Pretenţii. Sentința nr. 7024/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7024/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 7024/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7024/2015
Ședința publică de la 17.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: E. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant U. DE A. ȘI URBANISM "I. M." și pe pârât S.C. FC S. S. S.A. CU SEDIUL ALES ÎN SCA T. Z. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect pretenții
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 27.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 03.04.2015, pentru astazi, data de 17.04.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 29.04.2014 sub numărul_, creditoarea U. DE A. ȘI URBANISM ”I. M.” a formulat în contradictoriu cu debitorul . SA acțiune în pretenții prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 329.877,43 lei reprezentând prejudiciul cauzat.
În fapt, reclamanta a arătat că între aceasta și pârâta S.C. FC S. Studențesc S.A. a fost semnat contractul de închiriere nr. 33/11.03.2010 în baza căruia i-a închiriat pârâtei baza sportivă situată în ., sector 6, București, pentru perioada 01.04._11, baza sportivă formată din teren principal cu tribune, vestiare, anexe pentru competiții sportive și doua terenuri de antrenamente.
S-a mai învederat că deoarece pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor privind chiria și utilitățile stabilite conform contractului mai sus invocat, a fost notificată cu Notificarea nr. 3311/12.05.2011 in legătură cu rezilierea contractului și i s-a pus în vedere să evacueze spațiul în termen de 7 zile de la primirea acestei notificări.
Deși notificată, pârâta nu a evacuat spațiul astfel că am revenit cu Notificarea nr. 3640/13.06.2012 prin care reclamanta i-a pus în vedere să-l predea dar aceasta nu a dat curs notificării.
Față de această situație, a formulat acțiune în evacuare, iar instanța de judecată a dispus prin hotărâre irevocabilă evacuarea pârâtei, la data de 10.02.2014. Până la momentul formulării prezentei cereri nu a realizat executarea hotărârii de evacuare deoarece hotărârea judecătorească nu este încă redactată.
Având în vedere că pârâta nu a predat baza sportivă împiedicându-ne să dispunem în calitate de proprietar de acest imobil reclamanta a apreciat că a fost prejudiciată prin încălcarea dreptului subiectiv dreptul de proprietate.
S-a estimat că valoarea câștigului pe care l-ar fi realizat în condiții obișnuite si de care a fost lipsită prin imposibilitatea de a închiria baza sportivă, este de 35.000 euro, respectiv 157.000 lei. Prin câștig realizat în condiții obișnuite reclamanta a arătat că ar fi putut încasa o chirie minimum 1000 euro/lună de la momentul rezilierii contractului de închiriere nr. 33/2010 si până la momentul formulării prezentei cereri (35 de luni).
Preiudiciul cauzat se constituie si dintr-o pierdere efectiv suferită în cuantum total de 172.877.43 lei, sumă ce reprezintă utilități pe care pârâta le-a consumat și nu le-a achitat până la momentul formulării prezentei cereri.
S-a precizăm că, deși reclamanta i-a facturat contravaloarea acestor utilități, nu au fost achitate până la momentul formulării prezentei cereri, următoarele facturi:
1. factura nr. 779/31.08.2011 - suma de 28.363,18 lei - reprezentând contravaloare consum gaze și apă conform explicațiilor din factură;
2. factura nr. 812/30.09.2011 - suma de 21.462,86 lei- reprezentând contravaloare consum gaze și apa conform explicațiilor din factură;
3. factura nr.864/30.11.2011 - suma de 7.241,48 lei - reprezentând contravaloare consum apă și gaze, conform explicațiilor din factură;
4. factura 898/30.12.2011 - suma de 8.763,31 lei - reprezentând contravaloare consum apă și gaze, conform explicațiilor din factură;
5. factura nr. 942/14.02.2012 - suma de 13.760,31 lei reprezentând contravaloare consum gaze și apă, conform explicațiilor din factură;
6. factura nr. 947/29.02.2012 - suma de 7.090,01 lei reprezentând contravaloare consum apă, conform explicației din factură;
7. factura nr. 999/30.03.2012 - suma de 7.310,71 lei reprezentând contravaloare consum apă și gaze conform explicațiilor din factură;
8. factura nr. 1018/30.04.2012 - suma de 13.906,58 lei reprezentând contravaloare consum apă și gaze conform explicațiilor din factură;
9. factura nr. 1040/31.05.2012 - suma de 12.489,35 lei reprezentând contravaloare consum apă și gaze conform explicațiilor din factură;
10. factura nr. 1066/29.06.2012 - suma de 13.169,78 lei reprezentând contravaloare consum gaze și apă conform explicațiilor din factură;
11. factura nr. 1139/28.09.2012 - suma 39.319,86 lei reprezentând contravaloare consum gaze și apă, conform explicațiilor din factură.
Astfel, reclamanta a apreciat că a făcut dovada existenței faptei ilicite care constă în încălcarea interesului legitim de a dispune de propriul bun imobil, fiind pusă în situația de a nu-1 putea folosi conform destinației lui datorită ocupării lor în mod abuziv, fără titlu, de către pârâtă.
A apreciat că a făcut deasemenea dovada existenței unui prejudiciu care, acest caz, conține atât o daună materială - damnum emergens - în cuantum total de 172.877.43 lei reprezentând consum de apă și gaze, facturate și neachitate de către pârâtă, cât și un beneficiu nerealizat - lucrum cesans - estimat de la suma de 157.500.00 lei echivalentul a 35.000 euro pe care l-ar fi putut obține prin închirierea bazei sportive.
Între fapta ilicită și prejudiciu există legătură de cauzalitate, deoarece prejudiciul este consecința directă a faptei pârâtei săvârșită împotriva intereselor reclamantei de a dispune de propriile bunuri, precum și de a recupera cheltuieli care cădeau în sarcina pârâtei - plata facturilor de utilități.
Culpa pârâtei rezultă din faptul că, deși a cunoscut consecințele faptei sale - a fost notificată să predea cele două imobile în urma rezilierii contractului de închiriere - aceasta a avut o atitudine de pasivitate și nu a prevenit producerea prejuciului .
Astfel, reclamantul a apreciat că a făcut dovada existenței faptei ilicite, a prejudiciului cauzat nouă prin încălcarea dreptului subiectiv patrimonial, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a culpei pârâtei care, cu vinovăție, având conștiința faptei sale, a acționat împotriva intereselor reclamantei.
Astfel s-a solicitat admiterea actiunii.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 998-999 C.civ.
În materia timbrajului, cererea a fost legal timbrată potrivit art. 3 din OUG nr. 80/2013 rap. la art. 31 și 33 din același act normativ, cu taxă de timbru în cuantum de 4.345 lei, conform chitanței depusă la dosar (f. 49).
B. Apărări
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 63) prin care a invocat pe cale de excepție, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 1 București, excepția insuficientei timbrări și în situația în care instanța va trece peste excepțiile invocate, pe fond solicităm respingerea acțiunii ca neîntemeiată, alături de cheltuieli de judecată
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, prin petitul cererii formulate în contradictoriu cu S. Studențesc, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 329.877,43 lei.
Față de normele legale invocate, pârâta a apreciat că în speță competența materială de soluționare a prezenței cauze îi revine Tribunalului București, iar nu Judecătoriei Sector 1, după cum în mod eronat a indicat reclamanta.
În ceea ce privește excepția netimbrării, s-a solicitat ca în situația în care până la primul termen de judecată ulterior formulării cererii de chemare în judecată, U. I. M. nu va face dovada achitării taxei judiciare de timbru la valoarea indicată, instanța să anuleze cererea ca netimbrată.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta susține că S. Studențesc îi datorează daune pentru prejudiciul constând din lipsa de folosință și utilitățile corespunzătoare utilizării imobilului din ., București, sector 6.
Este adevărat că în temeiul Contractului de închiriere nr. 33/11.03.2010 pârâta a folosit imobilul, pentru perioada contractuală 01.04._11. În Contract, s-a prevăzut posibilitatea prelungirii acestuia pentru încă un an numai după semnarea unui act adițional de către părțile contractante, conform art. 3.1. și 3.2. Prin Notificarea nr. 3311/12.05.2011, reclamanta a adus la cunoștința pârâtei rezilierea Contractului, solicitându-i pârâtei eliberarea spațiului pe care îl deține în baza acestui titlu în termen de 7 zile.
S-a mai arătat că în cadrul dosarului nr._/299/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, U. I. M. a promovat o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă contractuală în contradictoriu cu S. Studențesc, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor ce reprezintă contravaloarea chiriei, utilităților și penalităților de întârziere, pentru perioade ulterioare datei rezilierii Contractului, respectiv 12.05.2011.
Tribunalul București, în calitate de instanță de apel, prin Decizia nr. 301/2013, a admis apelul formulat de S. Studențesc împotriva sentinței civile nr. 9071/19.04.2013 de către Judecătoria Sector 1 București și a respins acțiunea formulată de U. I. M. ca neîntemeiată2.
De asemenea, prin hotărârea pronunțată în dosarul nr._/299/20123, Tribunalul București a respins recursul formulat de către S. Studențesc împotriva sentinței prin care Judecătoria Sector 1 a dispus evacuarea pârâtei din Imobil, menținând hotărârea instanței de fond cu privire la evacuarea pârâtei din Imobil.
Pârâta a mai invocat excepția puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 301/2013, emiterea facturilor de către reclamantă realizându-se în absența unui raport juridic preexistent.
S-a apreciat că având în vedere că rezilierea Contractului a avut loc la 12.05.2011, emiterea facturilor de către U. I. M. ulterior acestui moment nu are la bază un temei legal. Răspunderea civilă delictuală are la bază existența unui fapt ilicit, or în aceste condiții, reclamanta nu poate emite în mod legal facturi fiscale, ce ar urma să aibă ca fundament un raport contractual.
S-a mai arătat că cererea reclamantei de a obliga pârâta la plata utilităților conform facturilor fiscale indicate în baza Contractului a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 301/2013 pronunțată de către Tribunalul București.
Astfel, prin considerentele Deciziei nr. 301/2013, Tribunalul București a reținut că reclamanta a învestit instanța cu o cerere privind: „obligarea pârâtei . SA ta plata sumei de 261.130,75 lei, din care 234.343,46 lei reprezentând contravaloarea chiriei și a utilităților facturate și neîncasate. conform contractului nr. 33/11.03.2010 și 21.493,13 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în baza aceluiași contract”.
S-a considerat că prin soluția pronunțată de către Tribunalul București, instanța de apel a respins cererea formulată de către S. Studențesc ca neîntemeiată. Așadar, această dezlegare dată în mod irevocabil de către o instanță judecătorească se impune cu autoritate de lucru judecată și în prezenta speță.
S-a arătat că s-a reținut și în doctrină "Autoritatea de lucru judecat» și «puterea de lucru judecat» nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui ait proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-at doilea proces să fie aceieașipărți, să se discute aceiași obiect și aceeași cauză".
Prin cererea de chemare în judecată, U. I. M. solicită obligarea pârâtei și la plata sumei de 157.000 lei, reprezentând echivalentul în lei a 35.000 EUR, cu titlu de lipsa de folosință pentru perioada celor 35 în luni calculate de la momentul rezilierii Contractului și până în prezent.
În evaluarea acestui prejudiciu, reclamanta s-a raportat la chiria lunară în cuantum de 1.000 EUR percepută conform Contractului.
Pârâta a apreciat că reclamanta nu a dovedit intervenirea unui prejudiciu, iar acesta nu se poate raporta la valoarea chiriei percepute contractual anterior rezilierii Contractului, astfel cum în mod corect a reținut și Tribunalul București prin Decizia nr. 301/17.12.2013 în dosarul nr._/299/2012: "Odată încetate contractele prin reziliere la data de 12.05.2011 (...) și având în vedere făptui că reclamanta solicită plata unor facturi aferente unor perioade ulterioare datei rezilierii contractelor, respectiv 12.05.2011. prejudiciul invocat de către reclamantă nu se mai putea raporta la cuantumul chiriei stabilite prin contracte, întrucât pretențiile reclamantei vizează contravaloarea folosinței spațiilor ocupate de pârâtă, după data rezilierii celor două contracte de închiriere, precum și contravaloarea utilităților și penalităților de întârziere, în speță nu avem de-a face cu o răspundere contractuală a pârâtei, decurgând din încălcarea unei obligații concrete, stabilite printr-un contract în condițiile în care contractele nr. 33/11.03.2010 și 101/28.07.2009 au fost reziliate la data de 12.05.2011, conform susținerilor ambelor părți, nu poate fi primită motivarea instanței de fond privind operarea unei tacite relocațiuni prin derogarea tacită a părților de la prevederile contractului nr. 33/11.03.2010"
S-a învederat că având în vedere această dezlegare dată de către o instanță judecătorească sub forma unei hotărâri irevocabile asupra problemei cuantificării prejudiciului la valoarea chiriei percepute contractual, pârâta a apreciat că motivele reclamantei ce tind la întoarcerea acestei judecăți nu pot fi reținute și în această cauză se impune caracterul obligatoriu al considerentelor Deciziei nr. 301/17.12.2013 față de cuantificarea prejudiciului la contravaloarea chiriei.
În acest sens s-a arătat că jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție.a acreditat ideea puterii de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri în nenumărate rânduri, după cum urmează: "Partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că acesta cuprinde soluția și dispozitivul se execută, însă, în anumite situații, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii.”
Față de aceste considerente, a apreciat că reclamanta nu a dovedit incidența unei fapte ilicite și a prejudiciului constând în lipsa de folosință ori a utilităților de care ar fi beneficiat în perioada ulterioară rezilierii Contractului.
S-a mai învederat că pârâta nu a ocupat imobilul ulterior rezilierii contractului de închiriere nr. 33/11.03.2010.
Astfel, în baza Contractului, reclamanta a solicitat plata unor facturi pentru utilități aferente perioadei 31.08._12, perioadă ulterioară datei de 12.05.2011 la care a fost reziliat Contractul.
Cu toate acestea, ulterior rezilierii Contractului la data de 12.05.2011, pârâta nu a utilizat efectiv imobilul și nu a beneficiat de utilitățile facturate în mod eronat de către reclamantă. În consecință, nu poate fi reținută incidența unei fapte ilicite constând în utilizarea efectivă a Imobilului de către S. Studențesc ulterior rezilierii Contractului.
S-a mai învederat că dacă în perioada în care Contractul a fost în vigoare, reclamanta beneficia de prezumția că ar fi furnizat utilitățile către pârâtă, această situație nu poate subzista ulterior rezilierii Contractului. În acest sens, s-a indicat faptul că U. I. M. nu a făcut dovada transmiterii facturilor fiscale către pârâtă, în anexele la cererea introductivă fiind atașate doar confirmări de primire, care nu fac dovada conținutului plicurilor respective.
De asemenea, niciuna dintre facturile anexate cererii de chemare în judecată nu a fost acceptată la plată de către reprezentantul legal al Sportului Studențesc.
În virtutea celor expuse s-a solicitat admiterea excepțiilor și respingerea pe fond a cauzei.
C. Răspuns la întâmpinare
La data de 07.07.2014 s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 88) prin care s-a învederat că în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, se solicită admiterea aceastei excepție și declinarea dosarului spre soluționare Tribunalului București în temeiul art. 94 lit.j) potrivit căruia judecătoriile judecă cererile a căror valoare este mai mică sau egală cu suma de 200.000 lei.
În ceea ce privește excepția insuficientei timbrări, s-a învederat instanței că s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4245 lei astfel cum a fost notificată prin adresa emisă la data de 6 mai 2014.
Privitor la excepția puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 301/2013, reclamanta a solicitat respingerea acestei excepții arătând că dacă Decizia 301 pronunțată în dosarul nr._/299/2012 s-a dat în soluționarea unei cereri care a avut ca obiect răspunderea civilă contractuală întemeiată pe prevederile art. 969 din vechiul cod civil, cererea ce face obiectul prezentei cauze vizează răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat ca urmare a lipsei de folosință a spațiilor datorată pârâtei, în urma rezilierii celor două contracte de închiriere.
Astfel, nu există identitate de obiect și cauză între cele două cereri, ba mai mult, conform prevederilor art. 430 al.2 din noul c.pr.civ. autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul precum si considerentele pe care acesta se sprijină, ori este evident ca instanța de recurs din dosarul nr._/299/2012 s-a pronunțat doar cu privire la răspunderea civilă contractuală, nu și la cea delictuală.
În cauza de față, instanța a fost învestită să cerceteze asupra unei răspunderi civile delictuale ca urmare a prejudiciului cauzat de către pârâtă prin refuzul său nejustificat de a preda cele doua imobile în urma rezilierii contractelor de închiriere.
Estimarea prejudiciului la suma de 35.000 euro este strâns legată de valoarea câștigului minim pe care noi l-ar fi putut realiza în condiții obișnuite dacă reclamanta ar fi închiriat baza sportivă și de care a fost lipsită prin acțiunea culpabilă a pârâtei care a refuzat nejustificat să predea imobilele, deși a fost notificată în acest sens.
Acest prejudiciu este un prejudiciu minim deoarece se știe că închirierea bazelor sportive pe care se desfășoară meciuri în divizia A de fotbal se face pentru chirii ce depășesc 3000 euro/lună.
S-a mai menționat că de la rezilierea contractului reclamanta a avut numeroase solicitări pentru închirierea bazei sportive si a fost pusă în imposibilitate de a închiria această bază datorită refuzului pârâtei care cunoaște acest fapt si are reprezentarea pagubelor pe care le-a produs.
Susținerea pârâtei precum că nu ar fi utilizat baza sportivă după rezilierea contractului nr. 33/11.03.2011 este falsă, dovadă în acest sens fiind facturile de consum de utilități care dovedesc fără putintă de tăgadă că a folosit baza sportivă si chiar a susținut meciuri în divizia A din care făcea parte la momentul respectiv.
Prin nepredarea celor două imobile după rezilierea contractelor de închiriere, reclamanta a apreciat că a fost împiedicată să valorifice prerogativa dreptului de dispoziție asupra imobilelor în calitate de proprietar, iar aceasta este o componentă a prejudiciului cauzat.
Cât privește emiterea facturilor privind consumul de utilități după data rezilierii contractelor de închiriere, acesta constituie pierderea efectiv suferită prin faptul că nu numai că a refuzat să predea cele două imobile, dar folosindu-le a produs și consum de utilități care au fost achitate de reclamantă, deși nu a avut folosința lor.
Deoarece prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr._/299/2012 instanța a fost învestită să verifice înscrisurile de la dosar - inclusiv facturile privind utilitățile emise ulterior rezilierii contractelor de închiriere - exclusiv din punct de vedere al răspunderii civile contractuale, instanța nu s-a pronunțat la acel moment cu privire la răspunderea civilă delictuală (nici nu avea cum să se pronunțe), astfel încât excepția de autoritate de lucru judecat nu poate fi opusă nouă cu privire la aceste facturi.
Acest prejudiciu care constă în consumul de utilități este cert și dovedit, pârâta neputând să dovedească că nu ea a consumat cât timp este singura care a avut folosința acestor imobile pe care a refuzat să le predea.
Nici susținerea pârâtei precum că nu au fost acceptate la plată facturile de consum de utilități (deci pârâta le-a primit atâta vreme cât susține că nu le-a acceptat) nu poate fi primită de către instanță deoarece aceste facturi au fost transmise cu confirmare de primire.
Pe cale de consecință s-a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, ca fiind temeinică și legală.
D. Probe
În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, conform art. 255 C.p.c., părțile depunând în probațiune înscrisuri.
Totodată, la termenul din 19.09.2014 s-a încuviințat proba testimonială constând în audierea unui martor precum și proba cu expertiză tehnică de specialitate (f. 99).
Martorul S. M. N. a fost audiat la termenul din 17.10.2014, declarația sa fiind consemnată la dosarul cauzei (f. 110).
Raportul de expertiză judiciară a fost depus la dosarul cauzei la 12.02.2015 (f. 151) fiind realizat de doamna expert Z. Iagamos C. G..
E. Excepții și alte chestiuni prealabile dezlegării fondului pricinii
Instanța la termenul din 17.10.2014 a respins excepția necompetenței materiale pentru motivarea arătată în încheierea respectivă.
De asemenea, instanța a luat act de faptul că pârâta nu mai înțelege să susțină excepția insuficienței timbrări.
Totodată, instanța a calificat puterea de lucru judecat ca fiind o apărare de fond.
II. ÎN FAPT
În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 11.03.2010 între părțile litigante s-a încheiat contractul de închiriere nr. 33 (f. 72) prin care reclamanta, în calitate de locator-prestator se obliga să asigure pârâtei locatar-beneficiar folosința temporară a terenului principalș cu tribune, vestiare, anexe pentru competiții sportive și două terenuri de antrenamente situate în ., sector 6, București, conform schiței din anexă, pentru care pârâta urma să achite chirie, precum și contravaloarea utilităților sub sancțiunea penalităților pentru întârzierea la plată. Durata contractului a fost stabilită prin art. 7 până la 01.04.2010.
Cu autoritate de lucru judecat, Tribunalul București, prin Decizia civilă nr. 301/17.12.2013 (f. 32-33) s-a reținut că prin notificarea nr. 33/12.05.2011, reclamanta a adus la cunoștința pârâtei rezilierea contractelor de închiriere nr. 101/28.07.2010 și nr. 33/11.03.2010 ca urmare a nerespectării angajamentului privind plata datoriilor în sumă de 108.583,56 lei până la data de 31.03.2011, solicitându-i pârâtei eliberarea spațiilor pe le deține în baza acestui contract în termen de 7 zile.
Pârâta a continuat să folosească spațiile ce au format obiectul material al contractului și după data operării rezilierii din data de 12.05.2011.
Prin Sentința civilă nr._/14.06.2013 Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea formulată de reclamantă, obligând pârâta să restituie reclamantei spațiul situat în ., sector 6, București ce a facut obiectul contractului de locațiune nr. 33/11.03.2010. (f. 135). Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtă, prin Decizia civilă nr. 362R/10.02.2014 (f. 134).
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 29.04.2014 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
În ceea ce privește dreptul material aplicabil instanța reține că sumele solicitate în procedura de față își au cauza juridică în fapta ilicită a pârâtei de a nu elibera spațiul după rezilierea contractului de închiriere.
Instanța reține că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil 2009 – Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. nr. 505/15.07.2011, republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).
Raportat la prevederile art. 103 din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 6 C.civ.2009 instanța reține că fapta ilicită s-a săvârșit imediat ulterior rezilierii Contractului de închiriere și lăsarea fără titlu a posesiei pârâtei asupra spațiului respectiv.
Reținând că această lipsire de titlu a avut loc ulterior notificării din 12.05.2011, instanța reține că aplicabil este Codul civil 1864 și legislația conexă.
B. Soluția instanței
Instanta reține că dispozițiile art. 998-999 C. civ. prevăd că “orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar “omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela care e cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.
Din aceste dispoziții legale se desprind condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale și anume: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul produs.
Fapta ilicită reprezintă, conform art. 998 C.civ., “orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu”, adică orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Reclamantul a arătat că fapta ilicită a pârâtei constă în folosirea imobilului în lipsa achitării contravalorii acesteia.
Prejudiciul este rezultatul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite a altei persoane. Ținând cont de faptul că, în speța de față, prejudiciul poate fi apreciat în bani, el este un prejudiciu patrimonial.
Pentru ca prejudiciul sa fie susceptibil de reparare, se cer a fi întrunite două condiții, respectiv să fie cert și sa nu fie încă reparat.
Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite. Prejudiciul produs reclamantului, în speța de față, nu a fost reparat.
Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta este sigur atât în privința existentei, cât și în privința posibilităților de evaluate. Este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci acel prejudiciu deja produs la data când se pretinde repararea lui.
În cauza de față, prejudiciul a cărui recuperare se solicită în cauză, are caracter de certitudine, ca urmare a restrângerii fără cauza a posesiei si folosinței imobilului proprietatea sa, fiind reprezentat de suma de bani pe care reclamantul ar fi putut-o obține din închirierea bunului.
Raportând textele de lege mai sus menționate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință pretinsă de reclamantă pentru perioada care a urmat datei încetării contractului părților (01.07.2011 – 29.04.2014), perioadă în care pârâta a continuat să folosească spațiile reclamantei și să folosească utilitățile contractate de reclamantă, se impun următoarele:
Prin ocuparea (fapta civilă ilicită) de către pârâtă fără titlu a spațiilor aparținând reclamantei, acesteia din urmă i s-a produs un prejudiciu, constând în privarea reclamantei de atributul folosinței bunului ce îi aparține.
Contravaloarea acestei lipse de folosință este echivalentă cu valoarea chiriei pe care reclamanta ar fi fost îndreptățită să o pretindă unui chiriaș. Facturile emise de reclamantă pentru aceste sume, transmise pârâtei nu au fost achitate până la momentul pronunțării hotărârii, motiv pentru care prejudiciul cert se impune a fi achitat, pârâta urmând a fi obligată la plata sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință (chirie).
Instanța consideră că această lipsă de folosință și continuarea ocupării spațiului respectiv a fost dovedită, cu caracter de autoritate de lucru judecat atât prin Sentința civilă nr._/14.06.2013 Judecătoria Sectorului 1 București care a admis cererea formulată de reclamantă, obligând pârâta să restituie reclamantei spațiul situat în ., sector 6, București ce a facut obiectul contractului de locațiune nr. 33/11.03.2010. (f. 135), sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtă, prin Decizia civilă nr. 362R/10.02.2014 (f. 134), dar și prin Decizia civilă nr. 301/17.12.2013 (f. 32-33) prin care s-a reținut că prin notificarea nr. 33/12.05.2011 a intervenit rezilierea contractului.
Or, din considerentele ambelor Decizii, se reține nu doar că ulterior datei de 12.05.2011 a intervenit rezilierea contractului nr 33/11.03.2010, dar și aspectul că ulterior acestei reziliere pârâta a continuat să folosească fără titlu respectivul spațiu.
Astfel, instanța consideră că susținerile pârâtei referitoare la autoritatea de lucru judecat al considerentelor unei hotărâri judecătorești sunt unele eminamente întemeiate, autoritate de lucru având nu doar dispozitivul unei hotărâri, ci și motivarea instanței, motivare care explicitează dispozitivul.
Însă, spre deosebire de susținerile pârâtei, în cauza de față, aceste considerente nu exprimă faptul că s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat răspunderea delictuală a acesteia, ci, așa cum a arătat reclamanta, s-a soluționat doar o acțiune fundamentată pe răspunderea contractuală a pârâtei, răspundere pe care în mod judicios instanța a considerat-o ca fiind inexistentă, dat fiind că respectivul Contract își încetase efectele ulterior notificării nr. 33/12.05.2011 și pe cale de consecință reclamantei nu îi era deschisă calea contractuală (f. 33).
Totuși, eșecul acestuia în exercitarea căii contractuale nu poate avea drept efect împiedicarea obținerii pretențiilor pe calea răspunderii delictuale.
Acțiunea de față a fost fundamentată în răspunderea civilă delictuală, reclamanta solicitând repararea prejudiciului cauzat de către pârâtă ca urmare a nerestituirii obiectului contractului de închiriere ulterior încetării acestuia.
Pe cale de consecință instanța va reține că, într-adevăr, considerentele Decizie civile nr. 301/17.12.2013 au autoritate de lucru judecat asupra judecății de fapt, însă doar sub aspectele faptice reținute, iar nu sub aspectul presupusei consumări a căii delictuale pentru reclamantă.
În ceea ce privește susținerea pârâtei că aceasta nu a ocupat fără titlu respectivul imobil, ulterior rezilierii Contractului de închiriere, instanța consideră că acest lucru a fost tranșat cu autoritate de lucru judecat prin Sentința civilă nr._/14.06.2013 Judecătoria Sectorului 1 București prin care reclamanta a intentat o acțiune în evacuarea pârâtei, reținându-se la momentul pronunțării ocuparea fără drept a imobilului de către pârâtă (f. 136-137), însă acest aspect rezultă și din probatoriul administrat în cauză, martorul S. M. N., audiat de instanță la termenul din 17.10.2014 (f. 110) atestând că și ulterior rezilierii contractului, pârâta a deținut fără titlu imobilul anterior închiriat.
În ceea ce privește valoarea lipsei de folosință, reclamanta a pretins suma 157.500 lei, echivalentul a 35.000 Euro reprezentând beneficiul nerealizat – chiria ce o putea obține ca urmare a ocupării neîntemeiate a spațiului său de către pârâtă.
Prin expertiza tehnică evaluatorie dispusă în cauza de față expertul, analizând în mod sistematic chiriile practicate altor imobile similare, a conchis că valoarea de piață globală a lipsei de folosință pentru perioada ulterioară rezilierii contractului, stabilită de instanță, la interpelarea părților în momentul stabilirii obiectivelor expertizei, la 01.07.2011 și momentul introducerii cererii de față (29.04.2014) este de 69.400 Euro, valoare superioară celei solicitată de către reclamantă (f. 176).
În virtutea principiului disponibilității, reclamanta învestind instanța cu litigiul și limitând obiectul și valoarea obiectului acestuia, instanța va admite acest capăt de cerere așa cum a fost formulat și va obliga pârâta la plata sumei de 157.500 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil.
În ceea ce privește valoarea utilităților facturate și solicitate de reclamantă, utilități pe care reclamanta este datoare a le achita față de furnizorii cu care are încheiate contracte pentru spațiile pe care pârâta le-a ocupat, instanța consideră că obligarea pârâtei la plata contravalorii acestor utilități facturate se justifică în reparării prejudiciului cauzat ca urmare a pierderii efectiv suferite.
Totodată, prin declarația martorului S. M. N., audiat de instanță la termenul din 17.10.2014 (f. 110), instanța reține că s-a constatat că și ulterior rezilierii contractului de închiriere, reclamanta a plătit respectivele utilități, acumulând datorii.
Prin urmare, instanța va admite solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii utilităților și va obliga în consecință pârâta să repare prejudiciul produs prin neplata utilităților – prejudiciul efectiv cauzat.
Astfel, deși reclamanta i-a facturat contravaloarea acestor utilități, pârâta nu a achitat până la momentul formulării prezentei cereri, următoarele facturi:
1. factura nr. 779/31.08.2011 - suma de 28.363,18 lei - reprezentând contravaloare consum gaze și apă conform explicațiilor din factură;
2. factura nr. 812/30.09.2011 - suma de 21.462,86 lei- reprezentând contravaloare consum gaze și apa conform explicațiilor din factură;
3. factura nr.864/30.11.2011 - suma de 7.241,48 lei - reprezentând contravaloare consum apă și gaze, conform explicațiilor din factură;
4. factura 898/30.12.2011 - suma de 8.763,31 lei - reprezentând contravaloare consum apă și gaze, conform explicațiilor din factură;
5. factura nr. 942/14.02.2012 - suma de 13.760,31 lei reprezentând contravaloare consum gaze și apă, conform explicațiilor din factură;
6. factura nr. 947/29.02.2012 - suma de 7.090,01 lei reprezentând contravaloare consum apă, conform explicației din factură;
7. factura nr. 999/30.03.2012 - suma de 7.310,71 lei reprezentând contravaloare consum apă și gaze conform explicațiilor din factură;
8. factura nr. 1018/30.04.2012 - suma de 13.906,58 lei reprezentând contravaloare consum apă și gaze conform explicațiilor din factură;
9. factura nr. 1040/31.05.2012 - suma de 12.489,35 lei reprezentând contravaloare consum apă și gaze conform explicațiilor din factură;
10. factura nr. 1066/29.06.2012 - suma de 13.169,78 lei reprezentând contravaloare consum gaze și apă conform explicațiilor din factură;
11. factura nr. 1139/28.09.2012 - suma 39.319,86 lei reprezentând contravaloare consum gaze și apă, conform explicațiilor din factură.
Pe cale de consecință, instanța va admite cererea așa cum a fost formulată și va obliga pârâta . SA să plătească reclamantei: suma de 329.877,43 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil situat la adresa ., sector 6, București precum și prejudiciul cauzat ca urmare a pierderii efectiv suferită – utilități consumate – pentru perioada 01.07.2011 – 29.04.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant U. DE A. ȘI URBANISM "I. M." cu sediul in sector 1, București, . – 20 si pe pârât S.C. FC S. S. S.A. CU SEDIUL ALES ÎN SCA T. Z. ȘI ASOCIAȚII cu sediul ales in sector 1, București, . Victoriei,., nr. 4-8, . a fost formulată.
Obligă pârâta . SA să plătească reclamantei: suma de 329.877,43 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil situat la adresa ., sector 6, București precum și prejudiciul cauzat ca urmare a pierderii efectiv suferită – utilități consumate – pentru perioada 01.07.2011 – 29.04.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. G. E. A.
Data redactării: 01.09.2015
Redactor: D. A.-G.
| ← Anulare act. Sentința nr. 6990/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8591/2015. Judecătoria... → |
|---|
