Contestaţie la executare. Sentința nr. 5907/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5907/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 5907/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5907/2015

Ședința publică de la 02.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU

GREFIER - D. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S.C. G. F. S.R.L. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA PRIN D.R.D.P. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare - 2908/AD/2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție verificarea competenței instanței în temeiul art.131 C..

Instanța, verificându-și competența în temeiul art.131 C., constată că este legal învestită cu soluționarea prezentei cauze, fiind competentă din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

În baza art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Secotrului 1 București la data de 30.12.2014 sub nr._, contestatorul S.C. G. F. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2908/D/2014 al B. A. și G., suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că executarea silită a fost pornită în temeiul unui înscris ce nu constituie titlu executoriu întrucât procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 C.proc.civ..

În dovedirea susținerilor, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 11.02.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că procesul-verbal a fost legal comunicat prin afișare, anterior Deciziei ICCJ nr. 10/2013.

Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

In fapt, prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul B. B. A. și G., la data de 22.09.2014, creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a solicitat punerea în executare silită a: procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 și a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 pentru suma totală de 192 de euro.

In urma încuviințării executării silite de către Judecătoria Sectorului 1 București prin încheierea din data de 06.10.2014 dispusă în dosarul nr._/299/2014 (fila 52), s-a dispus emiterea somației din 12.12.2014 (fila 55) pentru suma de 192 euro și 389.63 lei cheltuieli de executare.

In drept, sunt incidente dispozițiile art. 632 C.proc.civ.

Potrivit art. 632 C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Aceasta fiind situația de fapt, instanța reține că, potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.

În speță, instanța constată că executarea silită contestată a fost pornită cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 632 Cod procedură civilă raportat la art. 37 și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din 23 iulie 2013.

Astfel, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate. Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

În conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor. Prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Având în vedere că executarea silită contestată a fost începută după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemei de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 este obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.

Intimata-creditoare nu a efectuat comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, a procesului-verbal de contravenție pus în executare silită, astfel încât procedura de afișare a acestuia este nelegală, contravenind caracterului subsidiar al acestei modalități de comunicare. Având în vedere că procesele verbale de contravenție nu a fost înmânate sau comunicate în mod legal persoanei sancționate contravențional, acestea nu reprezintă titlu executoriu conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu a expirat termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, în care se putea formula plângerea contravențională. Totodată, având în vedere că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal către persoana sancționată contravențional în termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, au devenit incidente prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, intervenind prescripția executării sancțiunii contravenționale.

În consecință, este întemeiat motivul invocat prin contestația la executare constând în necomunicarea, în mod legal, a procesului-verbal de contravenție înainte de începerea executării silite a despăgubirilor stabilite prin acesta.

Susținerile intimatei privind inaplicabilitatea Deciziei în interesul legii nr. 10/2013 sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că, la momentul realizării procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prevederile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 erau susceptibile de două interpretări cu privire la caracterul alternativ sau subsidiar al modalităților de comunicare reglementate. Având în vedere că problema comunicării proceselor verbale a fost dedusă judecății după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, în speță, singura interpretare valabilă a dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 este cea stabilită de instanța supremă, aceasta fiind obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.

Față de considerentele anterior prezentate, instanța va admite cererea formulată de contestatoarea, și, în consecință, va dispune anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2908/D/2014 al B. A. și G..

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere soluționarea contestației la executare, în temeiul art. 718 alin. (1) C.proc.civ., instanța care o va respinge ca rămasă fără obiect.

Având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013 conform căruia sumele achitate cu titlul de taxe judiciare de timbru se restituie la cerere când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, va dispune restituirea către contestator a taxelor judiciare de timbru în cuantum 64.13 lei (fila 19 și 58), după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

In baza art. 719 alin. (4) C.proc.civ., prezenta hotărâre va fi comunicată executorului judecătoresc, după rămânerea sa definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe contestator S.C. G. F. S.R.L., cu sediul în sector 1, București, ., și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA PRIN D.R.D.P. BUCUREȘTI, cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.

Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2908/D/2014 al B. A. și G..

Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect

Dispune restituirea către contestator a taxelor judiciare de timbru în cuantum 64.13 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. A. D. M.

Red. C.A.A./ tehnored. C.A.A. + D.M . 13.06 .2015 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5907/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI