Contestaţie la executare. Sentința nr. 2827/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2827/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2827/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2827

Ședința publică din data de 16 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: A. I. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. O., pe intimata S.C. M. U. MARAMUREȘ S.R.L. și pe terțul poprit R. B. S.A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța repune cauza pe rol din oficiu.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2013, sub numărul de mai sus, contestatoarea P. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. M. U. MARAMUREȘ S.R.L. și cu terțul poprit R. B. S.A., desființarea popririi înființate asupra sumelor existente, precum și a celor viitoare din conturile bancare ale contestatoarei, deschise la terțul poprit, anularea tuturor formelor de executare pornite în dosarul de executare nr. 413/2012 al B.E.J. P. B. I., precum și a executării silite însăși, în subsidiar, dacă se va considera că desființarea popririi în totalitate nu este justificată, admiterea în parte a prezentei contestații și menținerea popririi doar în privința sumelor de bani din contul contestatoarei care nu provin din șomaj, cu obligarea terțului poprit la deblocarea sumelor provenite din șomaj, precum și obligarea intimatei și terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

P. încheierea de ședință din data de 22.04.2013, în temeiul art. 1551 C.pr.civ., instanța a suspendat judecata cauzei, pentru neîndeplinirea de către contestatoare a obligațiilor stabilite în sarcina sa, respectiv acelea de a depune două copii de pe acțiune și înscrisuri în vederea comunicării și dovezi cu privire la proveniența banilor din contul poprit.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) teza I și alin. (3) C.proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Rezultă astfel că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina părții reclamante, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare.

Or, în prezenta cauză termenul de un an al perimării, care a început să curgă, conform celor anterior arătate, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 alin. (1) C.proc.civ., respectiv 22.04.2013, s-a împlinit cu prisosință.

În consecință, în temeiul art. 248 C.proc.civ. și având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată de drept cererea privind pe contestatoarea P. O., domiciliată în Baia M., ..17, ., reprezentată prin IK R. & PARTNERS – C., R., I. SPARL, cu sediul în București, ., ., pe intimata S.C. M. U. MARAMUREȘ S.R.L., cu sediul în Baia M., .-10, jud. Maramureș, reprezentat de B.E.J. „P. B. I.”, cu sediul în Baia M., ., . și pe terțul poprit R. B. S.A., cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr.15, sector 1, toate părțile fiind citate și prin afișare la ușa instanței.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile, de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. A. I. M.

Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./30 martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2827/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI