Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 11711/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 15.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. P.
GREFIER: V. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. V. C. S.R.L. și pe pârât S.C. S. M. SOLUTIONS S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL M. A. O., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la data de 25.05.2015, 29.05.2015 și 15.06.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 17.03.2014, reclamanta S.C. V. C. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului S.C. S. M. SOLUTIONS S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL M. A. O. la plata sumei de 3 455.72 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și a a dobânzii legale aferente debitului principal de la scadență și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între părți, s-au desfășurat relații contractuale, în baza cărora a emis facturi fiscale, neachitate de către debitoare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, 1321 C.civ.
Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, anume facturi fiscale (f. 20-24).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 247 lei, conform art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare.
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-au desfășurat relații contractuale ce rezultă din facturile emise (f. 20-24), însușite de pârâtă prin semnare și ștampilare având ca obiect vânzarea de către reclamantă a unor produse către pârâtă, fiind emise câte o factură pentru fiecare livrare de produse.
În cauză, contravaloarea facturilor fiscale indicate și depuse este în cuantum de 3455.72 lei, suma cerută bazându-se pe vânzarea de către reclamantă a produselor indicate în facturi.
Astfel, instanța reține că pârâtul a beneficiat de livrarea de produse, pentru care au fost emise facturi a căror contravaloare pârâtul nu a achitat-o.
În drept, sunt incidente dispozițiile art. 1270 alin. (1) și art. 1350 C.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 1350 alin. (1) C.civ., orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, în cazul în care nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu.
Conform art. 1516 alin. (1) C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că în raportul dintre pârâtă și reclamantă a intervenit răspunderea civilă contractuală a pârâtei pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate. Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală asumată de a achita contravaloarea produselor. Așadar, pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale asumate, încălcând obligația legală de plată a prețului, ceea ce se transpune în săvârșirea unei fapte ilicite.
În patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea produselor de 3455.72 lei.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Vinovăția pârâtei este prezumată în materie contractuală, sarcina probei contrară revenindu-i chiar autorului faptei ilicite - pârâtei, prin dovedirea unei cauze străine, neimputabile (în aplicarea prevederilor art. 1351-1356 C.Civ). Această probă contrară nu a fost făcută de pârâtă în cauză.
Prin urmare, instanța va admite primul capăt de cerere și va obliga pârâta la plata sumei de 3455.72 lei.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal pentru perioada cuprinsă de la data scadenței facturilor până la data achitării debitului, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ. conform cărora debitorul se află de drept în întârziere dacă nu a fost executată o obligație de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, condiții îndeplinite în prezenta cauză prin raportare la calitatea de profesioniști a părtilor și la faptul că obligația de plată a prețului produselor livrate a fost asumată în realizarea unei activități cu caracter de întreprindere. Așadar, în privința obligațiilor ce decurg dintr-o activitate de întreprindere având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligația devine exigibilă (dies interpellat pro hominem). În consecință, dobânzile legale curg de la data scadenței obligației.
De asemenea, având în vedere că părțile nu au stabilit o dobândă penalizatoare, rezultă că vor fi incidente prevederile art. 1535 alin. (1) C.civ. care stipulează că, dacă o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății în cuantumul prevăzut de lege, dacă părțile nu au prevăzut altfel, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
În cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor și anume: obligația debitorului constă în plata unei sume de bani, obligația este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale în materie comercială calculate potrivit OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Astfel, dobânzile legale curg de la data scadenței obligației, reclamanta fiind îndreptățită să primească de la pârâtă suma corespunzătoare fiecărei facturi de la scadență la data achitării efective a debitului înscris în facturi.
Prin urmare, instanța urmează să admită și capătul de cerere privind dobânda legală.
În consecință, prin raportare la considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă și, prin urmare, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3455.72 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal de la scadența fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului.
Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză de admitere a cererii reclamantului și culpa procesuală ce incumbă pârâtei, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 247 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (fila 11).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. C. S.R.L., cu sediul ales la U. & ASOCIATII în sector 6, București, . CENTER, nr. 1, . cu pârât S.C. S. M. SOLUTIONS S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL M. A. O., cu sediul în București, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3455,72 lei reprezentând contravaloare produse, precum și la plata dobânzii legale, calculată de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la achitarea integrală a debitului.
Admite cererea privind cheltuielile de judecată și obligă pârâta la plata sumei de 247 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
Red. M.E.P./thred. V.D./4ex/ 13.11.2015
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 15/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
---|