Pretenţii. Sentința nr. 6550/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6550/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 6550/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6550

Ședința publică din 09.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU

GREFIER – A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâta S. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamanta, prin avocat, depune cerere precizatoare și solicită instanței a se lua act de faptul că acțiunea a rămas fără obiect.

Nefiind cereri preliminare de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În baza art. 258 rap. la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicită a se constata faptul că prezenta acțiune a rămas fără obiect.

În baza art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.12.2014, sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 915,87 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă asiguratul său pentru reparația apartamentului; la plata dobânzii legale aferente sumei menționate, calculate de la data de 30.01.2012 și până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la data de 09.01.2012 numitei C. A., proprietarul apartamentului nr. 23 din .. 21, ., sector 2, București, i-a fost creat un prejudiciu prin inundația produsă la apartamentul nr. 31, fiindu-i inundați pereții și tavanele. Aceasta a menționat că apartamentul a fost asigurat la societatea reclamantă cu polița . nr._, procedând la întocmirea dosarului de daună nr. ACP2/MB/_/12, achitând asiguratului său despăgubiri în cuantum de 915,87 lei.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2210 și art. 1349 Cod civil, Legea nr. 136/1995.

Reclamantul a atașat la cererea de chemare în judecată înscrisuri, în copie certificată.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La data de 09.04.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să constate că prezenta cerere de chemare în judecată a rămas fără obiect, ca urmare a achitării debitului de către pârâtă.

La cerere, a fost atașată chitanța de depunere numerar din data de 03.03.2015 (fila 100).

La termenul de judecată din data de 09.04.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 09.12.2012 la apartamentul nr. 31 din .. 21, ., sector 2, București, proprietatea pârâtei S. V., s-a produs o inundație care a avut drept urmare inundarea pereților și tavanelor de la apartamentul nr. 23 din .. 21, ., sector 2, București, proprietatea numitei C. A..

Apartamentul nr. 23 din .. 21, ., sector 2, București a fost asigurat la societatea reclamantă cu polița . nr._, aceasta procedând la întocmirea dosarului de daună nr. ACP2/MB/_/12 și achitând asiguratului său despăgubiri în cuantum de 915,87 lei.

Instanța constată că, după introducerea cererii de chemare în judecată, pârâta S. V. a achitat reclamantei suma de 1484 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri și dobânda legală datorată, astfel cum reiese din chitanța de depunere numerar din data de 03.03.2015 (fila 100).

Totodată, prin cererea formulată la data de 09.04.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să constate că prezenta cerere de chemare în judecată a rămas fără obiect, ca urmare a achitării debitului de către pârâtă.

Având în vedere achitarea integrală a creanței de către pârâtă, după data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța reține că prezenta cerere în pretenții a rămas fără obiect, motiv pentru care urmează să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul ales la Cabinet de Avocat P. D., în .. 1, ., . 5, București, în contradictoriu cu pârâta S. V., cu domiciliul în .. 21, ., ., București.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. Bușulescu A. M.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.

4 ex./ 09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6550/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI