Pretenţii. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 430/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. S. 1 BUCUREȘTI și pe pârât E. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
În baza art.131 C.Proc.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta prin consilier juridic solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În baza art. 258 raportat la art. 255 C.Proc.Civ, instanța încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul dezbaterilor în fond.
Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor în fond și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, astfel că;
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 14.01.2015
Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 430/2015
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. S. 1 BUCUREȘTI și pe pârât E. I., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 14.01.2015 cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 03.09.2014 sub nr._, reclamantul P. S. 1 BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâtul E. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3.528 lei, reprezentand cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._/3/2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că, în anul 2009, E. I. a înregistrat pe rolul Tribunalului București o acțiune având ca obiect anularea adreselor nr._/2009 și 628/2009, recunoașterea dreptului de a beneficia de procedura intrării în legalitate cu privire la executarea unor lucrări de construire și obligarea Primarului S. 1 la eliberarea autorizației de construire pentru imobilul din ., sector 1, București, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2009 și care a fost soluționată în sensul respingerii acesteia, hotărârea instanței rămânând irevocabilă prin nerecurare.
Pentru a beneficia de asistență și reprezentare juridică în procesul respectiv, reclamanta a plătit către C.. Av. C. M. un onorariu de avocat în cuantum de 2.940 lei, conform facturii nr. 167/30.11.2009 achitate cu OP nr. 5375/11.12.2009 și un onorariu de avocat în cuantum de 588 lei, conform facturii nr. 175/22.12.2009 achitate cu OP nr. 205/25.01.2010.
În drept, au fost invocate disp. art. 1357 alin. 1 NCC.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspect probatoriu, instanta a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține urmatoarele:
La data de 26.08.2009, E. I. a înregistrat pe rolul Tribunalului București, în contradictoriu cu pârâtul P. S. 1 BUCUREȘTI, o acțiune având ca obiect anularea adreselor nr._/2009 și 628/2009, recunoașterea dreptului de a beneficia de procedura intrării în legalitate cu privire la executarea unor lucrări de construire și obligarea pârâtei la eliberarea autorizației de construire pentru imobilul din ., sector 1, București, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2009.
Prin sentința civilă nr. 1315/22.04.2010 pronunțată în dosarul nr._._, Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de E. I., această sentință rămânând irevocabilă prin nerecurare(f.30-34).
P. S. 1 BUCUREȘTI nu a beneficiat pe cale accesorie de plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._/3/2009, în practicaua sentinței civile nr. 1315/22.04.2010, consemnându-se că partea urmează să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată, motiv pentru care aceasta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Instanța reține că între P. S. 1 BUCUREȘTI și C.. Av. C. M. s-a încheiat contractul subsecvent de prestare servicii juridice nr. J-306-S/24.11.2009(f.7), al carui obiect l-a constituit acordarea de asistență și reprezentare juridică în dosarul nr._/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului București. La art. 3.3 din contract s-a prevazut ca onorariul datorat este de 294 lei pe oră.
În dovedirea cuantumului cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat au fost depuse la dosar factura nr. 167/30.11.2009(f.18) în valoare de 2.940 lei, achitată cu OP nr. 5375/11.12.2009(f.37) și factura nr. 175/22.12.2009(f.21) în valoare de 588 lei, achitată cu OP nr. 205/25.01.2010(f.40).
Art. 998 din 1864 C.civ.(act normativ aplicabil în speță în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011), reglementeaza răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie. Pentru angajarea acestei forme a răspunderii civile delictuale este necesar ca persoana care se pretinde prejudiciată să probeze existența și întinderea prejudiciului, existența faptei ilicite, a vinovăției autorului faptei ilicte și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit.
Pentru a putea obține repararea prejudiciului suferit, persoana care invocă acel prejudiciu trebuie să probeze că prejudiciul este cert și nu a fost încă reparat. Este considerat cert, prejudiciul care este sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
In speta, reclamantul P. S. 1 BUCUREȘTI a susținut că a fost prejudiciat prin fapta pârâtului E. I. de a iniția impotriva sa o cerere de chemare în judecată, ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2009 al Tribunalului București, iar prejudiciul său constă în cheltuielile făcute pentru a beneficia de asistență juridică în procesul respectiv.
Cum reclamanta a fost reprezentată în dosarul nr._/3/2009 al Tribunalului București de avocați din cadrul C.. Av. C. M. ce au acționat în baza contractului de asistență juridică nr. J-306-S/24.11.2009, instanța apreciază că prejudiciul constând în cheltuielile făcute de reclamantă pentru remunerarea avocaților ce i-au asigurat asistența juridică este sigur în privința existenței.
Prejudiciul invocat de reclamantă este sigur și sub aspectul posibilităților de evaluare și constă în sumele de 2.940 lei și 588 lei, înscrise în facturile nr. 167/30.11.2009 și nr. 175/22.12.2009 emise de C.. Av. C. M., achitate de reclamantă cu OP nr. 5375/11.12.2009 și OP nr. 205/25.01.2010.
Prin urmare, din coroborarea tuturor probelor administrate in cauza instanta retine ca reclamanta a facut dovada pretentiilor sale in privinta cheltuielilor reprezentand onorariul aparatorului ales, in cuantumul solicitat prin cererea de chemare in judecata.
Față de considerentele expuse, va admite acțiunea și va obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 3.528 lei, reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr._/3/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea privind pe reclamant P. S. 1 BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, .. 9-13 și pe pârât E. I. cu domiciliul în sector 1, București, ..
Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 3.528 lei, reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr._/3/2009.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
V. A. L. Ș. E.-I.
Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I
4ex/08.06.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1049/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 492/2015. Judecătoria... → |
---|