abuzive.

Astfel, dispoziția contractuală prin care se stipulează în sarcina celui împrumutat obligația de a opta la fiecare dată de aniversare a creditului pentru una din variantele de dobândă aniversară indicate în contract, este pe deplin valabilă, câtă vreme a fost stabilită de părți de comun acord și există posibilitatea de opțiune a consumatorului.

Sub acest aspect, este evident că reclamanții și-au dat acordul pentru acordarea unui credit în valută (CHF) cu dobândă calculată conform art. 3 din contract, începând cu al doilea an de creditare, având posibilitatea de a alege din ofertele pârâtei pe cea pe care o consideră cea mai avantajoasă pentru ei.

În cuprinsul art. 3.1 din contract, s-a prevăzut că pentru primul an de creditare, împrumutatul datorează o dobânda fixă, pentru ca începând cu al doilea an aceasta să fie calculată în funcție de opțiunea consumatorului, banca dându-i posibilitatea consumatorului, prin clauzele contractuale atacate, de a alege între aplicarea unei dobânzi fixe pentru un an de creditare, unei dobânzi aniversare fixe pentru trei ani de creditare sau unei dobânzi aniversare revizuibile pentru un an de creditare.

Î n contract sunt prevăzute în clar condițiile în care se poate modifica valoarea dobânzii începând cu cel de-al doilea an de creditare, condițiile fiind prevăzute la momentul semnării contractului de împrumut, termenii folosiți sunt clari, conciși, nu necesită cunoștințe vaste de specialitate, astfel că nu se poate vorbi de crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ca urmare a instituirii acestor clauze contractuale.

Nu se poate pretinde că reclamanților li s-ar fi impus accesarea unui împrumut cu dobândă variabilă întrucât, chiar dacă suntem în prezența unui contract de adeziune (standard pre-formulat), anumite elemente ale acestuia se negociază de părți, iar unul dintre acestea este caracterul dobânzii (fixă sau variabilă).

Totodată, art. 3.7 din contract indică în clar criteriile în funcție de care se poate modifica rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii, în cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, și prevede obligația Băncii de a aduce la cunoștință împrumutatului, în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare, noua rată a dobânzii.

Deși contractul este încheiat în anul 2008, reclamanții nu au notificat pârâta că nu sunt de acord cu privire la modul de calcul al dobânzii, iar pârâta a calculat dobânda pe baza unor elemente independente de voința sa, prezentate în anexa 1 la procedura referitoare la rata dobânzii practicate de Bancă și care nu au un conținut echivoc. Verificând criteriul motivației întemeiate (evoluția pieței financiare sau politica de credite a Băncii), instanța apreciază că acestea sunt noțiuni obiective, exterioare voinței instituției bancare. Nu trebuie confundat caracterul tehnic, specializat al noțiunilor utilizate în convenție cu un eventual caracter echivoc. Instanța apreciază că nivelul mai mare de specializare al termenilor folosiți nu echivalează cu echivocul, iar imposibilitatea imediată de a înțelege conținutul clauzelor nu reprezintă un obstacol de netrecut, fiind suficient a se exercita dreptul consumatorului la informare.

În consecință, având în vedere că reclamanții și-au dat acordul pentru acordarea unui credit cu dobândă calculată conform art. 3 din contract care le oferă drept de opțiune pentru varianta pe care o consideră cea mai avantajoasă, iar potrivit art.969 C.civ. contractul este legea părților (câtă vreme nu se încalcă prin acesta prevederi legale imperative, ceea ce nu este cazul în speță), instanța constată că dispozițiile cu privire la dobândă nu ridică probleme din perspectiva prevederilor Legii nr.193/2000, neputându-se reține reaua credință a băncii prin inserarea acestor clauze în contract.

Față de argumentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor contractuale referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, prin stabilirea periodică a nivelului dobânzilor între care împrumutatul trebuie să-și exercite dreptul de opțiune pentru o perioadă de unul sau trei ani, după caz, fără a exista un motiv specificat în contract sau prin raportare la evoluția pieței financiare sau la politica de credite a băncii ( clauzele prevăzute la art. 3.1, 3.2,3.3, 3.5, 3.6,3.7,3.8,3.9,3.10,11.4 din contractul de credit).

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se constata caracterul fix al ratei dobânzii prevăzută în contractul de credit încheiat cu pârâta la nivelul prevăzut la momentul încheierii contractului de credit pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului și momentul aplicării OUG nr. 50/2010, respectiv constatarea caracterului variabil al ratei dobânzii începând cu momentul aplicării OUG nr. 50/2010, în modalitatea de calcul indicată de reclamanți, instanța consideră că aceasta solicitare nu poate fi primită conform voinței reclamanților.

Reține instanța că, începând cu data de 02.07.2009 (anul 2 al derulării contractului), rata dobânzii anuale a fost majorată cu un procent, fiind stabilită la 6,5 % pe an, valoare care a fost menținută până în septembrie 2010, când a intrat în vigoare OUG nr. 50/2010, ale cărei dispoziții au fost implementate de Bancă prin actul adițional la contract (nesemnat de reclamanți, producând efecte prin acceptare tacită conform art. II din Legea nr.288/2010), dobânda fiind raportată la fluctuațiile indicilor de referință LIBOR CHF la 6 luni și marja fixă a Băncii de 6,31 %.

În opinia instanței, solicitarea reclamanților de a se plafona dobânda la cea inițial stabilită prin convenție, de 5, 5 % ar însemna transformarea creditului cu dobândă variabilă într-unul cu dobândă fixă.

Or, acest lucru nu poate fi admis întrucât contravine înțelegerii părților (și voinței Băncii) și implicit prevederilor art.969 Cod civil. Atâta vreme cât reclamanții au acceptat și și-au asumat obligația restituirii unui credit în valută cu dobândă variabilă, instanța nu poate interveni în contract pentru a modifica unul din elementele esențiale ale acestuia (dobânda fiind în sens larg parte a prețului) în sensul dorit de împrumutat, după aproape 7 ani de la semnarea convenției.

Așa fiind, odată intervenit consimțământul părților cu privire la aplicarea unei rate de dobândă fixă doar în primul an de contract și modificarea caracterului dobânzii din fixă în variabilă din al 2-lea an de creditare, este neîntemeiată cererea reclamanților de stabilire a unei dobânzi fixe pe toată durata creditului.

Prin dispozițiile art.37 din OUG nr.50/2010 nu s-a prevăzut, în ceea ce privește modul de calcul al dobânzii în contractele de credit cu dobândă variabilă, că marja băncii trebuie să fie cea prevăzută inițial în contract (pentru primul an de creditare), ci doar că marja ce va fi stabilită de Bancă, odată cu . act normativ, trebuie să rămână fixă pe toată derularea contractului, modificarea dobânzii urmând a se face doar în raport de evoluția indicelui de referință EURIBOR/LIBOR (în funcție de moneda în care se acordă creditul).

Or, dacă ar fi existat această intenție din partea legiuitorului, s-ar fi stipulat în mod expres în cuprinsul legii o astfel de prevedere.

Pe de altă parte, dispozițiile OUG nr.50/2010 se aplică și contractelor de credit aflate în derulare, dar numai de la data intrării sale în vigoare - 01.09.2010 - astfel că nu produce efecte și deci nu poate influența modul de calcul al dobânzii pe perioada anterioară anului 2010 (în speță majorarea ratei dobânzii anuale la 6,5 % începând cu 02.07.2009).

Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge capătul doi de cerere, ca neîntemeiat.

Pe cale de consecință, va fi respins ca neîntemeiat și petitul subsecvent, ce privește obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în plus de reclamanți cu titlu de dobândă, precum și dobândă legală aferentă sumei plătite cu titlu de dobândă de la data la care s-a făcut plata și până la restituirea efectivă.

Cât privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit referitoare la comisionul de procesare ( clauzele prevăzute la art. 1.1 lit. b, 2.3, 3.12), instanța reține caracterul întemeiat al acestui capăt de cerere.

Acordarea creditului se face în baza analizei documentelor puse la dispoziție de client, analiză ce presupune existența unor costuri în legătură cu verificările impuse de respectiva situație.

La data încheierii contractului de credit, reclamanților nu le era interzisă stabilirea comisionului de procesare în raport de valoarea creditului, numai prin prevederi legale ulterioare ( art. 36 din OUG nr.50/2010) stabilindu-se că pentru analiza dosarului se percepe un comision în sumă fixă.

Cu toate acestea, instanța apreciază că stabilirea acestei clauze sub forma unui procent din valoarea creditului, mai ales în condițiile în care acest procent este raportat la valoarea creditului și nu la volumul și complexitatea actelor, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000. Nerespectarea exigențelor bunei credințe din partea pârâtei derivă din faptul că acest comision a fost stabilit în forma unui procent din valoarea totală a creditului, deși nu se justifică perceperea unor comisioane diferite pentru același tip de credit, în condițiile în care volumul de muncă este același. Față de aceste aspecte, reținând și caracterul pre-formulat al acestei clauze, imposibilitatea reclamanților de a negocia, instanța apreciază că art. 1 pct. 1.1 lit. b, art. 2.3, art. 3.12 din contractul de credit reprezintă o clauză abuzivă, ce creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cu atât mai mult cu cât comisionul se calculează la întreaga sumă solicitată, deși în fapt, la momentul tragerii creditului consumatorul nu beneficiază de întregul credit, din valoarea acestuia fiind scăzut procentul de 2, 2 %.

Pe cale de consecință instanța va constata caracterul abuziv al acestor clauze și nulitatea absolută a acestor clauze din contractul de credit mai sus menționat.

Cât privește constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinse în contractul de credit referitoare la comisionul de administrare (clauză prevăzută la art. 3.14), instanța reține caracterul întemeiat și al acestui capăt de cerere, având în vedere că prin instituirea acestui comision se creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța constată că suma percepută cu titlu de comision de administrare este semnificativă, fiind calculată în procent de 0,15 % la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata convenției.

Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, natura serviciilor prestate de pârâtă, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum și starea de nevoie a consumatorului, care a cerut suma de bani pentru achiziționarea unei locuințe, precum și celelalte clauze ale contractului.

Având în vedere aceste elemente, instanța constată că, în această situație pârâta, instituție bancară a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutaților consumatori mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor băncii, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă suma solicitată este necesară și proporțională pentru serviciile invocate de către Bancă și dacă aceste servicii nu puteau fi acoperite prin celelalte sume plătite de consumator cu titlu de dobândă, comisioane sau prin garanțiile constituite, precum garanția reală imobiliară (ipotecă) de prim rang constituită asupra apartamentului nr. 137, aflat în proprietatea reclamanților, având destinația de locuință și asupra imobilelor prin destinațe atașate sau fixate imobilului descris anterior, precum și asupra tuturor ameliorațiunilor (îmbunătățiri, adăugiri, extinderi) ridicate de proprietar sau de un terț asupra fondului ipotecat, după constituirea ipotecii, în baza art. 1777 Cod civil.

Considerând că această clauză analizată are caracter abuziv, fiind contrară normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru încheierea valabilă a actului dintre comerciant și consumator, instanța va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 3.14 referitoare la comisionul de administrare.

Totodată, față de caracterul nedatorat al comisionului de procesare și al comisionului de administrare, în temeiul art. 992, art. 993 alin. 1 C. civ., art. 1092 C. civ., instanța va dispune obligarea pârâtei să achite reclamanților sumele plătite cu titlu de comision de procesare în baza clauzelor contractuale declarate nule plătibili în lei la cursul valutar de la data achitării și sumele plătite cu titlu de comision de administrare în baza clauzei contractuale declarată nulă plătibile în lei la cursul valutar de la data achitării ( reclamanții au fost de acord cu sumele rezultate din calculul prezentat de către pârâtă pentru comisionul de procesare și comisionul de administrare–f. 207,208). Instanța apreciază raportând situația de fapt la dispozițiile ce reglementează instituția plății nedatorate, că sunt întrunite cumulativ condițiile acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamanți –solvens cu privire la comisionul de procesare și comisionul de administrare a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulității absolute și că în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.

Totodată, pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, instanța va dispune obligarea pârâtei să achite reclamanților dobânda legală aferentă sumelor achitate cu titlu de comision de procesare și comision de administrare, calculată în conformitate cu dispozițiile O.G. 9/2000 pentru perioada cuprinsă între data încasării și data intrării în vigoare a O.G. 13/2011 – respectiv 01.09.2011, și în conformitate cu dispozițiile O.G. 13/2011 începând cu data de 02.09.2011 și până la achitarea efectivă a sumelor.

Cu privire la clauza prevăzută de art. 4.9 din contract, instanța o apreciază ca abuzivă în partea privind ”menținerea scadenței inițiale finale prevăzută la art. 3.1 din contract”, urmând a constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a acesteia în partea menționată întrucât creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, reclamanții neavând drept de opțiune, fiind obligați să mențină scadența inițială finală prevăzută la art. 1.3 din contract oricâte rambursări parțiale în avans ar efectua, astfel că se creează un avantaj pentru bancă și un dezavantaj pentru consumator. În rest, clauza prevăzută de art. 4.9 din contract în partea privind „suma rambursată parțial în avans trebuie să prezinte cel puțin valoarea a minim trei rate lunare. În cazul rambursărilor parțiale în avans, rata dobânzii curente se va aplica la noul sold al creditului...”, este clară, exprimată în termeni inteligibili și nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la clauză prevăzută de art. 5.5 din contract, instanța o apreciază ca abuzivă în partea privind ”Societate de asigurare agreată de Bancă”, urmând a constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a acesteia în partea menționată.

Această clauză încalcă dispozițiile art. 18 din Legea 190/1999 care prevăd că contractele de asigurare prevăzute la art. 16 – 17 se vor încheia cu o societate de asigurări, iar împrumutătorul nu va avea dreptul să impună împrumutatului un anumit asigurător.

Așadar, legea interzice băncii să impună împrumutaților societatea de asigurare, cu atât mai mult să fie aleasă de către aceasta. Având în vedere că parte în contractul de asigurare este împrumutatul, este firesc să aibă liberă alegere a societății de asigurare.

Cât privește cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să țină seama de eliminarea din contract a clauzelor abuzive menționate la pct. 1 al cererii de chemare în judecată, precum și anularea actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise în temeiul clauzelor ce fac obiectul capătului de cerere nr. 1, instanța apreciază că sunt neîntemeiate solicitările în lumina considerentelor expuse mai sus, urmând a fi respinse, față de caracterul accesoriu al capătului unu de cerere și soluția adoptată cu privire la acesta.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va admite în parte cererea precizată, va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 1.1 lit. b, art. 2.3, art. 3.12 referitoare la comisionul de procesare, art. 3.14 referitoare la comisionul de administrare, art. 4.9 în partea privind ”menținerea scadenței inițiale finale prevăzută la art. 3.1 din contract”, art. 5.5 în partea privind „Societate de asigurare agreată de Bancă”, va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele plătite cu titlu de comision procesare și comision de administrare în baza clauzelor contractuale declarate nule, precum și dobândă legală aferentă acestora calculată de la data încasării și până la data restituirii efective și va respinge în rest pretențiile solicitate, ca neîntemeiate.

În temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamanților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat acordat în acest cuantum față de soluția pronunțată ( de admitere în parte a acțiunii).

Față de principiul disponibilității, instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea precizată privind pe reclamanții C. M. Ș., cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații, cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 223, . și C. E., cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații, cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 223, . în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A., cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 246C, Clădirea Sky Tower, sector 1.

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 1.1 lit. b, art. 2.3, art. 3.12 referitoare la comisionul de procesare, art. 3.14 referitoare la comisionul de administrare, art. 4.9 în partea privind ”menținerea scadenței inițiale finale prevăzută la art. 3.1 din contract”, art. 5.5 în partea privind „Societate de asigurare agreată de Bancă”.

Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele plătite cu titlu de comision procesare și comision de administrare în baza clauzelor contractuale declarate nule, precum și dobândă legală aferentă acestora calculată de la data încasării și până la data restituirii efective.

Respinge în rest pretențiile solicitate, ca neîntemeiate.

Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. R.B.E. /Tehn. R.B.E/S.E. /5ex/12.10.2015

← Validare poprire. Sentința nr. 8478/2015. Judecătoria SECTORUL...		Întoarcere executare. Sentința nr. 7112/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 5596/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 09-06-2015, Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8480/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Validare poprire. Sentința nr. 8478/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Întoarcere executare. Sentința nr. 7112/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 9404/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Succesiune. Sentința nr. 1428/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 552/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI