Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8926/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8926/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 8926/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8926/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 14.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâtul B. D., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la 07.05.2015, prin Serviciul registratură, s-au depus relații DEPABD privind pârâtul, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 15.04.2015, sub numărul de dosar_, având ca obiect cerere de valoare redusă, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâtul B. D., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3.176,72 lei, la plata penalităților în valoare totală de 1099,17 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de abonament nr._/26.08.1961 încheiat între ICAB și pârât, reclamanta a prestat servicii de alimentare cu apă și canalizare și a emis legal facturi. Facturile au fost emise în baza consumului ce a fost stabilit prin citirea contorului instalat pe branșamentul de apă, iar în perioada în care s-au prestat servicii pârâtul nu a solicitat încetarea contractului și nu a contestat facturile fiscale emise. Referitor la penalități, s-a arătat că până la 01.03.2014 nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare a fost de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, iar începând cu 01.03.2014, nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, astfel că penalitățile rezultate la 18.03.2015 sunt în valoare totală de 1099,17 lei.

Reclamanta a apreciat creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1082, art. 1088, art. 1176, art. 1177 alin. 1, art. 1652, art. 1656 C.civ., art. 1164, art. 1166, art. 1169, art. 1170, art. 1178, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 2280, art. 2293, art. 2300 C.civ., Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006, Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și canalizare din 20.03.2007 aprobat prin Ordinul 88/2007 al Președintelui ANRSC, prev. art. 1025-1032 C.proc.civ.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (f.6)

La termenul de judecată de la data de 14.05.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă analiza pe fond a cererii, urmând astfel să analizeze mai întâiexcepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului B. D., invocată din oficiu:

Condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, care sunt, în același timp, și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil, sunt următoarele: (1) formularea unei pretenții, (2) existența unui interes legitim, născut și actual, personal și direct, (3) capacitatea procesuală și (4) calitatea procesuală.

Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile. Astfel, capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.

Din referatul întocmit în urma verificării efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, aflat la fila 54 din dosar, reiese că în evidențele acestei instituții pârâtul B. D. figurează înregistrat cu ultimul domiciliu în București, ., sector 1 și cu mențiunea decedat, conform actului nr. 646/1984 înregistrat la Primăria Sectorului 1 București.

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. 1 C.proc.civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Folosind argumentul de interpretare logică, per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil, persoana care nu are capacitatea procesuală de folosință.

Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei fizice și încetează odată cu moartea acesteia (art. 35 NCC). În speța de față, se reține că pârâtul B. D. a decedat în anul 1984, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată (08.04.2015), astfel încât de la acel moment pârâtul nu avea capacitate procesuală de folosință care să permită exercitarea acțiunii formulate împotriva ei.

Față de aceste împrejurări, în temeiul art. 248 C.proc.civ., instanța va admite excepția de fond peremptorie, absolută a lipsei capacității de folosință a pârâtului, invocată din oficiu, și va anula acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului, invocată din oficiu de instanță.

Respinge cererea formulată de reclamanta . SA cu sediul în București, .. 2, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul B. D. cu ultimul domiciliu în București, ., sector 1 ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/23.06.2015

Printat – 2 exemplare

Comunicări - 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8926/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI