Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 14899/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. V.
Grefier: C. I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. P. și pe pârâta S.C. R. E. CONSULTING S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare a cauzei, cât și la cea de a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, reprezentantul convențional al reclamantului a depus cerere de amânare, după care:
Instanța urmează a respinge cererea de amânare a judecății, având în vedere că aspectele prezentate de apărătorul reclamantului vizează doar administrarea probelor, iar la acest moment urmează a se stabili instanța competentă să soluționeze cauza, potrivit dispozițiilor art. 131 C.proc.civ.
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și reține cauza în vederea soluționării excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 26.06.2014 sub nr._/281/2014, reclamantul S. P. a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. E. CONSULTING S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 24.640 lei, reprezentând remunerații restante datorate de pârâtă conform contractului de cesiune a drepturilor de autor încheiat între părți.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, Legii nr. 84/1995 și art. 1272 C.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform dovezii de la fila 13.
La data de 10.12.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta a formulat întâmpinare și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 107, 193 și 205 C.proc.civ. și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 4305/02.04.2015, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2015 sub nr._ .
Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Potrivit criteriului impus de art. 248 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, dilatorie și absolută.
Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă. În speță, excepția necompetenței materiale a judecătoriei a fost invocată de instanță, la primul termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul dosar este formulată în materie de proprietate intelectuală, având ca obiect remunerații pretins datorate de pârâtă cu titlu de drepturi patrimoniale de autor.
Potrivit dispozițiilor art. 94 pct.1 lit. j și lit. h Cod procedură civilă, judecătoria soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, precum și cererile privind obligația de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual ori necontractual cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
În opinia instanței, dispozițiile legale sus-menționate trebuie interpretate restrictiv, în sensul în care nu orice cerere având ca obiect o obligație de a face ori de a nu face cu caracter nepatrimonial si nu orice cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv este de competența judecătoriei, ci doar acele cereri a căror natură juridică relevă un litigiu de drept privat ori de „drept comun”.
Instanța apreciază că modificările legislative în cadrul procedurii civile nu au avut în vedere scoaterea din sfera de competență a Tribunalului a soluționării cererilor având ca obiect un litigiu de proprietate intelectuală, ci doar cuprinderea acestora în formularea sintetică ce se regăsește în dispozițiile procedurale ce prevăd competența Tribunalului.
În acest sens, faptul că principalul act normativ în materie – Legea nr. 8/1996 – se referă generic la instanțele judecătorești competente să soluționeze litigiul, fără a indica o instanță anume, duce la concluzia că toate cererile ce intră sub incidența acestei legi, în măsura în care nu sunt în mod expres date în competența unei instanțe, sunt de competența tribunalelor.
De asemenea, instanța mai are în vedere faptul că vechiul cod de procedură civilă reglementa distinct, la art. 2 pct. 1 lit. b și respectiv la lit. e, procesele și cererile în materie civilă, respectiv procesele și cererile în materia creației intelectuale, pentru acestea din urma competenta revenind tribunalului, ca instanță de fond, indiferent de valoarea obiectului lor, spre deosebire de cele în materie civilă, pentru care competența instanței de fond era dată de valoarea obiectului acestora.
În actuala reglementare, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul apare ca instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță.
Această competență rezultă din atribuirea către tribunal, spre soluționare în primă instanță, a tuturor cererilor care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, atribuire prevăzută expres în art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, într-o formulare aproape identică celei din art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă din 1865 cu referire la judecătorie, care a reprezentat instanța de drept comun în reglementarea anterioară.
Or, printre cererile date în competența expresă a judecătoriei potrivit art. 94 Cod procedură civilă nu se regăsesc și cererile în materia creației intelectuale, întrucât legiuitorul a înțeles să precizeze expres, prin lit. j a acestui text, că judecătoria este competentă să soluționeze cererile evaluabile în bani sub 200.000 lei, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, neînțelegând să facă precizări, în același sens, în privința celor având ca obiect drepturi de autor sau drepturi conexe, reglementate distinct de Legea nr. 8/1996.
Astfel, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât cererile în materia creației intelectuale nu sunt date prin lege în competența altei instanțe, competența soluționării prezentei cauze revine tribunalului, ca instanță de fond.
Ca un argument în plus în acest sens, instanța are în vedere faptul că, la nivelul tribunalelor, sunt constituite complete specializate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală, iar constituirea completelor specializate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală și soluționarea cauzelor din acest domeniu de către complete specializate a reprezentat o măsura strategică privind armonizarea legislației naționale în domeniul proprietății intelectuale cu normele de drept comunitar și cu prevederile acordurilor internaționale la care România este parte, consfințită ca atare la pct. 9 din Strategia Națională adoptata prin H.G. nr. 1424/2003.
Pentru aceste considerente, având în vedere normele legale imperative menționate care reglementează un caz de competență materială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S. P. cu sediul în Băicoi, ., județul Prahova și pe pârâta S.C. R. E. CONSULTING S.R.L. cu sediul în București, ., ., în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. I. V. C. I. C.
Red./Thred.R.I.V./C.I.C./21.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 07-09-2015, Judecătoria... → |
|---|
