Pretenţii. Sentința nr. 5971/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5971/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 5971/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5971/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. I. și pe pârâta S.C. L. G. SECURITY S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal, pârâta prin av. T. care depune la dosar împuternicirea avocațială.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că prin Serviciul Registratură pârâta a depus cerere de probatoriu, după care:
Instanța procedează la legitimarea reclamantului care prezintă CI . nr._ CNP –_ și depune la doar un set de înscrisuri.
Instanța acordă cuvântul pe excepția necompetenței materiale invocate de pârâta prin întâmpinare.
Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției, învederând faptul că instanța nu este competentă cu soluționarea cauzei față de obiectul cauzei respectiv contractul individual de muncă, competența de soluționare aparținând unei instanțe specializate, și anume Tribunalul, iar față de domiciliul reclamantului, Tribunalul Ilfov.
Reclamantul personal arată că lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2015, sub nr._, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâta S.C. L. G. SECURITY S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale pe perioada 01.09.2014 până în prezent, în conformitate cu salariul minim garantat, obligarea la plata cu titlu de despăgubiri a prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de plată a salariului, compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate pe anul 2014, respectiv 2015 și să comunicarea unui exemplar în original al contractului de muncă împreună cu actele adiționale, adeverințe de vechime, nota de lichidare și decizia de încetare a contractului individual de muncă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat cu contract de muncă înregistrat la ITM București cu nr.194/01.03.2012 încheiat pe durata nedeterminată, cu data de începere a activității din data de 02.03.2012, în funcția de agent de securitate.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a depus înscrisuri.
La data de 09.02.2015 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
La termenul de judecată din data de 02.04.2015 instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale, excepție de procedură, absolută și dilatorie pe care analizând-o cu prioritate în conformitate cu disp. art. 248 NCPC, o apreciază ca întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art 208 din Legea 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.
De asemenea, conform art 210 din același act normativ, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Cum prezenta cauză are natura unui litigiu în materia conflictelor de muncă dat fiind că vizează plata unor drepturi salariale și avand in vedere ca dispozitiile legale mentionate instituie o competenta teritoriala absoluta, instanta va admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si in baza art. 130, 132 NCPC va declina competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I. I., cu domiciliul în POPEȘTI LEORDENI, .. 2 jud. Ilfov, în contradictoriu cu pârâta S.C. L. G. SECURITY S.R.L., cu sediul în București, . sector 1, în favoarea Tribunalului Ilfov.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P./G.R.
4ex/ 13.05.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5886/2015. Judecătoria... | Reziliere contract. Sentința nr. 5887/2015. Judecătoria... → |
---|