Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 10573/2015
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 02.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de contestatoarea A. C. M. în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatoarea și intimata prin apărător.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a depus răspuns la întâmpinare pe data de 28.05.2015 după care,
Contestatoarea depune recipisa de consemnare a cauțiunii nr._/1.
Instanța procedează la legitimarea contestatoarei, A. C. M., datele de identificare ale acestuia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Intimata prin apărător arată că la termenul anterior i s-a pus în vedere intimatei să depună un set de înscrisuri.
Instanța învederează necesitatea lămuririi obiectului prezentei acțiuni.
La interpelarea instanței contestatoarea arată că al doilea capăt de cerere, în subsidiar, ar fi anularea titlului executoriu. Totodată, precizează că este vorba despre executarea efectuată de Biroul Executorului Judecătoresc L.. S-a contestat de fapt suma de 16.000 ron întrucât restul de plată era de aproximativ o mie și ceva de euro iar de returnat avea de trei ori suma împrumutată. De asemenea, precizează că solicită și anularea clauzelor abuzive.
Instanța învederează faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu punându-i în vedere contestatoarei să precizeze dacă acest capăt cerere este legat de cel privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de credit.
Contestatoarea precizează că solicită constatarea nulității parțiale a contractului de credit iar sub acest aspect să fie lămurită întinderea și aplicarea titlului executoriu .
Instanța acordă cuvântul pe excepția tardivității.
Intimata prin apărător arată că pe data de 09.10.2012 s-a comunicat înființarea de poprire în 22.07.2014 s-a comunicat somația.
Instanța învederează faptul că prin răspunsul la întâmpinare reclamanta și-a precizat solicitările făcând referire și la cele 3 procese verbale comunicate. Se solicită anularea somație din 22.01 și a celor trei procese verbale care au fost comunicate, potrivit datei din dosarul de executare, pe 17.03.2015 . În ceea ce privește al doilea capăt de cerere referitor la anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare, care fiind plasat după anularea titlului executoriu, acesta vine ca un efect al lămuririi și întinderii aplicării titlului executoriu.
Instanța respinge excepția tardivității cu privire la primul capăt de cerere având în vedere că ceea ce a avut în vedere contestatoarea este desființarea tuturor măsurilor de executare ca efect al constatării perimării executării silite astfel cum reiese și din răspunsul la întâmpinare.
Instanța pune în discuție disjungerea capătului de cerere subsidiar având ca obiect lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu respectiv să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit.
Instanța acordă cuvântul pe disjungerea privind cererea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze.
Părțile prezente arată că nu se opun.
Instanța dispune disjungerea capetelor de cerere având ca obiect lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu respectiv să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit. Totodată, dispune formarea unui dosar pe rolul Completului C24, care va avea același termen.
Instanța îi pune în vedere contestatoarei să depună un exemplar al acțiunii și al înscrisurilor în susținerea acestui capăt de cerere disjuns . Îi pune în vedere intimatei prin apărător să depună un exemplar de pe întâmpinare și de pe înscrisurile privitoare la capătul de cerere disjuns.
În prezenta cauză instanța pune în discuție cererea de suspendare provizorie a executării silite.
Contestatoarea având cuvântul pe cererea de suspendare solicită admiterea acesteia.
Intimata prin apărător solicită respingerea cererii de suspendare pentru motivele invocate prin întâmpinare.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la cererea de suspendare provizorie a executării silite.
Instanța pune în discuție și disjungerea capătului de cerere subsidiar în afară de lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu.
Instanța învederează faptul că prin disjungere s-ar forma două dosare, unul care să aibă ca obiect anularea somației din 22.01, diminuarea cheltuielilor de executare și a onorariului minimal, practic ar fi acest capăt de cerere în subsidiar iar, al doilea dosar disjuns ar fi cel referitor strict la contractul de credit. Un dosar ar fi cel cu clauzele abuzive iar celălalt cu somația și cu cele 3 procese verbale prin care se stabilesc cheltuielile de executare.
Instanța dispune și disjungerea acestor elemente.
Instanța acordă cuvântul pe probatoriu cu privire la constatarea perimării executării silite.
Contestatoarea, având cuvântul arată că banca nu a solicitat nicio sumă, intervenind intervale în care au trecut mai mult de 6 luni, perioadă în care Banca nu a făcut nimic.
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 167 din codul de procedură civilă o încuviințează pentru ambele părți.
Contestatoarea arată că nu a primit nicio solicitare din partea băncii, după 4 ani intimata solicitând recuperarea sumelor .
Intimata prin apărător, având cuvântul, arată așa cum s-a arătat perimarea nu intervine în această situație, fiind invocate dispozițiile art.390 și 454 alin. 1 Cod Procedură Civilă.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la cererea de constatare a perimării executării silite și învederează faptul că celelalte două dosare vor avea termen pe data de 30.06.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 1 București la data de 01.04.2015 sub nr._, contestatoarea A. C. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. să se constate perimată executarea silită în dosarul nr. 681/2012, în subsidiar, anularea titlului executoriu privind acest dosar de executare, lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu, anularea formelor de executare silită din dosarul nr. 681/2012, anularea somației din 22.01.2015, diminuarea cheltuielilor de executare la onorariul minimal, potrivit Ordinului nr. 2561/2012, în subsidiar la onorariul maxim de 10% din valoarea creanței la data pornirii cererii de executare (13.652 lei), în baza aceluiași ordin, să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit RFI_/06.08.2007 (art. 3, 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.6, 3.7, 4.2) în privința clauzelor abuzive, cu cheltuieli de judecată, precum și suspendarea provizorie a executării silite, până la soluționarea cererii de suspendare.
În motivarea cererii, a învederat că a împrumutat suma de 2050 euro, în baza contractului de credit RFI_/06.08.2007, de la R. B. S.A. Potrivit contractului de credit, suma împrumutată a fost de 2050 euro, dar executorul nu i-a comunicat detaliat care este creanța de achitat, respectiv compunerea acesteia (creanța, dobânda, cheltuieli executare silită), tocmai pentru a se face o confuzie asupra valorii prag a creanței, pentru a se trece la urmărirea silită imobiliară, Astfel, din nicio somație nu reiese care este suma restantă în moneda euro și nu reiese dobânda bancară prin menționarea sumei și a echivalentului în lei, executorul alegând să indice o sumă totală în lei, în care sunt incluse creanța și cheltuielile de executare silită. Dacă s-ar fi detaliat creanța (suma împrumutată de 2050 euro) s-ar fi observat că aceasta se află sub pragul de 10.000 lei. La data de 16.03.2015, contestatoarea a primit de la executorul judecătoresc somația emisă la data de 22.01.2015 privind executarea silită pentru suma de 16.485,70 lei – creanță plus 2799,90 lei cheltuieli de executare. Alăturat somației a primit și procesul verbal de situație imobiliară, care se pare că a fost încheiat în luna ianuarie 2015, data nu se poate distinge, fără a fi încunoștințată în prealabil, proces verbal încheiat pur formal. Prin aceeași comunicare au fost atașate alte 3 procese verbale, din 14.01.2015, 21.07.2014 și 22.06.2012, având ca obiect stabilirea cheltuielilor de executare și cheltuielilor suplimentare, care nu i-au fost comunicate anterior acelui moment.
Contestatoarea a invocat perimarea executării silite, apreciind că atâta vreme cât creditorul a declanșat executarea silită prin cererea adresată executorului judecătoresc, dar nu stăruit în executare, se consideră că a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, intervenind astfel perimarea executării silite, sancțiune procesuală care constă în desființarea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 681/2012, potrivit art. 389 alin. (1) și 391 cpc vechi. Contestatoarea a susținut că, și în condițiile în care ar exista la dosarul execuțional cereri formale ale creditorului pentru e continuarea executării ele nu au caracter de întrerupere a cursului prescripției, dacă nu au fost urmate de acte firești de executare. De asemenea, cele 3 procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare nu pot constitui acte de executare, deoarece nu au fost urmate de acte de ex3cutare.
Cu privire la cererea de diminuare a cheltuielilor de executare silită, contestatoarea a învederat că, în conținutul procesului verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare de executare silită, din 14.01.2015, executorul a inclus în sarcina sa cheltuieli care cădeau în sarcina creditorului, precum înscrierea și radierea unui drept/act/fapt dintr-un registru public, în cuantum de 60 lei. De asemenea, a susținut contestatoarea că onorariul executorului judecătoresc nu se încadrează în prevederile art. 39 alin. 1 din legea nr. 188/2000 privind onorariile maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești și cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite. Onorariul este exagerat de mare raportat la valoarea creanței și peste limita maximală. Potrivit ordinului nr. 2561/30.07.2012 pentru modificarea Anexei la ordinul ministerului justiției nr._/C/2006 pentru aprobarea onorariilor maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, onorariul maxim putea să fie de 10% sin suma reprezentând valoarea creanței supuse executării silite, dar executorul a depășit limita maximă. Astfel, prin ordinul respectiv s-au stabilit și onorarii minimale: pentru creanțele de peste 1000 lei, până la 50.000 lei inclusiv, onorariul minim este 75 lei plus un procent de 2% din suma ce depășește 1000 lei valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Suma totală nu poate depăși 1+% din valoarea creanței. În concluzie, potrivit contestatoarei, onorariul minim putea să fie la creanța inițială de 13.652,69 lei în cuantum de 328,04 lei (75 lei + 253,04 lei = 328,04 lei), sau onorariul maxim de 1+0% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, adică suma de 1352 lei. Onorariul executorului crește în fiecare zi, de la începerea executării până în prezent mărindu-se cu cca 1000 lei. Contestatoarea a solicitat cenzurare cheltuielilor de executare silită, în cuantum de 2779,90 lei, la onorariul minim sau la cel maxim, valoarea lor fiind disproporționată față de ordinul nr. 2561/30.07.2012 și valoarea creanței de recuperat.
Contestatoarea a mai arătat că, în condițiile în care, în ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de către avocați, există un text legal constituit de dispozițiile codului de procedură civilă, aceste dispoziții pot fi aplicate și în cazul onorariilor practicate de executorul judecătoresc, pentru identitate de rațiune. Onorariul stabilit nici nu a fost plătit anticipat, iar în atare situație creditorul nici nu ar fi avut vreun interes să procedeze la o eventuală negociere a onorariului ce urma a fi perceput și care oricum ar fi fost recuperat de la debitor.
Cu privire la întinderea creanței, contestatoarea a solicitat să se constate nulitatea absolută a mai multor clauze contractuale, respectiv: nulitatea art. 3.2 și 3.1 din contract, care se referă la dobânda curentă variabilă și rata dobânzii certe, respectiv „împrumutatul datorează Băncii o dobândă curentă variabilă” și „banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare” ca abuzive, deoarece din felul în care sunt redactate nu se poate deduce în mod clar și inteligibil care era evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care împrumutatul trebuia să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze în mod unilateral criteriile în funcție de care a stabili această componentă a dobânzii, creându-se astfel un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor. Contestatoarea a apreciat că se impune înlocuirea/modificarea dobânzii curente cu rata dobânzii fixe de 10,9% pe an, stabilită contractual., solicitând, de asemenea, să fie obligată banca la recalcularea dobânzilor, prin interpretarea dobânzii fixe de 10,9% pe an și obligarea pârâtei la restituirea cu titlu de diferență de dobândă nedatorată aferentă perioadei 06.08.2007 – la zi, în baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate, împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume, în subsidiar reducerea cu sumele datorate.
Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a clauzei de la art. 3.5, referitoare la comisionul de administrare de 0,45%, care se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului, solicitând înlăturarea acestei clauze și obligarea băncii la restituirea sumelor plătite cu acest titlu, la care să se adauge dobânzile aferente, în cuantumul practicat de bancă pentru depozitele în valută, în subsidiar „deducerea” sumelor achitate cu acest titlu.
Reclamanta contestatoare a invocat și nulitatea absolută a clauzei de la art. 3.7, referitoare la comisionul de procesare de 2,5%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului, ca abuzivă, înlăturarea ei și, pe cale de consecință, să fie obligată banca la restituirea sumelor încasate cu acest titlu, plus dobânzile aferente în cuantumul practicat de bancă pentru depozitele în valută, de la data încasării la zi, în subsidiar „deducerea” sumelor achitate cu acest titlu.
De asemenea, a invocat nulitatea absolută a clauzei de la art. 3.4 din contract, referitor la dobânda majorată variabilă, pentru sumele restante, apreciind formularea „împrumutatul datorează o dobândă majorată variabilă…prin aplicarea ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante. Valoarea dobânzii majorate poate fi modificată în timp conform deciziei Băncii, fără a putea depăși rata dobânzii curente plus 7,5 puncte procentuale”, cu consecința înlăturării acestei obligații, obligării băncii la restituirea sumelor încasate cu acest titlu, în subsidiar „deducerea” sumelor achitate cu acest titlu. Contestatoarea a solicitat să se constate și nulitatea clauzei de la art. 3.6 din contract, referitoare la comisionul de plată anticipat de 3%, calculat prin aplicarea acestuia la valoarea sumei rambursate în avans, cu consecința înlăturării acestei obligații, precum și să se constate nulitatea absolută a clauzei de la art. 4.2, referitoare la mențiunea „valoarea ratelor lunare de plată se poate modifica în condițiile art. 3.2 și art. 4.6” ca abuzivă și înlăturarea acestei obligații.
Reclamanta contestatoare a susținut că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul în funcție de care poate evolua dobânda în partea ei variabilă, care ar fi formula matematică aplicabilă, care dintre valorile enumerate se aplică, în ce ordine, în ce proporție și în ce limite. Din felul în care este redactată clauza de la pct. 3 teza finală nu se poate deduce în mod clar și inteligibil care va fi evoluția în timp a părții variabile a ratei dobânzii, prin stabilirea unilaterală de către bancă a ratei dobânzii în funcție de evoluția pieței, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze în mod unilateral criteriile în funcție de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului. Clauza este criticată prin perspectiva faptului că acordă un drept discreționar bănci, în sensul că dobânda de referință nu are un caracter determinabil, indicii de referință neputând fi verificați. Cererea de restituire /deducere a acestor sume este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamanta și-a executat obligațiile. Cu privire a comisionul de procesare, a susținut contestatoarea că banca nu poate dovedi pretinsele prestații,deoarece acestea au fost efectuate de angajații săi și nu sunt evidențiate contraprestațiile și beneficiile pe care le-a avut cealaltă parte, ca și consumator. Conform art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care creează între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, contrar cerințelor bunei credințe, prin aceea că toate riscurile contractului sunt în sarcina consumatorului, dobânda este variabilă în funcție de voința băncii sau de fluctuațiile pieței financiare, deci ar trebui să fie fixă, s-a perceput comision de administrare, de acordare/procesare, iar pentru sumele restante, dobânda majorată este variabilă. Reclamanta contestatoarea a apreciat că, atunci când tipul de dobândă nu este clar specificat în contract, se prezumă că dobânda este fixă, în speță de 10,9% pe an întrucât o asemenea interpretare este în favoarea celui care se obligă. Este de notorietate conform contestatoarei, că politica băncii este aceea de a păstra dobânda ridicată în ciuda faptului că au fost scăderi în această perioadă, însă banca nu a procedat la scăderea dobânzii efective odată cu scăderea indicelui, astfel încât contestatoarea ar fi fost prejudiciată prin plata unor sume mau mari de bani decât cele corespunzătoare. Practica judiciară este unanimă în a aprecia că o clauză contractuală care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda și care nu este raportată la un indicator precis, este o clauză abuzivă, deoarece o asemenea clauză servește numai interesele împrumutătorului, fără a da posibilitatea consumatorului să verifice dacă modificarea cuantumului dobânzii este necesară și proporțională prin raportare la obligațiile asumate prin contractul de credit. În drept, cu privire cererile privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de credit, reclamanta a invocat decizia ICCJ Secția a II-a civilă nr. 3234/23.10.2014, legea nr. 193/2000, art.4 alin. (6), art. 13 alin. (1), art. 4 alin. (2) din Directiva nr.93/13/CEE, art. 969 cod civil 1864. Pentru celelalte cereri, a invocat art. 399 și urm. C...
Cererea a fost legal timbrată cu 980 lei (f. 69,70).
Prin întâmpinare, depusă la 04.05.2015, intimata a solicitat respingerea întregii acțiuni ca neîntemeiată.
Față de cererea privind constatarea perimării executării silite, intimata a arătat că: urmare a încuviințării executării silite, prin încheierea din data de 10.09.2012, pronunțată de judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012, executorul judecătoresc a dispus, în dosarul de executare nr. 681/2012, înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate debitoarei de terțul poprit . SRL; comunicând acesteia adresa de înființare a popririi, în baza art. 454 și urm. Cod pr. civilă 1864. Prin adresa de înființare a popririi din data e 08.10.2012, comunicată terțului poprit la data de 09.10.2012, sa înființat poprirea asupra tuturor sumelor de bani datorate de terțul poprit . SRL debitoarei, iar prin adresa din 12.12.2013 comunicată la 13.02.2013, executorul judecătoresc a dispus terțului poprit continuarea popririi înființate anterior. În conformitate cu prevederile art. 454 alin. 1 cpr. Civ., poprirea se înființează fără somație, iar potrivit dispozițiilor art. 390 cod pr. Civ., perimarea nu intervine în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație. Poprirea are un caracter continuu, terțului poprit revenindu-ui obligația de a se conforma dispozițiilor legale. În consecință, intimata a apreciat că nu sunt în speță întrunite condițiile necesare pentru a interveni perimare, întrucât în dosarul execuțional nr. 681/2012. Executarea silită a început și a fost continuată în privința contestatoarei și în modalitatea popririi. Perimarea reprezintă o sancțiune împotriva pasivității creditorului. Însă în speță nu se poate vorbi de pasivitatea creditorului, când veniturile datorate contestatoarei de terțul poprit .. SRL sunt poprite. Poprirea reprezintă o formă de executare cu caracter continuu, astfel încât atâta timp cât există înființată o poprire, se efectuează continuu acte de executare silită. Pe de altă parte, intimata a arătat că ea a manifestat diligență în continuarea executării silite, prin apărările pe care le-a formulat în dosarul nr._/299/2012, soluționat irevocabil de judecătoria sectorului 1 București prin respingerea cererii având ca obiect contestației la executare promovată de către contestatoarea A. C. M. împotriva actelor de executare efectuate în același dosar de executare nr. 681/2012 al B. D. I., L. C. Gigel, V. A., M., M. R. M., fapt ce subliniază încă o dată în plus rolul activ al R. B., în calitatea sa de creditor. În plus, argumentul adus de contestatoare în susținerea perimării („orice cerere de continuare a executării silite, formulată semestrial de creditor … nu are caracter întreruptiv al cursului perimării de drept, în cazul în care aceasta nu este urmată de acte firești de executare „) este nefundat. În concluzie, intimata a susținut că este un creditor diligent, care a depus toate diligențele pentru a respecta legea și a își îndestula creanța.
Cu privire la capătul subsidiar de cerere, având ca obiect anularea formelor de executare silită, intimata a învederat că este o contestație la executarea silită însăși, cu privire la care a ridicat excepția tardivității, potrivit art. 401 alin. 1 lit. C c.p.c. 1865, care stabilește un termen de 15 zile de la primirea somației de la data când debitorul a luat cunoștință de primul act de executare, n cazurile în care executarea se face fără somație. În speță, față de prevederile art. 371 1 alin. (3) cpc 1865, care prevede că „executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu”, executorul judecătoresc a comunicat contestatoarei la data de 09.10.2012 o adresă de înștiințare despre înființarea popririi șa terțul poprit . SRL; dar ulterior, la data de 22.07.2014 a comunicat contestatoarei i somația din 21.07.2014, întemeiată pe art. 387 cpc de la 1865, prin care se solicita acesteia să plătească sumele datorate, precum și procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare din 21.07.2014. prin raportare la oricare din actele de executare menționate anterior, este lesne de observat că cererea este tardivă.
Cu privire la cererea subsidiară de anulare a somației din 22.01.2015, intimata a cerut respingerea sa ca nefondată, întrucât contestatoarea nu a adus nici un argument prin care să susțină nelegalitatea actului de executare criticat, petitul acesteia fiind nemotivat, iar somația îndeplinind toate cerințele indicate de art. 387 cpc 1865, astfel încât nu devin incidente prevederile art. 391 din același act normativ.
Față de capătul subsidiar de cerere „diminuarea cheltuielilor de executare la onorariul minimal potrivit ordinului nr. 2561/30.07.2012, în subsidiar la onorariul maxim de 10% din valoarea creanței la data depunerii cererii de executare (13-652 lei)”, intimata a solicitat respingerea ca nefondat, arătând u că este nefondată susținerea că Banca nu a avansat cheltuielile de executare, așa cum prevede art. 371 7 alin. (1) cpc, iar executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare cu respectarea ordinului 2561/2012.
Cu privire la petitele finale, intimata a apreciat că petitul conține 2 cereri, una principală – anularea titlului executoriu – și una subsidiară, în cazul în are titlul u este anulat în întregime, contestatoarea solicitând lămurirea întinderii și aplicării acestuia. Intimata a cerut respingerea ca nefondată a cererii privind anularea titlului executoriu (contractul de credit din 06.07.2007), față de lipsa oricărui motiv de fapt și de drept invocate în contestație, pe care să fie întemeiată cererea de desființare în întregime a titlului executoriu. Cu privire la petitul privind lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu, intimata a apreciat că această cerere se completează cu petitul subsidiar prun acre se solicită constatarea nulității absolute parțiale a contractului de credit., cu privire la clauzele de la art. 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.6, 3.7, și 4.2, pentru caracterul pretins abuziv al acestora. Intimata a învederat că prin cererea de constatare a nulității absolute parțială a clauzelor privind costurile creditului, contestatoarea tinde la diminuarea creanței, contestând în fapt caracterul cert al acesteia, o asemenea cerere circumscriindu-se unei contestați la executarea silită însăși, întemeiată pe art. 399 alin. 1 teza 1 cpc, care trebuia introdusă în termenul stabilit de art. 401 alin. (1) cpc 1865, doar într-o astfel de cerere prin care se critică în fapt caracterul cert al creanței urmărite silit (contestație la executarea silită însăși), având în vedere că titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească, legiuitorul a prevăzut în art. 399 alin. (3) cpc posibilitatea invocării de către contestator a apărărilor de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. În acest context, în prezenta cauză, contestatoarea înțelege să solicite nulitatea parțială contractului de credit, întemeiată pe dispozițiile legii nr. 193/2000, valorificându-și dreptul procesual de a face apărări de fond în contestația la executare silită, apărări care tind să demonstreze că creanța urmărită nu are un caracter cert. Suma datorată fiind mai mică ș cu contravaloarea costurilor stabilită contractual în sarcina contestatoarei prin clauzele pretins abuzive. .
Intimata a învederat că o contestație reglementată de art. 399 alin. (1) teza a 2-a cpc se introduce atunci când sunt necesar lămuriri cu privire la înțelesul, întindere sau aplicarea titlului executoriu, într-o astfel de contestație instanța fiind învestită să interpreteze conținutul titlului executoriu și nu să se pronunțe asupra valabilității titlului (fie ea și parțială), fapt ce poate fi cercetat de instanță în etapa executării silite doar într-o contestație la executare propriu zisă, îndreptată împotriva unui titlu executoriu care nu emană de la o instanță judecătorească, așa cum prevede art. 399 alin. (3) cpc. Față de aceste aspecte, intimata a invocat excepția tardivității contestației la executare propriu zise, în care contestatoarea înțelege să formuleze apărările de fond întemeiate pe legea nr. 193/2000, excepție întemeiată pe art. 401 alin. (1) lit. C) cpc, 1865 .
În subsidiar, a solicitat respingerea acestui petit în principal ca neîntemeiat, în subsidiar ca nefundat.
Intimata a susținut că: contestatoarea a motivat în fapt numai cererea privind comisionul de procesare a cererii de credit ( art. 3.7), cererea privind art. 3.1 și 3.2, referitoare la dobânda curentă și cererea privind dobânda penalizatoare (art. 3.4). în acest context, intimata a cerut respingerea cererilor privind constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în art. 3.5 (comisionul de administrare a creditului), art. 3.6 ( comisionul de rambursare anticipată) și art. 4.2 (factorii care influențează valoarea ratelor lunare de plată) ca nefondate, contestatoarea nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al acestor 3 clauze contractuale. Cu privire la celelalte clauze contractuale, intimata a învederat următoarea situație de fapt:
Contractul de credit din 06.07.2007 este încheiat în temeiul Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, precum și a actelor normative emise de BNR în exercitarea atribuției de supraveghere a activității bancare, prin care era reglementată activitatea de creditoare. Prin contractul de credit nr. RF_ din 06.07.2007, s-a acordat contestatoarei un credit în euro în valoare de 2050 euro pentru 60 de luni, pentru care indicele D. (dobânda anuală efectivă) prevăzut de legea nr. 298/2004, menționat expres în art. 3.8 din contract, indica o valoare de 22,41%. În conformitate cu dispozițiile legii invocate, D. reprezintă costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anula din valoarea creditului total acordat, fiind un indicator „care face echivalența, la nivelul unui an, între valoarea curentă a tuturor angajamentelor sub forma unor împrumuturi, rambursări și cheltuieli existente sau viitoare, acceptate de către creditor și de beneficiarul creditului”, și care se calculează prin raportare la costul total al creditului, care include toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli (art. 2 ș lit. D și e rap. la art. 4.1 din legea nr. 289/2004).
Conform clauzelor contractuale, părțile au stabilit că dobânda curentă datorată pentru suma împrumutată este variabilă (art. 3.1 din contract) și nu fixă, contractul specificând expres că valoarea ratei dobânzii variabile la data încheierii contractului este de 10,9% pe an (art. 3.2 teza 1). La data de 24.10.2008, ca urmare a creșterii costurilor de finanțare ale băncii, ca efect a evoluției pieței financiare, banca a modificat valoarea ratei dobânzii cu 1%, aplicând criteriul contractual prevăzut la art. 3.2 teza 2, noua valoare a ratei dobânzii variabile devenind 11,9% pe an. Ulterior, ca urmare a aplicării dispozițiilor OUG nr. 50/2010, acceptate tacit în puterea legi de către contestatoare, în contextul în care aceasta nu s-a prezentat la sediul băncii să încheie actul adițional prin care banca a transpus normele de protecție în conținutul contractului de credit, rata dobânzii de 11,9% pe an a fost exprimată prin formula: EURIBOR 6 luni (1%) + marja băncii (10,9%), valoarea ratei modificându-se în funcție de valoarea indicelui la datele de actualizare 30 iunie și 31 decembrie, prevăzute în actul adițional de aplicare a OUG nr. 50/2010.
Intimata a precizat că nici banca, nici contestatoarea nu au denunțat aplicarea OUG nr. 50/2010 în termenul prevăzut expres de legea nr. 288/2010, de aprobare și modificare a OUG nr. 50/2010, ca urmare, între părți contractul se derulează în forma modificată prin actul adițional acceptat tacit. În acest context contractual, contestatoarea a fost notificată despre scadența anticipată a creditului prin notificarea nr._/28.06.2011, creditul înregistrând la acel moment foarte multe zile de întârziere, ultimele plăți fiind făcute în 2008. Creditul a fost declarat scadent anticipat, banca făcând demersuri pentru punerea în executare silită pentru recuperarea sumelor restante, care la data notificării erau de 2272,12 euro, la care se adaugă dobânda penalizatoare conform contractului. În acest sens, s-a format dosar de executare la corpul executorilor bancari ai R. B. SA, care ulterior, după modificarea cadrului legal, a fost predat către B. D. I., L. C. gigel, V. A. M., M. R. M., însoțit de o cerere de continuare a executării, deschizându-se dosarul de executare nr. 681/2012, în acre este formulată contestația ce formează obiectul cauzei.
Intimata a precizat, cu privire la clauza 3.7, privind comisionul de procesare a cererii de credit, că aceasta u este abuzivă, raportat la art. 4 alin. 4 și art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000, având în vedere următoarele:
Conform clauzei 3.7, „pentru procesarea cererii de credit, Împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 2,5% calculat prin aplicarea procentului la valoarea menționată la art. 1.1.a. comisionul se va plăti integral la data tragerii creditului, Împrumutatul autorizând banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare”. Conform intimatei, singurul argument al celeilalte părți este că „banca nu poate dovedi pretinsele prestații”. Or, intimata a precizat că art. 3.7 este o clauză esențială a contractului, ce face parte din sfera obiectului contractului (stabilește un cost ce face obiectul obligației de plată a contestatoarei). Cu privire la acest tip de clauze, controlul judiciar trebuie să parcurgă o primă etapă de cercetare a caracterului de clauză esențială a contractului, apo se va proceda la analizarea caracterului limbajului folosit de creditor pentru redactarea clauzelor – dacă acesta este ușor inteligibil, iar în măsura în care se va constata că aceste clauze sunt esențiale și au un conținut clar, instanța nu mai poate proceda la verificarea criteriilor ce definesc caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 4 alin. 81) din legea nr. 193/2000, urmând să respingă cererea ca neîntemeiată.
În consecință, atâta timp cât în speță este vorba de o clauză clară și ușor inteligibilă, nu putem vorbi de cenzurarea în vreun mod a prețului din contract, ca efect al aplicării de către instanță a art. 4 alin. 82) din Directiva în discuție, respectiv art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000. Pornind de la cele 2 tete normative, comunitare și naționale, prin decizia civilă nr. 4685 din 27.11.2012, pronunțată în dosarul nr._ *, de Secția a II-a civilă, Înalta Curte de casație și Justiție a reținut”clauzele privitoare la comisioane și dobânzi sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport de serviciul furnizat, singura condiție fiind aceea ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate” (în același sens sunt și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2450/2010 în dosarul nr. 788/103/_ și 564/09.02.2012 în dosarul nr._/325/2009).
Intimata a mai susținut că prin argumentul adus, contestatoarea nu a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 4 alin. 81) din legea nr. 193/2000: cu referire la reaua credință a băncii și la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților cu privire la clauza referitoare cla comisionul de procesare. Prestația băncii este arătată în cuprinsul clauzei („procesarea cererii de credit”). Acest cost, a cărui denumire comercială este „comision de procesare a cererii de credit”, reprezintă în fapt costul datorat băncii pentru activitatea de analizare a cererii de credit, activitate complexă care se finalizează prin emiterea unei soluții de admitere sau de respingere a solicitării, analiza făcându-se cu privire la capacitatea financiară și bonitatea solicitantului creditului/codebitorului. Activitatea de analiză a cererii de credit fiind prin esență precontractuală, obligația de plată și cuantumul comisionului de procesare sunt cunoscute de la momentul încheierii contractului, dovadă fiind chiar faptul că a accesat un împrumut din care o parte este utilizată chiar pentru finanțarea acestui cost. Așadar. Clauza 3.7 reglementează costul activității de analiză a cererii de credit, cost specific unui credit bancar, care este practicat în instituțiile de credit și validat chiar de OUG nr. 50/2010. Intimata a apreciat că un consumator rezonabil informat, atent și precaut, cum este și contestatoarea, a înțeles foarte clar că pentru a contracta produsul de credit solicitat băncii urmează să achite pe lângă dobândă și alte costuri, intre care se regăsește comisionul de procesare, comision pentru activitatea de analiză a cererii de credit. În plus, la data acordării creditului nu exista o normă legală care să indice denumirile costurilor ce pot fi percepute de bănci pentru activitățile prestate în legătură cu acordarea și monitorizarea creditelor, ca urmare, odată cu apariția OUG nr, 50/2010, este evident că activitățile pentru care banca a perceput costul sunt cele pentru care legiuitorul a precizat expres că se pateu încasa comision (cu denumirea „comision analiză dosar” din art. 36).
Cu privire la clauza 3.2 referitoare la dobânda curentă variabilă aplicabilă creditului, intimata a solicitat respingerea cererii ca nefondată (intemeiată pe art. 4 alin. 1 din OUG nr. 193/2000), având în vedere că:
În art. 3.2 sunt menționate valoarea ratei dobânzii curente la data încheierii contractului (teza 1) și criteriul în funcție de care urmează a se modifica valoarea ratei dobânzii pe durata contractului (teza 2) Având în vedere că pentru creditul acordat este expres stabilită obligația de plată a unei dobânzi variabile (art. 3.1), caracter cunoscut și acceptat de contestatoare, în teza I a art. 3.2 a fost menționată valoarea inițială a ratei dobânzii curente, în speță de 10,9% pe an. Conform art. 3.2, „banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii, în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare”. Clauza prevăzută la art. 3.2 se încadrează în excepția prevăzută la pct. 1 lit. A din Anexa la legea nr. 193/2000, întrucât dreptul băncii de a modifica rata dobânzii este legat de o dată contractuală clară (începând cu al doilea an de creditare ), există reglementată modalitatea de informare a împrumutatului cu privire la modificarea survenită și, nu în ultimul rând, împrumutatul are libertatea de a rezilia imediat contractul, putând efectua oricând rambursarea integrală a creditului. Totodată, există și „motivația întemeiată” la care face referire textul de lege, majorarea nivelului ratei dobânzii survenind ca urmare a aplicării criteriului contractual obiectiv „evoluția pieței financiare”, având în vedere că în ultimul trimestru al anului 2008 a avut loc o creștere a costului total de finanțare al băncilor din România pentru creditele contractate în valută. Contractul de credit a fost încheiat sub regulile de drept comun din codul civil 1864, în vigoare la data semnării acestuia, neexistând nici un act normativ are să impună băncilor criterii de determinare a variației ratei dobânzii, banca neavând obligația egală de a exprima o rată de dobândă variabilă în funcție de un anumit indice, ci numai obligația de a arăta clar în contract caracterul dobânzii (variabil, în speță) cuantumul inițial al ratei de dobândă (10,9% pe an) și condițiile în funcție de care urmează să fluctueze rata dobânzii (în funcție de evoluția pieței financiare). În plus contestatoarea recunoaște că în piața financiară au avut loc modificări, ceea ce demonstrează clar faptul că criteriul de variație a ratei dobânzii curente conținut în art. 3.2 este un criteriu clar și posibil de urmărit de către un consumator diligent. În plus, odată cu aplicarea OUG nr. 50/2010, care obligă creditorii să raporteze rata dobânzii variabile pentru creditele în euro la indice de tipul EUROBOR, clauza 3.2 a suferit modificările impuse de lege, arătate anterior, în prezent aplicându-se formula EURIBOR la 6 luni+marja, agreată de părți prin actul adițional. În drept, intimata a invocat art. 115 cod proc.civilă, legea nr. 193/200, OUG nr. 50/2010.
La data de 28.08.2015, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare (f. 98-103).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în favoarea ambelor părți.
Instanța a dispus, în ședința publică, disjungerea cererii de chemare în judecată, în alte 2 dosare: un dosar, cu obiect contestație la executare, care să aibă ca obiect anularea somației din 22.01, diminuarea cheltuielilor de executare și a onorariului minimal, iar al doilea dosar referitor strict la contractul de credit, respectiv la anularea parțială a contractului de credit, lămurirea întinderii și aplicării contractului de credit, nulitatea absolută parțială a contractului de credit.
Analizând cererea care a rămas să formeze obiectul prezentului dosar, respectiv contestația la executare întemeiată pe o perimare a executării silite, instanța reține următoarele:
La data de 26.10.2011, creditoarea R. B. a formulat cerere de executare împotriva debitoarei A. C. M., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit RF_ (f. 60). După modificarea legislației privind executorii bancari, creditoarea s-a adresat la data de 11.04.2012 B. D. I., L. C. Gigel, V. A. M., M. R. M. cu cerere de continuare a executării silite, formându-se dosarul nr. 681/2012. În acest dosar, s-a solicitat și obținut încuviințarea executării silite prin toate formele de executare, (f. 51), iar executarea silită a demarat efectiv prin poprire și sub forma executării silite imobiliare, fiind întocmit proces verbal de situație imobiliară pentru apartamentul nr. 2, situat în București, sector 1, ., . în cotă de 37,50%.
În drept, potrivit art. 389 al. 1 Cod pr. Civilă, daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desființarea ei.
Raportand la aceste dispozitii legale, starea de fapt ce reiese din probatoriul administrat, instanta retine ca cererea reclamantei de constatare a perimarii executarii silite este intemeiata intrucat din cuprinsul dosarului executional rezulta ca dupa actul de executare silita indeplinit la data de 13.02.2013 (comunicarea adreseid e înființare a popririi către C. Design Art SRL, f. 42), nu s-a mai efectuat in acest dosar executional nici un alt act de executare silita care sa intrerupa cursul termenului de perimare de 6 luni, implinit la 13.08.2013. Chiar dacă am accepta ideea că participarea intimatei la soluționarea dosarului nr._/299/2012 ar demonstra stăruința acesteia în continuarea executării silite, totuși, observăm că dosarul a fost soluționat definitiv la data de 29.03.2013, prin admiterea excepției tardivității contestației la executare, astfel încât la 29.09.2013 a expirat termenul de 6 luni.
Următorul act de executare silită este somația din 21.07.2014, comunicată contestatoarei, împreună cu procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 22.07.2014. (f. 35). În dosarul execuțional în discuție nu a mai fost efectuat, ulterior, nici un act de executare pana la data de 22.01.2015, când au fost emise somație imobiliară și proces verbal de stabilire cheltuieli, referitoare la imobilul sus menționat și s-au trimis acestea Registrului Digital de Transcripțiuni și Inscripțiuni mobiliare București.
Trecând peste diferența inexplicabilă de timp între momentul emiterii actelor de la începutul anului 2015 (exact în ziua în care s-ar fi împlinit 6 luni raportat la somația din iulie 2014) și momentul comunicării lor către contestatoare (martie 2015, deci după împlinirea a 6 luni de la 2 iulie 2014), instanța reține că perimarea executării silite a intervenit anterior emiterii tuturor acestor acte, respectiv a intervenit la data de 29.09.2013.
In ce priveste apararea paratei conform careia, in temeiul art. 390 alin.1 cod porc. Civilă, ar fi inaplicabile in speta dispozitiile art. 387 si 389 din Codul de procedura civila intrucat art. 454 alin. 1 din acelasi cod incuviinteaza executarea fara somatie in cazul popririi, instanța retine ca executarea silita din litigiu a fost inceputa printr-o somatie, act de executare imperativ pentru declansarea executarii silite in mod legal intrucat creditorul a solicitat executarea in toate formele de executare, iar nu exclusiv prin proprire. Prin urmare, nu suntem in cazul unei executari silite pentru care legea incuviinteaza executarea fara somatie intrucat instanta apreciaza ca executarea silita are un caracter unitar si este irelevant faptul ca una dintre formele executarii silite pretinse de creditor prin cererea sa de executare silita permite executarea fara somatie cata vreme celelalte forme de executare silita invocate nu beneficiaza de aceeasi procedura simplificata, fiind indispensabila emiterea somatiei pentru ca executarea silita sa poata incepe in conditiile legii procedural civile. Asadar dispozitiile art. 389 din Codul de procedura civila sunt aplicabile in cauză, iar acest articol trebuie interpretat în sensul că el se aplică ori de câte ori formele de executare silită includ, dar nu se limitează la poprire.
Pentru aceste considerente, instanța va constata perimată executarea silită în dosarul de executare nr. 681/2012 și va desființa executarea silită din acest dosar de executare.
Față de soluționarea contestației la acest termen, va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de contestatoarea A. C. M. cu domiciliul în sector 1, București, ., . în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 246 C.
Constată perimată executarea silită în dosarul de executare nr. 681/2012 și desființează executarea silită din acest dosar de executare.
Respinge cererea de suspendare provizorie a executării ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sector 1.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. C. N. H. A.
Red. G.C.N/4 ex, ./2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
