Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 16154/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila Nr._/2015

Ședința publică de la 17.09.2015

Instanta constituită din:

PREȘEDINTE L. G.

GREFIER L. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . SRL și pe pârât O. V., având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 17.09.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată inregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta . SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul O. V., să se dispună obligarea acesteia la permiterea accesului în incinta proprietății sale din .. 14, ., București, în vederea ridicării mijloacelor de măsurare a consumului de gaze naturale tip G4REEN/RECK/BASEN seria BUE83__.

În motivare s-a arătat că la data de 29.09.2011, . SRL, în calitate de operator licențiat al sistemului de distribuție a gazelor natural a fost notificat de către furnizorul GDF Suez Energy Romania SA, cu privire la rezilierea contractului de furnizare a gazelor aferent locului de consum situat în ., nr. 14, ., București.

Se învederează că reclamanta, în calitate de distribuitor de gaze naturale are dreptul să aibă acces la echipamentele de măsurare a volumelor de gaze naturale amplasate pe proprietatea consumatorilor ori de câte ori este necesar. Potrivit, art. 26 lit. d din Ordinul nr. 42/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind gazele natural la clienții finali, clientul final având obligația să permită accesul reprezentantului operatorului de sistem în scopul montării/demontării echipamentului de măsurare, în situația în care acesta este amplasat pe proprietatea sa. Astfel, în baza ordinului de serviciu nr._ la data de 10.09.2013, o echipă din cadrul societății s-a deplasat la adresa mai sus menționată în vederea recuperării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale, însă nu s-a reușit această operațiunea. La data de 27.01.2014, în baza ordinului de serviciu nr._ o echipă din cadrul societății reclamante, s-a deplasat la adresa mai sus menționată, în vederea recuperării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale, însă nici de data aceasta nu s-a reușit această operațiune, mijlocul de măsurare fiind neaccesibil, aflându-se în incinta proprietății.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1165, art. 1349 și urm din N.c civ, art. 148 – 151, art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.

Pârâtul nu și-a exprimat poziția procesuală față de cererea de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit înscrisului de la fila 8, pârâtul figurează în evidențele reclamantei cu contor G4REEN/RECK/BASEN seria BUE83__ la locul de consum cu indicativul_ (f. 8).

La data de 10.09.2013, în baza ordinului de serviciu nr._ emis de reclamanta, o formație de lucru a reclamantei s-a deplasat la adresa punctului de consum din .. 14, ., București, fiind constatat lipsa de acces, ″ușă încuiată, lipsă acces ora 14,00″ (f. 9).

Ulterior, la data de 27.01.2015, în baza ordinului de serviciu nr._ emis de reclamanta, o formație de lucru a reclamantei s-a deplasat la adresa punctului de consum din .. 14, ., București, pentru demontare contor în urma neplății, fiind constatat ″interfon defect, branșament comun,, PM neaccesibil, lăsat înștiințare ora 13,05″ (f. 10).

În conformitate cu Cap II, art. 1 lit E din Decizia nr. 309/2005 privind Condițiile Generale de Contractare din 30 martie 2005 a serviciilor de distribuire a gazelor naturale, reclamanta în calitate de distribuitor de gaze naturale are dreptul să aibă acces la echipamentele de măsurare a volumelor de gaze naturale amplasate pe proprietatea consumatorilor ori de câte ori este necesar.

De asemenea, potrivit, art. 26 lit. d din Ordinul nr. 42/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind gazele natural la clienții finali, clientul final având obligația să permită accesul reprezentantului operatorului de sistem în scopul montării/demontării echipamentului de măsurare, în situația în care acesta este amplasat pe proprietatea sa.

Potrivit art. 31 alin 2 lit d din Ordinul ANRE de aprobare a Regulamentului, operatorul de sistem are dreptul să întrerupă alimentarea cu gaze naturale a clientului final în cazul în nepermiterii accesului reprezentantului operatorului de sistem în scopul de a monta/a demonta, a sigila, a întreține, a verifica sau a citi indexul echipamentului de măsurare pentru decontarea contravalorii gazelor naturale consumate ori de a verifica și de a remedia defecțiunile intervenite la instalațiile operatorului, când acestea se află pe proprietatea clientului final, pe baza unei înștiințări scrise transmise clientului final.

În cauză, reclamanta nu a făcut proba existenței raporturilor contractuale cu pârâtul pentru a putea invoca Cap. II art. 1 lit . E din Condițiile Generale de Contractare din 30.03.2015, aceasta chiar dacă contractul de furnizare gaze naturale este un contract de adeziune, implică cu necesitate manifestarea acordului de voință al clientului de a accepta condițiile contractuale predeterminate, ce nu pot face obiectul modificării. De asemenea, reclamanta nu a probat intervenirea rezilierii contractului de furnizare din partea . ROMANIA SA și nici notificarea de reziliere a contractului către pârât, după cum nu a probat îndeplinirea condiției impuse de art. 31 alin 2 lit d din Ordinul ANRE de aprobare a Regulamentului nr. 42/2012 referitoare la comunicarea unei înștiințări scrise clientului final.

Dreptul instituit prin art. 26 lit. d din Ordinul nr. 42/2012 are în vedere ipoteza existenței uneia din situațiile reglementate, reclamantul invocând rezilierea contractului, dar nedovedind intervenirea acestei cauze de încetare a contractului care să fundamenteze solicitarea de pătrundere in imobilul proprietate privată, or, pe de o parte exercițiul dreptului nu poate fi abuziv, astfel că este necesar ca reclamantul să facă dovadă rezilierii contractului pentru neplată și astfel dovada cauzei obligației pârâtului de a permite accesul în imobil în vederea demontării contorului de gaze, iar pe de altă parte, art. 31 alin 2 lit d din Ordinul ANRE nr. 42/2012 instituie condiția unei notificări prealabile, a cărei proba nu a fost făcută în cauză.

Ca urmare, neputând reține îndeplinirea condițiilor art. 26 lit. d și 31 alin 2 lit d din Ordinul ANRE nr. 42/2012, va respinge cererea de obligare a pârâtului la a permite accesul în incinta proprietății sale din .. 14, ., București, în vederea ridicării mijloacelor de măsurare a consumului de gaze naturale tip G4REEN/RECK/BASEN seria BUE83__, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată privind pe reclamant . SRL cu sediul in sector 4, București, .-6, . pe pârât O. V. cu domiciliul in sector 1, București, .. 14, ..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică,a zi, 17.09.2015.

P. GREFIER

Red. L.G., Teh. L.G., L.B.

4 ex.13.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI