Contestaţie la executare. Sentința nr. 9361/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9361/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9361/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9361/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. V.
Grefier: C. I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul I. C. și pe intimata S.C. O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare - dosar executare 39/2014 și 1474/2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul prin avocat cu delegație la dosar și intimata prin avocat cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata, prin avocat, depune la dosar note scrise însoțite de înscrisuri.
La interpelarea instanței, ambele părți, prin apărători, arată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă pentru a soluționa prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul pentru propunerea de probe.
Ambele părți, prin avocați, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor formulate.
Contestatorul, prin apărător, solicită admiterea acțiunii, anularea actelor de executare, cu constatarea prescrierii dreptului intimatei de a formula cerere de executare silită și, ca urmare, a înființare a popririi, întoarcerea executării silite. Totodată, contestatorul prin avocat învederează că au trecut mai mult de trei ani de la data pronunțării sentinței civile nr._/19.08.2010 – titlu executoriu și până la data înregistrării cererii de executare silită, precum și faptul că, în dosarul de executare nr. 1474/2014 al B. M. și Partenerii, de asemenea, dreptul de a formula cerere de executare silită este prescris, la data înregistrării cererilor de executare, titlul executoriu nemaifiindu-le opozabil și invocă prevederile art. 6 alin .4 C.proc.civ. care arată că prescripțiile începute și neîmplinite rămân pe dispozițiile legale noi. Mai precizează contestatorul, prin avocat, că din totalul debitului a fost achitată suma de 9535,27 lei, rămânând un debit restant de 2789 lei, susținerile creditoarei, în situația dată, nefiind reale. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Intimata prin avocat se opune solicitării contestatoarei, în ceea ce privește întoarcerea executării silite, precizând că la acest moment aceasta nu mai poate modifica cererea.
Contestatorul prin avocat învederează că poate solicita separat întoarcerea executării, având în vedere că a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei pentru ambele dosare de executare.
Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.
Contestatorul, prin avocat, solicită respingerea excepției invocată din oficiu.
Intimata, prin avocat, solicită admiterea excepției netimbrării capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, invocată din oficiu.
Instanța, având în vedere că la dosar a fost depusă taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, aferentă capătului de cerere principal având ca obiect contestație la executare, la fila 88 dosar fiind atașată dovada achitării acesteia și, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG 80/2013, cererile având ca obiect întoarcerea executării silite se timbrează distinct de contestația la executare, va admite excepția netimbrării cu privire la capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, urmând a anula acest capăt de cerere ca netimbrat. De asemenea, instanța acordă cuvântul apărătorului intimatei pentru susținerea cererilor formulate.
Intimata prin avocat solicită respingerea acțiunii și precizează că, în ceea ce privește dosarul de executare nr. 39/2014, cererea de executare silită a fost înaintată B. M. și Partenerii cu trei luni înaintea împlinirii termenului de prescripție, respectiv după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr._/19.08.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și reprezentând titlul executoriu. În ceea ce privește dosarul de executare nr. 1474/2014 aflat pe rolul aceluiași birou de executori, apărătorul intimatei arată că le-a fost comunicat titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 6056/30.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, la data de 03.06.2011, cererea de executare silită fiind formulată la data de 28.03.2014, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile sus amintite și înregistrată pe rolul B. M. și Partenerii la data de 31.03.2014. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.03.2015 sub nr._, contestatorul I. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul O. P. S.A., anularea actelor de executare emise de B.E.J. M. I. în dosarul de executare nr. 39/2014, respectiv nr. 1474/2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că titlurile executorii în temeiul cărora s-a procedat la executare silită au fost puse în executare cu încălcarea dispozițiilor art. 705 C.proc.civ. referitoare la prescripția dreptului de a obține executarea silită.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453, 665, 703, 711, 714 C.proc.civ..
În dovedirea susținerilor, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 1.000 lei, conform dispozițiilor art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 (fila 88).
