Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 17799/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. B.

GREFIER: A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și pe intimata L. G., având ca obiect contestație la executare și suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă intimata, prin avocat H. M., cu împuternicire la dosar – fila 15, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 01.09.2015, prin serviciul registratură, a fost depus dosarul de executare, după care

Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 1 București.

Intimata, prin avocat, precizează că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă material și teritorial.

Instanța constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 și art. 651 alin. 1 C.pr.civ.

Instanța, față de dispozițiile art. 238 C.pr.civ., pune în discuție estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.

Intimata, prin avocat, estimează durata cercetării procesului la o lună.

Instanța, în raport de actele și lucrările din dosar, estimează durata cercetării procesului la 6 luni.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Intimata, prin avocat, arată că nu are probe de propus, înscrisurile fiind depuse de către contestatoare.

La interpelarea instanței, intimata, prin avocat, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitate de contestatoare.

Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, considerând-o admisibilă și de natură să ducă la soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de soluționat sau probe de administrat, instanța dispune închiderea cercetării judecătorești, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Intimata, prin avocat, solicită respingerea contestației la executare și menținerea formelor de executare, cu cheltuieli de judecată conform dovezii depuse la fila 16 dosar. Deși contestatoarea a susținut că nu are calitatea de debitor potrivit Legii nr. 164/2014, intimata, prin avocat, menționează că prin decizia civilă ce reprezintă titlu executoriu au fost puse în executare cheltuieli de judecată, astfel încât Legea nr. 164/2014 nu este aplicabilă speței.

Instanța dispune închiderea dezbaterilor și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.06.2015, sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu intimata L. G., contestație la executare în dosarul de executare nr. 21/2015 aflat pe rolul B. Irodache R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea înștiințării nr. 21/09.06.2015 emise de B. Irodache R.; anularea adresei privind înființarea popririi nr. 21/09.06.2015; în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.pr.civ., suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei cauze; în situația admiterii contestației, raportat la dispozițiile art. 722 alin. 1 și 2 C.pr.civ., restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării silite pentru suma de 782 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr._/12.09.2013 a admis în parte contestația la executare formulată de ANRP în dosarul nr. 102/2012 al B. I. R., având creditor pe Laahu G., dispunând anularea tuturor actelor de executare întocmite după 28.02.2013, respingând în rest contestația la executare. Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 4421/09.12.2014 pronunțată în dosarul nr._/300/2013 a respins recursul formulat de instituția sa împotriva sentinței civile nr._/12.09.2013 și a obligat-o la plata sumei de 600 lei către intimata din prezenta cauză. Astfel, B. I. R. a întocmit dosarul de executare nr. 21/2015 în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 4421/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/300/2013.

În continuare, contestatoarea a arătat că procedura de executare silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu mai are calitate de debitor începând cu data de 18.12.2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 și de plată a acestora. Contestatoarea a menționat că, în temeiul art. 3 alin. 2 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând obligații pentru plata despăgubirilor.

De asemenea, contestatoarea a arătat că, așa cum prevede art. 11 alin. 3 din Legea nr. 164/2014, orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. 6 din același act normativ. Astfel, contestatoarea a apreciat că orice act de executare efectuat în perioada de suspendare este nelegal.

Contestatoarea a mai susținut că au fost încălcate prevederile O.G. nr. 22/2002, având în vedere că poprirea a fost înființată fără a fi respectat termenul de 6 luni prevăzut de acest act normativ. Astfel, art. 2 prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Astfel, contestatoarea a susținut că executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile anterior menționate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu, însă acesta a procedat direct la înființarea popririi. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că O.G. nr. 22/2002 are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 650 alin. 1 și 2, art. 711 și următoarele C.pr.civ., art. 700 C.pr.civ., Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006, Legea nr. 164/2014, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013.

În susținerea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: înștiințare (fila 6), adresă de înființare a popririi (fila 7), adresa nr._/11.06.2015 (fila 8).

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din OUG nr. 80/2013.

La data de 23.07.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare și menținerea formelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intimata a învederat că Legea nr. 164/2014 nu are nicio legătură cu cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată contestatoarea. Astfel, pe de o parte, la baza obligației de acoperire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte aceste cheltuieli, făcute în mod justificat de partea câștigătoare, acestea reprezentând o sancțiune cu scopul de a înlătura procesivitatea excesivă. Intimata a invocat prevederile art. 3717 alin. 1 C.pr.civ. și a arătat că nimic nu împiedică ca onorariul executorului judecătoresc sau al avocatului să fie achitate din creanța executată, atâta timp cât executorul sau avocatul nu se opun, aceștia fiind singurii în măsură să refuze efectuarea actelor respective datorită neavansării cheltuielilor corespunzătoare de către creditor. Intimata a arătat că suma executată nu reprezintă plată de despăgubiri, ci cheltuieli ocazionate de soluționarea dosarului nr._/300/2013, iar titlul executoriu nu este un act administrativ, ci o hotărâre judecătorească.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

La solicitarea instanței, la data de 01.09.2015, prin serviciul registratură, B. I. R. a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 21/2015 (filele 28-52).

Instanța a încuviințat, pentru contestatoare, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 4421R/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/300/2013 (filele 29-37), irevocabilă, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost obligată să plătească intimatei L. G. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța reține că, potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Deoarece debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor din titlul executoriu, urmare a cererii de executare silită din 27.04.2015 (fila 28), a fost deschis dosarul execuțional nr. 21/2015 al B. „I. R.”, iar prin încheierea din 30.04.2015 (fila 40), a fost încuviințată executarea silită prin poprire, în baza titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 4421R/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/300/2013, în vederea recuperării creanței de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs

Analizând contestația la executare, prin prisma susținerilor contestatoarei, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație la executare în termen de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Instanța constată că, la data de 18.12.2014, a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.

Potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 164/2014, dispozițiile acesteia referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata. Cu toate acestea, având în vedere că în dosarul de executare silită nr. 21/2015 s-au efectuat acte de executare silită în vederea recuperării sumei de 600 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată din dosarul nr._/300/2013 (recurs), și nu se urmărește plata despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 9/1998 sau Legii nr. 290/2003, instanța constată că dispozițiile Legii nr. 164/2014 nu sunt aplicabile în cauză, susținerile în sens contrar ale contestatoarei fiind vădit neîntemeiate.

Astfel, instanța reține că procedura de executare silită a fost demarată împotriva unei persoane care are calitate de debitor, în condițiile în care hotărârea judecătorească care constituie titlu executoriu și în temeiul căreia s-a efectuat executarea silită a fost pronunțată în contradictoriu cu contestatoarea. În acest sens, instanța constată că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților avea posibilitatea de a executa de bunăvoie creanța, având cunoștință de aceasta.

În vederea executării dispozițiilor titlului executoriu anterior menționat, B. „I. R.” a emis în dosarul de executare nr. 21/2015 somația nr. 21/30.04.2015 (fila 42), ce a fost comunicată la data de 05.05.2015 (fila 44). Prin această somație, contestatoarea a fost somată să se conformeze întocmai și necondiționat dispozitivului titlului executoriu anterior menționat, în sensul de a plăti suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, la care se adaugă suma de 182 lei reprezentând cheltuieli de executare silită stabilite prin încheierea din 30.04.2015 (fila 41). De asemenea, contestatoarei i-a fost pus în vedere ca, în situația în care se află în situația premisă prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, să prezinte dovezi în acest sens în termen de 15 zile de la comunicarea somației.

Totodată, instanța reține că, ulterior expirării termenului de 15 zile de la comunicarea somației, la data de 09.06.2015, a fost dispusă înființarea popririi asupra sumelor de bani, în lei sau în valute datorate A.N.R.P. de către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București până la concurența sumei totale de 782 lei (adresă de înființare a popririi – fila 46), măsură ce a fost adusă la cunoștința contestatoarei la data de 11.06.2015 (fila 49).

Instanța are în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, statul (și administrația publică) având obligația de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunțată contra sa (cauza Hornsby c. Greciei). Curtea a apreciat în mod constant în jurisprudența sa că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se „plia” unei sentințe civile, Curtea reamintind în această privință că administrația constituie un element al statului de drept și că interesul său se identifică cu cel al unei bune administrări a justiției. Dacă administrația refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, dreptul la o instanță și garanțiile conferite de art. 6 din Convenție ar deveni în întregime iluzorii și teoretice (Antonetto c. Italiei, S. P. c. României, Beis c. Greciei).

Din coroborarea dispozițiilor art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și art. 667 C.pr.civ., reiese ca executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă, cu precizarea că se impune creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri, fapt care trebuie să fie dovedit de către aceasta din urmă.

Așadar, dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul acesteia obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.

Instanța reține că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea creditorului (art. 2 din O.G. nr. 22/2002), somație prevăzută și de art. 667 C.pr.civ. ca act începător al executării silite. Astfel, celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.

Rezultă, astfel, că termenul de 6 luni începe să curgă de la data primirii somației și numai în cazul în care este dovedită o lipsă de fonduri de către debitoare, iar nerespectarea acestui termen, în cazul îndeplinirii condițiilor, este de natură a afecta valabilitatea actelor de executare propriu-zisă, nu și a titlurilor executorii.

Astfel, instanța constată că prevederea acestui termen de 6 luni nu împiedică emiterea procesului-verbal de cheltuieli sau somarea debitorului, ci doar o eventuală poprire, executare silită mobiliară sau imobiliară făcută cu nerespectarea art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că somația prin care contestatoarei i-a fost pus în vedere să achite sumele menționate în cuprinsul acesteia a fost emisă la data de 30.04.2015, în timp ce adresa de înființare a popririi a fost emisă în 09.06.2015, după expirarea termenului de 15 zile acordat contestatoarei pentru a face dovada faptului că se află în situația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Instanța constată că intimata este titulara unui drept de creanță, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, având o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României). Pe cale de consecință, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al creditorului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.

Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României din anul 1994, iar în situația unor neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementarile internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).

Or, conform jurisprudenței CEDO, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO, dreptul de acces la justiție fiind iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă - în sensul de executorie - și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți.

Astfel, în Hotărârea S. împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, chiar și în cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este O.G. nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.

De asemenea, instanța are în vedere și faptul că debitoarea nu a făcut dovada inexistenței fondurilor bănești, astfel încât nu exista nici un motiv să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa. Astfel, câtă vreme nu a făcut nicio probă - deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau în acest sens - că nu dispune de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat în titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, orice întârziere în executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța constată că nu există niciun motiv pertinent juridic și exonerator care să justifice întârzierea contestatoarei în ceea ce privește plata creanței intimatei. Pe cale de consecință, instanța apreciază că adresa de înființare a popririi din data de 09.06.2015 respectă toate condițiile legale, motiv pentru care nu se impune anularea acesteia sau a înștiințării emise în baza ei (fila 47).

Pe cale de consecință, reținând toate aceste considerente, instanța apreciază că cererea formulată de contestatoare este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește întoarcerea executării, conform art. 723 alin. 1 C.pr.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cu toate acestea, având în vedere soluția ce va fi pronunțată cu privire la contestația la executare, instanța constată că și cererea privind întoarcerea executării este neîntemeiată.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, contestatoarea urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum 350 lei, reprezentând onorariu avocat (chitanța nr. 3/12.01.2015 – fila 15).

Conform art. 717 alin. 2 C.pr.civ., instanța sesizată cu contestație la executare va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Astfel, având în vedere aceste dispoziții legale, instanța va obliga contestatorul la plata către B. I. R. a sumei de 26 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, B. „I. R.”, după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, CUI_, în contradictoriu cu intimata L. G., cu domiciliul în mun. Vatra Dornei, .. 33, ., ., jud. Suceava, CNP_, ca neîntemeiată.

Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 717 alin. 2 C.pr.civ., obligă contestatoarea la plata către B. I. R. a sumei de 26 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. B. A. M.

Red./Thred: SB

4 ex./09.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI