Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 16527/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimații C. E., C. M., G. I., G. O., G. I. N. și I. V., având ca obiect contestație la executare, suspendare executare și întoarcere executare în dosarul de executare nr. 447/2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 17.08.2015, contestatoarea a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, la data de 18.08.2015 s-a depus dosarul de executare, după care:
Instanța în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol, având în vedere că au fost îndeplinite obligațiile care au determinat suspendarea prezentei cauze, fiind atașat dosarul de executare.
În temeiul art. 219 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu procedura de citare cu părțile lipsă și constată că aceasta a fost legal îndeplinită.
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze contestația la executare, conform art. 714 alin. 1 raportat la art. 651 alin. 1 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o legală, admisibilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat instanța declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 Cod procedură civilă, și reține cauza în pronunțare, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 20.05.2015, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat în contradictoriu cu intimații C. E., C. M., G. I., G. O., G. I. N. și I. V. contestație la executare în dosarul de executare nr. 447/2015 aflat pe rolul S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, prin care a solicitat anularea executării silite, suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, restabilirea situației anterioare punerii în executare a Hotărârii nr. 214/12.10.2012 emisă de către Comisia Județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și întoarcerea executării silite pentru suma de 292.332,54 lei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că, prin somația emisă în dosarul de executare nr. 447/2015 aflat pe rolul S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, executorul judecătoresc a înștiințat-o despre faptul că are de achitat suma de 292.332,54 lei, reprezentând despăgubiri actualizate, acordate prin titlul executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 214/12.10.2012 emisă de Comisia Județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și cheltuieli de executare silită. A susținut că procedura de executare silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu mai are calitate de debitor începând cu data de 18.12.2014, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 164/2013, prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003 și la plata acestora. A mai arătat că cererea este prematură, având în vedere că, în anul 2015, devine exigibilă doar plata cotei de 1/5 din compensația stabilită prin Hotărârea nr. 214/12.10.2012 emisă de Comisia Județeană Bacău. În ceea ce privește încheierea privind actualizarea creanței, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014. Totodată, a considerat că executorul judecătoresc încalcă prevederile O.G. nr. 22/2002, întrucât poprirea a fost înființată fără respectarea procedurii speciale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 650 alin. 1 și alin. 2, ale art. 700, art. 711 și următoarele Cod procedură civilă, ale Legii nr. 290/2003, ale H.G. nr. 1120/2006, ale O.G. nr. 22/2002, ale O.U.G. nr. 80/2013 și ale Legii nr. 164/2014.
În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 9.06.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimații au susținut că ANRP nu respectă și nu aplică Legea nr. 164/2014, întrucât din 1 ianuarie 2015 a emis doar câteva titlu de plată, neavând nicio speranță că se vor emite titluri în următorii ani. Au afirmat că debitoarea nu se poate folosi de propria întârziere, respectiv încălcarea nejustificată a termenelor limită stabilite de legiuitor prin art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, inițierea executării silite fiind urmarea faptului că despăgubirile nu au fost achitate, deși au trecut 3 ani de când s-a emis hotărârea nr. 214. Au invocat prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României și jurisprudența Curții Constituționale privind necesitatea respectării principiului constituțional al neretroactivității legii. Au arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, întrucât debitoarea nu a făcut dovada lipsei fondurilor și nici a demersurilor întreprinse pentru rezolvarea problemelor financiare. Au susținut că actualizarea creanței a fost efectuată temeinic de către executorul judecătoresc, în temeiul art. 628 alin. 2 și alin. 3 Cod procedură civilă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
Intimații nu au solicitat probe în apărare și nu au depus înscrisuri pentru dovedirea apărărilor formulate.
Contestatoarea nu a formulat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea din 17 februarie 2015, s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât contestatoarea nu a îndeplinit obligația de a consemna în contul executorului judecătoresc contravaloarea cheltuielilor de comunicare a dosarului de executare, judecarea cauzei fiind reluată în urma cererii de repunere pe rol formulată la data de 17.08.2015.
La solicitarea instanței, în temeiul art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 447/2015, fiind achitate de către contestatoare cheltuielile de comunicare a dosarului de executare în cuantum de 62 lei.
Instanța a încuviințat și a fost administrată, la solicitarea contestatoarei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 214 din 12.10.2012 emisă de Comisia Județeană Bacău pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost admisă cererea numiților C. E., G. M. și C. M. și s-au acordat compensațiilor bănești în cuantum de 279.234 lei, pentru locuință, anexe, teren curți construcții și terenuri agricole. Această hotărâre a fost învestită cu formulă executorie prin Încheierea din camera de consiliu din data de 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2015.
Din certificatul de moștenitor nr. 9 din 19 februarie 2015 eliberat de Biroul Individual Notarial N. L. C. reiese că moștenitorii defunctei G. M. sunt G. I., G. O., I. V. și G. I. N., în masa succesorală fiind inclusă cota de 1/3 din suma de 279.234 lei cu titlu de despăgubiri în baza Hotărârii nr. 214 din 12.10.2012.
Prin cererile înregistrate la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații în data de 30.04.2015, intimații C. E., C. M., G. O., G. I., G. I.-N. și I. V. au solicitat executarea silită prin poprire a contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 214 din 12.10.2012 emisă de Comisia Județeană Bacău pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, până la concurența sumei reprezentând echivalentul cotelor din compensații acordate prin Hotărârea nr. 214/12.10.2010, solicitând și actualizarea creanței cu indicele de inflație.
Prin Încheierea din 5 mai 2015 emisă în dosarul de executare silită nr. 447/2015, executorul judecătoresc D. O. C. a încuviințat executarea silită pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 279.234 lei, a procedat la actualizarea creanței cu indicele de inflație pentru perioada ianuarie 2013-decembrie 2014, rezultând creanța de 282.138,03 lei, și a stabilit cheltuielile de executare în cuantum de 10.194,51 lei.
Prin somația din data de 5.05.2015, comunicată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la data de 11.05.2015, în baza art. 2 din O.G. nr. 22/2002, executorul judecătoresc a somat-o pe contestatoare ca, în termen de 15 zile de la comunicarea somației, să consemneze suma de 292.332,54 lei, aducându-i la cunoștință și înființarea popririi prin adresa emisă la aceeași dată către Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
Aceasta fiind situația de fapt, instanța reține că, potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
I. Primul motiv invocat prin contestația la executare este întemeiat, având în vedere că instituția contestatoare nu avea calitatea de debitor al creanței stabilite prin Hotărârea nr. 214 din 12.10.2012 emisă de Comisia Județeană Bacău pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, executarea silită contestată fiind inițiată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, la data de 18.12.2014.
Prin art. 10 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, s-a stabilit că plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, emisă înainte de . prezentei legi, se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. Conform alin. 6 al aceluiași articol, pentru fiecare tranșă anuală, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată, iar titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite. Potrivit art. 11 din Legea nr. 164/2014, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
Din textele legale enunțate reiese cu evidență că obligația de plată a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 214 din 12.10.2012 emisă de Comisia Județeană Bacău pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 aparține Ministerului Finanțelor Publice, aceasta fiind eșalonată pe parcursul a cinci ani și fiind condiționată de emiterea titlului de plată pentru fiecare tranșă anuală de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Executarea silită a fost începută cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale prin care s-a stabilit modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, executorul judecătoresc omițând să facă vreo referire la dispozițiile Legii nr. 164/2014 atunci când a încuviințat executarea silită, deși acest act normativ era în vigoare și era aplicabil executării silite încuviințate.
În acest sens, instanța reține că prevederile Legii nr. 164/2014 sunt aplicabile executării silite inițiate în dosarul de executare nr. 447/2015 constituit la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații, având în vedere că se urmărește plata unor despăgubiri stabilite prin hotărârea comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, emisă înainte de . Legii nr. 164/2014.
Apărările invocate prin întâmpinare în sensul inaplicabilității acestui act normativ sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că prevederile Legii nr. 164/2014 nu se aplică retroactiv, ci unei situații viitoare (executării silite) ce decurge dintr-un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării sale în vigoare, nefiind încălcate prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Totodată, actul normativ analizat stabilește în mod expres, prin art. 3 alin. 2 și prin art. 9, că procedura de plată prevăzută de Legea nr. 164/2014 se aplică cu privire la cererile soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, respectiv pentru plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, emisă înainte de . prezentei legi.
Prevederile cuprinse în Legea nr. 164/2014, sunt obligatorii pentru toți cetățenii României, în conformitate cu art. 1 alin. 5 din Constituția României, acestea neputând fi înlăturate pentru simplul considerent că o parte dintre destinatarii normelor juridice sunt nemulțumiți de efectele produse asupra patrimoniului lor.
Totodată, în conformitate cu art. 124 din Constituția României, judecătorul înfăptuiește justiția în numele legii, nefiind permis judecătorului să înlăture în mod neargumentat consecințele juridice ale unui act normativ, deși acesta este aplicabil la situația juridică dedusă judecății.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la aceasta, ratificate prin Legea nr. 30/1994, fac parte din dreptul intern al României și au prioritate față de legile interne care conțin dispoziții contrare. Însă, în prezenta cauză, nu există neconcordanță între Legea nr. 164/2014 și drepturile recunoscute prin Convenție.
Este indiscutabil faptul că executarea silită reprezintă parte integrantă a „procesului”, în sensul art. 6 din Convenție, iar în ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării unei hotărâri judecătorești și manifestă abstențiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție, obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat.
De asemenea, în jurisprudența sa referitoare la neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de către instanțele interne, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat nu doar neexecutarea hotărârilor interne, dar și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate. Astfel, în Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 65, Curtea europeană a reținut că dreptul la justiție garantat de art. 6 din Convenție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat ce respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
Mai mult, o omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative.
Pe de altă parte, s-a statuat că pot exista situații în care circumstanțe particulare pot justifica întârzierea în executarea unei hotărâri, însă întârzierile nu pot fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenție (Hotărârile din 19 martie 1997, din 15 ianuarie 2009 și din 6 martie 2003 pronunțate în cauzele Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34-35, și Jasiuniené împotriva Lituaniei, paragraful 27).
În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a României a statuat că mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții, respectiv: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, un termen rezonabil de executare integrală și acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica (Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010).
În prezenta cauză, termenul suspensiv impus de art. 10 din Legea nr. 164/2014 reprezintă o ingerință în dreptul la un proces echitabil și în dreptul de proprietate al creditorilor, prin amânarea plății sumelor de bani acordate de Statul Român cu titlu de despăgubiri, în temeiul unui act normativ cu caracter reparator.
Însă, această măsură urmărește un scop legitim, care a fost expus prin O.U.G. nr. 10/2014, respectiv necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, precum și necesitatea instituirii unui interval de timp în care să se reglementeze un nou cadru legal necesar acordării acestor despăgubiri, ca urmare a declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor O.U.G. nr. 10/2013.
Totodată, ingerința este necesară într-o societate democratică, păstrându-se justul echilibru între interesul public ocrotit și drepturile persoanelor îndreptățite la plata despăgubirilor.
În acest sens, instanța reține că Guvernul României, prin adoptarea Legii nr. 164/2014, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite și nu refuză punerea în aplicare a acestora, iar măsura criticată este una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției.
Instanța mai are în vedere și faptul că valoarea despăgubirilor cuvenite intimaților nu este afectată de întârzierea plății acestora, ca urmare a actualizării lor la data plății, cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, conform art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014.
Spre deosebire de termenul de 10 ani, pentru care s-a dispus amânarea plății despăgubirilor prin O.U.G. nr. 10/2013, intervalul de timp pentru care s-a eșalonat plata prin Legea nr. 164/2014 respectă termenul rezonabil al unei proceduri judiciare, fiind stabilit în măsura necesară realizării unei reglementări echitabile și realiste, care să permită plata voluntară a despăgubirilor acordate prin legile cu caracter reparatoriu. În consecință, argumentele care au justificat declararea neconstituționalității prevederilor O.U.G. nr. 10/2013, prin Decizia Curții Constituționale nr. 528/2013, nu se regăsesc și în ceea ce privește măsura legislativă dispusă prin Legea nr. 164/2014, întrucât nu se poate reține că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.
Faptul că amânarea plăților prin Legea nr. 164/2014 urmează eșalonării prevăzute de art. 18 alin. 5 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu afectează justul echilibru între interesul public ocrotit și drepturile persoanelor îndreptățite la plata despăgubirilor, având în vedere că măsura luată în anul 2014 este urmarea unor elemente noi (cuantumul ridicat al despăgubirilor acordate prin hotărârile emise în perioada 2003-2014, criza economică, angajamentele internaționale asumate de România), care nu au fost avute în vedere la momentul recunoașterii măsurilor reparatorii prin Legea nr. 290/2003.
Faptul că, până în prezent, obligația pusă în executare silită nu a fost executată parțial de către instituția publică nu afectează caracterul ferm și intangibil al dreptului intimaților-creditori, acesta nefiind contestat de către debitor sau diminuat. Prin art. 10 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, plata unei tranșe substanțiale reprezentând 20% din despăgubirile actualizate cuvenite beneficiarilor a fost stabilită a se efectua în anul 2015, astfel încât nu se poate considera că dreptul de proprietate al acestora este unul iluzoriu.
Instanța nu poate omite faptul că, spre deosebire de cauza în care a fost pronunțată Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la cererea nr. 57.265/08 introdusă de D. D. D. și alții împotriva României, în prezenta cauză se urmărește executarea unor măsuri reparatorii, cu privire la care instanța europeană a recunoscut că statele beneficiază de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare (paragraful 172 din Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României).
În ceea ce privește amânarea plății despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003 nu se poate reține faptul că Statul Român a acționat în mod discreționar sau cu rea-credință, urmărindu-se crearea unui cadru legislativ special care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite cu sursele de finanțare, ca urmare a blocajului care a intervenit în activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În consecință, prin adoptarea Legii nr. 164/2014, Guvernul României a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nefiind permisă înlăturarea acestei măsuri legislative.
Instanța mai reține că încălcarea prevederilor Legii nr. 164/2014, de către intimați creează o situație inechitabilă pentru celelalte persoane îndreptățite la plata despăgubirilor, având în vedere blocarea conturilor autorității publice prin instituirea popririi, precum și reducerea sumelor destinate plăților voluntare, prin perceperea unor cheltuieli de executare care au un cuantum considerabil.
Efectuarea unor noi executări silite, după . Legii nr. 164/2014, lipsește de orice eficiență măsurile luate de Statul Român în vederea rezolvării situației complexe legate de plata măsurilor reparatorii recunoscute prin Legea nr. 9/1998 și prin Legea nr. 290/2003, afectând echilibrul bugetar și conducând la menținerea situației actuale în care instituția publică nu are fondurile necesare efectuării plăților voluntare, fiind satisfăcute, fără nicio ordine, numai drepturile persoanelor care apelează la executarea silită.
Instanța constată că, în prezenta cauză, intimații-creditori nu au făcut dovada efectuării procedurii pentru plata voluntară a despăgubirilor, conform art. 18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobată prin H.G. nr. 1120/2006, respectiv a faptului că au solicitat emiterea titlului de plată în temeiul art. 10 alin. 6 din Legea nr. 164/2014.
În consecință, în concret, nu s-a produs încălcarea termenului rezonabil în care autoritatea publică ar fi trebuit să efectueze plata despăgubirilor, întrucât, anterior inițierii executării silite, nu erau îndeplinite condițiile pentru efectuarea plății, prevăzute de art. 18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobată prin H.G. nr. 1120/2006.
Afirmațiile nedovedite formulate de contestatori cu privire la numărul titlurilor de plată emise de instituția contestatoare sunt neîntemeiate, având în vedere că prima tranșă din despăgubirile cuvenite acestora este scadentă la sfârșitul anului 2015, acesta nefiind împlinit la momentul începerii executării silite.
Simpla temere a creditorilor cu privire la faptul că instituția nu își va îndeplini obligația de emitere a titlului de plată nu justifică începerea executării silite cu încălcarea flagrantă a unor dispoziții legale aflate în vigoare, refuzul autorității publice de emitere a unui act administrativ putând fi sancționat numai în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, după împlinirea termenului în care obligația trebuie îndeplinită.
Totodată, instanța reține că titlul executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 214 din 12.10.2012 emisă de Comisia Județeană Bacău pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 nu cuprinde nicio mențiune cu privire la titularul obligației de plată a despăgubirilor stabilite în favoarea creditorilor. În consecință, persoana care are calitatea de debitor se determină potrivit dispozițiilor legale aflate în vigoare la data la care se efectuează executarea voluntară sau silită, în speță, aceasta fiind Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 11 din Legea nr. 164/2014.
II. De asemenea, sunt întemeiate și motivele invocate de contestatoare cu privire la încălcarea procedurii speciale prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Conform art. 2 din O.G. nr. 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, iar acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În speță, deși executorul judecătoresc a recunoscut aplicarea O.G. nr. 22/2002, menționând acest aspect în cuprinsul somației din data de 5.05.2015, termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 nu a fost acordat și respectat, executorul judecătoresc procedând la emiterea adresei de poprire contestate anterior expirării termenului redus de 15 zile acordat prin somație, fără a da posibilitatea instituției publice să facă dovada lipsei fondurilor sau demersurilor efectuate pentru obținerea resurselor financiare.
Prevederile O.G. nr. 22/2002 sunt aplicabile în prezenta cauză, având în vedere că debitoarea contestatoare este instituție publică și că dovada lipsei fondurilor pentru plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, precum și a măsurilor luate de Statul Român pentru asigurarea acestora, rezultă din acte normative publicate în Monitorul Oficial, respectiv din preambulul care justifică adoptarea O.U.G. nr. 10/2014, precum și în Decizia nr. 528/2013 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la O.U.G. nr. 10/2013.
Din această perspectivă, instanța consideră relevantă argumentația reținută de Curtea Constituțională pentru respingerea criticii de natură extrinsecă, respectiv „situația extremă generată de imposibilitatea de a asigura sumele suplimentare pentru plata tuturor despăgubirilor acordate în urma aplicării Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 393/2006, fără afectarea echilibrului bugetar, îndeplinește cerințele unei stări de fapt obiective, cuantificabile și independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv acela al menținerii echilibrelor bugetare și al respectării angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar”.
Totodată, instanța reține că intimații-creditori nu au făcut dovada inițierii, anterior începerii executării silite, a procedurii pentru plata voluntară a despăgubirilor, conform art. 18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobată prin H.G. nr. 1120/2006, conform cărora solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cererea fiind însoțită de hotărârea comisiei județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar în cazul în care există mai mulți beneficiari sau moștenitori, aceștia transmit, și procură notarială, în original, prin care toți beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o terță persoană să primească plata întregii sume, împreună cu dovada prevăzută la alin. 2 privind contul persoanei desemnate sau actul notarial, în original sau copie legalizată (certificat de moștenitor, contract de partaj voluntar), din care rezultă cotele în care vor fi împărțite despăgubirile între beneficiari.
III. Instanța consideră că este întemeiat și ultimul motiv invocat prin contestația la executare, cu privire la actualizarea creanței, aceasta fiind realizată de către executorul judecătoresc, cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014, conform cărora actualizarea sumei se face prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aceste dispoziții fiind derogatorii de la cele cuprinse la art. 628 alin. 3 Cod procedură civilă, care permit actualizarea creanței de către executorul judecătoresc.
Pentru aceste considerente, având în vedere că executarea silită a fost începută împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor, pentru realizarea unei creanțe care nu are caracter exigibil și fără respectarea de către creditori a procedurii speciale de executare a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice, prevăzută de art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 22/2002, în temeiul art. 703 raportat la art. 176 pct. 6 Cod procedură civilă, instanța va admite contestația la executare și va anula procedura de executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 447/2015 deschis la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații.
Întrucât a fost soluționată contestația la executare, fiind desființată executarea silită, în conformitate cu art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de suspendare a executării silite rămâne fără obiect.
De asemenea, având în vedere că din înscrisurile depuse de contestatoare și din actele de executare comunicate de către executorul judecătoresc nu rezultă consemnarea sumelor de bani poprite, în conformitate cu art. 722 Cod procedură civilă, instanța va constata că cererea de întoarcere a executării silite este lipsită de obiect.
Prezenta hotărâre judecătorească se va comunica, din oficiu, către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații, după rămânerea definitivă, conform art. 719 alin. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având C.U.I._, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimații C. E., având CNP_, cu domiciliul în Comănești, ., județul Bacău, C. M., având CNP_, cu domiciliul în . L. Ilvei, nr. 405, jud. Bistrița Năsăud, și cu reședința în Sângeorz Băi, .. 30, județul Bistrița Năsăud, G. I., având CNP_, cu domiciliul în ., G. O., având CNP_, cu domiciliul în Drobeta-T. S., .. 225, ., G. I. N., având CNP_, cu domiciliul în Moreni, ., ., ., jud. Dâmbovița, și I. V., cu domiciliul în Drobeta-T. S., ., jud. M., toți cu domiciliul ales în București, ., ..
Anulează procedura de executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 447/2015 deschis la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații.
Constată că cererea de suspendare a executării silite și cererea de întoarcere a executării silite sunt lipsite de obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 718 alin. 1 și art. 651 alin. 4 Cod procedură civilă.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. M. B.
Se comunică:
- contestatoarei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, la sediul din București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1;
- intimatei C. E., la domiciliul din Comănești, ., județul Bacău, și la domiciliul ales în București, ., ., .;
- intimatului C. M., la reședința din Sângeorz Băi, .. 30, județul Bistrița Năsăud, și la domiciliul ales în București, ., .;
- intimatului G. I., la domiciliul din ., și la domiciliul ales în București, ., ., .;
- intimatului G. O., la domiciliul din Drobeta-T. S., .. 225, ., ., și la domiciliul ales în București, ., ., .;
- intimatului G. I. N., la domiciliul din Moreni, ., ., ., și la domiciliul ales în București, ., ., .;
- intimatei I. V., la domiciliul din Drobeta-T. S., ., jud. M., și la domiciliul ales în București, ., ., .;
- către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații, după rămânerea definitivă.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./11 ex./03.11.2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
