Obligaţie de a face. Sentința nr. 7596/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7596/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 7596/2015
Acesta nu este document finalizat
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 7596
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE –JUD.DREDUARDO R.
GREFIER M. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. M. E., reclamant D. G. A. și pe pârât P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezinta partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca la ora 09,45 se depune de la serviciul arhiva civila cerere de lasare la urma a cauzei si note de concluzii de catre reclamanti.
Instanta lasa cauza la urma.
La strigarea cauzei la urma nu se prezinta partile.
Nemaifiind alte cereri de solutionat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 21.01.2015 reclamant D. M. E., reclamant D. G. A. a chemat in judecata pe pârâta P. B. ROMANIA S.A., solicitand constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute in contractul de credit 8088/13.04.2006, sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor contractului de credit si sa se dispuna eliminarea acestora din contract, obligarea paratei la restituirea comisionului pt analiza200 euro si comision de acordare 904 euro, obligarea paratei la restituirea diferentei de dobanda platita majorat, obligarea paratei la stabilirea ratei dobanzii la Euribor la trei luni marja fixa 5.5 pentru prima perioada a contractului, pana la apartitia OG 50/2010 si Euribor la 3 M- marja fixa de 5.5 dupa aparitia OG 50/2010, obligarea paratei la restituirea comisionului de administrare de 0,02%, adica 19,80 euro lunar- 2059,2 euro, obligarea paratei la restituirea comisionului de rambursare anticipata 288,75 euro, obligarea paratei la recalcularea si emiterea unui nou grafic de rambursare, obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate de la data achitarii pentru fiecare suma nedatorata si pana la data platii efective a acestui debit, in temeiul art.3 si 4 din OG 13/2011 si a indicelui de inflatie aplicate acestor sume.
In motivarea cererii se arata ca la data de 13.04 2006 intre reclamanți si parata a fost incheiat contractul de credit nr. 8088, prin care reclamanții au contractat un credit de nevoi personale de 45.200 euro cu garanții imobiliare.In contract reclamanții au calitatea de consumatori. Referitor la noțiunea de consumator se constata ca art 2 din legea 193/2000, asa cum a fost modificata, a preluat definiția data de art 2 alin 1 lit b din Directiva 93/13/CEE, atribuind aceasta calitate oricărei persoane persoane fizice care, prin incheiera contractului de consum, actioneaza in scopuri care se afla in afara oricărei activitati comerciale, industriuale sau de producție, artizanale ori liberale. Prin urmare protecția asigurata de norma interna, cat si de cea comunitara vizeaza in mod direct persoana fizica care prin opoziție cu profesionistul actioneaza in afara activitatii sale profesionale, legea fiind destinata a ocroti persoanele care nu actioneaza in scopul obținerii unui profit. Rațiunea reglementarilor este . se afla . de inferioritate fata de profesionist in ceea ce privește puterea de negociere si nivelul de informare. Art. 6 alin 4 din lg 193/2000 transpune art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE si are următorul continut: “ evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asocieaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil. ”
In ceea ce privește noțiunea de clauza abuziva, art. 3 din Directiva 93/13/ CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual si in contradicție cu exigenta de buna credința, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile ce decurg din contract in detrimental consumatorului. Prevederile incidente din Legea 193/2000 sunt art. 1 aloin 3 :“ se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii; Art 4 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerate abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimental consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. O clauza contractuala va fi considerate ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractile standard preformulate sau condițiile generale de vanzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respective. Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi ptr. restul contractului, inn cazul in care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.” Dispozițiile legii 193/2000 menționate mai sus transpun prevederile Directivei 93/13/CEE. In ambele reglementari se pot distinge aceleași condiții care imprima unei clauze contractuale caracter abuziv si anume: clauza sa nu fie negociata individual si sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor, in detrimental consumatorilor. De asemenea alin 3 al art 4 din lege instituie o prezumție relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia. Referitor la caracterul negociat sa nenegociat al unui contract( de adeziune, standard, preformulat) se retine ca din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale pârtilor contractante, respective rezultatul proprunerilor si contrapropunerilor sau chiar al concesiilor pârtilor, in timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte; existenta unei oferte generale si abstracte adresate tuturor potențialilor contractanți, permanente( privitioare la toate contractile incheiate . de timp) si detaliate ( cuprinzând in integralitate clauzele contractelor ce vor fi incheiate), oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voința a unei singure parti contractante). Contractul de credit 8088/ 13.04.2006 are caracterul unui contract standard preformulat, in sensul art. 4 alin. 3 din legea 193/2000, intrunind toate trasaturile generale ale unui contract de adeziune anterior menționat.Astfel reclamanții, parti contractante aflate in nevoia obținerii unei sume de bani si parata, parte contractanta deținând resurse financiare necesare satisfacerii nevoilor noastre, exista o poziție de inegalitate economica; clauzele contractuale reprezintă in fapt condițiile contractuale generale, amanuntite, stabilite de parata pentru perioada respective si anterior incheierii convenției, pentru toti potențialii clienți aflați in aceeași situatie cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voința a unei singure parti contractante, respective a paratei, reclamanții doar manifestandu-si dorința de a incheia convenția. Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clause si nici nu se limitează la ocazia oferita potențialului client de” a alege”moneda creditului, de a citi condițiile contractuale oferite de banca, ci implica ocazia oferita destinatarului de a influenta efectiv conținutul si numărul clauzelor. Parata nu poate dovedi schimbarea sau modificarea vreunei clauze din inițiative destinatarei ofertei, respective a faptului ca reclamanții au avut si alte opțiuni decât aceea de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot in integralitate. Este de notorietate faptul ca in general, băncile fac publica o prezentare a produselor in care sunt prevăzute condițiile standard de creditare pt. fiecare dintre acestea si prin intermediul carora consumatorii au posibilitatea de a cunoaște cuantumul dobânzii, plafonul maxim de indatorare, durata de rambursare, cuantumul creditului acordat, insa aceasta situatie nu echivaleaza cu negocierea efectiva a clauzelor a căror nulitate s-a cerut a fi constata, in lipsa unei dovezi clare, scrise a băncii. Banca nu a negociat efectiv si direct cu reclamanții clauzele a căror nulitate s-a solicitat, prezumția relativa instituita de lege nefiind rastumata. In atare situatia contractul de credit este unul preformulat de banca, standardizat, in care consumatorul nu are dreptul sa intervină, putând doar sa adere la el. Consumatorul fiind privat de o informare corecta si completa asupra tututor condițiilor de creditare. Același este si sensul art. 3 pct 2 din Directiva 93/13/CEE prin care se prevede ca :“ se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul clauzei, in special in cazul contrcatelor de adeziune asa cum este si contractual de credit in cauza.
In acest sens, avem in vedere disp. Art 4 din legea 193/2000 si faptul ca potrivit art 4 alin 3:“ daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.” In cauza, convenția intervenita intre reclamanți si parata cuprinde clauze prestabilite de către imprumutator, fara ca imprumutata sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica si inlatura, forma convenției fiind impusa de banca. De asemenea nu exista identitate intre caracterul special al clauzelor coventiei de credit si caracterul negociat al acestora. Condițiile sunt calificate de imprumutat drept speciale doar ca urmare a faptului ca acestea cuprind elemente care diferentieaza acest contract de altele din aceeași categorie prin - numele împrumutatului, suma acordata de banca, durata creditului, cuantumul dobânzilor si al comisioanelor. Faptul ca reclamanta a acceptat sa semneze convenția de credit in condițiile impuse de parata nu inseamna ca a renuntat la dreptul de a solicita anularea clauzelor. Potrivit unei jurisprudente constante a CJUE sistemul de protecție pus in aplicare prin directiva menționata se bazeaza pe ideea ca un consummator se gaseste . inferioritate fata de vanzator sau de furnizor, in ceea ce privește puterea de a negocia, cat si de nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la condițiile redactate in prealabil, fara a putea exercita o influenta asupra conținutului acestora - Hotararea din 27.06.2000, Oceano Editorial si Salvat Editores si Elotararea din 26.10.2006, Mostaza Claro. D. pt care, ptr. a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat in mai multe ocazii, ca situatia de inegalitate care exista intre consummator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensate decât printr-o intervenție pozitiva, exterioara pârtilor din contract.(Hot. Oceano Editorial). Contractul de credit 8088/13.04.2006 este un contract de adeziune si conține clauze nenegociate de parti sip e care noi reclamanții le contestam. Pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze in detrimental consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. Caracterul lor abuziv: La art. 5.3 din contract se arata ca “ in caz de dobanda variabila noul procent ce se va aplica soldului existent al creditului la data modificării acestuia.” fara sa fie menționata o valoare fixa a valorii dobânzii. La art. 1.2 la Contractul de credit se arata o formula de calcul a ratei lunare a dobânzii variabile RD se va calcula dupa urmatoarea fomula: Variația dobânzii anule = EURIBOR 3 M + COSTUL REZERVELOR MINIME OBLIGATORII 1.1 PE AN + MARJA 5 PUNCTE PROCENTUALE PE AN + DOBANDA 8,5 PUNCTE PROCENTUALE PE AN = 14,6 + EURIBOR 3M. Se observa ca acești indicatori sunt greu de inteles ptr un client al băncii care nu are cunostiinte financiar- bancare. Ca atare Banca nu avea dreptul de a modifica dobânda din contractul încheiat cu reclamantul prin stabilirea unei dobânzi cu 14,6 de procente mai mare decât indicele LIBOR. O.U.G. 174/2008 " a obligat creditorii sa ia masuri pentru implementarea prevederilor" acestui act normativ întrucât actul normativ mai susmenționat este imperativ si aplicabil tuturor contractelor de credit inclusiv celor ce se afla deja în derulare la data intrării în vigoare (decembrie 2008).
Ca atare, din decembrie 2008 Banca ar fi trebuit sa se supună prevederilor imperative ale legii si sa modifice dobânda exclusiv in funcție de variațiile indicelui EURIBOR, independent de voința sa proprie fara sa mai adauge vreo alta marja in calculul dobânzii.
La încheierea contractului părțile au avut in vedere, in condițiile in care dobânda a fost stabilita la 14,6% + EURIBOR 3M, iar indicele EURIBOR la 3 luni era de 0,729%, o marja a băncii de 14,6% este mult prea mare, marja care nu era menționata in clauzele contractuale.
In conformitate cu doctrina băncii si Legea nr.296/2004 (art.5 lit.c, art.27 lit.b, art.36 si art.45), banca are obligația de informare completa a clientului la momentul semnării contractului, asupra elementelor esențiale si determinate în luarea hotărârii de contractare a creditului (rata dobânzii si factorii care implementează variația acesteia) asupra riscurilor implicate, asupra clauzelor care acorda băncii drepturi specifice contractelor bancare - cum este dreptul de a modifica unilateral dobânda. La momentul contractării creditului a fost informat si a acceptat politica băncii de modificare (în sens crescător si descrescător) unilaterala a dobânzii în funcție de variația indicelui de referința EURIBOR si în niciun caz în funcție de variația maijei băncii, convenind sa suporte doar riscul creșterii valorii dobânzii de referința EURIBOR nu si creșterea maijei băncii. Omisiunea informării clientului asupra unor aspecte esențiale si determinante pentru încheierea contractului constituie practica comerciala înșelătoare în sensul art.7 din Legea nr.363/2007, sanctionata cu instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte. în luna decembrie 2008 a fost actualizata OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor. Cu aceasta ocazie, în art.9 ind.3, lit.g) din acest act normativ au fost stabilite regulile aplicabile contractelor de credit cu dobânda variabila astfel: - variația ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voința furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuațiile unor indici de referința verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru. D. urmare, băncile vor putea utiliza dobânzi variabile, dar modificările acestora trebuie sa fie realizate în funcție de indicii de referința ai pieței, independent de voința băncii. Politica băncii de modificare a dobânzii în funcție de valoarea EURIBOR are semnificația legala de majorare/diminuare a ratei dobânzii, în funcție de cresterea/scaderea valorii indicelui de referința. Reglementarea legala din OG nr.21/1992 art.9 indice 3 lit.g) pct.3 prevede: "formula dupa care se calculeaza variația dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât si în cel al reducerii acesteia". Or in contract nu este menționata componenta efectiva a dobânzii si cuantumul acesteia lunar datorat. Pentru aceste considerente solicita constatarea nulitatii absolute a clauzei referitoare la dobanda variabila si obligarea paratei la stabilirea unei dobânzi fixe in funcție de indicele EURIBOR fara adaugarea unor alte marje si procente anuale. Pe cale de consecința solicita obligarea paratei sa restituie plata nedatorata corespunzătoare incasarii unei dobânzi nedatorate ptr. perioada - aprilie 2006 si pana in momentul introducerii acțiunii. Solicita restituirea plații nedatorate avand in vedere prevederile art 1092 C civ si faptul ca actul juridic incheiat intre parti - convenția de credit - este un act juridic cu executare dintr-o data, neputand fi calificat cu executare succesiva, din moment ce obligația băncii de a remite o suma de bani este cu executare dintr-o data, iar nu succesiva, considerent pentru care restituirea prestațiilor efectuate in baza acestuia este admisibila. Astfel dobanda datorata este - 5.5 marja + 0,729 EURIBOR 3M = 6.2 % anual pana in momentul apariției OG 50/2010 si 5.5 marja - 0,729 EURIBOR 3 M = 4,771 % anual. In drept, invocam dispozițiile Legii nr.296/2004, Legea nr.193/2000, Legea nr.363/2007, OG nr.21/1992, art.1513 Cod civil, art 1092 C civ (plata nedatorata).. Comisionul de analiza si acordare. Comisionul de acordare de analiza si acordare in cuantum total de 1104 euro in situatia in care nu li s-a oferit nici macar un criteriu la momentul incheierii convenției a stabilirii acestui comision.Nu se poate avea in vedere o presupusa justificare ca acest comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentației de acordare a creditului deoarece acest comision este raportat la o suma fixa si nu la volumul si complexitate actelor ce formeza documentația, aratandu-se aceasta in mod justificat, cu atat mai mult cu cat acest contract este preformulat, pentru fiecare tip de credit. Beneficiile aduse băncii de aceste doua comisioane nu sunt pe termen scurt si pe termen lung deoarece aceste comisioane intra in cuantumul total al creditului si pentru el se plătește o dobanda pe termen lung. La momentul incheierii contractului de credit nu a existat un acord de voința din partea reclamantilor, a consumatorilor si care obliga poate partea inclusiv asupra acestui comision, contractul fiind de adeziune, preformulat. Consimtamantul dat de reclamanti la incheierea contractului este inexistent cu privire la aceste comisoane, deoarece a fost exprimat in contextul unei stări de constrângeri financiare, stare de care parata, in calitate de comerciant a știut sa se folosească si astfel sa impună obligații excesive cocontractantului aflat .. Pentru considerentele expuse mai sus ptr. plata nedatorata va solicitam restituirea sumei) de 1104 Euro incasata cu titlu de comision de analiza si acordare.
3. Clauza prevăzută la art. 1.3 lit b - comision de administrare 0.03 % aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse drept garanție - 66.000 de euro. In primul rand un prim aspect al nelegalitatii acestei clauze este dat de faptul va nivelul comisionului de administrare este fixat la valoarea imobilului adus in garanție - 66.000 euro si nu la valoare creditului 45.200 euro euro . Contractul de credit incheiat la data de 13.04.2006 este unul nenegociat, de adeziune, caracterul abuziv al acestuia fiind prezumat conform art. 4 din Legea 193/2000 precum si de anexa la acesta, iar conform art.6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fară efect pentru consumator, iar contractul va continua sa fie executat de părți doar dacă, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat. Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit acestei directive sunt definite la art. 2 noțiunile de „condiții inechitabile, consumator; vânzător sau furnizor ,,Art. 3 din actul normativ menționat arata că o condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu condiția de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Se consideră întotdeauna ca o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul condiției, în special în cazul unui contract standard formulat în avans, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat în contractele încheiate cu consumatorii ( Hotărârea pronunțată la data de 27.07.2000 în cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero Curtea de Justiție, Hotărârea pronunțată la 26.10.2006 în cauza E. M. Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotărârea Curții de Justiție din data de 4 iunie 2009 pronunțată în cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikne G.). Legat de incidența disp. art. 4 din Legea 193/2000, arata următoarele: Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale,acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului(ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Potrivit art. 1 alin. 3 din se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei- credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. La alin. 2 se arata ca o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Contractul încheiat de părți este unul preformulat, standard, iar eventualele diferențe dintre el si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții ci particularităților fiecărui client în parte. Prin urmare acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 C. civ. Disproporția dintre drepturile și obligațiile contractuale ale părților este cu ușurință demonstrată întrucât, reclamantul a suportat, pe de o parte, creșterea ratei lunare datorită devalorizării leului, iar pe de alta, comisionul de risc. Acest gen de clauze sunt abuzive nu pentru că există în contract și sunt denumite comisioane, ci pentru că ele, de fapt, fiind încasate lunar, maschează în realitate o dobândă care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision. Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovadă clară a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piață relevantă cu banca respectivă (dar care, în realitate, datorită adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) și, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților. Mai mult decât atât, clauza de acest gen este inserată în contracte preformulate, fiind identică la toate contractele de aceeași categorie, reclamantul consumator fiind pus, astfel cum prevede și sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13, într-o situație de inferioritate față de comerciantul bancă, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, caz care îl conduce pe client la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de bancă. In plus, trebuie subliniat faptul că acest comision este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999, (în forma în vigoare la data încheierii contractelor de credit, text menținut de altfel și pe parcurs, până în prezent) care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „In sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de constituire a ipotecii și garanțiilor aferente”. Art. 9 din aceeași Lege enumără clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar. Prezentarea costurilor băncii în acest mod este cel puțin confuză pentru consumatori, care, atunci când doresc obținerea unui credit își direcționează atenția asupra dobânzii, cost care ar trebui să fie cel principal și care diferențiază ofertele de creditare din piața bancară. Dobânda reprezintă beneficiul creditorului de a pune la dispoziție o sumă de bani debitorului său,cuantificată sub forma unui procent din suma împrumutată, în vreme ce comisionul este un cost adiacent activității de creditare, separat de dobândă. în afară de aceste două elemente, debitorul mai poate plăti și alte taxe de genul onorariilor pentru înscrierea garanțiilor sau a radierii acestora, precum și taxele notariale sau de consultanță independentă. Toate aceste elemente se regăsesc în dobânda anuală efectivă (D.) care reprezintă costul total al creditării.Prin urmare, orice alt cost pus în sarcina clienților, inclusiv comisionul de risc, sau comisionul de administrare credit, care este de fapt tot comisionul de risc redenumit, este interzis în mod expres de legislația în vigoare. Or menționarea unor astfel de comisioane (alături de o altă . dreptul consumatorilor la o informare precisă și corectă, drept reglementat de art. 45 din Legea 296/2004 privind Codul Consumului, fiind totodată, și o practică comercială incorectă, care are drept scop și ca efect deformarea substanțială a comportamentului economic al consumatorilor. Potrivit definiției reglementate la art. 2 lit. e) din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, deformarea substanțială a comportamentului economic al consumatorilor reprezintă folosirea unei practici comerciale ce afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoștință de cauză, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o. Art. 6 lit. d) din același act normativ prevede că o practică comercială este incorectă și este considerată o acțiune înșelătoare dacă ea conține informații false (precum calculul dobânzii anuale efective fară să țină seama de toate costurile creditului) sau, în orice situație, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât îl determină să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o, cu privire la preț sau la modul de calcul al acestuia.
De asemenea,Legea nr. 193 / 2000 privind protecția consumatorului vine în sprijinul elucidării situațiilor contractuale care pot fi încadrate în această categorie. Astfel, Legea amintită precizează în plus faptul că “o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor |prczentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu îmsumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.” f drept: Legea 193/2000, Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale viercianților în relația cu consumatorii, Legea 296/2004 privind Codul Ut suinul ui, Legea nr. 190/1999, Directiva CJUE 93/13, art 983 C civ. Pentru nulitatea absoluta a clauzei prevăzută la art. 1.3 lit c si art 6.4 - comision de rambursare anticipata de 1,75 % si clauzei prevăzută la art. 1.3 lit d - comision de :conversie de 3 %, comision de restituire anticipate in cuantum de 1,75 % adica numai de 288,75 euro reținuți de banca
In dovedirea cererii s-au depus inscrisuri.
Parata a formulat intampinare solicitand respingerea cererii.
Prin intampinare se arata ca reclamanții D. M. E. si D. G. A. s-au prezentat la sediul subscrisei, solicitând acordarea unui credit de nevoi personale. La acel moment, subscrisa le-am prezentat reclamanților toate opțiunile de creditare, cu aceasta ocazie reclamanții formulând si o cerere de credit. Astfel, a fost prezentata intreaga oferta de creditare a Băncii pentru ca reclamanții D. M. E. si D. G. A. sa fie in masura sa aleaga oferta pe care o considera cea mai corespunzătoare nevoilor si posibilităților acestora. De asemenea, au fost prezentate si clauzele contractului de credit ce urma sa fie incheiat in masura in care reclamanții urmau sa opteze pentru serviciile oferite de subscrisa, astfel meat aceștia sa aiba posibilitatea de a alege creditul pe care il considera a fi cel mai potrivit necesităților acestora. Ulterior, in data de 13.04.2006, intre reclamanți, in calitate de împrumutați si subscrisa, in calitate de Imprumutator, s-a incheiat Contractul de credit pentru nevoie personale nr. 8088, prin care reclamanților le-a fost acordata cu titlu de împrumut suma de 45.200 EUR, aceștia optând pentru încheierea unui contract de credit cu o dobanda variabila in funcție de indicele de referința EURIBOR. Si cu aceasta ocazie, reclamanților le-au fost prezentate toate clauzele contractuale, precum si modul de calcul al dobânzii formate dintr-o componenta fixa a Băncii si indicele de referința EURIBOR. Subliniaza parata ca in acest context singura componenta variabila a dobânzii stabilite de parti prin contractul de imprumut nr. 8088/13.04.2006 este indicele de referința EURIBOR a cărui variație este independenta de voința subscrisei, fiind vorba despre o rata de referința pe piața monetara in EURO stabilita in urma unui sondaj in rândul a 39 de banci internaționale, care trebuie sa prezinte estimări privind costul finanțării reciproce in euro pentru perioade de la o zi la un an. Modul de calcul al dobânzii este detaliat si in cuprinsul Contractului de credit, Contractul fiind insotit si de un grafic de rambursare. Contractul de credit a fost modificat ca urmare a intrării in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, la data de 17.09.2010, prin incheierea Actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la Contractul de credit nr. 8088/13.04.2006, prin care s-au adus o . modificări Contractului de credit, printre care si stabilirea unei dobânzi in funcție de marja fixa a Băncii in cunatum de 6,1% si indicele de referința EURIBOR. Prin cererea de chemare in judecata, reclamanții solicita instanței sa constatate ca o . clauze privitoare la dobanda remuneratorie, precum si la comisioanele percepute de Banca ar avea un caracter pretins abuziv, invocând in mod neintemeiat incalcarea rigorilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesioniști si consumatori. Or, clauzele contractuale contestate, respectiv cele de la art. 1.2,1.3 si 5 din Contractul de credit nu pot fi in niciun caz considerate ca avand un caracter abuziv, fiind stabilite si agreate de parti in conformitate cu dispozițiile legale incidente si nefiind susceptibile sa creeze vreun dezechilibru contractual. Sub acest aspect, in susținerea cererii de chemare in judecata reclamantul critica doua categorii de clauze: (i) cele privitoare la dobanda remunaratorie si (ii) cele privitoare la comisioanele aferente creditului oferit de Banca. Cu titlu preliminar, analizarii fiecărei clauze pretins abuzive, instanta urmeaza sa aiba vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, potrivit carora “o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor”. Textul de lege citat implementează in dreptul intern dispozițiilor art. 3 al Directivei 93/13/CEE si identifica in mod clar condițiile cumulative pe care o clauza trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi calificata in concret de către judecătorul național ca fiind abuziva, respectiv: i) sa nu fi fost negociata cu consumatorul, ii) sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si iii) profesionistul sa fi actionat contrar exigentelor bunei credințe. De asemenea, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede ca “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil”1.Așadar, la condițiile enumerate anterior trebuie adugat si faptul ca, potrivit dispozițiilor legale menționate, o clauza contractuala este exclusa din domeniul de control al caracterului abuziv daca aceasta privește obiectul sau prețul contractului, cu condiția sa fie redactata de o maniera inteligibila. In speța, clauzele contractuale contestate nu pot avea un caracter abuziv intrucat nu indeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si, in orice caz, acestea se refera la „prețul” contractului, motiv pentru care acestea nu sunt de plano susceptibile sa formeaze obiectul unei contestații intemeiate pe dispozițiile privitoare la clauzele abuzive. Sub primul aspect, asa cum am aratat si anterior, potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si 1 In aceiași sens este si Considerentul 19 al Directivei nr. 93/13/CEE potrivit caruia „(...) in sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate art. 4 parg. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, un consumator nu poate ataca o clauza contractuala ca fiind abuziva atunci cand aceasta privește prețul convenit cu un profesionist pentru un anumit bun sau serviciu. Astfel, legiuitorul a dorit sa evite posibilitatea de contestare a prețului convenit (acceptat) de către consumator pentru un anumit serviciu (produs), atata vreme cat clauza privind prețul contractului este exprimata . inteligibil, contractul astfel incheiat constituind „legea pârtilor”. Prin urmare, atata vreme cat elementul prețului poate fi inteles de către consumator, fiind acceptat de acesta, el nu mai poate fi ulterior contestat sub pretextul ca am avea de a face cu „o clauza abuziva”. In speța de fata, clauzele criticate de reclamanți privesc dobanda remuneratorie si comisioanele percepute de către Banca, adica tocmai „prețul” contractului de imprumut. In acest sens sunt si dispozițiile cuprinse in art. 3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, potrivit carora ..costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda. comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătură cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale. Prin urmare, fata de prevederile exprese ale art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si art. 4 parg. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, prețul unui serviciu, respectiv costul unui credit bancar nu pot fi supune analizei instanței, din perspectiva caracterului pretins abuziv al acestor clauze, atat timp cat aceste elemente sunt exprimate . si inteligibil. Din aceste motive, caracterul adecvat al „prețului” ori conținutul obiectului propriu-zis al contractului asa cum sunt dobanda si comisioanele de acordare a creditului, percepute de către Banca nu pot face obiectul analizei instanței din perspectiva caracterului pretins abuziv al celor doua. Sub al doilea aspect, in ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vanzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”. In speța, anterior incheierii Contractului de credit, parata a creat condițiile necesare pentru ca toate clauzele acestui contract sa poata fi negociate. Astfel, anterior semnării Contractului de credit, am furnizat reclamanților, cu o perioada rezonabila de timp inainte, o forma Contractului de credit negociat, insa aceștia nu au formulata nicio solicitare de modificare sau revizuire a clauzelor sale. Altfel spus, parata a pus la dispoziția reclamanților o forma a contractului de credit, conținând clauzele agreate impreuna cu aceștia, iar reclamanții nu a făcut niciun demers in sensul de a propune sau solicita modificarea contractului, ci dimpotrivă, considerandu-1 conform voinței lor, la data de 13.04.2006 (dupa o perioada de reflecție pe care aceștia au considerat-o suficienta) s-au prezentat la sediul subscrisei pentru a incheia contractul de credit. In plus, reclamanților le-au fost aduse la cunoștința de către Banca, inainte de inchierea Contractului de credit toate ofertele de creditare, tipul contractelor de imprumut ce ar putea fi incheiate, avantajele si dezavantajele asociate cu produsul propus, informații exacte si complete privind incheierea contractului etc. Este absurd sa se considere ca o clauza nu a fost negociata atata vreme cat parata a transmis reclamantului o propunere de contract, iar acesta nu si-a manifestat niciodată si in niciun fel intentia de a schimba conținutul acestuia, ci dimpotrivă dupa ce a lecturat-o si a analizat-o a decis incheierea contractului. Astfel, Banca i-a informat pe reclamanții D. M. E. si D. G. A. asupra clauzelor contractului de credit, le-a prezentat acestora o varianta preliminară a contractului inainte de semnare, aceștia avand la dispoziție timpul pe care l-au considerat necesar pentru a analiza contractul si a decide in cunoștința de cauza daca doresc sa opteze pentru serviciile subscrisei. Mai mult, aceștia au avut posibilitatea de a opta pentru produsul oferit si totodata de a formula propuneri de negociere a clauzelor contractuale in sensul dorit de acesta. Lipsa oricărei solicitări de modificare a clauzelor contractuale din partea reclamanților nu echivalează cu lipsa posibilității împrumutatului de a negocia si influenta clauzele contractuale agreate de parti, posibilitate care a fost acordata de către Banca. Sub al treilea aspect, clauzele contractuale contestate nu au creat niciodată vreun dezechilibru cu atat mai puțin un dezechilibru semnificativ astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000] intre drepturile si obligațiile pârtilor. Astfel, clauzele contestate vizeaza in esența modul de calcul al dobânzii remuneratorii si comisioanele aferente creditului acordat percepute de către Banca. In ceea ce privește dobanda remuneratorie, aceasta nu poate crea niciun fel de dezechilibru avand in vedere ca variația dobânzii provenea exclusiv din variația indicelui EURIBOR. Asa cum am aratat dobanda era compuse din marja fixa a Băncii de 6,1%, la care se adauga indicele de referința EURIBOR. Or, variația acestui din urma indice nu poate fi imputata paratei si nici nu poate fi considerata a crea un dezechilibru de vreme ce ea este folosita intotdeauna in cazul creditelor bancare acordate in moneda Euro cu dobanda variabila, iar modificarea cuantumului acestei maije este independenta de voința paratei. In ceea ce privește partea fixa a dobânzii, respectiv marja Băncii, in cuantum de 6,1%, aceasta nu poate fi considerata a crea vreun dezechilibru atata vreme cat a fost acceptata de la bun inceput de către reclamanți, aceștia exprimandu-si consimțământul asupra cuantumului dobânzii in mod valabil si in cunoștința de cauza. In plus, cuantumul marjei Băncii reprezintă in realitate un „cost” al creditului care nu poate fi atacat pe calea clauzelor abuzive, fiind exclus din aceasta sfera de analiza de dispozițiile art. art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si art. 4 parg. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE. In ceea ce privește comisioanele aferente creditului acordat, majoritatea acestor comisioane au fost modificate sau dupa caz eliminate prin Actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, aceste modificări ale contractului fiind conforme dispozițiilor ordonanței. Astfel, prin art. II din acest act adițional a fost stabilit un comisioan de administrare unic, in cuantum fix de 19,80 EUR in locul celui stabilit in cuantum procentual. De asemenea, a fost stabilit un comision unic in cuantum de 30 EUR si pentru situatia in care imprumutatii ar dori modificarea anumitor termeni contractuali. Comisionul de ramburase anticipata a fost eliminat potrivit art. V.i din Actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010. Prin urmare, nu se poate susține ca aceste clauze ar fi creat un dezechilibru contractual atata vreme cat ele au fost stabilite in conformitate cu dispozițiile legale incidente la momentul incheierii contractului. In ceea ce privește noțiunea de „dezechilibru”, aceasta presupune fie ca in schimbul prestațiilor sa nu existe nicio contrapestatie, fie ca aceasta contraprestatie sa fie vădit disproporționata prin raportare la avantajele obtinute. Dezechilibrul nu trebuie sa indice un raport matematic sau un simplu dezechilibru economic intre părțile contractante, ci este necesar a se analiza in concreto daca in contractul respectiv exista . juridic creat de clauzele contractuale reclamate2 (este necesar ca dezechilibrul sa fie real, caracterul sau vădit putând fi observat cu ușurința din perspectiva unui observator obiectiv).
De altfel, in jurisprudenta sa înalta Curte de Casație si Justiție a retinut ca „directiva (Directiva nr. 93A3/CEE - n. ns.) nu oferă posibilitatea consumatorilor de a obține anularea in instanta a contractelor dezavantajoase din punct de vedere financiar pentru aceștia, ci doar a acelor prevederi contractuale care creeaza in mod real si contrar bunei-credinte un dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorilor” . In speța de fata, reclamanții incearca sa obtina anularea unui contract invocând pretinsele clauze abuzive, fara insa a incerca sa explice si sa dovedească dezechilibrul semnificativ si real care pretinde ca s-ar fi creat in urma incheierii contractului. In realitate, dezechilibrul semnificativ apare atunci cand clauzele contractuale reputate ca fiind abuzive creaza consumatorului o situatie defavorizata in raport cu cea prevăzută de dispozițiile legale. Altfel spus, dezechilibrul semnificativ reprezintă abuzul profesionistului in relația dominanta pe care o are cu consumatorul, prin impunearea unor obligații ce contravin normelor legale. Insa, in prezenta cauza, toate prevederile contractuale au fost stabilite in concordanta cu Normele impuse de Banca Naționala a României, precum si cu prevederile Legii nr. 190/1999 si ale Ordonanței de Guvern nr. 21/1992. Or, prin prevederile contractului de credit, parata a respectat intocmai toate dispozițiile legale prevăzute in actele normative anterior menționate, imprejurare in care in mod evident nu se poate constata existenta unui dezechilibru semnificativ. Mai mult decât atat, atunci cand au intervenit modificări legislative prin . O.U.G. nr. 50/2010, parata a notificat împrumutatul pentru a incheiat un act adițional in vederea alinierii la aceste noi prevederi legislative. In consecinta, rezulta dincolo de orice dubiu ca in speța clauzele contractuale contestate nu creeaza niciun fel de dezechilibru contractual intre drepturile si obligațiile pârtilor. Sub al patrulea aspect, in ceea ce privește buna-credinta a paratei, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) C. civ. aceasta este prezumata pana la proba contrara. Ca atare, de vreme ce reclamanții nu invoca si nu dovedesc in niciun fel faptul ca parata nu ar fi fost de buna- credinta la momentul incheierii contractului, atunci prezumția instituita de acest text legal devine operanta, buna-credinta a paratei fiind prezumata.
De altfel, buna-credinta de care P. B. a dat dovada atat la momentul incheierii contractului, cat si pe parcursul executării acestuia, reiese in mod evident si din împrejurarea ca desi au existat doua rambursări anticipate parțiale ale creditului, cu diminuarea anuitatii, Banca nu a perceput niciun comision de rambursare anticipata pentru acestea.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Reclamanții D. M. E. si D. G. A. s-au prezentat la sediul paratei, solicitând acordarea unui credit de nevoi personale. La acel moment, parata le-am prezentat reclamanților toate opțiunile de creditare, cu aceasta ocazie reclamanții formulând si o cerere de credit.
Astfel, a fost prezentata intreaga oferta de creditare a Băncii pentru ca reclamanții D. M. E. si D. G. A. sa fie in masura sa aleaga oferta pe care o considera cea mai corespunzătoare nevoilor si posibilităților acestora. De asemenea, au fost prezentate si clauzele contractului de credit ce urma sa fie incheiat in masura in care reclamanții urmau sa opteze pentru serviciile oferite de subscrisa, astfel aceștia sa aiba posibilitatea de a alege creditul pe care il considera a fi cel mai potrivit necesităților acestora.
Ulterior, in data de 13.04.2006, intre reclamanți, in calitate de împrumutați si parata, in calitate de Imprumutator, s-a incheiat Contractul de credit pentru nevoie personale nr. 8088, prin care reclamanților le-a fost acordata cu titlu de împrumut suma de 45.200 EUR, aceștia optând pentru încheierea unui contract de credit cu o dobanda variabila in funcție de indicele de referința EURIBOR.
Si cu aceasta ocazie, reclamanților le-au fost prezentate toate clauzele contractuale, precum si modul de calcul al dobânzii formate dintr-o componenta fixa a Băncii si indicele de referința EURIBOR.
In acest context singura componenta variabila a dobânzii stabilite de parti prin contractul de imprumut nr. 8088/13.04.2006 este indicele de referința EURIBOR a cărui variație este independenta de voința subscrisei, fiind vorba despre o rata de referința pe piața monetara in EURO stabilita in urma unui sondaj in rândul a a 39 de banei internaționale, care trebuie sa prezinte estimări privind costul finanțării reciproce in euro pentru perioade de la o zi la un an. Modul de calcul al dobânzii este detaliat si in cuprinsul Contractului de credit, Contractul fiind insotit si de un grafic de rambursare.
Contractul de credit a fost modificat ca urmare a intrării in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, la data de 17.09.2010, prin incheierea Actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la Contractul de credit nr. 8088/13.04.2006, prin care s-au adus o . modificări Contractului de credit, printre care si stabilirea unei dobânzi in funcție de marja fixa a Băncii in cunatum de 6,1% si indicele de referința EURIBOR.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanții solicita instanței sa constatate ca o . clauze privitoare la dobanda remuneratorie, precum si la comisioanele percepute de Banca ar avea un caracter pretins abuziv, invocând in mod neintemeiat incalcarea rigorilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesioniști si consumatori.
Or, clauzele contractuale contestate, respectiv cele de la art. 1.2,1.3 si 5 din Contractul de credit nu pot fi in niciun caz considerate ca avand un caracter abuziv, fiind stabilite si agreate de parti in conformitate cu dispozițiile legale incidente si nefiind susceptibile sa creeze vreun dezechilibru contractual.
Instanta apreciaza ca cererea este neintemeiata datorita urmatoarelor aspecte:
In susținerea cererii de chemare in judecata reclamantul critica doua categorii de clauze: (i) cele privitoare la dobanda remunaratorie si (ii) cele privitoare la comisioanele aferente creditului oferit de Banca.
Cu titlu preliminar, analizarii fiecărei clauze pretins abuzive, instanta urmeaza sa aiba vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, potrivit carora “o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor”.
Textul de lege citat implementează in dreptul intern dispozițiilor art. 3 al Directivei 93/13/CEE si identifica in mod clar condițiile cumulative pe care o clauza trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi calificata in concret de către judecătorul național ca fiind abuziva, respectiv: i) sa nu fi fost negociata cu consumatorul, ii) sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si iii) profesionistul sa fi actionat contrar exigentelor bunei credințe.
De asemenea, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede ca “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil”1.
Așadar, la condițiile enumerate anterior trebuie adaugat si faptul ca, potrivit dispozițiilor legale menționate, o clauza contractuala este exclusa din domeniul de control al caracterului abuziv daca aceasta privește obiectul sau prețul contractului, cu condiția sa fie redactata de o maniera inteligibila.
In speța, clauzele contractuale contestate nu pot avea un caracter abuziv intrucat nu indeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si, in orice caz, acestea se refera la „prețul” contractului, motiv pentru care acestea nu sunt de plano susceptibile sa formeaze obiectul unei contestații intemeiate pe dispozițiile privitoare la clauzele abuzive.
Sub primul aspect, potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si in același sens este si Considerentul 19 al Directivei nr. 93/13/CEE potrivit caruia „(...) in sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate art. 4 parg. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, un consumator nu poate ataca o clauza contractuala ca fiind abuziva atunci cand aceasta privește prețul convenit cu un profesionist pentru un anumit bun sau serviciu.
Astfel, legiuitorul a dorit sa evite posibilitatea de contestare a prețului convenit (acceptat) de către consumator pentru un anumit serviciu (produs), atata vreme cat clauza privind prețul contractului este exprimata . inteligibil, contractul astfel incheiat constituind „legea pârtilor”. Prin urmare, atata vreme cat elementul prețului poate fi inteles de către consumator, fiind acceptat de acesta, el nu mai poate fi ulterior contestat sub pretextul ca am avea de a face cu „o clauza abuziva”.
In speța de fata, clauzele criticate de reclamanți privesc dobanda remuneratorie si comisioanele percepute de către Banca, adica tocmai „prețul” contractului de imprumut.
In acest sens sunt si dispozițiile cuprinse in art. 3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, potrivit carora ..costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda. comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătură cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale
Prin urmare, fata de prevederile exprese ale art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si art. 4 parg. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, prețul unui serviciu, respectiv costul unui credit bancar nu pot fi supune analizei instanței, din perspectiva caracterului pretins abuziv al acestor clauze, atat timp cat aceste elemente sunt exprimate . si inteligibil.
Din aceste motive, caracterul adecvat al „prețului” ori conținutul obiectului propriu-zis al contractului asa cum sunt dobanda si comisioanele de acordare a creditului, percepute de către Banca nu pot face obiectul analizei instanței din perspectiva caracterului pretins abuziv al celor doua.
Sub al doilea aspect, in ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vanzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
In speța, anterior incheierii Contractului de credit, parata a creat condițiile necesare pentru ca toate clauzele acestui contract sa poata fi negociate. Astfel, anterior semnării Contractului de credit, a furnizat reclamanților, cu o perioada rezonabila de timp inainte, o forma Contractului de credit negociat, insa aceștia nu au formulata nicio solicitare de modificare sau revizuire a clauzelor sale.
Altfel spus, subscrisa am pus la dispoziția reclamanților o forma a contractului de credit, conținând clauzele agreate impreuna cu aceștia, iar reclamanții nu a făcut niciun demers in sensul de a propune sau solicita modificarea contractului, ci dimpotrivă, considerandu-1 conform voinței lor, la data de 13.04.2006 (dupa o perioada de reflecție pe care aceștia au considerat-o suficienta) s-au prezentat la sediul paratei pentru a incheia contractul de credit.
In plus, reclamanților le-au fost aduse la cunoștința de către Banca, inainte de inchierea Contractului de credit toate ofertele de creditare, tipul contractelor de imprumut ce ar putea fi incheiate, avantajele si dezavantajele asociate cu produsul propus, informații exacte si complete privind incheierea contractului etc.
Nu se poate considera ca o clauza nu a fost negociata atata vreme cat parata a transmis reclamantului o propunere de contract, iar acesta nu si-a manifestat niciodată si in niciun fel intentia de a schimba conținutul acestuia, ci dimpotrivă dupa ce a lecturat-o si a analizat-o a decis incheierea contractului.
Astfel, Banca i-a informat pe reclamanții D. M. E. si D. G. A. asupra clauzelor contractului de credit, le-a prezentat acestora o varianta preliminară a contractului inainte de semnare, aceștia avand la dispoziție timpul pe care l-au considerat necesar pentru a analiza contractul si a decide in cunoștința de cauza daca doresc sa opteze pentru serviciile subscrisei. Mai mult, aceștia au avut posibilitatea de a opta pentru produsul oferit si totodata de a formula propuneri de negociere a clauzelor contractuale in sensul dorit de acesta.
Lipsa oricărei solicitări de modificare a clauzelor contractuale din partea reclamanților nu echivalează cu lipsa posibilității împrumutatului de a negocia si influenta clauzele contractuale agreate de parti, posibilitate care a fost acordata de către Banca.
Sub al treilea aspect, clauzele contractuale contestate nu au creat niciodată vreun dezechilibru, cu atat mai puțin un dezechilibru semnificativ astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Astfel, clauzele contestate vizeaza in esența modul de calcul al dobânzii remuneratorii si comisioanele aferente creditului acordat percepute de către Banca.
In ceea ce privește dobanda remuneratorie, aceasta nu poate crea niciun fel de dezechilibru avand in vedere ca variația dobânzii provenea exclusiv din variația indicelui EURIBOR. Dobanda era compusa din marja fixa a Băncii de 6,1%, la care se adauga indicele de referința EURIBOR. Or, variația acestui din urma indice nu poate fi imputata paratei si nici nu poate fi considerata a crea un dezechilibru de vreme ce ea este folosita intotdeauna in cazul creditelor bancare acordate in moneda Euro cu dobanda variabila, iar modificarea cuantumului acestei marje este independenta de voința paratei.
In ceea ce privește partea fixa a dobânzii, respectiv marja Băncii, in cuantum de 6,1%, aceasta nu poate fi considerata a crea vreun dezechilibru atata vreme cat a fost acceptata de la bun inceput de către reclamanți, aceștia exprimandu-si consimțământul asupra cuantumului dobânzii in mod valabil si in cunoștința de cauza. In plus, asa cum am aratat cuantumul marjei Băncii reprezintă in realitate un „cost” al creditului care nu poate fi atacat pe calea clauzelor abuzive, fiind exclus din aceasta sfera de analiza de dispozițiile art. art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si art. 4 parg. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE.
In ceea ce privește comisioanele aferente creditului acordat, majoritatea acestor comisioane au fost modificate sau dupa caz eliminate prin Actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, aceste modificări ale contractului fiind conforme dispozițiilor
ordonanței. Astfel, prin art. II din acest act adițional a fost stabilit un comisioan de administrare unic, in cuantum fix de 19,80 EUR in locul celui stabilit in cuantum procentual. De asemenea, a fost stabilit un comision unic in cuantum de 30 EUR si pentru situatia in care imprumutatii ar dori modificarea anumitor termeni contractuali. Comisionul de ramburase anticipata a fost eliminat potrivit art. V.i din Actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010.
Prin urmare, nu se poate susține ca aceste clauze ar fi creat un dezechilibru contractual atata vreme cat ele au fost stabilite in conformitate cu dispozițiile legale incidente la momentul incheierii contractului
Dezechilibrul nu trebuie sa indice un raport matematic sau un simplu dezechilibru economic intre părțile contractante, ci este necesar a se analiza in concreto daca in contractul respectiv exista . juridic creat de clauzele contractuale reclamate2 (este necesar ca dezechilibrul sa fie real, caracterul sau vădit putând fi observat cu ușurința din perspectiva unui observator obiectiv).
De altfel, in jurisprudenta sa înalta Curte de Casație si Justiție a retinut ca „directiva (Directiva nr. 93A3/CEE - n. ns.) nu oferă posibilitatea consumatorilor de a obține anularea in instanta a contractelor dezavantajoase din punct de vedere financiar pentru aceștia, ci doar a acelor prevederi contractuale care creeaza in mod real si contrar bunei-credinte un dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorilor” .
In speța de fata, reclamanții incearca sa obtina anularea unui contract invocând pretinsele clauze abuzive, fara insa a incerca sa explice si sa dovedească dezechilibrul semnificativ si real care pretinde ca s-ar fi creat in urma incheierii contractului.
In realitate, dezechilibrul semnificativ apare atunci cand clauzele contractuale reputate ca fiind abuzive creaza consumatorului o situatie defavorizata in raport cu cea prevăzută de dispozițiile legale. Altfel spus, dezechilibrul semnificativ reprezintă abuzul profesionistului in relația dominanta pe care o are cu consumatorul, prin impunearea unor obligații ce contravin normelor legale.
Insa, in prezenta cauza, toate prevederile contractuale au fost stabilite in concordanta cu Normele impuse de Banca Naționala a României, precum si cu prevederile Legii nr. 190/1999 si ale Ordonanței de Guvern nr. 21/1992.
Or, prin prevederile contractului de credit, parata a respectat intocmai toate dispozițiile legale prevăzute in actele normative anterior menționate, imprejurare in care in mod evident nu se poate constata existenta unui dezechilibru semnificativ.
Mai mult decât atat, atunci cand au intervenit modificări legislative prin . O.U.G. nr. 50/2010, parata a notificat împrumutatul pentru a incheiat un act adițional in vederea alinierii la aceste noi prevederi legislative.
In consecinta, rezulta dincolo de orice dubiu, ca, in speța clauzele contractuale contestate nu creeaza niciun fel de dezechilibru contractual intre drepturile si obligațiile partilor.
Sub al patrulea aspect, in ceea ce privește buna-credinta a paratei, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) C. civ. aceasta este prezumata pana la proba contrara. Ca atare, de vreme ce reclamanții nu invoca si nu dovedesc in niciun fel faptul ca parata nu ar fi fost de buna- credinta la momentul incheierii contractului, atunci prezumția instituita de acest text legal devine operanta, buna-credinta a paratei fiind prezumata.
De altfel, buna-credinta de care P. B. a dat dovada atat la momentul incheierii contractului, cat si pe parcursul executării acestuia, reiese in mod evident si din împrejurarea ca desi au existat doua rambursări anticipate parțiale ale creditului, cu diminuarea anuitatii, Banca nu a perceput niciun comision de rambursare anticipata pentru acestea.
F. de cele retinute instanta urmeaza sa respinga cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamant D. M. E., reclamant D. G. A. ambii cu domiciliul in CHITILA, ., judetul Ilfov și pe pârât P. B. ROMANIA S.A. cu sediul in sector 1, București, .. 29-31.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2015.
P. GREFIER
RED.ER/DACT.M.G. 03.07 2015/5 EX.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8167/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8168/2015.... → |
|---|
