Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 10506/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. S. JISSEN DO și pe pârât P. M., având ca obiect: cerere de valoare redusă
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: pârâta prin avocat cu delegație al dosar, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 02.06.2015 reclamanta a depus prin Serviciul Registratură dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei.
Pârâta prin avocat depune în ședință publică dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii reconvenționale în cuantum de 20 de lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Având cuvântul, pârâta prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei pentru a dovedi fapte personale.Pe cererea reconvențională, pârâta prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei.
Instanța încuviințează pentru pârâtă proba cu înscrisuri atât pe cererea principală cât și pe cererea reconvențională.
Respinge proba cu interogatoriul reclamantei pe ambele cereri ca inadmisibilă, față de obiectul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stadiu de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, pârâta prin apărător, pe cererea principală, solicită respingerea acțiunii și solicită să se observe faptul că nu este niciun înscris care să dovedească că avem o creanță certă.
Pe cererea reconvențională, pârâta prin avocat, solicită admiterea și solicită să se observe faptul că sunt abuzive clauzele stipulate în contract.
Instanța rămâne în pronunțare pe cererea principală și pe cererea reconvențională.
INSTANȚA
Prin actiunea formulata la data de 18.12.2014 si inregistrata pe rolul instantei sub nr._ reclamantul C. S. Jissen Do a chemat in judecata pe parata P. M. solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 240 lei reprezentand debit si dobanda legala ce se va calcula de la data introducerii actiunii si pana la data platii efective.
Se solicita obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In motivarea actiunii arata reclamanta ca partile au incheiat un contract de parteneriat educational si de pregatire sportiva, contract avand nr.070/23.09.2011.
In conformitate cu prevederile acestui contract parata se angajeaza sa achite contravaloarea serviciilor sportive prestate de reclamanta pentru minorul P. D. I..
Arata reclamanta ca parata nu a achitat suma de 240 lei reprezentand contravaloarea abonamentului pentru lunile iulie-septembrie 2012.
Arata reclamanta ca ea a notificat-o pe parata, dar aceasta nu a inteles sa achite suma reprezentand debit, desi a fost notificata in acest sens.
In drept reclamanta isi intemeiaza cererea pe prevederile art.1350 si urm. Cod civil.
In sustinerea actiunii reclamanta a depus la dosar contractul incheiat de parti, notificarea adresata paratei,dovada comunicarii acesteia si dovada achitarii taxei de timbru.
LA data de 13.01.2015 parata P. M. a formulat raspuns la cererea principala si cerere reconventionala.
In cadrul cererii reconventionale reclamanta solicita sa se constate clauzele abuzive din contractul incheiat de parti, clauze reprezentate de art.3 lit.b « drepturile si obligatiile sportivului » si ale art.8 lit.b din acelasi contract de parteneriat.
Arata parata ca la data incheierii contractului ea l-a semnat fara sa il citeasca.
Se invoca de asemenea faptul ca minorul nu s-a adaptat la conditiile de antrenament din acel club sportiv.
Pe cale de consecinta se invoca faptul ca reclamanta nu a prestat serviciul invocat si de asemenea ca nu se prezinta documente de evidenta financiar-contabila.
Intampinarea este insotita de inscrisuri.
Instanta analizand actele dosarului retine urmatoarele:
1.In legatura cu cererea principala instanta va retine faptul ca reclamanta nu face dovada prin inscrisurile administrate in cauza a caracterului cert al creantei.
Nu se face dovada inscrisului care confirma faptul ca aceasta a efectuat prestatiile si ca atare trebuie sa primeasca suma de 240 lei privind prestatiile pe luna septembrie 2012.
Pe cale de consecinta se va retine faptul ca creanta care urmeaza a fi pusa in executare nu are caracter cert si astfel se va respinge ca neintemeiata actiunea principala.
2.Cu privire la cererea reconventionala instanta va retine faptul ca in cuprinsul acesteia se fac aparari de fond, aparari ce vizeaza executarea necorespunzatoare a contractului, modul de incheiere a contractului de prestari-servicii.
F. de procedura speciala a cererii cu valoare redusa instanta apreciaza ca aspectele invocate de parata prin reconventionala pot fi dezbatute numai pe calea unei actiuni de drept comun.
Pe cale de consecinta instanta in temeiul art.1013 si urm. Ncpc va respinge ca neintemeiata si cererea reconventionala formulata de parata - reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea principală privind pe reclamant C. S. JISSEN DO cu sediul în sector 5, București, ., .. A, . pârât P. M. cu domiciliul în sector 1, București, PIATA AMZEI, nr. 2, . ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantei de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtei de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.I.S/Tehn.A.I/23.07.2015/4 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria... → |
---|