Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 7475/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7475/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 7475/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 7475/2015
Ședința publică de la 23.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Grefier F. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor S.C. N. D. COMPOSITE S.R.L. și pe debitor S.C. C. S. INTERNATIONAL S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, societatea creditoare a depus la dosar relații de la ONRC pentru societatea debitoare după care,
Instanța ia act de relațiile depuse la dosar și apreciază procedura completă cu debitoarea având în vedere că a fost citată la sediul cu care e înregistrată la ONRC.
În temeiul art. 258 raportat la art. 265 C.Proc.Civ, va încuviința la solicitarea ambelor părți proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constata dosarul în stare de judecata si reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2015 pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, creditoarea S.C. N. D. COMPOSITE S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S. INTERNATIONAL S.R.L a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată către debitoare prin care aceasta să fie obligată la plata sumei de 5.997,64 lei (1364 Euro), și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat în esență că prin comanda 918/20.06.2014 debitoarea a solicitat un transport marfa pe ruta Olanda - România, care s-a efectuat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ /_ .
Dupa efectuarea cursei a fost emisa factura nr._/24.06.2014 care a fost transmisa debitoarei prin curier.
S-a mai arătat ca deși părțile au stabilit ca efectuarea cursei să se achite cu ordin de plată în termen de 30 de zile, plată care nu s-a efectuat nici până în prezent.
La data de 03.12.2014 a fost somată debitoarea să achite debitul, însă aceasta a refuzat să ridice corespondența.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1013 și 1021 Cod procedură civilă.
În dovedirea pretențiilor sale, creditoarea a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 4-10).
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma de 200 lei.
Debitorul legal citat nu a formulat întampinare în cauza si nici nu s-a prezentat în instanta pentru a propune probe în apărare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
In fapt, creditoarea a efectuat un transport marfa pe ruta Olanda-Romania cu auto cu numar de înmatriculare_ /_ la solicitarea debitoarei cu comanda nr. 918/20.06.2014, fiind emisa factura fiscala nr._/24.06.2014 în suma de 5997,64 lei, debit care nu a fost achitat de catre debitor, aspect ce rezultă și din faptul că debitorul nu a depus la dosar întâmpinare pentru a combate pretențiile creditoarei, în temeiul art. 1018 alin. 3 C.proc.civ. instanța considerând această împrejurare drept o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.
In raport de dispozițiile art. 1014 c.p.c., deși societatea creditoare a comunicat în prealabil debitorului prin somație cu confirmare de primire, debitul cu care acesta figureaza în evidențele sale, debitorul nu a dat curs somației de plată.
Potrivit art. 1013 alin. 1 din C.proc.civ., prevederile prezentului titlu (care reglementează procedura ordonanței de plată) se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile constând in obligații de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de parți prin semnătura ori in alt mod admis de lege.
Cerințele speciale de admisibilitate ale procedurii ordonanței de plată trebuie întrunite în mod cumulativ.
Obligația pecuniară a debitorului rezultă din factura fiscala menționata mai sus, fiind emise in baza comenzii transport nr. 918/20.06.2014 semnata de debitorul S.C. C. S. INTERNATIONAL S.R.L.
De asemenea creanța invocată de creditoare trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art. 662 alin. 2 din C.proc.civ. creanța este certă când existența ei neîndoielnica rezultă din însuși titlul executoriu.
Cu privire la caracterul lichid al creanței instanța urmează a avea în vedere că potrivit art. 662 alin. 3 C.proc.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța creditoarei este determinată prin factura fiscala nr._/24.06.2014, debitul neachitat de debitor fiind în cuantum total de 5997,64 lei reprezentand contravaloare tranport intracomunitar pe ruta Olanda-Romania efectuat pentru debitor de catre societatea creditoare N. D. COMPOSITE S.R.L.
Referitor la caracterul exigibil al creanței, potrivit art. 662 alin. 4 C.proc.civ., creanța este exigibilă daca obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Conform clauzelor din comanda transport nr. 918/20.06.2014 tariful transportului trebuia sa se achite prin ordin de plata scadent la 30 zile de la primirea facturii si CMR-ului confirmat în original.
Analizand inscrisurile de la dosar, instanța constată că momentul scadenței facturii este, în mod evident, depășit.
Avand in vedere considerentele mai sus expuse, instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1013-1021 din C.proc.civ., urmând a admite cererea de ordonanta de plata ca intemeiata, si va dispune obligarea debitoarei la plata catre creditoare a sumei de 5997,64 lei cu titlu de debit principal.
În temeiul art. 1021 alin. 3 C.proc.civ., instanța urmează a fixa un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării ordonanței.
In baza art. 453 c.p.c., instanta va obliga debitoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe creditor S.C. N. D. COMPOSITE S.R.L. cu sediul în PITEȘTI, . și pe debitor S.C. C. S. INTERNATIONAL S.R.L cu sediul în sector 1, București, ., ..
Obliga debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 5997,64 lei cu titlu de debit principal, in termen de 30 de zile de la data comunicarii prezentei ordonante.
Obliga debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru.
Cu drept de cerere in anulare pentru debitoare in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonante, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.04.2015.
Președinte Grefier
R. GăniiFlorentina B.
Red. R.G
Thred R.G/FB
5 ex/15.06.2015
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7466/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7464/2015. Judecătoria... → |
---|