Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 17635/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința din Camera de Consiliu de la 02.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE JUD.DR.E. R.

GREFIER M. G.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta C. N. PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE S.A. - C.N.C.I.R. S.A. și pe pârâta C. H. SA, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile, cauza s-a dat fara citare parti.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în ședință publică de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de soluționat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei 1 București la data de 15.09.2014 reclamanta C. Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA - CNCIR SA a chemat în judecată pe pârâta C. H. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3348 lei reprezentând contravaloare servicii de verificare tehnică, precum și plata unor dobânzi legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că în derularea raporturilor contractuale comerciale menționate anterior, creditoarea a procedat la întocmirea rapoartelor de inspecție tehnică și la emiterea facturilor fiscale menționate în anexă, debitoarea neîndeplinindu-și obligația corelativă de plată a acestor sume.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp.art 1025 și urm. din NCPC.

În dovedire, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de înscrisuri.

Pârâta C. H. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind nefondată.

În dovedire, pârâtul a arătat că înțelege să se folosească de înscrisuri și de orice alt mijloc de probă util soluționării prezentei cauze.

Reclamanta C. Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA - CNCIR SA a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 170.13 lei – dobânda legală penalizatoare și obligarea pârâtei la plata sumei de 430.58 lei – cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține pe fond următoarele:

În derularea raporturilor contractuale comerciale menționate anterior, creditoarea a procedat la întocmirea rapoartelor de inspecție tehnică și la emiterea facturilor fiscale menționate în anexă, debitoarea neîndeplinindu-și obligația corelativă de plată a acestor sume.

Față de cele reținute, va admite cererea în temeiul disp.art. art 1025 și urm. din NCPC și va obliga pârâta la plata sumelor solicitate de către reclamantă, și anume: 3348 lei reprezentând contravaloare servicii de verificare tehnică, 170.13 lei dobânda legală penalizatoare.

In temeiul art.453 c.pr.civila va obliga parata la 430.58 lei cheltuieli de judecată, reprezentand taxa judiciara de timbru, onorariu de avocat si cheltuieli postale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamanta C. N. PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE S.A. - C.N.C.I.R. S.A. și pe pârâta C. H. SA,

Obliga parata la 3348 lei reprezentând contravaloare servicii de verificare tehnică, 170.13 lei dobânda legală penalizatoare si la 430.58 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 02.10.2015.

P. GREFIER

RED.ER/DACT.MG/08.01.2016/4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI