Contestaţie la executare. Sentința nr. 8158/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8158/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 8158/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8158/04.05.2015
Ședința publică din data de 04 mai 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: B. M. –judecător
GREFIER: C. B.
Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra contestației la executare formulată de către contestatoarea A. NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatele B. F. și P. M., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de concluzii scrise.
S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20.04.2015, care face parte integrantă din hotărâre.
În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept :
Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /21.11.2014, contestatoarea A. NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în municipiul București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimatele B. F. și P. M., ambele cu domiciliul procesual ales Cabinetul de Avocat Ș. Tudorița din . –Urziceni, nr.112, județul Ilfov, a solicitat:
● anularea executării silite dispusă în dosarul de executare nr. 1816/2014 al B. D., C. & Asociații, anularea încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare, anularea încheierii/_ a Judecătoriei Sectorului 1 București, suspendarea executării silite .
În motivare, în esență, contestatoarea arată că acordarea compensațiilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual, fiind încălcate disp. O.U.G. nr.10/2014 și ale O.G. nr.22/2002. Se mai arată că onorariul de avocat în cuantum de 2.000 de lei este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită. Se mai invocă aplicabilitatea disp. art. art. 38 alin.5 lit. a din H.G. nr. 753/1998, modificată și completată cu H.G. nr. 1277/2007.
În dovedirea contestației, s-au depus la dosarul cauzei: înscrisuri .
În drept, contestatorul își întemeiază contestația pe disp. art. 711 și urm. C.proc.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsa părților .
Intimatele B. F. și P. M., legal citate și cu copii ale contestației la executare și înscrisuri, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată întrucât, în esență, contestatoarea a
avut timpul necesar pentru achitarea despăgubirilor, nu efectuat demersuri pentru obținerea fondurilor și nici dovada lipsei acestora, iar titlul intimatelor nu intră sub incidența disp. O.U.G. nr.10/2014, contestatoarea nu a achitat nici măcar prima transa din despăgubirile stabilite. Se arată că onorariul de avocat în cuantum de 2.000 de lei are un caracter justificat . Se solicita încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele din dosarul de executare nr. 223/2014 al B. T. G. D. .
Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; s-a efectuat adresă la B. D., C. & Asociații pentru a se remite copia certificata a dosarului execuțional nr. 1816/2014 ( filele 67 -108 din dosar).
Contestația la executare este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru .
Analizând contestația la executare prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:
Analizând actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 1816/2014 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații, prin raportare la motivarea în fapt și în drept a contestației la executare, instanța de executare constată, că, în esență, nu au fost invocate încălcări ale dispozițiilor legal – procesuale și/sau material - civile, nu au fost invocate și dovedite vătămări ale drepturilor contestatoarei prin modalitatea în care au fost dispuse și pronunțate încheierile și/sau întocmite actele de executare silită.
De altfel, instanța de executare constată că, de la data emiterii Hotărârii nr. 583/26.06.2003 emisă de Comisia Judetului T., validată prin Decizia nr. 841/23.05.2008, contestatoarea a beneficiat efectiv de un termen de grație de 11 ( unsprezece ) ani pentru a efectua demersurile necesare și pentru a-și îndeplini obligația de plată, fie ea si partială. Pe de altă parte, contestatoarea - debitoare nu a efectuat dovada lipsei de fonduri și nici dovada că a solicitat ordonatorilor principali de credite bugetare, în condițiile legii, asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creanțelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumei stabilite prin titlul executoriu.
Or, deși termenul prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr.10/2014 este un termen legal și până la care se amână executarea efectivă a obligației de plată, instanța de executare constată că acesta este relativ incert, stabilit exclusiv în favoarea debitorului și fără acordul creditorului.
Or, echilibrul între interesele părților titlului executoriu a fost afectat în favoarea debitorului, creditorul fiind lipsit de orice mijloace legale sau judiciare de protecție a dreptului său, fiind lăsat la arbitrariul autorităților, ce pot dispune achitarea sau eșalonarea plății sumei datorate în perioadele și procentele pe care le doresc.
Raportat la aceste premise, instanța de executare constată că O.U.G. nr.10/2014 încalcă dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, precum și disp. art. 6 din aceeași Convenție.
În cauzele Burdov vs. Rusia (hotărâre pronunțată în data de 07 mai 2002) și S. vs. România (hotărâre pronunțată în data de 06 septembrie 2005), Curtea a statuat că o autoritate a statutului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie, fiecare stat având obligația să dețină un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin. Reclamantul/creditorul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului (parag. 35 din hotărârea citată).
De asemenea, în cauza Burdov vs Rusia (hotărâre pronunțată în data de 07 mai 2002), Curtea a reținut că statul, deși nu poate invoca în principiu absența fondurilor pentru a nu îndeplini o obligație de plată a unor sume de bani stabilită printr-un titlu executoriu, dispune de un interval de timp rezonabil pentru a alege mijloacele adecvate pentru a da eficiență hotărârii prin care a fost obligat.
Această jurisprudență nu poate fi interpretată în sensul că s-ar stabili în sarcina statului o obligație absolută, de executare imediată a obligațiilor ce-i incumbă potrivit unor titluri executorii, indiferent de situația concretă în care urmează a se face executarea. Anumite situații excepționale, a căror incidență să fie corespunzător fundamentată, pot justifica, în unele condiții, o întârziere în executarea titlurilor executorii.
Cu toate acestea, esențial este ca, prin reglementarea adoptată, să nu se impună creditorilor statului o sarcină excesivă, în sensul de a-i lipsi, în concret, pe o perioadă îndelungată de posibilitatea de a-și vedea realizată creanța.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cuantumul actualizat al despăgubirilor, contestatoarea nu invocă și nu dovedește o încălcare efectivă a unor dispoziții legale și nici nu invocă și nu dovedește o vătămare a drepturilor sau intereselor sale, neprezentând niciun alt calcul /algoritm de calcul al actualizării acestor despăgubiri, necontestându-se efectiv nicio sumă stabilită de executorul judecătoresc.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei privind diminuarea onorariului de avocat în cuantum de 2.000 de lei aferent fazei de executare silită, menționat în actele de executare ale executorului, instanța de executare va proceda la aprecierea acestuia, conform art. 669 alin.4 C.proc.civ. potrivit cărora ,, sumele datorate ce urmează a fi plătite se stabilesc de executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii”.
Or, raportat la copia certificată a dosarului de executare nr. 1816/2014 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații remis la dosarul cauzei ( filele 67- 108 din dosar), instanța de executare constată că, la momentul stabilirii cheltuielilor de executare cu titlu de onorariu de avocat, prin încheierea /14.11.2014 –fila nr.87 dosar, în acest dosar de executare creditorii și /sau apărătorul lor, nu au depus efectiv dovada de achitare a onorariului de avocat în cuantum de 2.000 de lei, limitându-se doar a solicita, prin cererea de executare, cheltuieli de executare silită fără a menționa cuantumul onorariului de avocat, fiind
depusă în dosarul de executare ( și existentă și în dosarul acestei instanței ) doar împuternicirea avocațială –fila nr. 107 dosar - al cărei obiect îl constituie
doar asistența și reprezentarea pentru încasare sume exclusiv în fața Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații .
Prin urmare, constatând nelegala stabilire a acestor cheltuieli de executare cu titlu de onorariu de avocat, respectiv lipsind dovezile prezentate de partea interesată, în condițiile legii, și potrivit disp. art. 669 alin.4 C.proc.civ, instanța de executare va admite, în parte și ca fondată, contestația la executare formulată de către contestatoare și, în consecință, va anula, în parte, actele de executare silită contestate și întocmite în dosarul execuțional. nr. 1816/2014 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații, în sensul înlăturării onorariul de avocat al creditorilor, în cuantum de 2.000 de lei și aferent procedurii de executare silită . Se vor menține, în rest, ca legale și temeinice, toate actele de executare silită îndeplinite în dosarul execuțional nr. 1816/2014 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații și se va respinge, în rest, contestația formulată . Prin urmare, se va respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite . Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte și ca fondată, contestația la executare formulată de către contestatoarea A. NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în municipiul București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimatele B. F. și P. M., ambele cu domiciliul procesual ales Cabinetul de Avocat Ș. Tudorița din . –Urziceni, nr.112, județul Ilfov.
Anulează, în parte, actele de executare silită contestate și întocmite în dosarul execuțional nr. 1816/2014 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații, în sensul înlăturării onorariul de avocat al creditorilor, în cuantum de 2.000 de lei și aferent procedurii de executare silită .
Menține, în rest, ca legale și temeinice, toate actele de executare silită îndeplinite în dosarul execuțional nr. 1816/2014 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații .
Respinge, în rest, contestația formulată .
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2015.
P.,GREFIER,
Red. 19.06.2015 - 2 ex/BM/CB
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8160/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8159/2015. Judecătoria... → |
---|