Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 24124/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 11.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Jud. Dr. E. R.
GREFIER: M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .. 46 și pe pârât C. R., pârât C. L., pârât ., având ca obiect pretenții cheltuieli de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța invocă și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin rezolutia din data de 03.11.2015 judecata a fost redeschisa de instanta, din oficiu, in acest sens acordand termen la 11.12.2015, pentru a verifica daca mai subzista motivele care au stat la baza suspendarii cauzei si a pune in discutia partilor perimarea actiunii.
Potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an, perimarea fiind deci acea sanctiune procedurala care intervine in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate intre actele de procedura, constand in stingerea procesului in faza in care se gaseste.
Astfel, instanta constată că prin dispozitivul încheierii din ședința publică din 31.01.2014 (fila 82)s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 C.p.civ., pentru neindeplinirea de catre reclamanta a obligatiei stabilită în cursul judecatii, termenul de perimare incepand sa curga la această data.
Or, de la acest moment si pana la termenul din la 11.12.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, părtile nu au indeplinit nici un act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 249 C.p.civ, neexistând dovezi în sens contrar.
In raport cele expuse, de lipsa de stăruintă a părtilor în judecată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.248 al.1 C.p.civ, instanța va constata că opereaza perimarea actiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .. 46 cu sediul în București, sector 1, .. 46 în contradictoriu cu pârâtul C. R., pârâtul C. L., pârâtul ., toți cu domiciliul în București, sector 1, .. 53, .> Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER |
Red./Dact.Jud. E.R. /tehnored. M.G../2 ex/ 05.01.2016
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2015/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|