Situaţie juridică minor. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 15756/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._

Ședința publica de la 14.09.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: E. M.

GREFIER: A. A. F.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantii T. S. si S. I., pe pârâtul S. V. G. prin curator sp. A. I. C. si pe autoritatea tutelară P. S. 1 BUCURESTI, având ca obiect situație juridică minor suplinire consimțământ.

La apelul nominal făcut în ședința publica au raspuns reclamantii reprezentati de avocat substituent D. M., cu imputernicire avocatiala la fila 11 din dosar, lipsa fiind paratul si autoritatea tutelară.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care invedereaza instantei faptul ca prin serviciul Registratura al instantei, la data de 10.09.2015 curatorul special al paratului a dsepus cerere de comunicare a platii onorariului de curator si prin care a formulat concluzii de admitere si a solicitat judecarea cauzei in lipsa, dupa care:

Aparatorul reclamantilor depune dovada achitarii onorariului curatorului special si dovada citarii paratului prin mica publicitate. Precizeaza ca in inchierea de sedinta din data de 15.06.2015 exista o eroare materiala in ceea ce priveste prezenta paratului, avand in vedere ca acesta nu fost lipsa.

Instanta dispune verificarea caietului grefierului de sedinta de la termenul din 15.06.2015 si inregistrarea audio a sedintei de judecata din data de 15.06.2015, cu incheierea unui proces-verbal in acest sens de catre grefierul de sedinta, cu privire la prezenta paratului la termenul de judecata anterior, retinand ca din cuprinsul citativului aflat la data de 4 din dosar reiese ca acesta nu a fost prezent la termen.

În temeiul disp. art. 244 C.proc.civ., instanta, socotindu-se lamurita, declara cercetarea procesului incheiata si in temeiul art. 392 C. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dand cuvantul partilor, in ordinea si conditiile prevazute la art. 216, pentru ca fiecare sa isi sustina cererile si apararile formulate in proces.

Aparatorul reclamantilor solicita admiterea cererii si suplinirea consimtamantului paratului in vederea obtinerii cetateniei turce de catre minora S. I., avand in vedere ca este posibila obtinerea dublei cetatenii – turce si romane si ar fi un beneficiu pentru minora, care ii va permite sa studieze fara costuri mari in Turcia. Solicita sa se retina ca minora beneficiaza doar de ajutorul mamei, tatal nu a platit pensia de intretinere. In masura in care nu se va suplini consimtamantul paratului, minora va fi trimisa in tara si n-ar fi in beneficiul acesteia, avand in vedere ca aceasta cunoaste limba turca si locuieste de 4 ani in Turcia.

În conformitate cu disp. art. 395 C.proc.civ. socotindu-se lămurită, instanța de judecată retine cauza in vederea solutionarii.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacau la data de 16.01.2015 sub nr. unic_ reclamanta T. S. a chemat în judecată pe pârâtul S. V. G., solicitând instanței să dispună suplinirea consimtamantului paratului in vederea obtinerii cetateniei turce de catre minora S. I. in situatia in care paratul nu ii va inmana in cursul prezentului proces o declarate data in fata notarului public si apostilata care sa reprezinte consimtamantul sau pentru acordarea cetateniei tuce fiicei lor, urmand ca reclamanta sa suporte costurile notariale si de apostilare, fara cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii se arată că minora S. I. este fiica partilor, prin sentinta civila nr. 2440/201 fiind incredintata spre crestere si educare mamei.

Reclamanta a invederat ca in prezent este casatorita cu un cetatean turc si locuieste impreuna cu minora in Turcia, aceasta din urma dorind sa obtina cetatenia turca, insa autoritatile din statul respectiv au solicitat consimtamantul tatalui parat, despre care nu mai detine nici un fel de informatii, nici macar in ceea ce priveste domiciliul acestuia.

In drept au fost invocate prevederile art. 3, 4, 5, 37, 43 din Lg. nr. 272/2004, art. 38, art. 41 al. 2 C.civ., Legea cu privire la dobandirea cetateniei turce nr. 5901/29.05.2009.

În susținerea acțiunii s-au atașat înscrisuri (f. 7-14).

In dovedirea cererii de chemare in judecata, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, ancheta sociala la domiciliul minorei din Istanbul, audierea minorei.

Paratul nu a formulat intampinare, fiind desemnat un curator special in persoana avocatului A. I. cf. art. 167 C..

Prin sentinta civila nr. 1044/16.04.2015 pronuntata de Judecatoria Onești s-a admis exceptia de necompetenta teritoriala a instantei si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoare Judecatoriei S. 1 Bucuresti retinand in motivare domiciliul minorei in Turcia si imposibilitatea aflarii domiciliului paratului.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei S. 1 Bucuresti la data de 20.05.2015 sub nr._, cu termen de judecata la data de 15.06.2015 C. 1 Fam.

La data de 08.06.2015 Politia Locala Tg. Trotus, jud. Bacau a comunicat relatiile solicitate, in sensul ca paratul locuieste la adresa din in com .Targu Trotus ., jud. Bacau sa se afla plecat in strainatate, respectiv in Italia la munca (f. 9).

La data de 15.06.2015 instanta a incuviintat pentru reclamata proba cu inscrisuri si a dispus numirea unui nou curator special (B. D. – avocat din Baroul Bucuresti) pentru parat care sa ii reprezinte interesele in fata instantei, fixand onorariu in cuantum de 200 de lei in sarcina reclamantei.

La data de 10.09.2015 curatorul special B. D. a depus cerere prin care a apreciat ca admisibila cererea de chemare avand in vedere interesul superior al minorei (f. 19).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Instanța a fost investită cu soluționarea cererii de suplinire a consimtamantului paratului in vederea obtinerii cetateniei turce de catre minora S. I..

Instanța reține ca prin sentinta civila nr. 2440/02.09.2011 pronuntata de Judecatoria O. in dosarul nr._ s-a dispus incredintarea minorei S. I. spre crestere si educare reclamantei, paratul fiind obligat la plata pensiei de intretinere in favoarea minorei.

Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese ca mama minorei, reclamanta T. S. este casatorita cu un cetatean turc, detine permis de sedere incepand cu data de 15.03.2011, fiind periodic prelungit (f. 13,14 ds. declinat), iar minora este inregistrata la Liceul Economic din Istanbul in cls. a X-a potrivit adeverintei scolare aflata la fila 41 ds. declinat. Astfel, reiese ca minora are nevoie sa fie sub ingrijirea atenta a mamei, careia i-a fost incredintata, avand in vedere ca aceasta este minora si se afla in nevoie.

Potrivit disp. art. 5 al. 1 din Legea nr. 272/2004 copiii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor, în condițiile prezentei legi, iar potrivit disp. art. 6 lit. h din acelasi act normativ respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează, printre altele, cu ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.

Instanta retine ca in sedinta publica din data de 15.06.2015 minora S. I. personal a declarat ca doreste sa obtina cetatenie turca intrucat locuieste acolo de 4 ani, insa nu a mai luat legatura cu tatal sau, precizand ca este posibila dubla cetatenie, Turcia acceptand si cetatenia romana. A mai precizat ca pentru viitor este necesar acest demers, care trebuie facut pana va implini varsta de 18 ani, intrucat doreste sa urmeze facultatea in Turcia, are mai multe sanse acolo, iar mama sa se afla tot acolo. Lipsa cetateniei turce reprezinta un obstacol pentru a urma cursurile unei facultati de acolo, doreste sa locuiasca in Turcia, riscand ca dupa varsta de 18 ani sa fie trimisa inapoi in tara ca rezident in masura in care nu va mai sta cu mama sa.

Potrivit disp. art. 37 din Legea nr. 272/2004 copilul are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În acest scop părinții sunt obligați: să supravegheze copilul; să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea; să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia; să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor; să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului

Din analiza informatiilor accesate pe internet, instanta constata ca Turcia acorda permisiunea ca persoanele sa aiba dubla cetatenie (f. 25), cerintele de eligibilitate pentru obtinerea cetateniei turce fiind reglementate de Legea nr. 5901/29.05.2009.

Retinand ca paratul nu a dovedit in niciun fel ca obinerea cetateniei turce de catre fiica ar incalca interesele acesteia, avand o atitudine procesuala pasiva, in fapt neexistand un refuz concert din partea acestuia cu privire la obiectul dedus judecatii, instanta nu poate restrictiona dreptul minorei de a obtine cetatenia turca, cu atat mai mult cu cat prin obtinerea acesteia nu s-ar pierde cetatenia romana. De asemenea instanța are în vedere și principiul interesului superior al copilului, care guvernează orice decizie ce are consecințe asupra minorului și subordonează interesele părinților sau ale oricărui particular, astfel încât analizând vârsta minorei (17 ani), faptul ca aceasta urmeaza deja cursurile unei scoli din Turica, ceea ce doveste ca minora s-a integrat in societatea turca, cunoaste limba peste nivelul de baza, a dovedit ca este sutinuta financiar de mama sa si doreste sa ramana in Turica pentru continuarea studiilor la implinirea varstei de 18 ani, consideră că o astfel de solicitare este în interesul minorei.

Pentru aceste considerente, instanta va dispune admiterea cererii si suplinirea consimtamantului paratului pentru obtinerea cetateniei turce de catre fiica minora S. I., nascuta la data de 14.12.1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de reclamantii T. S., CNP_ si S. I., CNP_, ambii cu domiciliul ales la av. A. V. din ONEȘTI, ., ., J. BACĂU in contradictoriu cu pârâtul S. V. G. prin curator sp. A. I. C., cu domiciliul in sector 6, București, ., nr. 14 si pe autoritatea tutelară P. S. 1 BUCURESTI, cu sediul in sector 1, București, .. 7-9

Suplineste consimtamantul paratului pentru obtinerea cetateniei turce de catre fiica minora S. I., nascuta la data de 14.12.1998.

Cu apel in 30 zile de la pronuntare.

Pronunțată în ședința publică de la 14.09.2015.

P.,GREFIER,

Red. E.M./Tehred. AF../02.10.2015/ 6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI