Pretenţii. Sentința nr. 2066/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2066/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2066/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2066/2015
Ședința publică de la 05.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU
GREFIER - D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. - SEDIUL ALES LA C.AV. P. D. și pe pârât C. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul, reprezentat de avocat, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 08.12.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, după care,
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București și acordă cuvântul părții prezente asupra acestei excepții.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București, solicită respingerea excepției întrucât pe durata indemnizației, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului, acțiunile putând fi introduse și la instanța de la domiciliul reclamantului.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 28.10.2014, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a solicitat obligarea pârâtului C. G. la plata sumei de 435.6 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor, precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma căderii stratului de zăpadă format pe balconul apartamentului pârâtului, s-au spart mai multe geamuri la balconul asiguratului reclamantei, aceasta achitând despăgubiri în cuantum de 435.6 lei în temeiul contractului de asigurare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) C.civ.
Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 35 lei, conform art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 08.12.2014, pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, învederând că atât domiciliului asiguratului, cât și bunul asigurat și locul unde s-a produs riscul asigurat se află în Drobeta T.-S., iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât nu a primit nicio notificare scrisă din partea persoanei asigurate ori a reclamantului.
Având în vedere că excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârât, conform art. 130 alin. (3) C.proc.civ., constituie o excepție de procedură, absolută și dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanța ce ar urma să se dezînvestească, instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.
În acest sens, instanța constată că cererea având ca obiect plata unei sume de bani a fost formulată de către asigurator împotriva persoanei pretins responsabile de producerea prejudiciului, în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art. 107 și 115 alin. (1) C.proc.civ. care prevăd competența teritorială alternativă pentru soluționarea cererii fie în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, fie instanța în a cărei circumscripție domiciliază asiguratul, se află bunul asigurat ori locul producerii riscului asigurat.
In cauză, pentru toate ipotezele, se constată că instanța în a cărei circumscripție domiciliază asiguratul, pârâtul, unde se află bunul sau unde s-a produs riscul asigurat o constituie Judecătoria Drobeta T.-S..
Nu pot fi reținute afirmațiile reclamantului potrivit căruia, având în vedere subrogația acestuia în drepturile asiguratului, ar beneficia și de competența prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. deoarece acestea se referă în mod expres la domiciliul ,,asiguratului’’, neputându-se aplica prin analogie și la alte persoane care și-ar întemeia pretențiile pe un drept dobândit de la acesta.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța constată că soluționarea prezentei cauze este de competența Judecătoriei Drobeta T.-S..
În consecință, în temeiul art. 132 alin. (3) C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta T.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. - SEDIUL ALES LA C.AV. P. D. în sector 5, București, .. 1, ., . pe pârât C. G., cu domiciliul în DROBETA T. S., .. 61, ., ., în favoarea Judecătoriei Drobeta T.-S..
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. A. D. M.
RED. C.A.A./ TEHNORED. C.A.A. + D.M . 12.03 .2015 / 4 EX.
JUDECATORIA SECTORULUI I BUCURESTI
București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,
Fax :_, e-mail:_
Operator de date cu caracter personal nr. 4909
Dosar nr._ |
Către,
JUDECĂTORIA DROBETA T.-S.
Sediu – .. 14, oraș Drobeta T.-S.
Potrivit dispozițiilor instanței luate prin sentința civilă nr. 2066/2015, alăturat vă înaintăm dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția Civilă ( ……. file, 1 volum), în vederea soluționării cauzei.
Cauza civilă privește pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. - SEDIUL ALES LA C.AV. P. D. în sector 5, București, .. 1, ., . pe pârât C. G., cu domiciliul în DROBETA T. S., .. 61, ., ., având ca obiect pretenții.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. A. D. M.
← Pretenţii. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|