Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 16749/2015

Acesta este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G.

Grefier G. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimatul C. DE A. P. E. L., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 244/2014.

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.09.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constata:

Prin cererea înregistrata la data de 08.04.2015 pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._ contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatul C. DE A. P. E. L. a formulat contestatie la executare împotriva executarii silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 244/2014 aflat la B. Lex, dosar initiat la cererea creditoarei C. de A. P. E. L., solicitand instantei în temeiul art. 712 alin. 2 c.p.c. admiterea contestatiei la executare si pe cale de consecinta anularea tuturor actelor de executare silita începute de intimata împotriva contestatoarei, în temeiul art. 711 alin. 3 c.p.c. anularea Încheierii pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosar nr._/299/2014 prin care s-a admis cererea de încuviințare a executarii silite, încheierea fiind data fara îndeplinirea conditiilor legale.

In motivarea în fapt, contestatoarea a arătat în esenta ca prin Încheierea pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosar nr._/299/2014 instanta de fond a admis cererea de încuviințare a executarii silite înaintata de B. Lex la cererea creditoarei C. A. P. E..

Prin aceasta încheiere, instanta a încuviințat executarea silita împotriva contestatoarei în temeiul titlului executoriu contract de asistenta juridica nr._/2011 din data de 30.04.2012 pentru recuperarea sumei de 3000 lei reprezentand onorariu de succes, 1500 lei reprezentand onorariu fix, dobanda penalizatoare, plus cheltuieli de executare.

S-a învederat ca la data de 11.07.2014 li s-a comunicat de catre B. Lex adresa nr. 1632/07.07.2014 de înștiințare a popririi asupra conturilor contestatoarei ăpana la concurenta sumei de 7889,38 lei, din care suma de 3000 lei reprezentand onorariul de succes pentru avocat P. E., 621,19 lei dobanda legala penalizatoare, 1500 lei reprezentand onorariul fix pentru avocat P. E., 310,59 lei reprezentand dobanda legala aferenta onorariului fix, 2457,60 lei cheltuieli de executare silita.

S-a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale a contestatoarei motivat de faptul ca . nu are nici un raport contractual încheiat cu cabinet de avocat P. E., contestand obligativitatea plății onorariului de succes ca parte care a cazut în pretentii în Dosarul nr._, precum si obligativitatea la plata încă o data a onorariului fix în cuantum de 1500 lei, aratand ca plata acestui onorariu a facut obiectul unui alt dosar de executare silita nr. 7/2014, așa cum rezulta din Adresa privind înstiințarea popririi nr. 829/11.04.2014.

De asemenea, s-a învederat ca se contesta cuantumul onorariului executorului judecatoresc stabilit prin încheierea din data de 04.07.2014, apreciind ca nu se justifica față de activitatea efectiv prestata de organul de executare.

In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 711 c.p.c.

In sustinerea cererii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 8-31).

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma totala de 500 lei.

Intimatul legal citat nu a formulat întampinare în cauza.

In vederea solutionarii cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 244/2014 instrumentat de B. Lex în copie conforma cu originalul.

Analizand cererea și înscrisurile depuse la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 c.p.c. potrivit cu care, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța va soluționa mai întâi excepția autorității de lucru judecat invocata din oficiu, reținând următoarele:

Potrivit art. Art. 430. -(1) NCPC ” Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ”

Analizand înscrisurile de la dosar, instanța constată că cererea care formeaza obiectul dosarului de față a mai format obiectul dosarului nr._/299/2014 care s-a aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti și în care a fost pronunțata Sentința civila nr._/18.12.2014 prin care a fost admisa contestatia la executare si s-a dispus anularea tuturor actelor de executare nr. 24/2014 B. Lex, inclusiv a încheierii de ședință pronunțata la data de 13.06.2014 în dosarul nr._/299/2014.

Astfel, cu privire la cererea contestatoarei se constată că s-a mai pronunțat o instanță, care în cuprinsul dispozitivului hotărârii a statuat cu privire la fondul cererii contestatoarei, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate.

Prin urmare, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 430 c.p.c., fiind îndeplinite condițiile existenței autorității de lucru judecat, litigiul privind aceleași părți, obiect și cauză, efectele lucrului judecat fiind tocmai în sensul că nimeni nu poate fi chemat în judecata de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, astfel cum prevad dispozițiile art. 431 alin. 1 c.p.c.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, în baza art. 432 c.p.c instanța va admite excepția autorității de lucru judecat ca întemeiată, și va respinge contestatia la executare pentru autoritate de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocata din oficiu.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, . sector 2, în contradictoriu cu intimatul C. DE A. P. E. L., cu sediul în B., ., ., ., pentru autoritate de lucru judecat.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. G. G. R.

Red: RG/Th.red: RG/G.R.

4ex/23.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI