Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 20984/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. I. V.

Grefier: C. I. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. NAȚIONALĂ CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALA BUCUREȘTI și pe intimatul S. V., având ca obiect contestație la executare - întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, contestatoarea a depus concluzii scrise, după care:

Intimatul, prin avocat, depune la dosar concluzii scrise.

Instanța constată că nu au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză și, constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată iar, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul reprezentantului intimatului pentru susținerea cererilor formulate.

Intimatul, prin apărător, solicită respingerea contestației la executare. Fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2015 sub nr._, contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. V., anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 679/2015 de B. Bătăilă V., anularea încheierii de eliberare sume din data de 17.04.2015, anularea încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare în dosarul nr. 679/2015 de B. Bătăilă V., întoarcerea executării și restituirea sumelor executate în baza actelor de executare anulate, anularea raportului de expertiză prin care a fost stabilit debitul urmărit, obligarea creditorului la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei acțiuni.

În motivare se arată că în dosarul de executare nr. 679/2015 al B. Bătăilă V. a fost începută executarea silită împotriva contestatoarei pentru suma de 6.167,50 lei în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 9878/22.10.2014 a Tribunalului București.

Contestatoarea susține că raportul de expertiză prin care a fost stabilit cuantumului debitului urmărit nu i-a fost comunicat, neavând posibilitatea verificării legalității și corectitudinii calculului efectuat, mai ales că din calculul efectuat, rezultă un cuantum mult mai mic.

Se mai arată că nu i-a fost comunicată încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă de executorul judecătoresc.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. 722 alin. 1, art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cererea a fost însoțită de înscrisurile la care contestatoarea a făcut referire în cuprinsul său.

În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză tehnică de specialitate contabilă.

La data de 26.08.2015 a fost atașat dosarul de executare nr. 679/2015.

Intimatul nu a formulat Întâmpinare însă la data de 01.09.2015 a depus note scrise prin care a învederat că expertul a avut în vedere dobânda penalizatoare + 4%, cu capitalizarea dobânzii, conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 din OUG 13/2011 și a Deciziei nr. 2/17.02.2014 a ÎCCJ.

Arată intimatul că debitul urmărit reprezintă diferența dintre drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei, ce se impune a fi actualizată cu indicele de inflație din sfera serviciilor, comunicat de Institutul Național de S. și în plus, dobânda legală ce trebuie calculată ca fiind dobânda penalizatoare + 4% cu capitalizarea dobânzii, conform art. 3 alin. 2 din OG 13/2011, de la data scadenței până la data plății acestora.

Se susține că dobânda legală aplicabilă în cauză pentru întreaga perioadă de calcul, este dobânda cea mai favorabilă salariatului, respectiv dobânda legală penalizatoare, prevăzută de dispozițiile art. 3 alin. 2 din OG 13/2011 iar la calcului dobânzii legale nu este aplicabilă reducerea dobânzii legale penalizatoare cu 20% întrucât între părți sunt raporturi juridice care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispozițiile art. 3 Cod civil.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, dispunând din oficiu emiterea unei adrese la B. Bătăilă V. pentru comunicarea dosarului de executare 715/2015, precum și proba cu expertiza contabilă, raportul de expertiză fiind depus la dosar la filele 151-166.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9878 din 22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2014, s-a dispus obligarea contestatoarei la plata către intimat a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada octombrie 2009 – 31.12.2010, actualizate cu rata inflației la data plății efective precum și obligarea contestatoarei la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.

Pentru executarea creanțelor menționate în această hotărâre, intimatul a sesizat Biroul Executorului Judecătoresc Bătăilă V. la data de 17.04.2015, fiind constituit dosarul de executare nr. 679/2015.

Prin Încheierea din data de 17.04.2015, executorul judecătoresc a admis cererea și a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 9878 din 22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2014, în vederea recuperării creanței în cuantum de 6.167,50 lei.

Prin Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil Ș. G. a fost calculată valoarea actualizată a debitului pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010. La stabilirea coeficientului de inflație, s-au luat în considerare indicii prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de S. pentru perioada de la data scadenței lunare a diferențelor reprezentând drepturi salariale recalculate și până la data plății efective, estimată la data de 30.04.2015.

Conform art. 712 C.proc.civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Contestatoarea a înțeles să conteste creanța, motivat de faptul că aceasta nu a fost calculată corect.

Examinând acest aspect, se reține că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul desemnat de instanță, N. V., drepturile salariale cuvenite intimatului potrivit sentinței civile nr. 9878 din 22.10.2014 a Tribunalului București sunt în cuantum net total de 5.324 lei.

În ceea ce privește modul de calcul al sumelor cuvenite intimatului conform titlului pus în executare, instanța observă - din compararea modului de calcul al debitului potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul execuțional 679/2015 cu cel întocmit de către expertul N. V. desemnat în prezenta cauză - că diferența provine din modul diferit de determinare a cuantumului dobânzii legale; astfel, în condițiile în care Tribunalul București a stabilit dobânda legală pentru neacordarea de către angajator a drepturilor salariale la scadența acestora, aplicabile sunt, pentru perioada anterioară datei de 01.09.2011 (la care a intrat în vigoare OG 13/2011), prevederile art. 3 din OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, iar pentru perioada septembrie 2011-aprilie 2015, disp art.3 alin 2 din OG 13/2011. Ca atare, expertul N. V. a calculat în mod corect cuantumul dobânzii legale raportându-se la prevederile ambelor acte normative anterior menționate, instanța apreciind întemeiată apărarea contestatoarei debitoare sub aspectul modului de calcul al dobânzii legale (raportat numai la prevederile OG 13/2011, aplicate retroactiv, de expertul desemnat în dosarul execuțional, pentru perioada anterioară datei de 01.09.2011).

Cu privire la calculul dobânzii legale aferente debitului principal, instanța reține că s-a avut în vedere, pentru întreaga perioadă de calcul, dobânda legală penalizatoare, conform art. 3 alin. 2 din OG 13/2011, calculată ca dobândă penalizatoare + 4%.

Astfel, instanța reține că potrivit OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, diminuat cu 20%.

OG 9/2000 a fost abrogată la data de 01.09.2011, prin OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Conform acestui nou act normativ, rata dobânzii penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

Referitor la natura juridică a dobânzilor legale, instanța reține că acestea reprezintă obligații de plată accesorii.

Așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

În acest sens, a se vedea Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, Decizia nr. 784 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 august 2010, și Decizia nr. 181 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 21 mai 2014.

Instanța constată că OG 13/2011 nu cuprinde o normă tranzitorie care să reglementeze situația raporturilor juridice născute sub imperiul vechii reglementări și care continuă să producă efecte juridice și sub imperiul noii reglementări, respectiv situația obligațiilor scadente anterior intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, nestinse la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Într-o atare situație, instanța apreciază că noul regim al obligațiilor de plată accesorii (dobânzi legale) urmează a se aplica și creanțelor care au scadența anterior intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, însă numai de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv de la data de 01.09.2011.

În caz contrar s-ar accepta ca dispozițiile legii noi să fie aplicate unor situații juridice născute anterior intrării ei în vigoare, ceea ce ar duce la încălcarea principiului neretroactivității legii reglementat de art. 15 din Constituție, or, legea se aplică situațiilor născute numai după adoptarea ei, exercitându-și acțiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute (facta praeteria).

Față de aceste argumente se reține că actele de executare întocmite în cauză sunt nelegale sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 3 alin. 2 OG nr. 13/2011 anterior datei de 01.09.2011, data intrării în vigoare a OG 13/2011.

Totodată, instanța reține că în speță nu este aplicabilă Decizia nr. 2/17.02.2014 a ÎCCJ, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; astfel, ICCJ a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Or, în speță, drepturile salariale nu au fost achitate eșalonat, iar creditorul intimat nu poate fi încadrat în categoria personalului bugetar (C. Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. fiind înființată ca societate comercială pe acțiuni, conform HG 581/1998).

Instanța va înlătura apărarea intimatului în sensul că expertul desemnat în cauză a calculat drepturile salariale în raport de grila de salarizare de 570 lei, respectiv de 600 lei, și nu de 700 lei, cum a dispus instanța, reținând că expertul desemnat a calculat diferențele de drepturi salariale în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 prelungit și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.10._10 în funcție de perioada efectiv lucrată de intimat. Astfel, potrivit raportului întocmit în cauză, intimatul ar fi trebuit să primească o diferență de drepturi salariale pentru perioada 01.10._10 în cuantum de 5.036 lei (fără actualizare și dobânda legală), iar raportul de expertiză depus în dosarul execuțional 679/2015 a stabilit cuantumul acelorași drepturi ca fiind de 5.032,59 lei.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, intimatul avea dreptul să primească o diferență de drepturi salariale nete actualizate cu rata inflației și dobânda legală pentru perioada 01.10._10 în valoare de 5.324 lei.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța va admite în parte contestația la executare și va dispune anularea în parte a actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 679/2015 de B. Bătăilă V., dat fiind ca valoarea creanței stabilită potrivit titlului executoriu este în cuantum de 5.324 lei.

Cu privire la nelegalitatea încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, reține prevederile art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu.

Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin încheiere ce constituie titlu executoriu.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că, în mod discreționar, creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși plafonul de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

În aceste condiții, în raport de cuantumul creanței cuvenite intimatului creditor (de 5.324 lei), se reține că onorariul de executor nu putea depăși 532,4 lei, conform art. 39 din Legea 188/2000.

La această sumă se adaugă valoarea TVA care se calculează separat, rezultând suma finală de 660,17 lei. În consecință instanța apreciază că se impune reducerea onorariului executorului judecătoresc, acesta fiind stabilit cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 188/2000.

Totodată, instanța reține că în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare este menționată suma de 372 lei cu titlul generic de cheltuieli de executare, fără a fi detaliate și fără ca, la dosarul de executare să fie atașat un înscris care să facă dovada efectuării lor de către creditor sau de către executorul judecătoresc, motiv pentru care instanța le apreciază ca fiind nejustificate, cu consecința excluderii lor din categoria cheltuielilor de executare care pot fi stabilite în sarcina debitorului.

Astfel, suma totală la care debitorul poate fi obligat cu titlu de cheltuieli de executare este de 1.260,17 lei, compusă din: 660,17 lei onorariu executor și 600 lei onorariu expert contabil.

În ceea ce privește solicitarea de anulare a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit în dosarul de executare, instanța reține că această cerere nu poate fi admisă, acest raport nefiind un act de executare întocmit sau emis de executorul judecătoresc.

În consecință, instanța va admite în parte contestația la executare și va dispune anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. 679/2015 al B. Bataila V. pentru sumele ce depășesc valoarea de 5.324 lei (debit principal), respectiv 1.260,17 lei (cheltuieli de executare).

Cât privește capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, se reține că, potrivit art. 723 C.proc.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, iar potrivit art. 724 alin. 1 coroborat cu alin. 3 C.proc.civ. în cazul în care instanța judecătorească care a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită nu a dispus restabilirea situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale separată, dispoziții valabile și pentru ipoteza desființării parțiale.

Având în vedere prevederile legale amintite, constatând că s-a dispus admiterea în parte a contestației, actele de executare mai sus menționate fiind anulate în parte, având în vedere actele din dosarul de executare nr. 679/2015 al B. Bătăilă V., din care rezultă că executarea silită a fost finalizată pentru suma de 7.904,27 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare, instanța va dispune întoarcerea executării prin restituirea de către intimat către contestatoare a sumei de 1.209,04 lei, compusă din: 843,5 lei (diferență debit principal), 104,6 lei (diferență onorariu executor) și 372 lei (cheltuieli de executare nejustificate)..

În temeiul art. 451 și art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și taxă de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.

Instanța reține că, referitor la cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare, față de dispozițiile art. 45 alin 2 teza a doua din OUG nr. 80/2013, contestatoarea are posibilitatea de a solicita restituirea proporțională a taxei de timbru.

În temeiul art. 717 alin.2 C.proc.civ., instanța va obliga contestatoarea să achite către B. Bataila V. suma de 42,78 lei, reprezentând costul fotocopierii dosarului de executare nr. 679/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare privind pe contestatoarea C. NAȚIONALĂ CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALA BUCUREȘTI cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1, sector 1 și pe intimatul S. V. cu domiciliul în Comuna C., ., județul Prahova.

Dispune anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 679/2015 al B. Bataila V. pentru sumele ce depășesc valoarea de 5.324 lei (debit principal), respectiv 1.260,17 lei (cheltuieli de executare).

Dispune întoarcerea executării silite pentru suma de 1.209,04 lei.

Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1.050 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă contestatoarea să achite către B. Bataila V. suma de 42,78 lei, reprezentând costul fotocopierii dosarului de executare nr. 679/2015.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. I. V. C. I. C.

Red./Thred.R.I.V./C.I.C./22.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI