Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 10741/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 03.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. D. P.
GREFIER: D. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. A., reclamant B. N. și pe pârât S. DE A. A LEGI NR. 18/1991 DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA SECTOR 5 BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamantii prin avocat cu imputernicire avocatiala, lipsind celelalte parti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Reclamanta prin avocat arata ca s-ar fi impus sa se dispuna atasarea dosarului in care s-a pronuntat incheierea prin care s-a dispus aplicarea unei penalitati pe zi de intarziere.
Instanta constata ca aceastea sunt probe.
Instanta invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale prin raportare la 750 C. in forma in vigoare la data sesizarii instantei.
Reclamantii prin avocat arata ca este competenta Judecătoria Sectorului 1 București din prisma faptului ca aceasta este cea care a pronuntat prima incheiere prin care s-a dispus aplicarea unei penalitati pe zi de intarziere, prin urmare, practic a doua cerere intemeiata pe dispozitiile art. 905 al. 4 C. este in continuarea primei cereri, . se stabileste amenda, iar in al doilea pas, in situatia in care debitorul nu isi indeplineste obligatia, instanta care a pronuntat aplicarea amenzii dispune stabilirea sumei definitive, ar fi practic o alta instanta sa stabileasca suma definitiva asupra unei pretentii pe care a stabilit-o deja o alta instanta li se pare ca nu ar fi firesc. Practic, dispozitiile art. 905 C. sunt un tot, dar privesc doua etape de aplicare si de stabilire definitiva a acestei sume. Acesta este rationamentul pentru care au investit Judecatoria Sectorului 1.
Instanta retine cauza in pronuntare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Dupa retinerea cauzei in pronuntare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București se prezinta parata prin consilier juridic care depune delegatie, instanta aducandu-i la cunostinta masurile dispuse.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta reclamantii R. A., B. N. au formulat in contradictoriu cu parata S. DE A. A LEGI NR. 18/1991 DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA SECTOR 5 BUCUREȘTI, în temeiul art. 905 alin. (4) din Cod procedură civilă cerere pentru stabilirea sumei definitive datorată de debitoarea S. de A. a legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Sector 5 București, având în vedere neîndeplinirea obligațiilor debitoarei, pârîtă în cauză, obligații rezultate din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5753/15.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București
Arată că au formulat o cerere prin intermediul căreia au solicitat instanței ca în temeiul dispozițiilor art. 905 și urm. CprCiv să dispună obligarea debitoarei la plata unei penalități de întârziere până la data executării prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5753/15.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Cererea a format obiectul dosarului nr._/299/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, și a fost soluționat prin încheierea pronunțată la data de 16.07.2014, prin care s-au dispus următoarele: "Admite în parte cererea formulată de reclamanți (...) obligă debitoarea să plătească în favoarea creditorilor, o amendă civilă de 500 iei pentru fiecare zi de întârziere începând cu 16.07.2014până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5753/15.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București."
Arată că se constată că nici până la data prezentei debitoarea nu s-a conformat obligațiilor rezultate din titlul executor, apreciază că în cauză devin incidente dispozițiile 905 alin.4 CprCiv, cererea având drept scop așadar, stabilirea sumei definitive datorată de debitoarea noastră S. de A. a legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Sector 5 București.
Potrivit dispozițiilor art. 905 alin. (4) CprCiv: „Dacă în termen de 3 luni de ia data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților."
Arată că de la data pronunțării încheierii (16.07.2014) privind aplicarea de penalități și până în prezent, respectiv depunerea prezentei cereri, debitoarea a manifestat aceeaiași stare de pasivitate. Or, cum debitoarea nu a înțeles să își îndeplinescă obligațiile rezultate din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5753/15.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în cauză devin incidente dispozițiile anterior precitate, instanța urmând să stabilească suma definitivă.
Potrivit încheierii la care ne-am referit anterior, respectiv încheierea din data de 16.07.2014 în cadrul dosarului nr._/299/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, s-a stabilit:obligarea debitoarei la plata unor penalități de 500 lei/pentru fiecare zi de întârziere începând cu 16.07.2014 până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5753/15.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Arată că pentru perioada 16.07._15 s-au scurs 211 de zile. înmulțind cuantumul penalității de 500 lei/zi acordate de instanță cu numărul de zile scurse de la pronunțare până la data introduicerii prezentei cereri, rezultă ca suma ce urmează a fi stabilită de instanță este de 105.500 Ron. în considerarea celor arătate, au solicitat să se dispunai raportat la dispozițiile legale incidente în cauză stabilirea sumei de 105.500 Ron.
În consecință, au solicitat admiterea cererii și stabilirea sumei definitive datorată de debitoarea S. de A. a legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Sector 5 București, având în vedere neîndeplinirea obligațiilor acesteia rezultate din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5753/15.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosar nr._/299/2014;
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În esență, reclamanții invocă faptul că Judecătoria Sectorului 1 este competentă pentru că a pronunțat încheierea din data de 16.07.2014.
Astfel, se reține că existența dosarului nr._/299/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, care a fost soluționat prin încheierea pronunțată la data de 16.07.2014, prin care s-au dispus următoarele: "Admite în parte cererea formulată de reclamanți (...) obligă debitoarea să plătească în favoarea creditorilor, o amendă civilă de 500 iei pentru fiecare zi de întârziere începând cu 16.07.2014până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5753/15.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București."
Asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele: Data sesizării Judecătoriei Sectorului 1 cu cererea privind stabilirea sumei definitive a fost 12.02.2015.
Art. 905 prevedea competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de executare.
La data respectivă art. 650 alin. 1 NCPC prevedea că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 21 din Lege nr. 138/2014 începând cu 19.10.2014.
Alineatul 2 prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Alineatul 2 nu poate fi interpretat corect și logic decât dacă se citește și alineatul anterior. Astfel, instanța de executare nu poate fi orice instanță care soluționează prima o cerere de încuviințare, pentru că instanța de executare este clar definită la alin.1. Definiția instanței de executare ca fiind judecătoria de la domiciliul debitorului nu poate fi pur și simplu ignorată pe motiv că prima instanță care se pronunță pe o cerere în legătură cu o executare silită rămâne competentă să soluționeze celelalte cereri.
O astfel de interpretare este contrară legii, și are ca efect stabilirea competenței în favoarea instanței aleasă de către creditor, aspect care contravine și deciziei Curții Constituționale 348/2014 prin care s-a reținut existența unui criteriu subiectiv când se decide cu privire la competența teritorială a instanțelor judecătorești să soluționeze contestațiile la executare în materie civilă.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca astfel de cereri să fie soluționate de prima instanță sesizată, ar fi prevăzut expres acest criteriu și nu ar mai fi reglementat nici criteriul domiciliului debitorului și nici nu ar mai fi fost necesar articolul 650 NCPC.
Rolul sau rațiunea alin.2 al art. 650 nu este aceea de a schimba regula de la alin.1, ci aceea de a acoperi eventualele goluri legislative din materia executării silite. Tocmai de aceea alin.2 arată că în situația în care legea nu prevede care este instanța competentă, sau prevede doar generic „instanța de executare” ca în cazul art. 905 NCPC, rezultă că instanța de executare, adică instanța de domiciliu va soluționa orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
În acest context, s-ar putea face vorbire, cel mult, de principiul unicității instanței de la domiciliul debitorului (iar aceasta numai în situațiile de excepție în care legea nu prevede o competență distinctă), și nu de principiul unicității primei instanțe sesizate.
De asemenea, instanța competentă nu poate fi determinată nici prin raportare la sediul executorului judecătoresc, doarece regula de competență se stabilește în funcție de data sesizării instanței și nu în funcție de data sesizării executorului. Judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională.
Art. 24 NCPC face distincție între procese și executări silite. Aceeași distincție se realizează și la art. 25 alin.1 NCPC. În categoria proceselor intră și contestația la executare, ca proces civil distinct și autonom. În noțiunea de executări silite intră numai actele de executare, or contestația la executare nu este act de executare ci este o acțiune civilă, în sensul art. 29 NCPC (ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces).
De asemenea, trebuie făcută distincția dintre noțiunea de proces civil, în accepțiunea codului de procedură civilă și cea din accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, codul de procedură înțelege prin proces intervalul dintre data sesizării instanței și data rămânerii definitive, pe când CEDO are în vedere o noțiune mult mai largă și include toate acțiunile pentru realizarea unui drept, începând cu data sesizării instanței sau a altui organ cu activitate jurisdicțională și până la momentul executării integrale a hotărârii judecătorești. Dacă legiuitorul român ar fi avut în vedere această din urmă definiție, atunci art. 24 și art. 25 NCPC ar fi menționat doar noțiunea de proces, nu și pe aceea de executare silită.
De asemenea, dacă s-ar interpreta că o astfel de acțiune în justiție cum este contestația la executare reprezintă o executare silită și că se supune regulilor de la data sesizării executorului ar însemna că toate contestațiile la executare sunt supuse procedurii prealabile prevăzute de art. 200 NCPC, iar competența aparține judecătoriei de la sediul executorului. Astfel de interpretări sunt contrare legii dar și deciziei Curții Constituționale 348/2014 prin care a stabilit că forma anterioară a art. 650 NCPC încalcă drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României. Aplicarea în continuare a regulii declarate ca fiind neconstituționale ar însemna încălcarea în continuare a drepturilor fundamentale ale debitorului, cu singurul argument că articolul era în vigoare la data formulării cererii de executare, deși la data la care subiectul normei de drept (debitorul) trebuie să-și adapteze conduita, adică la data formulării contestației la executare norma abrogată a fost înlocuită cu regula introducerii contestației la domiciliul debitorului.
Mai mult decât atât instanța reține considerentele Deciziei 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii cu privire la efectele deciziilor Curtii Constitutionale. Astfel, s-a reținut că aplicarea imediată și generală a regulii conform căreia decizia Curții Constituționale este general obligatorie nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. S-a mai reținut că la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese. S-a mai reținut că în legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată s-a pronunțat de altfel instanța supremă, prinDecizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, prin care s-a statuat că "deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează"; că "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și prin urmare "instanțele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale".
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale, ca declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantii R. A., B. N., ambii cu domiciliul ales la S.C.A. L. si Asociații din sector 3, București, . și pe pârât S. DE A. A LEGI NR. 18/1991 DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA SECTOR 5 BUCUREȘTI, cu sediul in sector 5, București, .. 29 – 31, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
pentru grefier demisionat în 13.08.2015 semnează grefier șef
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5502/2015. Judecătoria... → |
|---|
