Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 18144/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 08.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU
GREFIER - D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. D. S. RETELE S.R.L. și pe pârât D. I., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, sub nr._ , pe calea procedurii având ca obiect obligație de a face, reclamant S.C. D. S. RETELE S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul D. I., solicitând permiterea accesului in incinta proprietatii sale in vederea ridicării mijlocului de masurare a consumului de gaze naturale . -_, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta s-a întemeiat pe prevederile art. 1025-1032 C.Proc.Civ.
Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2015, reclamant S.C. D. S. RETELE S.R.L. a formulat cerere de renunțare judecată, solicitând instanței să ia act de acest act de dispoziție.
Instanța constată că sunt incidente dispzozițiile art. 406 alin. (1) C.proc.civ. potrivit căruia reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
In cauză, instanța, constatând că reclamanta a formulat o cerere de renunțare la judecată, va lua act de cererea depusă în acest sens conform art. 406 alin. (6) C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 406 C.proc.civ., ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant în cauza privind pe reclamant S.C. D. S. RETELE S.R.L., cu sediul în sector 4, București, . - 6, . pe pârât D. I., cu domiciliul în sector 1, București, ., .> Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. A. D. M.
Red. C.A.A./ tehnored. C.A.A. + D.M . 19.10..2015 / 4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|