Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 22041/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 19.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU

GREFIER - D. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator C. E. și pe intimat O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare DS EXEC 1271/2013

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la verificarea în sistemul Ecris a împrejurării dacă a fost achitată taxa de timbru în prezenta cauză, la ora 13:35 și invocă, din oficiu, excepția netimbrării, asupra căreia rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 22.09.2015, contestatorul C. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul O. P. S.A., anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 1271/2013 al B. M. SI PARTENERII, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că executarea silită este nelegală întrucât a intervenit prescripția executării silite.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711-714 C.proc.civ.

La data de 26.10.2015, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin citația primită de contestator la domiciliul indicat pentru comunicarea actelor de procedură la data de 05.11.2015, s-a pus în vedere acestuia, printre altele, obligația achitării până la termenul de judecată din data de 19.11.2015 a sumei de 964.97 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

Deși legal citat, contestatorul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, contrar dispozițiilor art. 197 C.proc.civ. și art. 33 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, fapt ce atrage anularea cererii.

În consecință, instanța va admite excepția netimbrării și va dispune anularea cererii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării.

Anulează cererea pe contestator C. E., domiciliată în Țicleni, ., J. GORJ, și pe intimat O. P. S.A., cu sediul în sector 1, București, ., nr. 22A, ca netimbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. A. D. M.

Red. C.A.A./ tehnored. C.A.A. + D.M . 06.12.2015 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI