Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 23568/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila nr._/2015

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. C. D.

Grefier D. V.

Pe rol se afla pronuntarea cauzei Civil privind pe reclamant . SRL și pe pârât S. P., având ca obiect obligație de a face

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la17.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.11.2015 și 08.12.2015.

INSTANȚA

Prin cererea formulata prin posta la data de 05.06.2015 si înregistrată pe rolul acestei instante la data de 10.06.2015 sub nr._/299/2015,reclamanta . SRL,a chemat în judecată pe parata S. P.,solicitand instantei sa oblige parata la permiterea accesului in incinta proprietatii sale,in vederea ridicarii mijlocului de masurare a consumului de gaze naturale tip G6B AEROTEH ._.

In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 11.03.2011 a fost notificata de catre furnizorul GDF SUEZ ENERGY ROMANIA SA cu privire la rezilierea contractului de furnizare a gazelor aferent locului de consum situat in .. 16,sector 1,Bucuresti.

A fost achitata taxa de timbru in cuamtum de 20 lei.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 148-151,art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.,art. 1.165,art. 1.357 si urm. Cod civil.

In dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar inscrisuri in fotocopie (f. 5-11).

Parata,a depus intampinare la data de 17.09.2015,prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

In motivare a aratat ca parata nu mai locuieste de 6 ani la adresa din .. 16,sector 1,Bucuresti.

In dovedire,parata a depus la dosar inscrisuri in fotocopie (f. 48-55).

La data de 17.11.2015 instanta a pus in discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive,asupra careia a ramas in pronuntare.

Analizand actele si lucrarile dosarului,prin prisma exceptiei invocate, instanta retine urmatoarele:

În fapt, la data de 11.03.2011 a fost notificata de catre furnizorul GDF SUEZ ENERGY ROMANIA SA cu privire la rezilierea contractului de furnizare a gazelor aferent locului de consum situat in .. 16,sector 1,Bucuresti.

Instanta va analiza cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de parata,in temeiul art. 248 C.proc.civ.

Calitatea procesuală pasivă este o condiție esențială pentru formularea unei acțiuni civile ce presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cea care are calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății.

De altfel, calitatea procesuală pasivă este dată de existența unui raport obligațional sau de altă natură față de reclamant, ceea ce în cauză nu este valabil, deoarece parata este un terț perfect față de raportul de drept dedus judecății prin prezenta cerere de chemare in judecata.

Astfel,se constată în cauză că nu exista o identitate între persoana chemată în judecată,respectiv parata S. P.,care nu mai locuieste de 6 ani la adresa din .. 16,sector 1,Bucuresti și cea care ar trebui sa aiba calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății.

D. urmare,instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și întrucât legitimarea procesuală pasivă reprezintă un fine de neprimire al acțiunii civile,în lipsa căruia cererea nu poate fi analizată sub aspectul temeiniciei, va respinge cererea,ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.

In baza art. 453 (1) C.proc.civ.,instanta va lua act ca parata solicita cheltuielile de judecata reprezentand onorariu de avocat,pe cale separata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive,invocata de parata.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . SRL cu sediul in sector 4, București, .-6, . contradictoriu cu parata S. P. cu domiciliul in sector 1, București, .. 16, ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.

Ia act ca parata solicita cheltuielile de judecata reprezentand onorariu de avocat,pe cale separata.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.

/ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI