Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 13587/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 08 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. C.

Grefier: C. I. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. și pe pârâta M. CF S.A., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic M. I. care depune delegație la dosar și pârâta, prin avocat cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței atașarea dosarului de executare, precum și faptul că, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare, iar reclamanta a depus cerere modificatoare, după care:

Instanța comunică reclamantei, prin consilier juridic, un exemplar al întâmpinării, precum și pârâtei, prin avocat, un exemplar al cererii modificatoare. De asemenea, instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 și acordă cuvântul părților asupra acesteia.

Reclamanta, prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea instanței.

Pârâta, prin avocat, solicită respingerea excepției, față de împrejurarea că sediul terțului poprit se află în sectorul 1 București.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 03.06.2015 sub nr._, contestatoarea C. N. de Cai Ferate SA a chemat în judecată pe intimatul M. CF SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea intimatei la restituirea sumei de 2.775.917,84 lei actualizata cu dobanda legal incepand cu data de 16.04.2013 pana la data platii efective si cu indicele inflatiei, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin sentinta civila nr. 6646/2012 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 in dosarul nr._ a fost obligata reclamanta sa-i platesca paratei suma de 8.352.932,92 lei, parata incepand executarea silita impotriva contestatoarei in cadrul dosarului de executare nr. 1693/2012 al B. D. si D. fiind executata suma de 2.775.917,84 lei. Arata reclamanta ca, ulterior, prin decizia nr. 29.10.2014 Tribunalul Bucuresti a dispus anularea executarii silite in dosarul nr. 1693/2012, iar prin decizia nr. 1145/20.08.2014 a fost desfiintat titlul executoriu.

In drept, contestatia a fost intemeiata pe dispozitiile art.404 indice 1 C.proc.civ., alte dispozitii incidente in cauza.

In sustinerea contestatiei s-au depus la dosar inscrisuri in fotocopie.

Intimata a formulat intampinare in cauza prin care a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata aratandu-se ca nu s-a incasat suma ce se solicita prin cererea de fata si ca executarea silita a fost efectuata cu buna-credinta, astfel incat aceasta nu are obligatia de a achita dobanda legala si actualizarea cu indicele inflatiei.

Solicita intimata si respingerea cererii de restituire ca inadmisibila

Cu privire la exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti privind cererea de intoarcere a executarii silite efectuate in dosarul de executare nr. 1693/2012 al B. D. si D., instanta retine:

Potrivit art.404^2 C.p.c., in cazul in care instanta judecatoreasca a desfiintat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotarare, si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii.

Daca nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executarii in conditiile alin. 1 si 2, cel indreptatit o va putea cere instantei judecatoresti competente potrivit legii.

Conform deciziei ICCJ nr. 5 din 12 martie 2012, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare. Conform art. 373

C.p.c., instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.

In speta de fata, pentru realizarea dreptului de creanta stabilit prin sentinta civila nr. 6646/2012 a fost infiintata poprirea asupra sumelor de bani datorate debitorului de catre Banca Romaneasca ( f.39), Romanian International Bank ( f.45,41), Banca Comerciala R. (f.66), Unicom Tranzit SA(f.208), Servtrans Invest SA (f.209), Rail Cargo Romania SRL ( f.204), in ceea ce priveste celelalte adrese de infiintare a popririi emise de executorul judecatoresc retinandu-se ca destinatarii nu au confirmat existenta raportului juridic si nu au efectuat nicio plata, iar executorul judecatoresc nu a solicitat validarea popririi, astfel incat, fata de aceste persoane juridice nu se poate retine calitatea de tert poprit in cadrul dosarului de executare nr. 1693/2012.

Platile a caror restituire se solicita in cauza de fata au fost efectuate de Unicom Tranzit SA cu sediul in Voluntari, Servtrans Invest SA cu sediul in Bucuresti-sectorul 2, Rail Cargo Romania SRL cu sediul in Otopeni.

In cazul cererii de intoarcere a executarii silite, ca si in cazul contestatiei la executare, competenta este absoluta, conform art. 159 pct. 3 C.p.c., partile neputand sa o inlature, astfel incat, fata de imprejurarea ca sediul tertilor popriti se afla in Voluntari, Bucuresti-sectorul 2 si Otopeni, instanta urmeaza sa admita exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti privind cererea de intoarcere a executarii silite efectuate in dosarul de executare nr. 1693/2012 al B. D. si D. si sa decline competenta in favoarea Judecatoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1.

Declina competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. cu sediul în București, .. 38, sector 1 și pe pârâta M. CF S.A. cu sediul în Pitești, .. 115, județ Argeș in favoarea Judecătoriei B..

Definitiva.

Pronuntata in ședința publica azi, 8.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. C. I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI