Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 19485/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 26 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe contestatorul H. H. și pe intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare, întoarcere executare.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2015, sub numărul de mai sus, contestatorul H. H. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, anularea și desființarea titlului executoriu nr._/30.03.2015, anularea tuturor formelor de executare silită ce fac obiectul dosarului nr. 7024/40/_ /_, inclusiv a somației nr._/30.03.2015, întoarcerea executării silite dacă va fi poprit debitul până la data soluționării contestației și obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată- taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că deciziile accesorii nu i-au fost comunicate în mod legal, încălcându-i-se dreptul la apărare reglementat de art. 209 C.proc.fiscală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 C.proc.civ., art. 174, art. 44 și art. 45 C.proc.fiscală.
Contestatorul a alăturat cererii sale înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1.300 lei.
La data de 08.07.2015, intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
A arătat intimata că declarațiile semnate de contribuabil îi sunt opozabile de la data depunerii acestora la organul fiscal, astfel că titlurile de creanță, ce au stat la baza executării silite contestate, au fost emise cu respectarea principiului autodeclarării. Din momentul în care contribuabilul a declarat aceste obligații fiscale către organul fiscal, avea cunoștință de impozitele pe care le datorează în baza acestor declarații și despre scadența acestora, precum și de debitele și obligațiile anterioare acestora- mai vechi. Titlurile de creanță prin care au fost stabilite obligațiile bugetare principale se bucură de prezumția de legalitate, fiind acte de autoritate, ce nu au fost contestate pe cale administrativă în condițiile art. 205 și urm. C.proc.fiscală și nici suspendate la executare. Creanța pusă în executarea silită contestată a fost stabilită, potrivit dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. a) și b) și art. 119 alin. (4) raportat la art. 82 alin. (2) din C.proc.fiscală, prin deciziile de calcul accesorii comunicate contribuabilului în conformitate cu dispozițiile art. 44 din O.G. nr. 92/2003.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205- 206 C.proc.civ., O.G. nr. 92/2003.
Intimata a depus la dosar înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri și a respins contestatorului proba cu expertiza contabilă solicitată, ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În prealabil, reține că potrivit art. 172 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”, iar în temeiul art. 172 alin. (3) din același act normativ „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”
Prin somația nr._/30.03.2015 (fila 4) emisă de intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice s-a adus la cunoștința contestatorului H. H. că datorează suma de 34.365 lei, potrivit titlului executoriu nr._/30.03.2015, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Conform titlului executoriu antemenționat (fila 5), documentele prin care s-a evidențiat suma de plată sunt reprezentate de șase decizii de calcul accesorii.
Decizii accesorii sunt, potrivit art. 88 alin. (1) lit. c) din C.proc.fiscală, acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, respectiv titluri de creanță, conform art. 110 C.proc.fiscală. Astfel, față de dispozițiile art. 141 alin. (2) C.proc.fiscală, instanța apreciază că pentru a deveni titluri executorii acestea trebuiau comunicate contribuabilului în modalitatea stabilită în mod expres de art. 44 C.proc.fiscală.
Are în vedere de asemenea instanța și decizia interpretativă nr. 536/28.04.2011 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 482/07.07.2011, care stabilește că este necesară respectarea ordinii imperative prevăzute de art. 44 alin. (2) din C.proc.fiscală, nefiind suficientă comunicarea directă prin publicitate a actelor administrative fiscale.
Or, în condițiile în care intimata nu a făcut dovada comunicării către contestator a deciziilor de calcul în condițiile antemenționate (indicând în mod expres- fila 37- că acestea au fost comunicate numai prin publicitate, prin afișarea concomitent la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a unui anunț), instanța apreciază că titlul invocat nu are caracter executoriu.
În considerarea celor ce preced și în temeiul art. 174 alin. (3) C.proc.fiscală, instanța va admite contestația la executare și va anula titlul executoriu nr._/30.03.2015 și somația nr._/30.03.2015 și celelalte acte de executare emise în dosarul de executare silită nr. 7024/40/_ /_.
În temeiul art. 723 C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite, având în vedere că nu s-a făcut dovada executării vreunei sume de bani în baza actelor de executare anulate.
Totodată, în temeiul art. 451- art. 453 C.proc.civ., constatând culpa procesuală a intimatei, instanța o va obliga pe aceasta să-i plătească contestatorului suma de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată- onorariu de avocat (pe care instanța îl apreciază proporționat raportat la valoarea și complexitatea pricinii și volumul de muncă depus de apărătorul reclamantului).
Instanța va respinge însă solicitarea reclamantei de obligarea a intimatei la plata taxei judiciare de timbru, având în vedere, pe de o parte, că taxa judiciară de timbru achitată pentru contestația la executare poate face doar obiectul restituirii, la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, fără a putea fi solicitată de la partea adversă, iar pe de altă parte că cererea de întoarcere a executării silite pentru care s-a achitat o taxă judiciară de timbru de 300 lei a fost respinsă prin prezenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de contestatorul H. H., domiciliat în București, ..9, sector 1 și cu domiciliul procesual ales la C. de A. V. H., din București, ..27, ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 1, prin D.G.R.F.P. București, din București, ., sector 2.
Anulează titlul executoriu nr._/30.03.2015 și somația nr._/30.03.2015 și celelalte acte de executare emise în dosarul de executare silită nr. 7024/40/_ /_.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata taxei judiciare de timbru.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. ConstantinescuAlexandra I. M.
Red. Jud. A.C./ Gref. A.I.M./ 02 decembrie 2015
← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... → |
---|