La data de 19.05.2015, intimatul a depus note scrise (filele 96-101) prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a susținut că titlurile executorii în baza cărora s-a efectuat executarea silită sunt două hotărâri judecătorești și, potrivit dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, au devenit definitive și irevocabile la data împlinirii termenului de recurs, respectiv la data de 09.12.2013 (sentința civilă nr._/19.08.2010) și la data de 19.06.2014 (sentința civilă nr. 6056/30.03.2011). Având în vedere că intimatul a transmis executorului judecătoresc cererea de executare silită la data de 06.12.2013, respectiv la data de 28.03.2014, intimatul a susținut că nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, motiv pentru care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În drept, intimatul a indicat dispozițiile art. 705 și art. 715 alin. 3 C.proc.civ.
În susținerea apărărilor formulate, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În ședința publică din data de 19.05.2015 instanța a admis excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite și a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru contestator și pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
La solicitarea instanței, B. M. și Partenerii a comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, actele din dosarul de executare nr. 39/2014 și din dosarul de executare nr. 1474/2014 (filele 10-47).
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
In fapt, prin sentința civilă nr._/19.08.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ (filele 43-45), contestatorul a fost obligat la restituirea către intimat a sumei ce a făcut obiectul executării silite în dosarul nr. 5034/2008 el B. B. F., respectiv 8.056,44 lei la care se adaugă cheltuielile de judecată în cuantum de 204,6 lei.
La data de 06.12.2013 intimatul a formulat cerere de executare silită înregistrată de B. M. și Partenerii la data de 31.01.2014 (fila 42), executorul judecătoresc dispunând, prin încheierea din data de 31.01.2014 (fila 41) înregistrarea cererii și constituirea dosarului de executare silită nr. 39/2014 în care a fost emisă somație în vederea executării debitului de 8.261,04 lei și 739,82 lei reprezentând cheltuieli de executare (fila 37).
Prin sentința civilă nr. 6056/30.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2009 (filele 25-28), contestatorul a fost obligat la restituirea către intimat a sumei ce a făcut obiectul executării silite în dosarul nr. 3082/2009 el B. B. F., respectiv 12.324,27 lei.
La data de 28.03.2014 intimatul a formulat cerere de executare silită înregistrată de B. M. și Partenerii la data de 31.03.2014 (fila 23), executorul judecătoresc dispunând, prin încheierea din data de 31.03.2014 (fila 22) înregistrarea cererii și constituirea dosarului de executare silită nr. 1474/2014 în care a fost emisă somație în vederea executării debitului de 12.324,27 lei și 1.260,10 lei reprezentând cheltuieli de executare (fila 18).
În drept, în ceea ce privește contestația la executare, se reține că aceasta este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale. Pentru a interveni anularea actelor de executare silită este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții, prevăzute de art. 711 alin. (1)coroborat cu art. 175 C.proc.civ.: 1. să existe nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare; 2. să se fi produs o vătămare a unui drept sau interes legitim; 3. această vătămare să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului.
Analizând contestația la executare formulată raportat la motivele invocate de către contestator instanța reține următoarele:
In urma pronunțării titlului executoriu reprezentat de sentințele civile menționate a luat naștere obligația contestatorului de a achita intimatului suma de 8.261,04 lei, respectiv 12.324,27 lei.
In ceea ce privește prescrierea dreptului de a obține executarea silită, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 6 alin. (4) C.civ., potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Astfel, având în vedere că titlul executoriu constă într-o hotărâre judecătorească pronunțată înainte de data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă la 15.02.2013, vor fi aplicabile dispozițiile din codul de procedură civilă din 1865 referitoare la prescripția executării silite și momentul la care aceasta a dobândit caracter executoriu.
In acest sens, se reține că sentințele civile menționate erau supuse numai căii de atac a recursului, fiind astfel hotărâri definitive conform art. 377 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., data pronunțării fiecărei sentințe fiind data la care s-a născut dreptul intimatului de a cere executarea silită, iar nu data împlinirii termenului de declarare a recursului, conform art. 634 alin. 1 pct. (2) N.C.proc.civ., cum în mod neîntemeiat susține intimatul prin întâmpinare.
Conform art. 405 alin. (1) teza I C.proc.civ., ,,Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel’’, iar alineatul (3) stabilește că orice titlu executoriu își pierde puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție.
Având în vedere că dreptul intimatului de a cere executarea silită s-a născut la data pronunțării fiecăreia dintre cele două sentințe ce constituie titlu executoriu, contrar susținerilor neîntemeiate ale acestuia din întâmpinare, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit, împlinirea termenului ducând la lipsirea titlului de caracterul său executoriu.
Prin urmare, în dosarul de executare nr. 39/2014, la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită (31.01.2014), titlul pronunțat în favoarea intimatului nu mai avea caracter executoriu, intimatul nemaiavând dreptul de a solicita executarea silită a sentinței civile nr._/19.08.2010.
De asemenea, în dosarul de executare nr. 1474/2014, la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită (31.03.2014), titlul pronunțat în favoarea intimatului nu mai avea caracter executoriu, intimatul nemaiavând dreptul de a solicita executarea silită a sentinței civile nr. 6056/30.03.2011.
Nu pot fi primite nici susținerile intimatului cu privire la împrejurarea că a formulat cererea de executare silită în termen de 3 ani de la data împlinirii termenului în care se putea declara recurs împotriva hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii.
În acest sens, instanța reține că procedura executării silite începe în baza unei cereri de executare silită formulată de către creditor și depusă în original la sediul executorului judecătoresc împotriva debitorului. Prin urmare, unicul moment obiectiv la care instanța se poate raporta pentru a stabili data formulării cererii de executare silită (depusă personal la biroul executorului judecătoresc de către creditor) este determinat prin raportare la data înscrisă și atestată de către executorul judecătoresc în cuprinsul ștampilei aplicate pe cererea creditorului ca viză de intrare și nu data înscrisă de însuși creditor în cuprinsul cererii.
Or, potrivit înscrisurilor comunicate de către B. M. și Partenerii, cererea intimatului a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 31.01.2014 (dosar de executare nr. 39/2014), respectiv la data de 31.03.2014 (dosar de executare nr. 1474/2014), deci la mai mult de 3 ani de la data pronunțării sentinței civile ce constituie titlu executoriu (19.08.2010, respectiv 30.03.2011) și la mai mult de 3 ani de la data la care s-a împlinit termenul de declarare a recursului, dată la care în mod neîntemeiat se raportează intimatul ca fiind data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
In consecință, având în vedere dispozițiile art. 632 alin. (1) C.proc.civ. conform căruia executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, în temeiul art. 719 alin. (1) C.proc.civ., instanța va admite în parte contestația la executare și va dispune anularea executării silite înseși și anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarele de executare nr. 39/2014 și 1474/2014 înregistrate pe rolul B. M. și Partenerii cu privire la debitorul I. C..
În temeiul art. 716 alin. (2) coroborat cu art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va dispune obligarea intimatului O. P. S.A. să achite către B. M. SI PARTENERII suma de 62 lei, reprezentând costul copiei dosarelor de executare nr. 39/2014 și 1474/2014 (fila 10).
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța va dispune obligarea intimatului, ca parte căzută în pretenții, să achite contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanței nr. 158/20.04.2015 (fila 124).
Având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013 conform căruia sumele achitate cu titlul de taxe judiciare de timbru se restituie la cerere când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, va dispune restituirea către contestator a taxelor judiciare de timbru în cuantum 1.000 lei (fila 88), după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
In baza art. 719 alin. (4) C.proc.civ., prezenta hotărâre va fi comunicată executorului judecătoresc, după rămânerea sa definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cu privire la capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.
Anulează capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, ca netimbrat.
Admite în parte cererea formulată de contestatorul I. C. cu domiciliul în Comuna Turburea, ., județul Gorj în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A. cu sediul în București, ., nr. 22 A, sector 1.
Anulează actele de executare efectuate în dosarele de executare nr. 1474/2014, respectiv nr. 39/2014, înregistrate la B. M. și Partenerii.
Obligă intimatul să achite către B. M. și Partenerii suma de 62 lei, reprezentând costul fotocopierii dosarelor de executare nr. 1474/2014, respectiv nr. 39/2014.
Obligă intimatul la plata către contestator a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Dispune restituirea către contestator a taxelor judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Thred.R.I.V./C.I.C./23.06.2015/5ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria... → |
---|