Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 197/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 197/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 197/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR. 197/2015
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2015
Instanta constituita din:
Președinte: F. M. P.
Grefier: I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind creditoarea G. T. S.R.L. și debitoarea E. F. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care:
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 Cod procedură civilă, și reține cauza în pronunțare, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 21.10.2014, sub nr._, creditoarea G. T. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea E. F. S.R.L., solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 16.491,85 lei, reprezentând debit principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între parti, au avut loc relatii contractuale, parata beneficiind de servicii prestate de catre creditoare, iar ca urmare a indeplinirii obligatiilor au fost emise facturi fiscale, insa debitoarea a refuzat sa isi indeplineasca obligatiile corelative si nu a achitat debitul datorat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și următoarele din Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei
Verificând cererea de emitere a ordonanței de plată pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, instanța reține următoarele:
Între parti, au avut loc relatii contractuale, debitoarea beneficiind de servicii prestate de catre creditoare, iar ca urmare a indeplinirii obligatiilor au fost emise facturi fiscale. Până în prezent, debitoarea nu a achitat debitul restant în valoare de 16.491,85 lei, desi s-a angajat la plata acestuia in 2 tranșe egale până la data de 5.10.2014 (fila 9).
Raportat la dispozițiile art. 1013 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța constată că cererea creditoarei de a se emite o ordonanță de plată este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, art. 1013 alin. 1 prevede că “Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.
Prima condiție și anume aceea ca obligația să fie una de plată a unei sume de bani este îndeplinită în speță, reclamanta solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 16.491,85 lei reprezentând prețul produselor furnizate de către creditoare. De asemenea, această obligație incumbă debitoarei dintr-un contract civil, în sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Analizând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reclamantei, instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 alin. 1 raportat la art. 662 din Codul de procedură civilă. În ceea ce privește caracterul cert al creanței, instanța reține că existența neîndoielnică a creanței reclamantului rezultă din însuși contractul de vânzare-cumpărare și din facturile fiscale anexate. În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța observă că suma datorată este determinată de către creditoare prin facturile emise, în care este specificat în mod concret cuantumul sumei datorate cu titlu de preț. Referitor la condiția exigibilității, termenul de plată, conform prevederilor contractuale (art. 7 din contract), era de maxim 40 de zile de la data emiterii facturii, prin urmare și această condiție este îndeplinită.
Instanța constată că în speță creditoarea a respectat dispozițiile art. 1014 alin. 1 din codul de procedură civilă referitoare la comunicarea somației. Așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 5-9 din dosar, creditoarea a somat-o pe debitoare, punându-i în vedere să plătească debitul datorat în termen de 15 zile de la data primirii somației.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 1021 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reținând ca fiind întemeiate pretențiile creditoarei S.C. G. T. S.R.L, instanța va admite cererea și o va obliga pe debitoarea E. F. S.R.L. la plata sumei de 16.491,85 lei reprezentând debit restant.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, debitoarea urmează a fi obligată și la suportarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că este partea care pierde procesul. Astfel, va obliga pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea G. T. S.R.L., cu sediul ales la B. și Asociatii în Timișoara, ., județ Timis, în contradictoriu cu debitoarea E. F. S.R.L., cu sediul in București, ., ..
În temeiul art. 1021 alin. 1 Cod procedură civilă, ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 16.491,85 lei reprezentând debit restant, precum și suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Stabilește termen de plată la 20 de zile de la comunicarea ordonanței.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică, astazi, 09.01.2015.
Președinte,Grefier,
P. F. M.D. I. I.
Red:P.F.M/Th.red:P.F.M/D.I.I.
4 EX /10.02.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 108/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 185/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|