Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 23265/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ROGOZ OANA RAMONA

Grefier I. V. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator M. E. SRL și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE -AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ BUCUREȘTI, intimat M. FINANȚELOR PUBLICE -AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, având ca obiect contestație la executare anulare decizie instituire măsuri asiguratorii_/24.08.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică la amânări fără discuții, a răspuns contestatoarea, prin avocat, lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează s-a depus întâmpinare la data de 26.10.2015, iar contestatoare a depus cerere de ajutor public judiciar la data de 04.12.2015, după care,

Contestatoarea, prin avocat, solicită amânarea judecării cauzei în vederea soluționării cererii a ajutor public judiciar.

Instanța deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar, apreciind că instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale invocată de intimata Ministerul Finanțelor Publice- Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, motiv pentru care dispune strigarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, a răspuns contestatoarea, prin avocat, lipsind intimații.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale invocată de intimata Ministerul Finanțelor Publice- Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București.

Contestatoarea, prin avocat, solicită respingerea excepției, apreciind că instanța învestită este competentă să soluționeze prezenta cauză având în vedere că organul fiscal care a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii are sediul în sectorul 1 București.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate de intimată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 8.09.2015 sub nr._, contestatoarea . a formulat, în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ BUCUREȘTI și M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, contestație la executare împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AAFR13351/24.08.2015, Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AAFR13602/27.08.2015, și procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/31.08.2015, precum și împotriva Deciziei rectificative nr. 1 la Referatul justificativ al măsurilor asiguratorii emis la data de 27.08.2015, solicitând instanței anularea acestora.

În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii contestate sunt nelegale întrucât: organul de control a efectuat o apreciere eronată a situației de fapt, astfel cum rezultă din documentele contabile ale societății; instituirea sechestrului asigurator conduce practic la blocarea activității; nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acestor măsuri, neexistând pericol de sustragere, de ascundere sau risipire a patrimoniului.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile OG 92/2003, art. 155 alin 19 din Legea 571/2003.

În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat Întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, arătând, în apărare, în esență, că prin raportare la comportamentul său fiscal, la gravitatea faptelor constatate cu ocazia controlului efectuat precum și la întinderea prejudiciului, astfel cum rezultă din motivarea deciziilor și din referatul justificativ, luarea acestor măsuri se impunea, iar pe de altă parte, contestatoarea nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele de control.

În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 C.pr.civ, art. 129 din OG 92/2003.

Intimata M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCIIa formulat Întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei sectorului 1 București, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.

În drept, intimata a invocat dispozițiile OG 92/2003 și ale C.pr.civ.

Deliberând cu prioritate asupra excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei sectorului 1 București de soluționare a cauzei, invocată de intimată, reține următoarele:

Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AAFR13351/24.08.2015 și Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AAFR13602/27.08.2015 care fac obiectul contestației la executare au fost emise în baza art. 129 din OG 92/2003.

Aceste decizii pot fi contestate în condițiile art. 129 alin 11 din OG 92/2003, în conformitate cu care: „Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.„

Conform art. 172 din OG 92/2003:”Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”. Conform alin. 4 al aceluiași articol: „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență„.

Cum OG 92/2003 nu conține norme care să stabilească o instanță de executare diferită de cea de drept comun, rezultă că instanța de executare competentă să soluționeze contestațiile la executare în temeiul OG 92/2003 este instanța de executare stabilită de Codul de procedură civilă.

Conform art. 24 N.C.pr.civ:” Dispozițiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executărilor silite începute după .”.

Scopul acestei norme generale de drept tranzitoriu – reluata in cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012, norma special edictata pentru conflictele de legi rezultate din . N.C.pr.civ– este acela de a fixa legea aplicabila întregii proceduri, în funcție de data începerii procesului, respectiv de data începerii executării silite; in acest fel, normele de competenta si de procedura propriu-zisa sunt pe deplin previzibile pentru toți participanții la proces, care pot estima, de la bun început, coordonatele esențiale înăuntrul cărora se va desfășura procesul.

In cazul executării silite, va fi aplicabilă legea in vigoare la data depunerii cererii de executare silita la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. 2 N. C.pr.civ, din care rezulta ca executarea silita începe odată cu sesizarea organului de executare.

Prin urmare, contestația la executare se judecă după normele de procedură în vigoare la data începerii executării silite, norme după care se determină și instanța de executare.

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În cauză, Deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii au fost emise la data de 24.08.2015 și 27.08.2015, prin urmare, instanța de executare se determină conform dispozițiilor Codului de procedură civilă în forma în vigoare la această dată.

Conform art. 651 C.pr.civ, în forma în vigoare la această dată: „ Instanța de executare este judecătoria în cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.„

Cum sediul debitoarei contestatoare se afla la data începerii executării silite și se află și în prezent în sectorul 6 București, rezultă că Judecătoria sectorului 6 București este instanță de executare.

Motivat de aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei sectorului 1 București în soluționarea cauzei și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București căreia îi va înainta dosarul, conform art. 132 alin 3 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de intimata Ministerul Finanțelor Publice- Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestator M. E. SRL cu sediul ales în sector 1, București, ., și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE -AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, .. 1, . M. FINANȚELOR PUBLICE -AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII cu sediul în sector 2, București, . Gerota, nr. 13, în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2015.

P., GREFIER,

Ramona Oana RogozIonuț V. I.

Red/tehnored/RRO/IIV/8.01.2016 /5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI