Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 16820/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 24.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârât S. R. B., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, a precizărilor și înscrisurilor solicitate reclamantei, precum și faptul că reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, iar pârâta a depus la 21.09.2015 întâmpinare, după care,

Instanța, în temeiul art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării, constată că și pârâta a invocat, prin întâmpinare, excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2015 sub număr de dosar_, având ca obiect întoarcere executare, reclamanta . a solicitat instanței obligarea pârâtei S. R. B. la restituirea sumei de bani executată în cadrul dosarului de executare nr. 38/2011, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 9790/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._ a fost admisă contestația formulată de O. P. SA și s-a dispus anularea parțială a proceselor-verbale de stabilire debit și cheltuieli de executare întocmite de către B. B. în cadrul procedurii executării silite ce a format obiectul dosarului de executare nr. 38/2011.

Reclamanta a susținut că Judecătoria Oradea nu s-a pronunțat în ce privește restabilirea situației anterioare, reținând faptul că nu au fost depuse înscrisuri din care să reiasă existența plăților, motiv pentru care prin prezenta cerere reclamanta a solicitat întoarcerea executării silite întemeiată pe dispozițiile art. 404 indice 2 alin. 3 C.proc.civ., vizând restituirea parțială a sumelor de bani în măsura întinderii sancțiunii anulării dispuse de către instanță.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 4041, 4042 alin. 3 C.proc.civ.

În probațiune reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză.

La solicitarea instanței Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Beiusan a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare nr. 38/2011.

Prin întâmpinarea depusă la 21.09.2015 pârâta a invocat excepția netimbrării cererii de întoarcere a executării silite, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 1, excepția prescripției dreptului de a cere întoarcerea executării silite, excepția nulității cererii de chemare în judecată întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 112 pct. 3 C.proc.civ. și excepția autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 24.09.2015, instanța a invocat și din oficiu excepția netimbrării cererii, pe care, analizând-o cu prioritate, o apreciază vădit întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, „Cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 5.000 lei.”

Prin rezoluția de primire a dosarului de la data de 01.07.2015, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a se conforma mai multor obligații stabilite în sarcina sa, printre care și obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei dacă valoarea cererii nu depășește 5000 lei sau taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei dacă valoarea cererii depășește 5000 lei, conform art. 10 alin. 4 din OUG 80/2013 și să depună dovada în original la dosar, sub sancțiunea anulării cererii.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii.

Reclamanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, deși taxa judiciară de timbru trebuia să fie plătită anticipat, conform art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013 pentru învestirea legală a instanței. Instanța reține că taxa de timbru nu a fost achitată nici anticipat, nici până la momentul primului termen de judecată, iar potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare primită la fila 51 vol. I, reclamantei i s-a adus la cunoștință obligația mai sus arătată.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția invocată din oficiu la termenul din data de 24.09.2015 și va anula cererea ca netimbrată.

În ceea ce privește capătul de cerere formulat de pârâtă referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că acestea se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest sens, analizând actele dosarului, instanța constată că pârâta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în prezenta cauză, astfel încât acestea nu pot fi acordate de instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii – invocată de instanță din oficiu și pe cale de consecință:

Anulează cererea formulată de reclamanta O. P. S.A. cu sediul în sector 1, București, . în contradictoriu cu pârâta S. R. B. cu domiciliul în ORADEA, ., ., jud. Bihor și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocat S.-L. R.-I., în Oradea, .. 41, ., ca netimbrată.

Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.09.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/29.09.2015

.Printat – 2 exemplare/ Comunicări - 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI