Întoarcere executare. Sentința nr. 695/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 695/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 695/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Ședința publică de la 16.01.2015
Sentința civilă nr. 695/2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
GREFIER: M. L. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. pentru Admnistrarea Activelor Statului și pe intimat G. L. S., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 09.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 16.01.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberâd asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2014 sub nr. dosar_, contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), în contradictoriu cu intimata G. L. S. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de B.E.J. G. P. în dosarul de executare nr.E42/2014, constând în somația, încheierea de încuviințare a executării siltie din 05.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, solicitând anularea acestora și întoarcerea executării silite. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării silite.
În motivarea contestației, petenta a arătat că, în esență, prin sentința civilă nr.2608/P1/09.05.2011 a Tribunalului T., AAAS nu a fost obligată la plata unei sume de bani (obligație de da). Prin urmare, petenta nu poate fi pusă în executare prin procedura executării silite a obligațiilor de a da.
A susținut că dispozițiile în materia executării silite cuprind reglementări exprese cu privire la situația în care obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin alte persoane decât debitorul, or față de aceste reglementări exprese și speciale, sunt nelegale actele de executare silită întocmite în dosarul nr.42/2014.
A invocat faptul că începerea executării silite prin somația mobiliară este nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile art.666-667 C.pr.civilă, precizând că aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale O.G. nr.22/2002, care prevăd pentru instituțiile publice un termen de 6 luni, derogatoriu de la termenul general prevăzut de dispozițiile noului C.pr.civilă.
Astfel, executorul judecătoresc avea obligația legală de a transmite petentei o somație de plată în temeiul O.G. nr.22/2002 și nu o somație mobiliară.
A susținut că necomunicarea actelor prevăzute de art.666 C.pr.civilă atraga nulitatea executării.
Petenta a invocat excepția prescripției dreptului de a cere și a efectua executarea silită a A., în temeiul art.405 C.pr.civilă 1865.
Astfel, s-a arătat că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr._/10.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2009, ce a fost îndreptată prin încheierea din 18.11.2010.
Având în vedere faptul că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă de la data de 09.05.2011, acesta s-a împlinit la data de 09.05.2014.
A mai arătat că executorul judecătoresc a nesocotit dispozițiile art.1, art.2 și art.3 din O.G. nr.22/2002 raportat la art.3 ind.1 din O.U.G. nr.23/2004, întrucât legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul AAAS, autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii impotriva AAAS.
A învederat că petenta, în calitate de ordonantor principal de credite, este singura instituție care poate dispune efectuarea de plăți către debitori, executorul judecătoresc nu poate, în această fază procesuală, să înfăptuiască nici un act de executare.
În ceea ce privește natura juridică a termenului de 6 luni, reglemantat de art.2 din O.G. nr.22/2002, acesta este un veritabil termen de grație acordat de lege, debitorului instituție publică, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acetor debitori este amânată până la împlinirea termenului.
Cât privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de exdecutare, s-a solicitat anularea acestora, întrucât au fost încălcate dispozițiile art.39 din Legea nr.188/2000 și cele ale Ordinului M. Justiției nr.2561/2012, precum și cele ale Codului fiscale cu privire la TVA.
Astfel, dispozițiile procedurale în materia executării silite cuprins reglementări exprese cu privire la obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin alte persoane decât debitorului, or, față de aceste reglementări exprese si speciale, având aceeași finalitate, sunt nelegale actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr.41/2014.
A învederat că executorul judecătoresc avea doar obligația de a trimite notificarea conținând somația de plată, acesta a trecut direct la executarea silită solicitând și cheltuieli de executare.
A susținut că debitorul are dreptul să plătească de bunăvoie, în termenul de 6 luni, dar executorul judecătoresc calculează și pretinde onorarii fără a îndeplini acte de executare.
Actul de procedura pe care l-a avut în vedere legiuitorul în Legea nr.110/2007 este cel prevăzut la art.7 din Legea nr.188/2000 care prevede că executorul judecătoresc are următoarele atribuții „la lit.b) specificând notificarea actelor judiciare și extrajudiciare”.
În aceste condiții nu poate fi vorba de aplicarea art.7 lit.a) „punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii”.
Astfel, cheltuielile de executare ar fi trebuit calculate pentru categoria notificare și alte acte de executare, adică un onorariu minimal de 20 lei și onorariu maximal de 400 lei.
S-a menționat că s-au stabilit in sarcina AAAS sume de plată cu titlu de cheltuieli de executare, fără a lua în considerare termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile speciale.
A mai invocat faptul că executorul judecătoresc a stabilit prin încheiere un onorariu de 248 lei, valoare ce depășește cu mult valoarea maximă prevăzute de lege.
A arătat că onorariul executorului judecătoresc a depășit onorariul maximal, prin includerea TVA-ului.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.711 și urm. C.pr.civilă.
În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, atașând la dosar, în copie, înscrisuri (filele 11-13).
Contestatoarea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În data de 04.12.2014, executorul judecătoresc a înaintat dosarul de executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr.2608/PI pronunțată în data de 09.05.2011 de Tribunalului T. în dosarul nr._, s-a dispus obligarea pâratei A. București să emită dispoziție motivată privind soluționarea notificării reclamantei, depusă la 11.08.2001 prin intermediul B. Vasvari A., înregistrată sub nr.457/2001, prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilele ce au constituit patrimoniul fostei societăti comerciale Fabrica Lugojana de Calapoade și Mărfuri din Lemn S.A., actualmente S.C. ROSADA SA din Lugoj”.
Prin Decizia nr.2504 din data de 05.12.2012, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul formulat de A. împotriva sentinței pronunțate în data de 09.05.2011 de Tribunalului T. în dosarul nr._ .
În data de 05.11.2014, creditorul G. L.-S. a formulat cerere de executare silita, cererea fiind înregistrată de B.E.J. G. P. sub nr.2076/05.11.2014 (fila 19), încuviințarea executării silite fiind dispusă în aceeași zi (fila 24).
Prin încheierea din 11.11.2014, executorul judecătoresc a stabilit în sarcina de plată a debitorului suma de 248 lei, cu titlu de cheltuielile de executare ocazionate de executarea silută, din care onorariu de executor judecătoresc în valoare de 200 lei și TVC de 48 lei (fila 27).
În data de 11.11.2014, executorul judecătoresc G. P. a emis somația nr.42 în dosarul de executare nr.42/2014, prin care în temeiul art.731 alin.1. coroborat cu art.667 C.pr.civilă si O.G. nr.22/2002, a somat contestatoarea să se conformeze de îndată obligației prevăzute în titlul executoriu, în sensul emiterii unei dispoziții motivate privind soluționarea notificării reclamantei depuse la data de 11.08.2001, privind patrimoniul foste societăți comerciale „Fabrica de Calapoade, tocuri și alte articole din lemn I. Styasni A.”, stabilite prin titlul executoriu și cheltuielile de executare din data de 11.11.2014 (fila 26).
În altă ordine de idei, analizând legalitatea și temeinicia actelor de executare contestate, prin prisma motivelor formulate de către contestatoare, a dispozițiilor legale incidente, instanța constată că aceste motive sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Având în vedere faptul că, pe de o parte, O.G. nr.22/2002 se aplică doar în cazul executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, iar, pe de altă parte, că prin cele două hotărâri judecătorești contestatoarea nu a fost obligata la plata vreunei sume de bani, ci la executarea unei obligații de a face, instanța nu va analiza argumentele intimatei întemeiate pe O.G. nr.22/2002, întrucât prevederile acestuia act normativ sunt inaplicabile în ceea ce privește obligațiile de face.
Având în vedere faptul că debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația de a emite dispoziția motivată privind soluționarea notificării reclamantei, instanța apreciază că executorul judecătoresc în mod justificat a procedat la încuviințarea executării silite și, respectiv, la stabilirea cheltuielilor de executare, în condițiile art.669 alin.2 din noul C.pr.civilă. Prin urmare, în mod corect executorul judecătoresc a emis somația din 11.11.2014 prin care a pus în vedere debitorului că executarea obligației de plată a cheltuielilor de executare se va realiza în condițiile O.G. nr.22/2002, iar obligația principală potrivit normelor de executare de drept comun.
Astfel, văzând că executorul judecătoresc nu a pus în vedere debitorului să execute obligația de plată a sumei de 248 lei în termen de o zi, astfel cum este prevăzut în art.731 alin.1 C.pr.civilă, instanța constată că somația din data de 11.11.2014 nu este o somație mobiliară, cum eronat se susține în cuprinsul contestație.
Față de cele mai sus expuse, ținând seama și de art.668 pct.2 din C.pr.civilă, instanța apreciază că au fost respectate dispozițiile art.666 si art.667 C.pr.civilă.
Ținând cont de faptul că dreptul de a cere executarea silită s-a născut în momentul în care s-a pronunțat instanța de control judiciar, precum și de împrejurarea că intimata a depus cererea de executare silită în termenul de 3 ani prevăzut de art.405 C.pr.civilă 1865, instanța apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile referitoare la prescripția dreptului de a cere executarea silită.
În ceea ce privește calcularea onorariului executorului la o valoare superioară celei maxime legale prin aplicarea TVA, instanța reține că această critică nu este întemeiată deoarece, onorariul executorului în cuantum de 200 lei a fost stabilit cu respectarea Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordionul nr. 2561/2012, la care s-a adăugat TVA, taxă ce reprezintă un impozit indirect suportat de destinatarul final al serviciului prestat de executorul judecătoresc. În situația de față, pentru onorariul executorului judecătoresc calculat în limitele impuse de lege, se percepe această taxă superior acestei limitări legale care privește onorariul efectiv.
Acest lucru se datorează faptului că TVA reprezintă o taxă cu natură juridică specială (raportat la reglementarea din Titlul VI al Codului Fiscal) și este un impozit indirect de consum, astfel încât rolul prestatorului de servicii – executorul judecătoresc este exclusiv acela de a colecta și vărsa la buget TVA. În situația executării silite beneficiarul prestării de servicii este creditorul, însă acesta la rândul său este îndreptățit la recuperarea integrală a cheltuielilor de executare avansate, astfel încât în cele din urmă debitorul este cel care suportă și această taxă.
Pe de altă parte, instanța apreciază că suma de 200 lei nu este disproporționată față de activitatea îndeplinită de executorul judecătoresc, constând în încuviințarea executării silite, emiterea și comunicarea actelor de executare contestate.
Nu în ultimul rând, cât privește termenul de grație invocat de contestatoare, instanța atrage atenția contestatoarei că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
P. aceste considerente, instanța va respinge contestația, ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge contestația la executare privind pe contestator A. pentru Admnistrarea Activelor Statului, cu sediul în București, ., nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimata G. L. S., cu domiciliu în SATU M., . B, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. B. M. L.
C.A./5ex/18.06.2015
1 ex – se va comunica executorului judecătoresc la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 589/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
