Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 11630/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER:G. D. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent G. N., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 16.01.2013 sub nr._, petenta G. N. a formulat plângere împotriva încheierii nr._ cu domiciliul în 20.12.2012 emisă de Serviciul Publicitate Imobiliară Sector 1/OCPI București.
Prin incheierea de sedinta de la data de 11.02.2013 s-a dispus suspendarea judecarii cauzei in temeiul art. 155 indice 1 alin. 1 C.p.c. iar la data de 24.03.2014 a fost respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol.
Potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 C.p.c., orice cerere de chemare in judecata… se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de 1 an.
Perimarea poate fi definita ca fiind sanctiunea procedurala ce determina stingerea procesului in faza in care se gaseste, datorita ramanerii lui in nelucrare, din vina partii, un anumit timp, prevazut de lege. Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c. perimarea opereaza de drept adica prin simpla implinire a termenului de perimare. Este insa necesar ca perimarea sa fie constatata printr-o hotarare judecatoreasca, cand instanta va verifica daca cererea a ramas in nelucrare un an, iar aceasta ramanere in nelucrare sa se datoreze culpei partii si sa nu fi intervenit o cauza de intrerupere sau de suspendare a termenului de perimare.
Prin urmare, termenul de perimare, calculat potrivit prevederilor art. 101 alin. 3 C.p.c. a inceput sa curga la data de 11.02.2013, implinindu-se la data de 11.02.2014.
F. de aceste considerente, avand in vedere ca nu s-a facut dovada existentei vreunei cauze de suspendare sau intrerupere a termenului de perimare, instanta va admite exceptia perimarii, invocata din oficiu si va constata perimata cererea formulată de petenta G. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia perimarii cererii.
Constată perimată cererea formulată de petent G. N. cu domiciliul în sector 1, București, ., .. demisol, .> Cu recurs in 5 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED.S.A./TEH. S.A./G.U.
4 EX/22.07.2015
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
---|