Contestaţie la executare. Sentința nr. 3378/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3378/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3378/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 3378/2015

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. A.

GREFIER:G. D. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimata G. Z., având ca obiect contestație la executare SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE, DOSAR 1409/2014.

Dezbaterile si susținerile parților au avut loc la data de 09.02.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la data de 16.02.2015 și apoi la aceasta data când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a chemat în judecată pe intimata G. Z., solicitând instanței anularea executării silite dispusă prin dosarul de executare nr. 1409/2014, suspendarea tuturor actelor de executare silita dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti, suspendarea executarii silite dispusa prin dosarul nr. 1409/2014 intocmit de B. B. C. pana la solutionarea cauzei, restabilirea situatiei anterioare executarii Hotararii nr. 185/2012.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că procedura de executare silita a fost inceputa impotriva unei persoane care nu mai are calitatea de debitor incepand cu data de 18.12.2014, data la care a intrat in vigoare Legea nr. 164/2014. De asemenea, a aratat ca potrivit dispozitiilor art. 11 alin. 3 din acelasi act normativ, orice procedura de executare silita se suspenda de drept, pana la implinirea termenelor la care devin scadente obligatiile de plata prevazute in titlurile de plata emise conform art. 10 alin. 6. S-a mai precizat ca somatia a fost emisa cu incalcarea prevederilor OG nr. 22/2002 in sensul ca art. 2 prevede un termen de 6 luni in care institutia publica este obligata sa dispuna toate masurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 650 alin. 1 si 2, art. 700, art. 711 si urm. C.p.c., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, OG nr. 22/2002, OUG nr. 80/2013, Legea nr. 164/2014.

La data de 23.01.2015, contestatoarea a depus la dosar note de sedinta prin care a invocat necomunicarea incheierii prin care s-a admis cererea de investire cu formula executorie.

In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:

La data de 28.11.2012 Comisia Judeteana Cluj, prin Hotărârea nr. 185/2012 a acordat despagubiri intimatului in suma de 284.853 lei in baza Legii nr. 290/2003 .

La data de 23.12.2014 a fost înregistrată pe rolul B. B. C. cererea de executare silită formulată de creditorul Ghinda Z. a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de HOTĂRÂREA nr. 185/2012 emisă de Comisia judeteana Cluj pentru aplicarea legii nr. 290/2003 .

Prin Încheierea din sedinta din camera de consiliu din data de 11.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosar nr._/299/2014 s-a admis cererea formulată de creditorul Ghinda Z. si s-a dispus investirea cu formula executorie a Hotararii nr. 185/28.11.2012 a Comisiei Judetene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 pentru suma de 170.912 reprezentand 60 % din suma de 284.853 lei.

Prin somatia nr. 1409/23.12.2014, a fost somata debitoarea ca in conformitate cu prevederile OG nr. 22/2002 si in baza titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 185/2012 a Comisiei Judetene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sa se conformeze de indata obligatiei prevazute in titlul executoriu in sensul de a achita creditorului suma de 179.650 lei reprezentand 60 % din creanta stabilita conform titlului executoriu plus cheltuieli de executare.

In privinta exceptiei tardivitatii motivului de contestatie constand in necomunicarea incheierii de investire cu formula executorie, instanta retine ca potrivit art. 712 alin. 3 C.p.c., nu se poate face o noua contestatie la executare de catre aceeasi parte pentru motive care au existat la data primei contestatii, insa cu toate acestea, contestatorul isi poate modifica cererea initiala adaugand motive noi de contestatie daca, in privinta acestora din urma, este respectat termenul de exercitare a contestatiei la executare.

Instanta retine ca motivul constand in necomunicarea incheierii de investire cu formula executorie a fost invocat prin notele de sedinta din data de 23.01.2015.

Insa, potrivit art. 714 pct. 3 C.p.c., contestatia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data cand contestatorul a primit incheierea de incuviintare a executarii silite sau somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazul in care nu a primit incheierea de incuviintare a executarii silite si nici somatia sau executarea se face fara somatie.

Conform dovezii de inmanare existente in dosarul de executare, contestatoarei i-a fost comunicata incheierea de incuviintare a executarii silite la data de 29.12.2014.

Termenul de exercitare a contestatiei la executare este un termen procedural de decadere, supus regimului juridic prevazut de art. 180 si urm. C.p.c. in privinta calculului, a curgerii si a conditiilor de repunere in termen.

Pentru aceste considerente, retinand ca motivul de contestatie constand in necomunicarea incheierii de investire cu formula executorie a fost invocat pentru prima data la data de 23.01.2015, cu depasirea termenului prevazut de art. 714 C.p.c. si avand in vedere si prevederile art. 712 alin. 3 C.p.c., instanta va admite exceptia tardivitatii in privinta motivului de contestatie constand in necomunicarea incheierii de investire cu formula executorie, urmand a respinge ca tardiv formulat acest motiv de contestatie.

Cu privire la restul motivelor de contestatie, in raport de data inregistrarii cererii de executare silita ( 23.12.2014), instanta retine ca la data de 18.12.2014 a intrat in vigoare Legea nr. 164/2014, privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.

Dispozițiile noii legi se aplică si cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a acesteia, pentru care nu s-a efectuat plata, potrivit art. 3 alin. 2.

Printre actele administrative prin care se stabilesc dreptul la despagubiri si cuantumul acestora se afla, potrivit art. 9 lit. a si hotararea comisiei judetene, respectiv a Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, emisa inainte de . acestei legi.

Conform art. 10 alin. 1, plata despagubirilor stabilite prin actul administrativ de mai sus se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. Sumele neplatita, aferente acestor acestor acte administrative se actualizeaza cu indicele preturilor de consum pentru perioada de la momentul emiterii acestora pana la data intrarii in vigoare a acestei legi si constituie obligatii de plata, in transe, in conditiile acestei legi.

De asemenea, conform art. 10 alin. 6 si 7 si art. 11, pentru fiecare transa anuala, A. N. pentru Restituirea Proprietatilor emite un titlu de plata care in original, se comunica, in cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finantelor Publice si persoanelor indreptatite. Plata sumelor stabilite prin titlurile de plata se efectueaza de catre Ministerul Finantelor Publice, in termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.

Aplicand aceste prevederi legale situatiei de fapt din speta, instanta retine ca Hotararii nr. 185/28.11.2012 ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 164/2014, fiind un act administrativ prin care se stabileste dreptul intimatului la despagubiri, conform art. 9 lit. a, insa plata acestora urmeaza a se efectua in ordinea cronologica a emiterii, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu data de 01.01.2015 ( conform art. 10 alin. 1), in baza titlului de plata emis anual de A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, plata urmand a se efectua in cel mult 180 de zile de la data emiterii acestuia, de catre Ministerul Finantelor Publice.

In raport de prevederile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 164/2014, instanta apreciaza ca intimatul nu mai era indreptatit sa solicite la data de 23.12.2014 executarea silita a creantei constatate prin Hotararea nr. 185/28.11.2012, urmand ca posibilitatea declansarii oricarei forme de executare silita sa fie amanata in baza legii pana la implinirea termenelor la care devin scadente obligatiile de plata prevazute in titlurile de plata emise conform art. 10 alin. 6, plata despagubirii urmand a fi realizata conform prevederilor art. 10 si urm. din Legea nr. 164/2014.

In acelasi sens, instanta va retine ca executorul judecatoresc a solicitat prin adresa din data de 26.01.2015, tertului poprit Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti ridicarea amsurii popririi asupra tuturor conturilor debitorului avand in vedere dispozitiile legii nr. 164/2014.

Pentru aceste considerente, in raport de prevederile art. 703 C.p.c. instanta va admite contestatia la execuatre formulata pentru acest motiv si va dispune anularea executarii silite efectuate in dosarul de execuatre nr. 1409/2014 de catre B. B. C..

Având în vedere că analiza acestui motiv invocat de contestatoare în contestația la executare justifică admiterea cererii, celelalte motive invocate de contestatoare nu vor mai fi analizate.

In privinta cererii de suspendare a executarii silite, instanta retine ca așa cum rezultă din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește cererea avand ca obiect restabilirea situatiei anterioare executarii, instanta va avea in vedere prevederile art. 723NCPC. conform carora in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Insa, avand in vedere ca executarea silita demarata in baza titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 185/28.11.2012 nu a fost finalizata, executorul judecatoresc solicitand la data de 26.01.2015 ridicarea masurii popririi, instanta va respinge ca prematur formulata cererea avand ca obiect restabilirea situatiei anterioare executarii.

In baza art. 716 alin. 2 C.p.c., va obliga contestatoarea sa achite catre B. B. C. suma de 26,04 lei reprezentand cheltuieli aferente fotocopierii dosarului de execuatre silita.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia tardivitatii motivului de contestatie referitor la necomunicarea incheierii de investire cu formula executorie.

Respinge aceste motiv de contestatie ca tardiv formulat.

Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimata G. Z. cu domiciliul în CLUJ N., ., nr. 2-4, ., pentru celelalte motive.

Dispune anularea executarii silite efectuate in dosarul de executare silita nr. 1409/2014 de catre B. B. C..

Respinge cererea avand ca obiect suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea avand ca obiect restabilirea situatiei anterioare ca prematur formulata.

In baza art. 716 alin. 2 C.p.c. obliga contestatoarea sa achite catre B. B. C. suma de 26.04 lei reprezentand cheltuieli aferente fotocopierii dosarului de executare silita.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED.S.A./TEH. S.A./G.U.

4 EX/11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3378/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI