Contestaţie la executare. Sentința nr. 6539/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6539/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 6539/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 6539/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G.

Grefier I. V. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimat P. I., intimat P. I. P. MOȘTENITOR P. M. F., având ca obiect contestație la executare suspendare executare 2200/2014

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și prin care instanța a amânat pronunțarea pentru 02.04.2015 si 09.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constata:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.12.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatii P. I. P. MOȘTENITOR P. M. F., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosar nr. 2200/2014 al B. D., C.&Asociatii, solicitand sa se dispuna anularea executării silite dispusa în dosarul de executare nr. 2200/2014, suspendarea executarii silite, anularea Încheieri din data de 17.12.2014, anularea execuarii suspendarea tuturor actelor de executare silita dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti, în temeiul art. 722 alin. 1 si 2 NCPC.

In motivarea în fapt, contestatoarea a arătat ca la data de 20.06.2001 Prefectura Judetului Timis-Comisia Judeteana pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, a emis Hotararea nr. 187/2001 si validata de A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, prin Ordinul nr. 1781/03.04.2007, si prin care s-au stabilit compensații bănești în valoare de 69.364,38 lei numitilor P. I., intimat P. I..

P. somația emisa în dosarul nr. 2200/2014 B. D., C.&Asociatii a înștiințat A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților ca are de achitat creditorilor P. I., intimat P. I. P. MOȘTENITOR P. M. F., suma de 188.851,31 lei reprezentand totalul despagubirilor actualizate si cheltuieli de executare în cuantum de 11.396,42 lei în temeiul titlului executoriu mentionat mai sus.

De asemenea, contestatoarea a învederat că, în ceea ce privește modalitatea de plată a despăgubirilor, aceasta urmează să fie efectuată în conformitate cu art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006.

Conform art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, "compensațiile (…) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...).

P. folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.

Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".

Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.

Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice.

Totodată, s-a învederat că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006".

Contestatoarea a mai arătat că B. D., C.&Asociatii încalcă prevederile O.G nr. 22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Potrivit art. 2 ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

De asemenea, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăti dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.

Rezultă cu claritate că, în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, aceasta faza procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun care reprezintă normele Codului de procedură civilă.

În aceste condiții, a precizat faptul că prevederile art. 3 din ordonanța amintită stabilesc în mod expres că „în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."

Arată că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 711 și următoarele C.proc. civ, Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006, modificată prin H.G. nr. 57/2008.

În sustinerea cererii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 7-16).

La solicitarea instanței, B. D., C.&Asociatii a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 2200/2014.

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, prin Hotararea nr. 187/2001 emisa de Prefectura Judetului Timis-Comisia Judeteana pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, validata de A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, prin Ordinul nr. 1781/03.04.2007, s-au stabilit compensații bănești în valoare de 69.364,38 lei numitilor P. I., intimat P. I..

Intrucat A.N.R.P. nu s-a conformat acestui titlu executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația de plată a despăgubirii, la data de 17.10.2014, creditorul P. I. si numitul P. M. F. în calitate de succesor al defunctului P. I. s-au adresat B. pentru punerea în executare silita a titlului executoriu mentionat mai sus, fiind constituit dosarul de executare nr. 2200/2014.

P. Încheierea din 10.11.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 bUcuresti în dosar nr._, în temeiul art. 665 c.p.c. a fost încuviintata executarea silita a obligatiei de recuperare a creantei în suma de 69.364,38 lei, plus cheltuielile de executare, în oricare dintre modalitățile prevazute de lege, împotriva debitorului-contestator.

P. somația din 17.12.2014, s-a pus în vedere contestatoarei sa se conformeze întocmai si necondiționat dispozitivului titlului executoriu susmentionat, iar în cazul în care se afla în situatia premisa prevazuta de art. 2 din OG nr. 22/2002 urma sa se prezinte executorului judecatoresc dovezile în acest sens în termen de 15 zile de la primirea somației.

Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).

În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) lit. c din HG nr. 1120/2006, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.

Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța reține că debitoarea-contestatoare ANRP avea obligația de a efectua plata ambelor tranșe din despagubirea acordata intimatei, în termen de 2 ani de la data emiterii Hotararii nr. 187/2001 emisa de Prefectura Judetului Timis-Comisia Judeteana pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, validata de A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, prin Ordinul nr. 1781/03.04.2007, respectiv până la data de 03.04.2009.

Pe de alta parte, instanța constata ca în speță nu se fac aplicabile dispozitiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2014.

Astfel, faptul că legiuitorul a emis un act normativ care a prevăzut suspendarea plății despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, ale Legii nr. 290/2003 și ale Legii nr. 393/2006, nu poate avea efecte asupra unei proceduri de executare silită începută anterior datei la care s-a adoptat OUG nr. 10/2014, datorită principiului neretroactivității legii.

Mai mult, conform art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 statueaza ca, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

Astfel, instanța apreciaza ca exista obligatia institutiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, doar in ipoteza in care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.

De asemenea, conform jurisprudentei constante CEDO, executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva, in sensul de executorie, si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti (Hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei).

In ceea ce priveste încheierea de actualizare a debitului din data de 10.11.2014, instanța reține că actul contestat a fost întocmit de executorul judecătoresc în temeiul art. 628 alin. 3 C.proc.civ., cu respectarea dispozițiilor art. 18 alin. (6) din HG nr. 1120/2006 care prevăd că suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.

Avand în vedere considerentele mai sus expuse, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată, respingand în consecință si petitul cererii privind suspendarea executarii silite.

In temeiul art. 716 alin. 2 c.p.c. va obliga contestatoarea la plata catre SCPEJ D., C.& Asociați a sumei de 62 lei reprezentand cheltuieli de fotocopiere dosar de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLORESCA, nr. 202, în contradictoriu cu intimat P. I., intimat P. I. P. MOȘTENITOR P. M. F. ambii cu domiciliul ales în Afumați,, .. 112, jud. Ilfov, ca neîntemeiata.

Respinge capatul de cerere privind suspendarea executarii silite.

Obliga contestatoarea la plata catre SCPEJ D., C.& Asociați a sumei de 62 lei reprezentand cheltuieli de fotocopiere dosar de executare.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2015.

Președinte Grefier

R. GăniiIonuț V. I.

Pt. grefier aflat în C.O.

semnează grefier sef,

Red. R.G

Thred R.G/ IVI/4.ex/20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6539/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI