Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2334/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2334/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2334/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 2334/2015
Ședința publică de la 10.02.2015
Instanța constituita din:
Președinte: A. A. P.
Grefier: E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor B. C. R. PRIN MANDATAR S.C. CEE COLLECT ROMANIA S.R.L. și pe debitor I. P. S.R.L., având ca obiect investire cu formulă executorie.
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților conform art. 6401 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015 sub numărul de mai sus, creditoarea S.C. B.C.R. S.A. a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. 4/95/16.01.2012 și a contractului de fidejusiune nr 4/95/B/16.01.2012, încheiate cu debitorul I. P. S.R.L..
În conformitate cu dispozițiile art. 640 indice 1 al. 2. C.proc.civ – ”Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului”
Cum în speță, nici creditorul și nici debitorul urmărit nu au sediul/domiciliul în circumscripția acestei instanțe iar sediul creditorului se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Faptul că mandatarul creditorului are sediul în sectorul 1 București nu prezintă relevanță, față de dispozițiile exprese ale art. 640 indice 1 al. 2. C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței privind pe creditor B. C. R. PRIN MANDATAR S.C. CEE COLLECT ROMANIA S.R.L. și pe debitor I. P. S.R.L.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red. A.A.P/teh EAS 2 ex./23.03.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2416/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|